studenti din jurul lumii si birourile lor
ImaginiRaulí Monteros  
Identitate

Fotografii cu birourile improvizate a 18 studenți din jurul lumii în pandemie

De acasă din CDMX, Raulí a simțit că lumea s-a redus la biroul lui. A scris apoi oamenilor din țări diferite să afle cum arată alte „lumi individuale”.

Birourile au fost înlocuite de o masă, covor sau pat. Zgomotul din sălile de clasă, de vocile care se aud din dispozitivele electronice. Saluturile și îmbrățișările, de atingerea ecranelor și a tastaturii.

Casele studenților din jurul lumii continuă să fie centre individuale de studiu, care le reflectă personalitatea, cultura și contextele sociale, și au reprezentat un factor important în procesul de învățare.

Publicitate

În pauza dintre perioada când ne vedeam față în față și cea virtuală, 18 tineri din jurul lumii și-au deschis ușile ca să le pătrunzi în intimitatea din oazele lor academice: de la un mexican care studiază la Harvard la un ugandez de la Universitatea Federală din Siberia, îți arată via internet și rețelele sociale spațiul pe care-l folosesc sau foloseau ca să-și desfășoare activitățile academice în carantină.

studenti in pandemie

Fotografía via Anantha

Anantha Padmanabhan S.

Kerala, India
20 de ani
Universitatea de Kerala
Master în Malayalam
Mai mult de un an în care nu a fost la școală

Într-un cămin de studenți înconjurat de fauna tropicală de pe coasta Malabar, India, este spațiul unde Anantha studiază până la lăsarea serii, la lumina unei veioze cu baterii.

Masa unde învață, plină de cărți de literatură și reviste, este situată într-o zonă foarte specifică din camera ei. „Am pus masa la vest, fiindcă câmpurile electromagnetice ale Pământului sunt conectate în direcția asta, lucru care-mi permite să gândesc mai bine”, spune Anantha.

„Cel mai dor din perioada când mergeam la universitate mi-e de călătoria cu trenul: discutam despre sport cu alți studenți, în timp ce observam oamenii cu haine, religii și statut socioeconomic diferite adunați în același vagon.”

Anantha e recunoscătoare că în timpul carantinei a avut mai mult timp pentru familie și pentru activități creative.

Publicitate
studenti in pandemie

Fotografíe via Maria

María Guadalupe Valentín Graciano 

24 de ani
Universitatea Veracruz
Master în predarea artei
Un an de când nu a mai fost la școală.

Marianita, așa cum îi spun prietenii, obișnuia să meargă la cursuri de dans clasic în săli create pentru acea activitate, în sălile de clasă de la universitate pentru studiu și la repetiții la teatru, dar, din 20 martie 2020, cele trei scenarii s-au unit într-unul singur: o cameră 4x4, construită de tatăl ei ca sală de sport pentru ea și sora ei.

Camera, care înainte avea în ea doar bare, o oglindă și câteodată accesorii pentru dans, are acum tot ce este necesar pentru studiul online și pentru cursurile practice.

Pe lângă obiecte, Marianita se asigură că spațiul îi găzduiește și emoțiile. „Aici este tot pozitivismul, bucuria, disperarea, tristețea, speranța pe care mi le-a declanșat carantina.”

studenti pandemie

Fotografíe via Semakula

Semakula Shaban

Krasnoyarsk, Rusia
28 de ani
Naționalitate ugandă
Universitatea Siberiană Federală
Licență în informatică
Din martie până în septembrie 2020 nu a mers la școală.

O masă, notițe, un laptop, câteva cărți, un creion și un scaun au fost obiectele care au însoțit-o pe Semakula la studiu în timpul carantinei din Rusia. „Am ales locul ăsta fiindcă e liniște și mă pot concentra și face cercetări fără să fiu distrasă.”

În timpul carantinei, Samakula s-a bucurat că are mai mult timp pentru relaxare și meditație. Cel mai dor i-a fost de contactul fizic cu colegii și de „copacii, plantele și florile frumoase” care cresc în curtea școlii.

Publicitate
studenti in pandemie

Fotografíe via Dulce

Dulce Tecotl

Mexic, Mexic
20 de ani
Inginerie biomedicală la Institutul Politehnic Național
Mai mult de un an fără să meargă la școală.

„Centrul meu de studiu este făcut din trei calculatoare: cel din stânga este pentru teme, cel din mijloc pentru simulări și videoclipuri sau orice alte materiale academice, iar cel din dreapta e pentru notițe.”

Dulce, studentă în inginerie biomedicală, a decis să-și continue activitățile universitare în sălile de curs la un club de știință pentru copii unde predă ore de robotică, pe timpuri în persoană, acum online.

