Cinci tipuri de bărbați cu care o să ieși la 20 de ani, în România

Asta e vârsta perfectă pentru trăit. Așa mi-au zis toți tipii cu care m-am combinat sau am avut vreo treabă de când am făcut 20 de ani.

Și cumva îi cred. E vârsta la care începi să-ți dai seama că vrei chestii de la viața asta și apoi te deprimi pentru că nu reușești să identifici care sunt chestiile alea. Iar asta e ok. Că ai un atu pe care ăia peste 40 nu îl au: poți s-o dai în bară grav (dar graaav) și tot o să poți s-o iei de la capăt mâine fără să simți că ți-ai pierdut tinerețea urmărind un lucru în care tu nu crezi de fapt. Ca un fel de Groundhog Day al săracului.

Treaba asta cu confuzia se răsfrânge și la nivel amoros (ew, am zis amoros), că vrei de toate: să ți-o tragi în baie cu tipa aia din club care dansa frumos, dar și să faci niște spooning cu un supertip care moare după tine și cu care să-ți pierzi nopțile în pat vorbind frumos despre viitor și viață, dar mă rog poate că ar fi mișto și să ți-o arzi cu un drogat și să băgați acid pe plajă la bulgari o vară întreagă și hey ce era cu băiatul ăla din metrou care ți-a cedat locul lui sau nu știu poate îți trebuie un tip mai bătrân care te poate învăța să apreciezi vinurile seci nu e totuși o idee atât de rea că oricum ai băut cam mult și cam prost și chiar dacă nu îți permiți stilul ăla de viață e totuși o vârstă ok la care să începi să fii puțin mai complexă. Și cam așa ajungi să ieși cu toți dubioșii, iar pe unii chiar să îi iubești.

Ăsta e genul de tip venit cu Erasmus sau pe la vreo conferință cu munca, pe care îl cunoști la Control sau pe Tinder. Ieși cu el după ce ați vorbit o seară despre nimicuri și cultura locală și te gândești să îl duci în cel mai marfă loc pe care îl știi. Ajungeți tot în barul ăla în care mergi tu mereu, dar de data asta bei altceva decât ai alege în mod obișnuit.

Cu el, conversația e pe fast forward și vorbiți cu lejeritate despre orice. Că știți că n-o să vă mai vedeți niciodată și e ok dacă află de la prima întâlnire cum ți-ai pierdut tu virginitatea într-o baie pentru că erai mică și proastă și dornică de încercat de toate pentru că FOMO sau că el s-a jucat „de-a mama și de-a tata” cu verișoara lui în copilărie.

Te fuți cu el și poate puneți chiar și de o mini relație la distanță (modern, frumos, cum se face) și vă promiteți că o să o ardeți casual și o să rămâneți amici când se întoarce la el în țară și că mereu o să poți sta la el, dacă e să ajungi vreodată prin orașul lui.

În combinația asta cel mai mult te fascinează faptul că e mult mai echilibrat decât ești tu. Că e ca și cum ai vorbi cu tac-tu (dacă tac-tu ar fi funcțional emoțional și conversațional) și ai economisi totodată și ăia 150 de lei pe ședința de terapie.

Faceți tot ce fac oamenii mari: mâncați nuci și fructe între mese, beți vinuri bune, faceți băi lungi și vorbiți de problemele tale, uneori și ale lui, mai des despre ale tale, de ce filme ați mai văzut, de ce cărți ați mai citit, de cât de tare e că ești așa mică și deschisă la minte, de cum ești mai matură decât era el la vârsta ta. D-astea. Ți se ia de luat droguri și petrecut până dimineața pe la after-uri în blocuri cu bulină și adopți stilul ăsta de viață pentru o perioadă.

Sexul e și el destul de mișto. Că e mult mai atent decât erau dârlăii de până acum și face preludiul ăla atât de lung încât îți vine ție să dai skip. Totuși, închei socotelile cu el fără să vorbiți despre asta pentru că a devenit deja comod și devine dubios freudian și tu ești tânără și te îndrăgostești de câte unul pe săptămână și oricum și el se mai vedea cu altele. Dar probabil vă mai scrieți din când în când, că am stabilit deja că amândoi sunteți maturi și vă puteți asuma chestii fără obligații.

Ăsta e ăla care ascultă formații din Canada cu o mie de view-uri la videoclipuri și Nick Cave și strâmbă din nas la capitalism și la tot ce e mainstream. Vă cunoașteți într-un club sau bar (ai totuși douăj de ani, unde altundeva să vă întâlniți pentru prima oară?) și mai mult dansați decât să vorbiți. Dar se creează niște chimie și se acumulează ceva tensiune, așa că în aceeași seară ajungi la el acasă, fumați un cui, faceți sex și vă culcați. Și cam la asta se rezumă experiența cu el.

Când te trezești din tripurile pe speed prost și acid, îți dai seama că ți-ai pierdut niște săptămâni și că e timpul să ieși din ciorba asta cu fotografii nud, muze și nopți nedormite.

După ce ți-ai ars-o doar cu tipi aventuroși și multicolori, zici să-ți găsești și tu un om de la drept sau ceva cu economie sau IT în spate. Știi tu, un băiat bun. De luat acasă. De adus la părinți poate.

Așa că îi scrii tipului care îți tot dădea like-uri pe Facebook și ieșiți la vin (că ai rămas fixată pe vin de când ai ieșit cu tipul care avea dublul vârstei tale). Și-l asculți toată seara cum vorbește despre cât de greu i-a fost să ajungă acolo și la câte a renunțat. Într-un fel, ești absorbită de discursul lui și ți se pare destul de atrăgătoare perseverența asta. Că rezonezi: ai și tu pasiunile tale și uneori ai ales să lucrezi la ele, în loc să ieși cu prietenii. Așa că te vezi o vreme cu el.

Da’, la scurt timp după, îți dai seama că e un one trick pony și că vorbește doaaaar despre asta. Și ți se ia. Și-ți bagi picioarele.

Dacă ești norocoasă, o să-ți zică din prima că are prietenă sau n-o să-ți zică niciodată. Dar probabil nu ești. Așa că o să afli după ce v-ați futut de două ori că are pe cineva și că sunt super compatibili, că o valorifică foarte mult la nivel de partener de viață și că pentru ei monogamia nu e atât de importantă, ci legătura puternică pe care o împărtășesc (în traducere liberă: el se fute on the side și ea nu află niciodată treaba asta).

Continuați totuși să vă vedeți pe ascuns: prin hoteluri, Airbnb-uri, băi de club și apartamentele prietenilor. Până… nu știu. Până îți găsești și tu pe cineva care să-ți echilibreze multipolaritatea și care să-ți placă mai mult decât jocurile astea de hazard.