Am vorbit cu bărbați care au venit să protesteze față de violența împotriva femeii în România

„Cred că aveam 14 sau 15 ani. Îmi amintesc perfect: locuiam atunci în Târgu Mureș, am intrat în bloc și așteptam liftul. Mi-am dat seama atunci că, lângă mine, e un bărbat tânăr, acum mă gândesc că nu avea mai mult de 24 de ani, dar atunci mi se părea foarte mare. Și în momentul în care am intrat în lift, m-a împins în lift și atât de tare m-am speriat, încât am reușit să fug și să ies din bloc. Cred că de atunci am prins și o anumită teamă de spații închise, foarte greu intru într-un lift cu oameni necunoscuți", mi-a povestit Adriana Săftoiu, deputată PNL, care a venit la Marșul „Împreună pentru siguranța femeilor".

Aici era vorba de hărțuirea stradală cu care se confruntă multe fete, încă din adolescență, indiferent de statutul social, de etnie sau de orientarea sexuală, și care este tot o formă de violență îndreptată asupra femeii.

Marșul de pe 14 octombrie, organizat de Rețeaua de Combaterea și Prevenirea Violenței Împotriva Femeilor, a adunat aproape o mie de persoane care au cerut, printre altele, modificarea legislației în conformitate cu Convenţia de la Istanbul ratificată de România în 2016. Dincolo de statisticile grave pe care le auzi la fiecare discuție despre violența asupra femeii, problema așteaptă acum pe masa Premierului Tudose, care pare puțin ocupat la ora actuală.

Pachetul de legi trebuia să armonizeze toată legislația noastră pe violență domestică cu Convenția de la Istanbul și ar fi trebuit ca până în luna septembrie să fi intrat în Parlament a primit un răspuns, spune Adriana Săftoiu, „care-ți arată multă neputință".

Probabil obișnuința românească de a nu te băga în treburile familiei, chiar dacă femeia sau copilul își iau bătaie zilnic de la soț/tată, stă cocoțată și în mințile celor de la MAI, care nu vor să se grăbească cu emiterea de urgență a ordinul de protecție provizoriu (art. 52, Convenție), după constatarea faptei de violență, care să asigure o protecție reală și rapidă.

În România, un sfert din omorurile înregistrate într-un an au loc în familie, în timp ce doar 34 de agresori sunt condamnați definitiv în raport cu 18 683 de fapte de violență în familie (Art. 199, Cod Penal) sesizate în 2016. Pentru asta s-a ieșit în stradă, pentru asta s-a scandat, printre altele: „Nu mă simt flatată să fiu agresată", „Vrem dreptate în justiție și încredere în poliție", „Cea mai mică lovitură nu e dragoste, e ură", „Indiferența hrănește violența" sau „Solidaritate, să ne unim toate".

Și lumea a fost unită, femei și bărbați, mame cu copii, familii, reprezentanți ai minorității rome și LGBT+ din România, reprezentanți ai ambasadelor Spaniei și Suediei la noi, precum și ambasadorul Marii Britanii. N-a fost un marș despre feminism, ci despre drepturi absolut normale într-o democrație, despre nevoia de prevenție prin educație și asumarea responsabilității de către autoritățile care permit ca, la fiecare patru zile, o minoră să fie violată într-o familie din România.

Am vrut să aflu de ce au venit bărbații la marșul pentru siguranța femeilor și cum se vede, din perspectiva lor, violența, în toate formele ei, asupra româncelor.

VICE: De ce ai venit aici?
Ștefan: Să încurajez procesul de stopare a violenței împotriva femeilor.

S-a întâmplat să cunoști vreun caz de tipul ăsta apropiat ție?
Apropiat, adică în familie, și la vecinii pe care îi tot auzeam că se ceartă, că ajung să devină violenți.

Ai făcut ceva în sensul ăsta?
Am sunat la Poliție, însă nu a fost un final foarte fericit pentru că atât ea, cât și el au fost la fel de deranjați că interveneam în viața lor. Ceea ce m-a surprins a fost că și ea a fost la fel de deranjată. Și nu s-a schimbat nimic, au continuat să trăiască împreună.

Probabil că asta vine dintr-o educație de ambele părți. De multe ori femeia este acuzată că rămâne într-o relație abuzivă.
Probabil că lucrurile sunt mai complicate.

Și cum crezi că ar putea să fie rezolvată problema asta într-un viitor apropiat?
Probabil printr-o conștientizare a realității în care acest gest e condamnabil, să ajungă să nu mai fie normalizat în niciun fel.

