Cum ar trebui să funcționeze un centru în care minorii români scapă de dependențe

„Am copiii care consumă pentru că le e frică să se deschidă în familie. Consumul e un anxiolitic, inclusiv cel de alcool. «Beau alcool ca să pot să funcționez» sau «beau alcool ca să mă simt normal». «Să fiu acceptat de grup», un lucru foarte important în adolescență. La fel și cu substanțe psihoactive”, îmi zice un psihiatru pediatric într-o sală de art terapie.

Pe 15 septembrie 2022, presa locală primea rezultatele votului bugetului participativ. Centrul de recuperare pentru minori cu adicții propus de Asociația Luptă, Zâmbește și Trăiește Timiș a obținut 1 763 de voturi din lista proiectelor propuse la Consiliul Județean Timiș (CJT). În top trei au mai intrat două parcuri.

C.E.T.T.T. „Sf. Stelian”, singurul spital existent pentru minorii cu adicții, este în București și are o capacitate de 45 de paturi. El deservește Capitala și județele Ilfov, Giurgiu, Călărași, Constanța, Prahova, Teleorman, Ialomița și Dâmbovița.

În rest, există doar centre de recuperare, prin alte părți ale țării. Dar ele sunt private. Sau conduse și administrate de ONG-uri care vor să te vindeci de dependența de droguri prin cea de Iisus. Oricum, în aceste centre private nu se numără multe care admit minori, iar acesta este punctul de la care pornește discuția.

Am aflat toate acestea de la Ghizela Kanalas, vicepreședinta asociației. Este și persoana din introducere, medic primar în psihiatrie pediatrică a Clinicii de Neurologie și Psihiatrie a copilului și adolescentului din cadrul spitalului din oraș care se ocupă de copii. Și, mai important, motorul principal al proiectului susținut de timișeni.

Bugetarea participativă este un proces prin care oamenii de rând decid cum se alocă fondurile municipale sau publice, în model democratic. Practic, cine ia mai multe voturi, ia banul gros pentru proiect.

Anunțul de demarare a acțiunii a fost publicat pe site în 23 mai, iar CJT s-a lăudat că a alocat un buget triplu față de 2021, de trei milioane de lei. Proiectele au fost înscrise online, și au urmat un calendar de depunere a proiectelor, de validare, de afișare a celor eligibile, de vot, de anunțare a câștigătorilor și de implementarea propriu-zisă.

Centrul va funcționa ca un spital medico-psihologic, cu un număr minim de 20 de paturi, și se va adresa băieților, urmând ca în viitor să se construiască și unul pentru fete. Asta pentru că ei sunt mai predispuși la adicții pentru substanțe ilegale și alcool, mai ales cele care necesită spitalizare, iar pentru oamenii în starea lor de recuperare e bine să existe spații segregate. În cadrul Centrului, tinerii vor beneficia, pe lângă îngrijire medicală, și de diferite psihoterapii, dar și de recuperare motrică și senzorială, nutrițională.

Ghizela lucrează de zece ani în domeniu, iar scopul asociației pe care a înființat-o a fost punctual obținerea de fonduri pentru acest spital bugetat de CJT. Asociația vine cu suportul material, fondurile, expertiza, susținerea și organizarea, iar voluntarii asociației de 15 – 17 ani sunt cei care au venit cu propunerile de ateliere și de activități.

Vor fi însă, ca în orice spital, angajați medici, asistenți medicali, psihologi, kinetoterapeuți, infirmieri, îngrijitori. Iar serviciile de mâncare să fie asigurate prin terți, la fel ca partea de igienă și curățenie, sau cea de pază.

Diferența principală față de spitalele pentru adulți, cele care tratează pacienți într-o faza acută de intoxicație sau primejdii psihiatrice, e durata pentru care se oferă îngrijirile: o limită de cinci–șapte zile, maximum 12 pentru cazurile de schizofrenie. Ei bine, spitalul viitor este gândit să găzduiască beneficiarii mai mici pe termen lung (regim cronic), cu o perioadă maximă de șase luni, cât durează tratamentul complet de recuperare.

