Am vorbit cu oameni care n-au mai avut o relație de ani de zile ca să văd ce e singurătatea cronică

„Majoritatea prietenilor mei au făcut 30 de ani anul ăsta, iar asta ne-a făcut să ne gândim la punctul în care ne aflăm în viață, mai ales în ceea ce privește statutul nostru amoros”, a povestit Sabrina pentru VICE. În ciuda câtorva date-uri și a unui situationship ciudat, tânăra e singură de când ultima ei relație s-a încheiat în urmă cu șase ani.

„Am fost la o aniversare de 30 de ani care rezumă foarte bine treaba asta”, spune ea. Invitații primeau cărți inspiraționale pe care gazda le-a ales pentru ei, iar la Sabrina a ajuns una intitulată „The Art of Alonement” – mai pe românește, arta de a fi singură.

Deși acum i se pare că a fost o întâmplare amuzantă, cadoul pe care l-a primit Sabrina descrie destul de bine cum sunt tratați cei care suferă de „singurătate cronică”, de parcă e vorba despre niște oameni care au nevoie disperată de ajutor. Până și fraza „singur cronic” te duce cu gândul la o boală incurabilă. 

În vremea în care Bridget Jones era pe val, industria cărților de self-help era populată de tot felul de „biblii ale datingului”, de genul „Tu îl vrei, el nu te vrea”, dar lucrurile nu pare că s-au schimbat prea mult de-atunci.

După ce ani de zile li s-a spus să facă ceva ca să se „vindece”, persoanele single sunt încurajate acum să-și asume singurătatea și să-și propună să fie singure. E, practic, o situație paradoxală între public shaming și presiunea de-a fi fericit orice-ar fi. Nu există loc pentru nuanțe sau sentimente complexe.

Bineînțeles, nu există un singur mod în care să vorbești despre asta. În cartea sa recentă de memorii, „Arrangements in Blue”, Amy Key a vorbit despre ce presupune o viață fără dragoste romantică, care lasă loc atât pentru inimă rea, cât și pentru fericire. 

„Special nu mi-am dorit să scriu o carte de tipul «cum e să fii singură» sau să devin o promotoare a singurătății”, a explicat Key pentru VICE. „Nu suport în general când oamenii ajung să fie identificați cu statutul lor amoros.” Chiar dacă recunoaște că multe dintre cărțile de self-help au ajutat oamenii să se simtă validați, crede că „presiunea de a îmbrățișa o viață solo asumată poate să devină de fapt apăsătoare”.

„Ce îmi doresc e ca discuția din jurul acestei probleme să fie mai complexă, mai reală, nu doar pentru oameni «ca mine», dar și pentru cei care sunt într-o relație sau sunt reticenți să renunțe la ele, dar nu se întreabă de ce”, spune Key.

Mare parte din vină se datorează modului în care societatea încă îi face pe oameni să se simtă aiurea dacă sunt singuri de multă vreme, ba chiar să vrea să ascundă acest lucru. De asta, VICE a vorbit cu mai multe persoane care au fost singure de ani de zile despre această experiență și cum e să fii „cronic singur”. Unele nume au fost schimbate pentru a le proteja intimitatea.

Celine povestește că majoritatea persoanelor pe care le știe sunt căsătorite sau cu copii. La 34 de ani, singurătatea ei de cursă lungă se simte ca „ceva ce trebuie explicat, mai ales când întâlnești pe cineva nou”.

„Mai mulți bărbați mi-au chestionat istoricul relațiilor sau s-au întrebat ce e în neregulă cu mine din moment ce n-am avut și legături mai serioase”, adaugă ea. „E ceva ce nu pot să-mi explic neapărat nici mie, în afară de faptul că pur și simplu așa au mers lucrurile.”

Celine încearcă să nu simtă că îi lipsește ceva, chiar dacă ceilalți ar putea crede asta, dar în același timp, vrea să „se așeze la casa ei” și să devină mamă. „Mi-ar plăcea și să știu cum e să-ți construiești viața cu cineva, să aveți glume comune și să învățați lucruri unul de la altul.”

A mai avut diverse încercări în trecut, inclusiv un situationship care n-a mers deloc bine, dar despre care spune acum că „partea care mi-a plăcut cel mai mult a fost cea în care am simulat o relație reală, când petreceam mai mult timp împreună și ne uitam la TV sau făceam glume proaste”. Și-a dat seama că flirturile casual nu erau pentru ea, iar după o experiență nasoală cu niște mesaje abuzive, a ieșit de pe aplicațiile de dating.

„Poate relațiile romantice nu sunt pentru oricine și nu toată lumea o să-și găsească pe cineva cu care să-și petreacă viața și poate că asta e okay”, concluzionează Celine. „Și, sinceră să fiu, nu sunt nefericită – mai degrabă cei din jurul meu își imaginează că sunt.”

La cei 27 de ani ai săi, Sarah nu a avut niciodată o relație. „E foarte frustrant că atunci când spun că mă simt împlinită emoțional de prietenii mei, oamenii au impresia că încerc să fac pe curajoasa”, spune ea. „Cu cât rămâi single mai mult timp și îmbătrânești, societatea o privește ca pe o umilință”.

Relațiile romantice sunt puse pe un piedestal, sugerează Sarah, în timp ce alte tipuri de conexiune sunt ignorate. „Grupul meu de prieteni mă iubește foarte mult. Ei știu că am fost singură dintotdeauna și nu mă privesc ciudat”. Ca cercetătoare la doctorat, se mai gândește din când în când că a pus cariera academică pe primul loc, dar se simte frustrată că societatea a făcut-o să se gândească în felul ăsta. „Cred că am voie să vreau o carieră în domeniul pe care mi-l doresc, chiar dacă asta îmi răpește mult din timpul meu”.

În general, Sarah dă vina pe piața de dating, pe care o numește „diabolică”: „Când zic că sunt «prea bătrână» pentru joculețe și alte prostii nu spun că 27 de ani e vârsta de pensie, ci că pur și simplu nu mai vreau să investesc aiurea timp și efort într-o chestie doar de dragul de a o face.”

Sarah nu dă doi bani nici pe industria de self-help. Pe lângă doctorat, Sarah lucrează și ca librară și de multe ori s-a lovit de aceste cărți. „Simt că sunt marketate nu numai pentru persoanele nesigure, dar și că exploatează și cresc nesiguranțele. Mă întristez de fiecare dată când o fată de vreo 19-20 de ani cumpără una dintre cărțile astea. Nu e nimic în neregulă cu a fi singur și urăsc modul cum cărțile astea le fac pe femei așa tinere să simtă că e ceva în neregulă și ele și ar trebui să facă ceva în sensul ăsta.”

Poate că majoritatea cărților de self-help se adresează femeilor, dar asta nu înseamnă că bărbații nu au parte de nesiguranțe când vine vorba de relații. Mulți dintre ei suferă în tăcere.

Richard are 27 de ani și e singur de patru ani. „Acum patru ani am avut prima și ultima mea relație. Înainte de asta nu am fost suficient de norocos să găsesc pe cineva care să-mi împărtășească dragostea”, a povestit acesta pentru VICE.

„De multe ori mă întreb ce fac greșit în timp ce toată lumea din jur se distrează, are parteneri de lungă durată sau își face o familie. Cred că asta se întâmplă pentru că aleg oamenii nepotriviți sau poate pentru că sunt prea timid ca să vorbesc cu ceilalți.” Prietenii lui Richard îi zic că e o partidă bună și că nu va fi single pentru totdeauna, dar el spune că și-a pierdut speranța. 

E de acord că nu e cea mai bună idee să te închizi, dar că nu găsește altă modalitate prin care să gestioneze situația. „Încerc să mă port cu mine așa cum m-aș purta cu o eventuală iubită – merg la galerii de artă, concerte, cafenele – lucrurile obișnuite pe care le faci în cuplu, doar că ești pe cont propriu. La început se simte groaznic și umilitor, dar până la urmă te obișnuiești.”

Andrea face 50 de ani anul ăsta. Și-a cunoscut actualul partener la 43, după 15 ani în care a fost single. „Am fost patru ani cu cineva când aveam 20 și ceva. La 28 ne-am despărțit, dar nu m-am gândit niciodată că abia peste 15 ani o să am din nou un iubit”.

Își amintește că atunci când am făcut 30 de ani, mama mi-a zis „să-nțeleg că n-o să te căsătorești”. Andrea a fost șocată, mai ales că replica asta contrazicea toate valorile cu care aceasta a crescut-o. „Toată viața m-ai învățat să fiu independentă, să am un job, iar acum îmi zici că trebuia să mă concentrez pe a mă căsători?”

După 30, Andrea a început să iasă la întâlniri, dar nu mai puțin de o lună sau două. „Mă gândeam că îmi iubesc viața, prietenii, jobul”, dar perspectiva ei s-a schimbat după ce urcat un deal în Italia: „Era priveliștea asta superbă, dar m-am gândit că mă simt singură – ce rost are să fac asta dacă nu pot să împart experiența cu cineva?”

Andrea spune că a avut un wake-up call și că a început să vrea să facă ceva în privința asta, dar știa că „niciuna din cărțile de self-help nu ajută”. Pe-atunci putea să se ducă la terapie de cuplu, „dar nu exista niciun fel de consiliere pentru persoanele single”. Până la urmă, a urmat un curs tantric care, spune ea, i-a schimbat modul în care se raporta la ea ca femeie: „o femeie care putea fi sexuală, atractivă, dar în siguranță, sănătoasă și bine cu ea”.

A fost un proces gradual, „dar ce a devenit mai puțin important era să-mi găsesc pe cineva. Mi-am dat seama că indiferent dacă voi întâlni sau nu pe cineva pot să mă joc și să mă cunosc mai bine, iar asta e okay”.

Apoi, într-o zi, a întâlnit un tip de pe Tinder cu care a fost sinceră încă de la prima întâlnire: „la început, am simțit rușine, dar am reușit să trec peste și i-am zis că sunt convinsă că aș fi o parteneră excelentă, chiar dacă nu am cine știe ce experiență la asta. Și am avut dreptate!”. Acum sunt împreună de șapte ani.

Andrea a făcut niște cursuri pentru a deveni coach de intimitate și relații pentru că vrea să sprijine și alte persoane care nu au avut relații romantice fără să fie judecate. „Îmi amintesc o singurătate imensă”, spune Andrea. „Era un sentiment mai profund decât singurătatea, ceva plin de tristețe și doliu față de ce ai fi putut fi, dar nu reușeai.” Chiar dacă poate sună ca un clișeu, Andrea vrea ca oamenii să știe că nu sunt singuri. „Ca să îi ghidez și pe alții încep prin a le spune că am trecut și eu prin ce trec ei. Asta ajută foarte mult.”