Ai menționat mai devreme violența în familie. E vorba de familia ta?
Da, de la clasica bătaie în familie din partea părinților pentru că ai luat o notă mică la școală sau că ai făcut nu știu ce trăsnaie la certurile conjugale ale părinților care ajungeau să-și verse frustrările pe partener, să-l preseze până când partenerul avea o ieșire nervoasă; s-a ajuns la spartul farfuriilor, la te iau de mânecă, te dau afară. Din momentul ăla mi s-a părut o chestie anormală. Cred că aveam cinci-șase ani și nu înțelegeam de ce niște oameni maturi, care au prezumția asta de persoane ajunse la o anumită cunoaștere, ajung să reacționeze destul de animalic.

VICE: De ce ai venit aici?
Ionuț: Pentru că nu agreez violența împotriva femeii.

Este mai prezentă violența asta în comunitatea romă?
Nu neapărat, depinde de om.

Au venit destul de mulți reprezentanți ai minorității rome aici. Tu faci parte dintr-o organizație?
Da, e foarte bine că s-a întâmplat așa. Suntem din asociația E-Romnja. Am mai participat la astfel de marșuri și în trecut.

În multe familii românești se nasc momente de violență domestică. La tine în familie ai trăit așa ceva sau ai fost crescut cu o altă mentalitate?
Nu, niciodată. Suntem dintr-o familie creștină și nu ni s-a întâmplat asta.

N-ai asistat niciodată la un astfel de moment violent împotriva femeii?
Ba da, din întâmplare, și pot să zic că nu mi-a plăcut. Mă face să mă simt foarte rău, mă bagă în dispoziția de a-i da un pumn agresorului, să leșine acolo. Așa simt când văd un bărbat care lovește o femeie.

Ai surori? Li s-a întâmplat vreodată ceva similar?
Am, dar nu li s-a întâmplat niciodată asta. Sunt un frate îngrozitor pentru alții și d-aia (râde).

Dar cum ai ajuns tu aici, ce te-a adus aici, asociația?
Nu neapărat faptul că am intrat în asociație, dar cred că sunt un om calculat, calm, încerc să las de la mine în orice și nu suport violența împotriva femeii. Am venit aici pentru că așa sunt eu, nu că m-a invitat cineva.

Care crezi că este o sursă și pentru alți băieți ca tine să gândească așa?
O sursă foarte bună pentru mine e că sunt creștin penticostal și religia, se spune, ne interzice asta. Dar, cred că la fel de mult contează cum ești crescut, educația, cei șapte ani de acasă și respectul față de femeie.

VICE: De ce ați venit aici?
Igor: Am venit să protestez față de violența împotriva femeilor și să militez pentru siguranța lor. Am venit aici cu soția și fiica.

Cântărește mai mult și faptul că sunteți tată de fată - pentru a-i oferi un viitor mai sigur?
Da, și din motivul ăsta, familial, dar și principial.

S-a întâmplat să asistați vreodată la cazuri de hărțuire stradală?
Mai rar, dar am auzit povestiri. De fapt, e ciudat că atunci când sunt eu prin preajmă, nu prea se ia nimeni de noi, dar când ies ele prin parc, vin acasă cu tot felul de povești care mă uimesc.

De ce credeți că e nevoie ca bărbații din România să înțeleagă ce înseamnă violența față de femei?
Cred că e nevoie de educație: de la grădiniță și școală până la universitate și Parlament. Asta apropo de legile care există, dar nu se aplică.

Făceați asta și înainte de familie, de copil, de a fi solidar cu femeile?
Am mai fost, dar a participat mai mult soția mea care este mai implicată. Ea a adus spiritul ăsta civic în familie.

VICE: De ce ai venit aici?
Alex: Din solidaritate, dar și pentru că violența și hărțuirea nu mi se par deloc acceptabile.

Ai avut în jurul tău femei care ți-au povestit despre astfel de situații?
Da, chiar am văzut și eu cazuri de hărțuire când eram cu mai multe persoane. Pot să-ți spun că este stânjenitor, înainte de toate, și ar putea să creeze violență împotriva femeilor, violuri și alte situații nefericite.

Ai intervenit în situațiile la care ai fost prezent?
Trebuie să recunosc că nu tot timpul. Erau momente când nu eram deloc conștient de astfel de probleme, pentru că eram ceva mai mic, în alte situații, am încercat să intervin.

