Ceilalți români pe care statul îi lasă să moară în epidemia de coronavirus

Primul om ucis de coronavirus în România a fost un bărbat de 67 de ani din Craiova, care avea cancer în stadiu terminal. Bărbatul se întorsese din Italia, dar simptomele lui nu au fost asociate inițial cu virusul SARS-Cov2, ci au fost puse pe seama afecțiunii preexistente foarte grave.

Astfel, „cei care au avut grijă de el nu și-au dat seama că avea așa ceva și iată că au fost foarte mulți infectați. Nu s-au ținut cont de protocoalele de testare, nu a fost izolat, iar omul a îmbolnăvit, fără să vrea, o grămadă de alte persoane”, explică Mirela Nemțanu, Directorul Executiv „Hospice Casa Speranței”, organizație non-profit, care oferă servicii gratuite de îngrijire paliativă în România.

Deși coronavirus a ucis 362 de persoane în România, până în acest moment, pacienți cu afecțiuni preexistente suferă fiindcă fie nu-și mai găsesc tratamentul necesar în farmacii, fie nu mai pot să meargă la spital pentru intervenții, fie sunt lăsați pur și simplu de izbeliște.

România are peste trei milioane de pacienți cronici și peste două sute de mii de bolnavi de cancer. Adulții și copii cu afecțiuni cronice grave, inclusiv cei cu afecțiuni oncologice au șanse mai mari să dezvolte complicații grave în urma infecției cu COVID-19, care ar putea duce chiar la decesul persoanelor în cauză. Motivul pentru care au o vulnerabilitate mai mare în fața virusului este că unele tipuri de cancere și unele tratamente, precum chimioterapia, le afectează foarte tare sistemul imunitar. Chiar și în alte condiții, în unele etape ale tratamentului, pacientul este oricum predispus la infecții.

Recomandările pentru persoanele cu afecțiuni cronice sunt aceleași ca pentru toată lumea: să stea acasă cât mai mult posibil, să evite aglomerația și să aibă cele necesare acasă (inclusiv tratament pentru mai multe luni).

Situația în practică arată altfel. Zilele trecute au apărut imagini cu pacienți cu afecțiuni oncologice care așteptau la cozi de zeci de metri, în frig și ninsoare, la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca pentru a primi tratamentul de care depinde supraviețuirea lor. Ulterior, la același institut au fost confirmate 27 de persoane cu COVID-19. Nu doar în Cluj bolnavii au dificultăți în a-și lua rețetele și în alte orașe din țară situație e asemănătoare.

„Sunt probleme cu eliberarea rețetelor în București. În loc să faciliteze eliberarea acestora, suntem purtate pe drumuri. Medicul de familie nu a putut lua legătura cu medicul oncolog, așă că am fost trimisă la cort, în curtea spitalului, pentru rețetă. Până la urmă, cu mare greutate mi-a dat medicul de familie rețetă doar pentru o lună, nu pentru trei, cum luam până acum”, povestește Laura, 45 de ani, care suferă de cancer mamar.

Problema rețetelor este confirmată și de Mirela Nemțanu de la „Hospice Casa Speranței”: „Sunt obligați să se plimbe pentru că trebuie să își ia rețetele, trimiterele, și alte diverse pentru tratament. Pur și simplu nu au de ales, chiar dacă sunt predispuși la infecții”.

Bolnavii cu afecțiuni oncologice au fost externați din spitale și trimiși acasă fără nicio soluție. Pe 24 martie, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că pentru o perioada de 14 zile, se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate. Astfel, multe persoane care erau programate la operații pentru afecțiuni oncologice au fost amânate.

În alte cazuri, pacienții erau anunțați că, „dacă nu reprezintă urgențe”, au 48 de ore sa plece la casele lor. Astfel, persoanele care sunt suspecte de afecțiuni oncologice sau care sunt într-un stadiu incipient al bolii nu au altceva de făcut decât să stea acasă și să aștepte, cu boala în continuă evoluție.

„Eu înțeleg că toată lumea este concentrată pe coronavirus și e și normal sa fie așa. Înțeleg că statul trebuie să ia măsuri să se pregătească pentru ce va fi, dar nu poți să sacrifici o viață în ideea de a preveni o posibilă infectare a altor persoane”, afirmă Mirela Nemțanu.

Ea susține că, deși înțelege necesitatea eliberării din spital a pacienților oncologici, spune că nu e tocmai cea mai bună soluție.

„Pacienții sunt eliberați forțat fără nicio șansă, fără nicio alternativă, fără niciun tratament. Am aflat despre un spital cu patru sute de paturi unde i-au dat afară pe pacienți, fără să le comunice nimic. Sunt mai multe spitale care au fost eliberate, însă nu au fost comunicate oficial toate.”