A ales locul ăsta nu numai pentru dotările în materie de calculatoare pe care le are la dispoziție, ci și datorită atmosferei. „Pot să simt energia pozitivă a studenților și profesorilor care stăteau aici înainte de începutul pandemiei”, explică Dulce.

„Cel mai dor îmi e să merg în a doua mea casă, IPN, și să stau sub copaci ca să mănânc sau să-mi fac temele, să vorbesc cu profesorii când am dubii și să-mi îmbrățișez prietenii de fiecare dată când ne bucurăm sau simțim că e necesar.” 

studenti in pandemie

Fotografíe via Paola

Paola Andrea Valdés Restrepo       

Unión Nariño, Columbia
15 ani
Institutul Educațional de Dezvoltare Rurală
Un an de când nu a mai mers la școală.

Deși trebuie să stea în casă, Paola se bucură zilnic de natura verde care se vede de la fereastra în fața căreia își face temele.

În fundal se vede peisajul din Munții Anzi. Pe masă are un penar albastru în care-și ține pixurile, creioanele, culorile, o ascuțitoare și o gumă de șters, iar alături sunt caietele și foile pe care-și ia notițe.

Publicitate

„Cel mai dor îmi este să petrec timpul cu colegii de clasă și să facem activitățile date de profesori. Pe de altă parte sunt fericită că nu mai trebuie să mă trezesc așa devreme”, spune Paola.

studenti in pandemie

Fotografíe via Aline

Aline Guzik

New York, SUA
29 de ani
Naționalitate mexicană
Universitatea Columbia
Master în administrație publică

Primul lucru menționat de Aline este că știe că e norocoasă că are un loc confortabil acasă la verișoara ei ca să-și continue studiile masterale în timpul carantinei, deși are mai puțin spațiu decât era obișnuită. E recunoscătoare că i-a aranjat un birou adecvat.

De unde stă, poate vede sufrageria și intrarea din apartament. „A fost drăguț să fiu într-un open space, conștientă de lucrurile din jur. În spatele meu e o fereastră lungă prin care intră soarele de după amiază și inundă camera cu căldură”, spune ea.

„Cel mai dor din momentele când mergeam la școală nu mi-e de bănci sau de bibliotecă, ci să studiez cu prietenii.”

Pentru Aline, cel mai greu lucru când studia singură a fost amintirea situației dificile pe care o experimenta lumea. 

studenti in pandemie

Fotografíe via Sara

Sara Arango

Oakville, Canada
19 ani
Naționalitate columbiană
Colegiul Sheridan, campusul Trafalgar
Master în Arte Plastice

De când a început carantina în Canada, camera unde studiază Sara a fost transformată de mai multe ori în timp ce căuta cea mai bună metodă să beneficieze de lumina naturală, un element esențial pentru o studentă în arte plastice.

Publicitate

Sara spune că i-a fost foarte greu să se obișnuiască într-un loc atât de mic, dar în final a reușit să acomodeze fiecare element într-un mod funcțional: pe o parte a biroului are materialele necesare pentru fiecare materie și în fața patului are portofoliul cu picturile și desenele ei.

Biroul este lângă o fereastră mare, care pe lângă lumină, îi permite să vadă un copac din grădina din fața camerei. „Priveliștea aia îmi dă un sentiment de libertate”, menționează ea.

studenti in pandemie

Fotografíe via Julia

Júlia Pereira Barros Sánchez

Rio de Janeiro, Brazilia
25 de ani
Universitatea Federală de Dezvoltare Rurală din Rio De Janeiro
Licentă în administrație
Un an de când nu a mai mers la școală.

Pe lângă computer, unelte școlare și cărți, Julia a integrat în zona de studiu un element care o ajută să se simtă mai confortabil și productivă: o tablă pe care lipește foi cu citate faimoase, amintiri cu momente plăcute și un tablou modernist cu pictorița ei preferată, Tarsila do Amaral.

Julia se simte recunoscătoare și privilegiată că are, spre deosebire de ceilalți studenți de la universitate, un spațiu ideal ca să-și continue studiile în carantină.

studenti in pandemie

Fotografíe via Cristian

Cristian Mauricio Zaldivar Cruz

Mexic
22 de ani 
Universitatea Națională Autonomă din Mexic
Master în contabilitate
Mai mult de un an de când nu a mai fost la școală.

„Ăsta e noul meu studio foto, sală de clasă și cameră de când a început carantina”, spune Cristian.

Publicitate

Cu intenția de a-și păstra spațiul minimalist, pe birou are numai câteva obiecte esențiale pentru studiu și pentru proiectele foto. E locul lui preferat din toată casa fiindcă în timpul zilei razele soarelui luminează fiecare colț, iar noaptea are lumină de la două lustre.

„Ce-mi place cel mai mult este că locuiesc cu familia. Cel mai dor mi-e de plimbările cu prietenii în campusul universității, cu rucsacul în spate, iar în el comoara mea: camera foto. Mi-e dor să dau din nou peste un apus frumos sau alt moment special pe care să-l imortalizez.”

studenti in pandemie

Fotografíe via Hidaka

Hidaka Mimura

Osaka, Japonia
24 de ani
Centrul de Cercetare și Studii Economice
Master în economie
Mai mult de un an de când nu a mai fost la școală.

Din cauza pandemiei, Hidaka nu s-a mai putut întoarce în Mexic ca să-și continue studiile, dar o face remote. „Prefer să-ți arăt un screenshot cu computerul meu în timp ce particip la cursurile online, fiindcă reflectă modul cum eu și colegii mei învățăm în prezent. Universitatea mea e acum virtuală.”

Hidaka studiază în Mexic de mai bine de doi ani, așa că să se obișnuiască cu programul din Japonia a fost o provocare. „De exemplu, mă trezesc des la trei dimineața fiindcă atunci e zi în Mexic”, spune ea.

În ciuda provocărilor, consideră că orele online sunt o alternativă excelentă și-i oferă beneficii economice, fiindcă nu trebuie să mai dea banii pe călătorii și pe cheltuieli pentru trai. A observat și că criza produce dezvoltarea tehnologiei de comunicații și că aduce astfel noi oportunități de predare și muncă.

Publicitate
studenti in pandemie

Fotografíe via Karen

Karen Silva Mora

Mexic, Mexic
31 de ani
Universitatea Harvard
Master în drept

Karen, studentă la una dintre cele mai prestigioase școli din lume, se descrie ca fiind o persoană împrăștiată. De asta, când a început carantina, a simțit nevoia să-și facă un loc exclusiv pentru activitățile academice, care să o facă să se simtă confortabil, dar nu ca „acasă” fiindcă asta ar distrage-o.

Apogeul pandemiei a avut loc când era în vacanța de primăvară în Mexic, unde a petrecut câteva luni studiind pentru master la distanță.

Într-o cameră însorită, și-a montat un birou înalt care a fost al iubitului ei, un scaun pe care l-a împrumutat de la mama, unele caiete și o plantă „ca să anime atmosfera”.

„În locul ăsta sunt mereu acompaniată de muzică, o cană delicioasă de cafea, plantele mele și biroul înalt care a fost ideal ca să nu stau toată ziua pe scaun. La final, să muncesc în pijama în fiecare zi nu e așa rău”, spune Karen.

studenti in pandemie

Fotografíe via Parissa

Parissa Mohammadi

Hamadan, Iran
28 de ani
Institutul Nargess
În carantină din martie până în iunie 2020.

În toiul pandemiei de coronavirus, spațiul ăsta de studiu continuă să aibă o atmosferă relaxantă și ceea ce-i place cel mai mult lui Parissa: flori și cărți.

Armonia pe care o percepe acolo o ajută nu doar la studiu, ci și să mediteze la viitorul ei și la ce experimentează umanitatea în prezent. „Îmi place să mă gândesc la coronavirus. Sunt momente când chiar vorbesc cu virusul. Cred că apariția lui ne-a oferit timpul ca să avem mai multă grijă de sănătatea noastră, de casele noastre, să ne cunoaștem și să fim mai blânzi, mai nobili cu noi înșine.”

Publicitate

Deși trebuie să stea acasă mai tot timpul și nu se poate vedea cu prietenii și colegii, Parissa se simte recunoscătoare că situația asta i-a arătat cât de valoroasă este viața. „Acum avem o viață mai plină de sens. Ne reamintim că existența noastră are o semnificație profundă”, concluzionează ea.

studenti in pandemie

Fotografíe via Viviana

Viviana Juárez Fuentes

Xalatlaco, Mexic
24 de ani
Universitatea Metropolitană Autonomă
Licență în informatică
Mai mult de un an de când nu a mai fost la școală.

Biroul, deși „mic și nu foarte confortabil”, a ajutat-o pe Viviana să dea ultimele examene: ultimul pas ca să-și ia licența.

Deși sesiunea a durat doar câteva săptămâni, experiența nu a fost una ușoară: a trebuit și să aibă grijă de bunica și nepotul ei care s-au îmbolnăvit. 

Cel mai dor îi este de prietenii ei și de cafeaua cu lapte pe care o cumpăra zilnic de la cantină.

studenti in pandemie

Fotografíe via Maria

María Luisa do Nascimiento Silva

Brazilia
20 de ani
Universitatea Federală Pernambuco (UFPE)
Licență în istorie
Mai mult de un an de când nu a mai fost la școală.

Maria consideră locul unde își desfășoară activitățile academice ca fiind preferatul ei din toată casa. L-a amenajat în așa fel încât să fie cât mai  atrăgător și primitor, dar și să nu „împartă priveliștea camerei ei cu ceilalți care trec pe acolo”.