Pentru tine cum a început conștientizarea asta a violenței asupra femeii din România?
Pentru mine a început cu un internship la centrul FILIA. Am studiat științe politice și pe filiera asta am ajuns la centrul FILIA și atunci am conștientizat puțin mai mult care sunt problemele. Că e un aisberg, în care glumele sunt în partea nevăzută, iar ce se vede e violența împotriva femeilor, situații în care femeile sunt ucise, violate. Cred că e importantă educația, dar nu neapărat la școală, ci educația populară, de a purta dialoguri cu oamenii, prin cartiere, cu tineri, tinere, apoi cu cei mai în vârstă.

VICE: Cât de importantă ți se pare prezența bărbaților la marșul ăsta?
Marius: E foarte importantă și, sincer să fiu, sunt surprins că sunt atât de puțini bărbați.

Ce înseamnă pentru tine hărțuirea stradală. S-a întâmplat vreodată în viața ta să comiți asta?
Sper că nu, din câte cred eu, nu, pentru că nu sunt genul de om care să fie agresiv cu o femeie. Dar, chiar vorbeam, de curând, cu prietenele mele și am fost foarte surprins să aflu că lor li se întâmplă în mod frecvent.

Cum crezi că ar putea să influențeze bărbații între ei mentalitatea asupra femeilor?
Nu pot să-ți dau un răspuns ferm, pentru că nu sunt foarte activ pe partea asta. Dar unul dintre motivele pentru care am venit aici este să învăț mai multe lucruri și să învăț ce se întâmplă în jurul meu. Am mai încercat să discut cu amicii mei despre subiect, dar nu a fost un subiect care să fie dezvoltat în grupul nostru.

Sunt curioasă care este dinamica, principala reacție la astfel de teme, într-un grup de băieți?
Hmm, niciunul dintre noi nu știe foarte clar, nu are foarte multe informații despre subiect și nu prea știm cum să reacționăm. Ăsta e motivul pentru care am venit aici, vreau să văd despre ce e vorba.

VICE: Crezi că ai hărțuit vreo fată pe stradă, în viața ta?
Ciprian: Evident, ca orice tânăr bucureștean, trăiești și cultura asta și faci un „pis" la un moment dat, dar te oprești când îți dai seama că nu e OK, când vezi reacția fetei, când te simți tu prost. Am trăit asta. Dar, din păcate, nu îți dai seama atunci. Nu ți se pare nimic ieșit din comun, nici măcar jignitor.

Erai mai mic, adolescent?
Vorbim de 12-14 ani, perioada asta. Dar mi-am schimbat optica în privința asta mai ales în facultate, printre feministe, am trecut printr-un proces intelectual. Apoi, mi s-a născut fiica și atunci s-a produs o ruptură radicală față de trecutul meu, când puteam să rămân la fel de misogin ca mulți alți cetățeni crescuți în București.

Crezi că e mai puternic misoginismul în București?
Nu, mă refer la București pentru că eu am crescut aici, habar n-am cum o fi în Craiova.

Au venit multe ONG-uri reprezentante ale minorității rome. Crezi că e o dublă discriminare pe care o trăiești ca femeie romă?
Cred că e o multiplă discriminare. Imaginează-ți să fii femeie romă, cu dizabilități și lesbiană, în România. Ar fi complicat rău de tot. Cred că femeile rome au multiple forme de discriminare. În primul rând este criteriul etnic sau, depinde de context, poate fi în primul rând genul, că e femeie. ONG-urile rome sunt aici fiindcă aceste cauze, pentru drepturile omului, sunt comune. Nu poți fi anti-rasist, fără să militezi împotriva violenței de gen, fără să fii pro-LGBT. Altfel ar fi un fals.

În legătură cu hărțuirea stradală, pe care tu ai conștientizat-o la un moment dat. Cum ar putea autoritățile să intervină în zona asta?
Cred că, în general, la orice fenomen social: discriminare, rasism, homofobie, chiar hărțuire stradală, trebuie educație civică de calitate. Noi facem religie în școală, care promovează un discurs legat de gen, că femeia este mamă, trebuie să nască prunci sănătoși, să-i crească bine și cam atât. Acest model patriarhal este promovat în școală. Nu există absolut nimic și despre respectul față de celălalt, indiferent cine este celălalt. Cred că Ministerul Educației este responsabil și ar trebui să investească mai mult în acest tip de educație pentru că forma fără fond la noi există în continuare. Ne vrem europeni, dar fără să avem niște chestiuni de bază.

Mai multe fotografii de la marș mai jos: