5 momente în care o să te cerți cu rudele de sărbători

E decembrie, atât de aproape de Crăciun, și poți să simți deja cum crește tensiunea în atmosferă. Vin zilele alea în care te simți obligat să stai cu oameni pe care-i vezi o dată sau de două ori pe an. Inevitabil, aceiași oameni își aduc aminte de diferențele economice, politice și generale dintre voi și de ura față de un anumit tip de individ pe care ai nefericita șansă să-l reprezinți în seara aia. Și așa se naște spiritul sărbătorilor.

De cele mai multe ori e o confruntare între generații care nu cunoaște început și sfârșit, ci e cumva veșnică. Te cerți cu unchiul ăla care s-a pilit mult prea devreme, dar și tu ai făcut la fel și atât îi trebuie ca să deschidă cutia pandorei: „N-ai tu vârsta și experiența mea.” 

De-aici începe cel mai complex meci de debate al anului, în care îți dai sufletul în argumente cât de cât pertinente, deși știi că e în van. Dar încerci, că tot ești acolo, în febra momentului, și oricum stârnește ceva mai mult în tine decât plictiseala standard și indigestia de la toată slănina.

Poate să fie greu să petreci câteva zile cu rudele într-un context de sărbătoare, că știi sigur la ce se ajunge. Chit că scopul sărbătorilor e să atingi acea beatitudine absolută și să iubești pe toată lumea, fix credința asta îți distruge Crăciunul. Așa că depinde cum o iei. Dacă o vezi ca pe o zi obișnuită în care rudele tale folosesc un pretext ca să se adune și să bea, ar putea fi chiar amuzant pentru tine să-i observi. De la distanță. 

În ideea asta, ți-am făcut o listă cu momentele cronologice în care o să-ți iei trigger de sărbători cât stai cu rudele și cum să treci cu brio peste asta.

La început, totul e mai lowkey, că nu implică toate rudele și se întâmplă cu puțin înainte de momentele alea memorabile care deja îți provoacă anxietate. Ai putea spune că pregătirile dinainte de Crăciun și certurile mici care vin la pachet sunt un fel de pre-game pentru adunarea generală a frustrărilor care urmează.

Într-o oarecare încercare de bonding și conștient că ăsta e răspunsul corect, accepți să ajuți la mâncare și curățenie. Dar mai sunt exact 18 ore până vin rudele alea pretențioase de la Cuca Măcăii și nimic nu e la locul lui, cozonacul s-a ars, ai uitat să cumperi cârnați și maică-ta are o criză existențială. Brusc, te lovește cu reproșuri doar pentru că ești acolo. Dacă nu erai, probabil că ea n-ar fi uitat să verifice cuptorul și ar fi strâns totul singură în timp ce gătea și plângea isteric. Tu prost.

Kind reminder: ține bine de nervi că ăia-s pentru mai târziu. Încearcă să înțelegi stresul și presiunea care vin la pachet când trebuie – și-ți pasă – să îndeplinești niște standarde festive. N-ai ce să le faci decât să te abții și să înghiți în sec, doar n-ai vrea să înrăutățești lucrurile prematur.

Auzi o bătaie în ușă și te întrebi care dintre catalizatorii serii a ajuns. 

Să fie bunică-ta diabetică care o dă ușor în demență și niciodată nu crede c-ai mâncat suficient? Mătușa pupincuristă și soțul ei, unchiul alcoolic funcțional, dar nu și de sărbători, care devine expert politic după trei pahare de palincă și un pet de bere ascuns strategic sub masă? Celălalt alcoolic al familiei, bunică-tu, care nu spune prea multe că vine deja rangă? Sau doar colindători care-ți cer voie la baie și șterpelesc un prosop și trei lei de pe mașina de spălat?

Oricare ar fi dintre ei, știi sigur că urmează întrebările generice care te iau pe nepregătite în fiecare an. Totul începe de la cum arăți și mereu ești prea gras sau prea slab. De la asta derivă și următoarele întrebări. După caz, te întreabă dacă mai termini și tu facultatea sau te anunță politicos că indemnizația de șomaj nu e așa mică.

„N-ai adus și tu pe nimeni anul ăsta?” E întrebarea care te duce pe teren minat. Nu te apuca să dai explicații, că nu vrei o relație, că nu-ți dorești copii sau, doamne ferește, să amintești de orientări sexuale. De aici începe discuția politică și nu e timpul potrivit. Mai au de băut.

