Cea mai mare groapă de gunoi din lume e o bombă cu ceas

Muntele se vede de la mare distanță și îi salută pe vizitatori cu un roi de muște și un miros înțepător. Camioanele stau la coadă de dimineața până după-amiază ca să aducă deșeurile locuitorilor din Jakarta, cel mai mare oraș din Indonezia. Bantargebang e, efectiv, un munte de gunoi.

În septembrie 2019, activistul și actorul Leonardo DiCaprio a postat pe Instagram o fotografie dureroasă de pe contul National Geographic cu muntele de gunoi Bantargebang din Indonezia, cel mai mare din lume. Fotografia îi arată pe colectorii de deșeuri, cunoscuți local sub numele de pemulung, care încearcă să-și câștige traiul într-o mare de gunoaie și plastic.

S-a scris despre faptul că Bantargebang nu mai face față deșeurilor cu mult înainte de postarea lui Leo. În fiecare zi, la Bantargebang ajung între 6 500 și șapte mii de tone de gunoi. Fără o metodă viabilă de a procesa aceste deșeuri, locația se va închide în 2021.

VICE a făcut un documentar despre deșeurile din plastic din Indonezia, dar e dificil pentru cineva care n-a fost niciodată acolo să-și imagineze cât de nasoală e, de fapt, situația. Așa că un reporter de-ai noștri s-a dus în vizită la fața locului ca să vadă ce se întâmplă cu cea mai mare groapă de gunoi din lume. Vorba vine, groapă.

Șirul de camioane se întinde de la strada principală până la poarta gropii situată în Ciketing Udik, Bekasi, în sudul Jakartei. Fiecare camion încărcat cu gunoi din capitală trece de poartă cu ușurință și deversa gunoiul.

Unele rapoarte susțin că muntele de gunoi avea patruzeci de metri înălțime în 2018. Edi Sudrajat, un angajat de la Bantargebang, spune că groapa nu primește gunoi importat.

Colectorii de gunoi se cațără pe muntele fragil și par să știe fiecare crăpătură și fiecare loc periculos, de parcă ar fi în propria curte.

Dar nu tot gunoiul care ajunge aici e uscat, multe deșeuri sunt alunecoase. Colectorii își pun în pericol viața de fiecare dată când vin aici.

Un bărbat de 53 de ani pe nume Edi, care depinde de Bantargebang ca să-și câștige traiul, caută cel mai des prelate uzate. Edi spune că deja cunoaște drumurile, dar că i se întâmplă adesea să alunece și să cadă pe ceva ascuțit. A zis că ultima oară când cineva a murit într-un accident la groapa de gunoi a fost în luna ianuarie 2017, când un munte de deșeuri a căzut pe un colector și l-a sufocat.

„Alunecăm des, mai ales când plouă. Acum e vară, dar în sezonul ploios e altceva”, spune Edi. „De obicei luăm pauză când plouă. Avem grijă unde călcăm. Când bate vântul tare, ne dăm jos de pe munte toți.”

Groapa de gunoi Bantargebang se bazează pe un sistem nereglementat, ceea ce înseamnă că gunoiul poate fi deversat oriunde și oricând. Dar Indonezia a introdus legi cu privire la această metodă periculoasă de eliminare a deșeurilor care duce la alunecări de teren și la eliberarea de substanțe toxice în atmosferă.

De exemplu, supraexpunerea la gazul metan eliberat de deșeurile organice poate fi o amenințare pentru sănătatea oamenilor, pe lângă faptul că e nocivă pentru mediu. Metanul contribuie direct la încălzirea globală pentru că poate absorbi de 34 de ori mai multă căldură decât dioxidul de carbon pe o perioadă de o sută de ani.

Sudrajat spune că locuitorii primesc nouă sute de mii de rupii indoneziene (280 de lei) la fiecare trei luni drept compensație pentru mirosul în care trăiesc.