Pe grupurile de pe Facebook mai multe persoane au semnalat probleme privind efectuarea procedurilor pentru tratarea afecțiunilor oncologice. Le-am contactat în privat și am aflat niște experiențele lor.

Valentina are 65 de ani și suferă de mai multe boli cronice printre care leucemie, hipertensiune arterială, diabet zaharat tip 2, disfonie și recent a descoperit că are o tumoră la glanda tiroidă, dar la care nu se poate face nicio intervenție pe timp de pandemie.

În România, la ora actuală sunt 55 000 de cazuri noi în fiecare an, adică sute de cazuri în fiecare zi. Mirela Nemțanu spune că „dacă oamenii nu sunt identificați din timp, mor; dar cu tratamentul potrivit se vindecă. Acum s-a pus totul pe pauză câteva luni. Dacă sunt în faza incipientă și nu sunt tratați, în trei luni s-ar putea să nu mai aibă chiar nicio șansă”, afirmă Mirela Nemțanu.

Maria, 53 de ani, a fost operată de cancer mamar, iar pe 2 aprilie ar fi trebuit să meargă la controlul de șase luni. Nu s-a putut.

„Clinica particulară unde ar trebui să fac investigațiile m-a anunțat că medicii își suspendă activitatea pentru o perioadă. Până se va relaxa situația, nu-mi rămâne decât să mă gândesc că sunt bine și că tratamentul este eficient.”

Și alte femei trec prin situații similare, îmi povestește Andreea, 38 de ani, operată tot de cancer mamar în noiembrie 2017. În curând își va termina tratamentul de doi ani de chimio cu radio și trebuie să continue investigațiile.

Alte persoane trebuiau să fie operate, dar li s-au amânat procedurile pe termen nedeterminat.

„Am două prietene care au terminat chimioterapia neoadjuvantă pentru cancer mamar. La Institutul Oncologic București li s-au zis că nu pot fi operate momentan. Fereastra între chimio și operație este de patru-șase săptămâni, dar momentan nu se fac nici măcar liste pentru programări la operații. Presimt că va fi haos și aglomerație pentru pacienții oncologici când vor primi undă verde pentru operații, investigații și tratamente”, îmi explică Ioana, 45 de ani, una dintre învingătoarele luptei cu cancerul la sân.

Pacienții aflați în stare terminală sunt cei care deja nu mai răspund la tratament, singura intervenție care se poate face fiind doar la nivelul simptomelor. Ansamblu de proceduri pentru ei se numește îngrijirea paliativă. Astfel, se oferă alinare, sprijin și confort pacienților, familiei și prietenilor lor. Implică grija pentru nevoile fizice, emoționale, psihologice și spirituale ale bolnavului.

În România, peste 172 000 de pacienți au nevoie anual de îngrijire paliativă, conform unui studiu realizat pentru Banca Mondială de către Ministerul Sănătății. Cu toate astea, în 17 județe nu există deloc paturi de îngrijire paliativă în sistem public, privat sau non-profit.

De asemenea, mai puțin de 25% din medicii specializați în paliație lucrează chiar în îngrijiri de acest tip.

Practic, România are un deficit enorm, cu doar 1 779 de paturi de îngrijire paliativă și doar 13 echipe de specialiști în domeniu.

Acest sistem de îngrijire, atât de necesar pentru a ușura ultimele zile ale pacienților, nu ajungea nici înainte la toți pacienții, dar acum, în situația pandemiei, situația s-a agravat. Iar cei aflați în faza terminală sunt cei mai predispuși să propage acest virus pentru că nu se pot autoizola.

„Sunt persoane care au nevoie în permanență de cineva lângă ei. Autoizolarea pentru aceste persoane înseamnă o moarte și mai sigură”, afirmă Mirela Nemțanu.

Cum epidemia de coronavirus a afectat grav și economia, efectele sunt resimțite și de către organizațiile non-profit care oferă sprijin gratuit bolnavilor oncologici. Cei mai mulți sponsori și-au retras finanțările sau le-au îndreptat către spitalele cu bolnavi de coronavirus, în timp ce statul nu le asigură o protecție pacienților oncologici, explică Mirela.

„Cei care ajung la noi au primit peste tot răspunsul «ne pare rău, nu mai e nimic de făcut». Nu este adevărat! Mai sunt foarte multe lucruri de făcut, fie că vorbim de o moarte decentă sau despre prelungirea vieții sau de sprijin psihologic pentru familie ca să depășească trauma. Noi avem expertiză, avem oameni, avem spitale, dar avem nevoie de finanțare. Avem nevoie de ajutor.”

Poți sprijini pacienții HOSPICE și cauza îngrijirii paliative cu o donație sau trimite un SMS cu mesajul TIMP la 8844. Pentru mai multe informații, intră pe www.hospice.ro.

Articolul a fost modificat după publicare.