Sex

De ce tinerii aleg să nu mai bea când ies la agățat

„Am realizat că alcoolul schimbă dinamica de putere la un date și poate ieși nasol.”
tinerii nu mai beau alcool, de ce tinerii merg la date-uri fara alcool
Foto: Getty Images  

Plimbări cu bicicleta pe străzile din Boston, opriri la petreceri pe malul râului, costumați în fructe – așa au decurs cele mai memorabile întâlniri ale lui Avanti Nagral cu actualul ei iubit. Toate fără alcool la bord.

„Petrecerile astea cu biciclete au loc frecvent în Boston. Tematica lunii respective au fost fructele, de asta eram costumați așa. Și nimeni nu avea voie să bea pentru că mergeam cu bicicletele”, a povestit ea.

Publicitate

Cântăreața de 24 de ani, absolventă de psihologie la facultatea Harvard, a băut alcool prima oară la vârsta de 18 ani, împreună cu părinții ei, pentru că aceștia nu voiau ca ea să încerce alcoolul în vreo cameră dubioasă de cămin. Deși de atunci n-a mai băut, ca să nu-și strice vocea, a observat ce efect nasol avea alcoolul asupra prietenilor și colegilor ei. 

„O grămadă de prietene mi-au povestit cum au fost hărțuite sau cum au profitat de ele tipii cu care au ieșit la date, doar pentru că erau amețite. Am realizat că alcoolul schimbă dinamica de putere la un date și poate ieși nasol.”

tinerii nu mai beau alcool, de ce tinerii merg la date-uri fara alcool

„O grămadă de prietene mi-au povestit cum au fost hărțuite sau cum au profitat de ele tipii cu care au ieșit la date, doar pentru că erau amețite.” - Avanti Nagral

Așa că, întâlnirea pe biciclete, cu dans și socializare, a funcționat ca lubrifiant social în locul alcoolului de care oamenii se folosesc de obicei ca să-și facă un pic de curaj.

Filmul Another Round, premiat în 2018, se deschide cu o scenă care e opusul experienței de care povestește Nagral. Arată cum liceeni din Danemarca sărbătoresc absolvirea beți pe străzi.

Dar, pe măsură ce filmul progresează, realizezi prin poveștile a patru bărbați de vârstă mijlocie ce consecințe dezastruoase a avut alcoolul asupra vieților lor amoroase.

De curând, Bumble a listat întâlnirile fără alcool drept un fenomen după ce a descoperit că aproximativ 62 la sută dintre utilizatori preferă să iasă la date-uri fără să bea alcool pentru că sunt de părere că astfel pot lega conexiuni mai autentice. În Marea Britanie, aplicația de dating a aflat că una din trei persoane preferă să nu bea alcool la date, iar cifra a crescut de când cu pandemia. În India, aproape 51 la sută dintre utilizatori au zis că nu vor să bea la date-uri în 2022.

Publicitate

Pandemia a schimbat mult felul în care oamenii percep alcoolul. Cu restaurantele și barurile închise, multe cupluri au optat pentru plimbări în parcuri și alte activități în aer liber.

Dar fenomenul date-urilor fără alcool crescuse deja chiar și înainte de pandemie. Conform unei reviste despre piața de băuturi alcoolice, în 2019, întâlnirile NOLO (No and Low Alcohol Drinks) au crescut cu 20 la sută, iar trendul a continuat și în pandemie.

Acest curent pare și mai popular printre tinerii din generația Z. Conform unui raport recent al Berenberg Research, persoanele de douăzeci de ani beau cu douăzeci la sută mai puțin alcool decât beau milenialii la vârsta lor. Un sondaj Gallup efectuat anul trecut a descoperit că, acum, doar șaizeci la sută dintre adulții americani consumă băuturi alcoolice, o scădere cu 65 la sută față de 2019.

Pearl Majithia, o producătoare de film în vârstă de 25 de ani, a zis că nu vrea să bea alcool la date-uri pentru că vrea să aibă un stil de viață sănătos. Dar când și-a făcut cont pe aplicațiile de dating, s-a simțit ca o anomalie.

Publicitate

„Aproape toți oamenii menționează în bio ceva legat de alcool”, a zis ea.

Majithia spune că, deși alcoolul e o alegere conștientă pe care o fac adulții, e asociată total cu ideea de date ideal. „Mi se pare că majoritatea profilelor de pe aplicațiile de dating menționează băutura alcoolică preferată sau o glumă despre alcool sau un clișeu despre cocktailuri și apusuri de soare.” 

Majithia a zis că ar prefera să facă lucruri mai creative la un date decât să se îmbete în baruri claustrofobe și să mai aibă și mahmureli a doua zi.

„Mi-ar plăcea să merg într-o excursie sau la un muzeu sau la un curs de olărit. Cred că m-ar ajuta să leg o conexiune mai bună cu persoana cu care ies la date”, a zis ea.