Au luat în calcul și menținerea prezenței la școală, în regim online. Dar asta cu acces monitorizat așa încât fie doar pe școală, pentru ca pacientul să se deconecteze de la dealeri și anturajele toxice care l-au dus acolo.

Terenul a fost căutat de asociație încă din 2020. Au găsit un spațiu la o localitate de aproape două mii de locuitori, la 43 de kilometri de Timișoara. Au făcut o schiță de proiect împreună cu consiliul local de-acolo pentru un spital cu 20 de paturi, iar când a venit perioada de depunere a proiectelor la bugetarea participativă, au solicitat 500 000 de lei. Dar birocrația le-a stricat planurile.

Banii însă ar ajunge doar pentru partea de scriptologie – fezabilitate și lucrări topografice, așa că din acest an vor depune cerere de absorbție pentru restul de un milion de lei de care au nevoie pentru finalizarea lui. Țintesc către fondurile ce vor fi puse la dispoziție prin PNRR, Mecanismul de Redresare și Reziliență.

Numărul precis de angajați nu este estimat încă, dar Ghizela îmi spune că prioritar este să asigure părțile de ambulator și de gărzi. „Sunt lucruri care urmează a fi discutate cu proiectanții, cu Direcția de Sănătate Publică, cu partenerii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului, pentru a se atinge anumite standarde.”

În spitalul care a câștigat votul timișenilor, beneficiarii vor putea trece prin terapii individuale, de grup și familiale. Le vor fi puse la dispoziție atât tipuri cunoscute de muncă psihologică, precum CBT sau art terapie (inclusiv drama-terapie – un soi de muncă în echipă care folosește tehnici din lumea teatrului pentru a facilita însănătoșirea mintală). Dar și corpul va fi pus la reparat, în acest sens fiind oferite și servicii de kinetoterapie.

Brenda Bernad s-a alăturat asociației în 2019, pe postul de psiholoagă. Acum are 24 de ani și a absolvit masterul în psihologie clinică și psihoterapie în 2022, la Universitatea de Vest din Timișoara. În cadrul spitalului, va lucra ca psihoterapeută. Formarea pe care o face e în psihoterapia expresivă – combină terapia cu artele. „Mai ales la copii, e o chestie faină. Ei se joacă, desenează, și atunci mediul ăsta e propice pentru ei. Dar și eu, ca adult, desenez, pictez și fac teatru. Dar trebuie să fim atenți – pentru unii funcționează, pentru alții, nu.”

În contextul actual, ea susține că deschiderea mai mare către informații ajută tinerii, dar vine și cu un revers când citesc despre patologii. Mulți ajung să creadă că au depresie sau anxietate fără să fie diagnosticați. Dintre cele mai nocive concepții de genul ăsta sunt că dacă ești trist, ai automat depresie. Sau vorba că „dimineața mă simt bine, seara sunt furios. Sunt bipolar”. Nu ești bipolar, argumentează ea, dar credințele nefondate se pot forma în mințile mai fragile și alimentează un cerc vicios de autodiagnosticare și comportament nociv.

Ea subliniază că e important ca ei să aibă informații care să le vină în ajutor pentru a discerne lucruri adevărate de mituri. Apoi, și mai important, pe cei cu care lucrează îi învață diverse tehnici pentru a limita simptome în situații dificile. O trusă de prim ajutor emoțional.

În ceea ce privește schemele de tratament medicamentos, ele se vor aplica doar persoanelor care au probleme cu drogurile clasice. „Pentru substanțele psihoactive noi, nu există scheme de tratament, așa că tratarea va fi una strict simptomatică”, adaugă Ghizela. Adică de la caz la caz și în funcție de nevoi.