Indiferent de sezon, viața e grea pentru colectorii de gunoi din Bantargebang. Aerul plin de praf le compromite sistemul respirator și vederea. Nici calitatea apei din zonă nu e una ok. Deși au fost construite fântâni arteziene pentru a satisface nevoile locuitorilor, nu există nicio garanție că apa din ele ar fi potabilă. Unii o folosesc cu încredere, alții se întreabă dacă n-a fost contaminată. Sudrajat, care petrece multe zile la groapa de gunoi, nu are încredere în apă.

În ciuda numeroaselor probleme cu care se confruntă groapa de gunoi, cea mai presantă rămâne supraîncărcarea. Problema gestionării gunoiului din Jakarta e ca o bombă cu ceas. Din acest motiv, Departamentul Ecologic din Jakarta a început să ia măsuri.

Procesul implică utilizarea unui incinerator ecologic. Informațiile de pe site-ul ACTAU spun că uzina din Bantargebang e echipată cu trei componente esențiale care îi vor micșora impactul asupra mediului.

În primul rând, buncărul e o unitate de stocare echipată cu o platformă, o macara și un cuptor de incinerare care arde deșeuri la temperaturi de peste 850 de grade Celsius, ca să micșoreze formarea substanțelor chimice periculoase precum dioxina și furanul.

Uzina are și un centru de control al poluării, unde filtrează particulele nocive de gazul pe care îl produce. Componenta finală e o unitate de pre-tratare care sortează deșeurile nepotrivite pentru incinerare precum metalele, sticla, pietrele și deșeurile toxice.

Uzina e încă în perioada de testare, iar Riza speră ca procesul de incinerare să nu elibereze particule periculoase în aer.

Între timp, unii ecologiști cred că uzina nu e cea mai eficientă metodă de a gestiona muntele de gunoi din Jakarta și că va cauza și mai multe daune ecologice decât susține BPPT. Aceștia cer ca guvernul să furnizeze dovezi că terenul e adecvat pentru o astfel de uzină și să educe publicul cu privire la riscurile pentru sănătate înainte să aprobe deschiderea oficială.

Fajri Fadhillah, cercetător legal la Centrul Indonezian de Control al Poluării, spune că nu a văzut niciodată vreo analiză a impactului ecologic al uzinei. „Guvernul Jakarta și BPPT au zis că au făcut un studiu despre impactul ecologic al uzinei, dar acesta nu a fost publicat nicăieri, deși ar trebui să fie o informație publică”, spune Fadhillah.

Muharram Atha, un purtător de cuvânt al Greenpeace Indonezia, subliniază că jumătate din deșeurile indoneziene sunt organice și nu sunt potrivite pentru a fi incinerate.

Atha spune că incinerarea de deșeuri umede e mult mai costisitoare. Spre deosebire de deșeurile uscate, cele umede trebuie tratate înainte de a fi incinerate. În plus, incineratorul are nevoie de combustibil pentru rezultate optime.

O uzină de ardere a deșeurilor trebuie să aibă o zonă de depozitare și pentru reziduurile generate. Dar nu le poate stoca pentru totdeauna, pentru că asta ar afecta mediul și populația din zonă. Cenușa trebuie procesată în continuare de cele câteva centre de gestionare a deșeurilor.

Conform The Conversation Indonesia, din cauză că uzina e termală, e posibil să elibereze dioxină, care poate cauza cancer și probleme de dezvoltare, tulburări hormonale și ale sistemului imunitar.

Atât Atha, cât și Fajri, spun că cea mai potrivită soluție pentru această problemă e reducerea cantității de gunoi pe care o produc indonezienii. Și producătorii ar trebui să facă eforturi să creeze mai puține deșeuri. O soluție și mai bună ar fi renunțarea la obiectele de plastic nereciclabile, de unică folosință.

E esențial ca locuitorii să nu mai irosească mâncarea și să sorteze gunoiul pentru a ușura reciclarea – pentru că, odată ce ajunge într-un munte de gunoi, e imposibil de reprocesat.

„În acest punct, mai puțin plastic n-o să rezolve cu totul problema. Dar urmează niște interdicții drastice dacă nu suntem prudenți”, spune Fadhillah.

Articolul a apărut inițial pe VICE ID.