Cultură
9 oameni care au schimbat cursul istoriei prin arta lor
De unii ai auzit și i-ai trecut cu vederea, iar alții ți-au mers direct la suflet prin ceea ce au creat.
7 creații artistice și artiști care au inspirat la rândul lor alte demersuri artistice
Orice formă de artă a fost deja experimentată, într-o versiune sau altă, la un moment dat, de cineva.
Am vorbit cu Valeriu despre legătura între nopțile de clubbing și ritualurile din preistorie
Sunt momente în care am putea spune, pe bună dreptate, că am fost trăiți de experiențele noastre. Valeriu Cătălineanu le cuprinde în creațiile sale artistice și face o punte între generații de azi și din preistorie.
Filmele de groază și nu numai pe care să le vezi în Timișoara înainte de Crăciun
În weekendul prelungit care cuprinde 30 noiembrie și 1 decembrie ai o selecție de filme fantastice, horror sau documentare pe care să le vezi în Timișoara.
Am vorbit cu omul care a creat o capsulă a timpului în care poți vedea ce aveau românii în comunism
Dacă dai o fugă în Timișoara ca să vezi care-i treaba cu Capitala Culturală, nu trebuie să ratezi casa unde o să găsești barul Scârț, teatrul Auăleu, dar și Muzeul Consumatorului Comunist.
Am vorbit cu Gen Z români despre muzică și ce-au zis îți cam spulberă prejudecățile
Fiecare are o opinie despre muzica pe care (cred) că o ascultă Gen Z, așa că era cazul să-i întrebăm și pe ei.
Centrul pentru tulburări mintale unde vezi pe propria piele puterea terapeutică a unui colectiv
„Fiecare poate avea un rol terapeutic, chiar și un pacient care îl încurajează pe altul sau un cineast care vine să te asculte și să te filmeze."
Toate filmele horror pe care ar trebui să le vezi de Halloween
Thriller-uri cu criminali în serie, filme retro clasice și o versiune a lui Dracula produsă de Andy Warhol.
5 trenduri vestimentare și estetice din prezent care sunt, de fapt, reciclate de zeci de ani
Fiecare își definește personalitatea așa cum simte. La fel de adevărat e că stilul estetic în care te prezinți e compus din numeroase influențe, mai vechi și foarte vechi.
Fă cunoștință cu ☆Taku Takahashi (m-flo), omul care a adus în Cluj sufletul muzicii electronice din Japonia
☆Taku Takahashi (m-flo) – producător și DJ – a fost caracterizat nu de puține ori drept coloana vertebrală a muzicii electronice din Japonia. În Cluj, a fost invitat special la Electric Castle.
Festivalul ăsta te bagă într-o experiență fantastică la Brașov în ultimul weekend din octombrie
Dacă te gândești la universul fantasy, e posibil să ai în minte o carte sau poate un joc video și chiar un film. Dar nu se limitează la atât, cum poți descoperi în Brașov.
București e de nerecunoscut în serialul ăsta audio, dar problemele i-au rămas aceleași
Sunt o groază de probleme globale, dar poate tocmai d-aia avem nevoie de punerea lor într-un context local ca să ne înțelegem mai bine cum vine lumea peste noi.