Există centre și clinici private care funcționează în eliminarea adicțiilor, dar, după cum aflu de la Ghizela, ele funcționează pe terapii alternative și complementare, și mai puțin cele pe partea medicală. Toate acestea, pentru cine are bani.

Unele dintre ele sunt susținute sau finanțate de organizații religioase, lucru care poate avea efecte negative când nu faci parte din comunitatea religioasă respectivă. Printre ele se numără Teen Challenge, un ONG penticostal care se caracterizează pe site drept „un grup de sprijin creștin și folosesc Biblia ca unică autoritate”. În două dintre centrele mai vechi ale acestei organizații s-au internat și doi dintre cei care urmau tratamente neuro-psihiatrice în clinica publică la care lucrează Ghizela ca medic. 

Acolo trebuie să accepți regulile care sunt impuse de ei. Pentru unii e mai ușor, mai ales dacă provii dintr-un mediu familial religios, cum a fost la unul dintre cazuri. A stat șase luni. Celălalt caz, s-a întors acasă mai repede, deoarece a avut sprijinul familiei.

La astfel de centre private nu există o internare propriu-zisă. Dacă cineva nu vrea, părinții nu pot să te ducă, deși au drept de semnătură. La spitale, inclusiv cel propus de echipa Ghizelei, internarea se poate face exclusiv prin consimțământul părinților. Iar serviciile vor fi decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Pentru ea e important cum incluzi părinții în echipă în rol de co-terapeuți, deoarece problema e una la nivelul întregii familii. Se poate ajunge la situații de blamare între soți, iar față de copil se poate intensifica senzația de lipsă de control sau de autoritate, una pe care oricum nu poți s-o ai, când e vorba de un adolescent cu acces la internet. „Majoritatea lor stau pe rețele sociale sau se joacă, iar locurile alea sunt deja infiltrate de dealeri. Informația circulă ușor la cei care consumă.”

În partea de vest a țării, cele mai consumate substanțe de tineri sunt etnobotanicele și canabisul. „Uneori, medicamente sau metamfetamine. Mai puțin cocaină sau heroină, ultima substanță mai degrabă specifică Bucureștiului.” Și acești factori vor fi importanți în determinarea tratamentelor din spitalul bănățean.

Ea militează pentru introducerea unei educații preventive încă din clasa a cincea. Apoi, cursuri de parenting încă de când copilul e bebeluș, deoarece ce a învățat din familie ca model e ceea ce transmite mai departe.

Educația parentală presupune altceva față de transmiterea fricii sau a stării de panică din partea părinților. Comunicare și relaționare printr-un model cognitiv. Problema e că aceste cursuri sunt pe bani, iar foarte puțini și-ar permite astfel de lecții.

„Am copiii care consumă pentru că le e frică să se deschidă în familie. Consumul este un anxiolitic, inclusiv cel de alcool. «Beau alcool ca să pot să funcționez» sau «beau alcool ca să mă simt normal». «Să fiu acceptat de grup», un lucru foarte important în perioada adolescenței. La fel și cu substanțe psihoactive.”

Ghizela susține și formarea unor rețele publice de suport, indiferent dacă vorbim despre ele într-un mediu urban sau rural. Acestea ar trebui să conțină adolescenți voluntari care să-i învețe pe colegii lor despre emoții și sentimente – să și le identifice și să le exprime, în prezența unor persoane specializate. Apoi, părinții aliați să aibă acces la lecțiile de care au nevoie.

În următoarea categorie ar fi oamenii văzuți odată ca stâlpi, mai ales în comunitățile mai mici: directorii de școli, medicii, asistenții sociali și preoții. „Ei ar putea identifica mult mai ușor cazurile problematice. La adolescentul X, mama și tata sunt plecați, iar el a rămas pe nicăieri.”

Într-o fază de prototip, clădirea a fost gândită în formă de S. Va avea un singur etaj pentru persoanele din Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad. Proiectul e acum la faza găsirii locației potrivite la CJ Timiș.