Cel mai dor îi e de colegii ei și de schimbul de idei față în față, fiindcă „suntem ființe sociale”, explică ea.

În timpul carantinei, Maria a învățat cum să se descurce singură și spune că „cheltuielile zilnice pentru școală s-au diminuat considerabil, din moment ce nu trebuie să mai dau banii pe transport, pe copii xerox sau mâncare preparată. Un alt aspect pozitiv este că acum nu mai trebuie să îndur traficul extrem în drum spre universitate”, concluzionează ea.

Publicitate
studenti in pandemie

Fotografíe via Anderson

Anderson Pallares Carrascal

22 de ani
Universitatea Pamplona
Licență în psihologie
Mai mult de un an de când nu a mai fost la școală.

„Pereții sunt vopsiți în culoarea aia fiindcă potențează lumina care intră pe fereastră și-mi oferă un sentiment de bucurie, care mă motivează să învăț”, clarifică Anderson. Pe lângă culoarea galben, o masă stabilă, un scaun de birou cu spătar inalt, o agendă, laptopul și un ventilator sunt elementele principale care definesc spațiul lui de studiu.

Anderson crede că locul ideal pentru dezvoltarea intelectuală este constituit din facilitățile unei școli, din moment ce încurajează dialogul și chiar și recreerea, nevoie pe care noile tehnologii nu le-au putut satisface în totalitate, dar consideră și că pandemia l-a pus față în față cu inevitabilul. „Nu totul este negativ, virtualizarea sistemului de învățământ va veni la un moment dat cu dezvoltarea tehnologiei.”

studenti in pandemie

Fotografíe via Daniela

Daniela

Kentucky, SUA
21 de ani
Naționalitate cubano-americană
Studii internaționale la Universitatea Kentucky
Nu a mers la universitate din martie până în august 2020.

Din martie, pe lângă cursurile universitare, Daniela avea două joburi, unul dintre ele legat de pandemie: oferea măști, dezinfectant și informații de prevenție în campusul universitar. Cu toate astea, activitatea profesională i-a fost brusc oprită când a aflat că a avut contact direct cu o persoană bolnavă de COVID-19. A trebuit să stea în izolare până a aflat rezultatul, care a ieșit negativ.

Publicitate

În ciuda și probabil datorită provocărilor de care a avut parte în carantină, Daniela se consideră o persoană mai autonomă. „Am învățat să fiu mai independentă, fiindcă a trebuit să trec prin schimbări majore, cum ar fi să mă mut într-un apartament nou, să am două joburi și să fiu și studentă full-time.”

studenti in pandemie

Fotografíe via Ashish

Ashish D Rajput

Nandurbar, Maharashtra, India
25 de ani
Universitatea Nmims din India
Master în chimie farmaceutică
Mai mult de opt luni în care  nu a fost la școală.

Ashish are o conexiune specială cu natura, de aceea a ales să-și facă studiile în carantină aici. „Am decis să studiez în spațiul ăsta fiindcă aici pot simți mirosul florilor care vine din grădină, iar mirosul ăsta mă inspiră să muncesc”, spune ea

Timpul economisit l-a investit în studierea problemelor legate de lucrarea de dizertație, inclusiv dezvoltarea vaccinului împotriva coronavirus și tratamentul pentru boala cauzată de infecție.

Pe lângă subiectele științifice, în timpul carantinei s-a aventurat și în studiul strategiilor de afaceri, marketing și engleză, cu ajutorul unui dicționar pe care l-a găsit prin casă.

Ashish afirmă că procesul de învățare pentru chimie farmaceutică îți cere multe cunoștințe practice, iar ăsta e aspectul de care îi este cel mai dor din orele față în față. Cu toate astea, se mândrește cu noile informații învățate.

studenti in pandemie

Fotografíe via Isabel

Isabel Preciado Santa Ana

Colima, Mexic
17 ani
Școala Tehnologică Monterrey
Mai mult de un în care nu a fost la școală.

În sufrageria bunicilor, lângă un ventilator care răcorește căldura densă din orașul Colima, Isabel și-a instalat spațiul pentru muncă.

În primele zile de carantină a studiat acasă, dar când făcea orele online, fratele ei mai mic obișnuia să apară în fața computerului și să-i salute colegii, așa că a decis să se mute într-un loc cu mai puține distrageri.

A fost dificil să-și continue studiile la distanță. A trebuit să stea în fața calculatorului câte cinci ore în continuu, cu numai 30 de minute de pauză în care „să-și odihnească ochii”. Efortul este mare, iar nivelul de concentrare trebuie să fie foarte ridicat.

Cu toate astea, Isabel este fericită că face din nou anumite lucruri cu familia ei. „Am luat masa împreună, iar înainte nu o puteam face din cauza muncii părinților mei.”