Dar cum iese ea la un date non-alcoolic fără să fie ciudat? Majithia a zis că plănuiește totul în avans. „Nu îmi dau întâlnire într-un loc unde se bea alcool, ci la o ceainărie sau o cafenea sau în aer liber. Pentru că n-am chef să-i explic persoanei cu care am ieșit de ce nu beau alcool. Vreau să înțeleagă asta de la început”, a zis ea.

Asta nu înseamnă că Majithia nu se bucură de un păhărel din când în când – doar că are grijă cu cine o face și când. „Mă relaxează, asta e clar. Mai beau la o nuntă sau cu prietenii, dar nu vreau să fac asta la un date.”

Jasdeep Mago, neuropsiholog, a declarat pentru VICE că multe persoane optează pentru date-uri cu alcool pentru că nu toată lumea e încrezătoare și carismatică la un date.

Publicitate

„Trebuie să înțelegem că nu toată lumea e construită pentru un date convențional și alcoolul ușurează situația în astfel de cazuri”, a zis ea.

Alcoolul poate funcționa ca un lubrifiant social și îi ajută pe oameni să se deschidă, mai ales dacă sunt timizi sau le e greu să vorbească despre ei. Pe de altă parte, devine o cârjă și nici asta nu e bine.

Samreen, o jurnalistă de 29 de ani, a zis că preferă să nu bea la date-uri din motive de siguranță. „Ca femeie, nu am chef să îmi pună cineva ceva în băutură sau să mă îmbăt și să pierd controlul. Nici n-am chef ca persoana cu care am ieșit să se îmbete și să-și verse pe mine toate traumele din prima.”

Când Samreen locuia în capitala Indiei, New Delhi, unde o femeie e violată la fiecare cinci ore și zece minute, era și mai îngrijorată de acest aspect.

În Delhi se știe că o femeie nu poate ieși singură după anumite ore. „Dacă sunt beată, sigur o să fiu hărțuită de șoferul de taxi sau de bărbați pe stradă și nu vreau să-mi asum acesat risc.”

Autoarea Ruby Warrington a scris și ea despre mișcarea oamenilor care nu mai vor să bea alcool. 

Pentru mulți dintre noi, schimbarea asta începe cu întrebarea: Oare viața mea ar fi mai bună fără alcool? Ca să descoperi răspunsul, trebuie să pui dopul la sticlă, să deschizi ochii și să vezi, scrie ea în cartea ei Sober Curious: The Blissful Sleep, Greater Focus, Limitless Presence and Deep Connection Awaiting Us All on the Other Side of Alcohol

Publicitate

Alte persoane aleg să nu bea alcool la date din cauza unor realizări dificile marcate de traume și anxietăți vechi.

Când managerul de marketing Siddarth Kar, în vârstă de 35 de ani, și-a pierdut partenerul, a început să facă terapie un an mai târziu. „Nu mai aveam încredere în bărbați și am simțit nevoia să beau la date-uri.”

Alcoolul îl ajuta să își depășească inhibițiile.

Chiar și premisa filmului Another Round e bazată pe ipoteza psihologului norvegian Finn Skarderud, conform căreia oamenii se nasc cu o insuficiență de 0,05 la sută alcool în sânge. Ideea ar fi că oamenii au nevoie de un anumit conținut de alcool în sânge ca să ducă o viață împlinită și fericită.

„Nu puteam să las pe cineva să mă atingă fără să fiu beat. Doar că unele date-uri au fost mișto, iar altele s-au terminat prost, pentru că s-a ajuns la lucruri sexuale pe care n-aș fi vrut să le fac.”

În orice caz, Kar a ajuns la o limită într-o noapte. Era pe medicamente pentru PTSD și alte probleme cauzate de pierderea partenerului.

„Aveam tot felul de gânduri suicidare. Mai târziu, doctorul mi-a zis că era din cauză că am combinat alcoolul cu medicația.”

Asta l-a făcut pe Kar să se gândească mai bine dacă vrea să se îmbete la date-uri. Așa a reușit să stea două luni fără să pună alcool în gură. A zis că a fost o experiență eliberatoare și că date-urile sunt mai mișto acum că se concentrează pe cealaltă persoană, și nu pe băut.

Publicitate

Mago, neuropsiholoaga, a mai zis că persoanele care nu vor să bea alcool la date-uri își prioritizează evoluția personală și sănătatea. „Au realizat că așa formează conexiuni mult mai autentice.”

Kar e de acord.

„Acum pot gândi cu capul, nu cu penisul, deși unul dintre efectele secundare ale medicamentelor e libidoul scăzut. Dar acum pot avea un dialog mai clar și cu mine însumi, și cu persoana cu care ies la date. Pot vorbi liniștit despre dorințele și visele mele.”