Kind reminder: păstrează-ți răspunsurile cât mai simple și monosilabice, ca să nu lași loc de interpretări sau comentarii. Atât timp cât știi că o să contribui la păstrarea liniștii așa, poți să minți din belșug, că nu știe și nu-i pasă nimănui. A, și asigură-te că tu ești cel care întreabă continuu, rudele adoră să vorbească despre ele însele, că doar egoismul împământenește sărbătorile.

E posibil să sfârșești la masa la care doar două persoane se ceartă. Sunt, practic, adevăratele combinații de n luate câte două. Cel mai des se întâmplă să fie în celebrul duo soț – soție, dar ocazional se ajunge și în formula frate – soră și în rarele cazuri, dacă-s mai mulți copii într-o familie, se ceartă băiatul mai mare cu tatăl sau fata mare cu tatăl. Oamenii se iau de la alcool (că soțul bea prea mult), de la avere (că fiul, fiica au primit mai mult ajutor de la părinți), de la ce-a zis nu știu cine acum ceva ani și adică cum adică e treaba – și hop ceartă. În orice caz, e cea mai problematică ceartă: e cea la care și vrei, și nu vrei să participi. 

Se așterne o tăcere destul de ciudată peste toată masa, peste toată casa, iar cei doi se ceartă. Ai zice și tu ceva, dar cu cine să ții? Habar n-ai toate detaliile, probabil nici cei care se ceartă nu le mai știu, că de-aia au băut. 

Kind reminder: n-ai decât două alegeri realiste și nici nu contează ce alegi, că momentul trebuie să-și trăiască propria viață. 

Fie stai acolo, mai mănânci, mai bei, mai vorbești în șoaptă cu cei de lângă tine. Fie te retragi, dar nu prea departe. Metoda retragerii, în acest caz, înseamnă că te duci un pic mai departe – bucătărie, la televizor, pe balcon – și te asiguri că nu ești văzut, dar poți auzi. Nu-ți face griji, dacă devine grav o să te prinzi din urlete și vase sparte. E însă posibil să se stingă de la sine destul de repede. Depinde cine o inițiază, așa-ți dai seama dacă-i game over sau game on.

Îți fixezi ochii pe ceas și cronometrezi partidele de contraziceri care abia au început. Crezi că scapi și o să fii lăsat în pace când auzi prima remarcă rasistă, homofobă sau pur și simplu imorală. Îți zici că ești mai bun de-atât și-ți înfigi unghiile în podul palmei în timp ce-ți blestemi zilele de adept al corectitudinii politice. Nimic nu contează și sunt doar niște oameni care experimentează o criză târzie de vârstă mijlocie – te consolezi.

Încerci să te distragi și sorbi scârbit din paharul de Fanta. Unchiul care a golit deja o sticlă de țuică și folosește obsesiv cuvintele „poponar”, „parașută” sau „fătălău” își aduce aminte că exiști. Te întreabă ceva și ți se pune un nod în gât. Aici depinde de tine și de cât de cumpătat ești – și vrei să fii – dacă situația o să escaladeze sau nu. Cel mai probabil n-o să poți să te abții și cam ăsta e și cursul firesc al lucrurilor.

Începi să le arunci argumente progresiste și te întrebi de ce nu înțeleg. Ăsta e un răspuns simplu: pentru că nu vor și oricât ai încerca e degeaba. În realitate, nu te ascultă și tot ce aud e că nu ești de acord cu ei. Cât tu îți dai sufletul, ei își pregătesc plămânii pentru următoarele replici rostite cu zece tonuri mai sus. Camera se umple de strigăte din toate colțurile mesei și distingi toate cuvintele pentru care în trecut ai dat cele două sute de report-uri pe Facebook și Instagram. Din camera cealaltă, verii tăi de doișpe ani joacă Roblox și reproduc înjurăturile părinților.

Curând vine și replica celebră care-ți accelerează pulsul și simți cum îți zvâcnește o venă în cap: „N-ai trăit tu ce-am trăit eu!” cu varianta mai puțin întâlnită „La vârsta mea nu mă dau pe zece ca tine!” E, aia e. Au zis-o și n-ai decât să te enervezi mai tare și să te alături strigătelor. Atât a fost și cu smerenia, dar în punctul ăsta deja știi sigur că mai ai puțin de îndurat. Urmează aplanarea conflictului în maximum două ore, mâncați o felie de diplomat, după care toată lumea pleacă obosită și cherchelită acasă.

Kind reminder: mai multe lucruri, de fapt. Depinde doar în ce fază a serii te-a prins. 

Ideal ar fi să aplici tactica „nu știu, nu sunt de aici” de fiecare dată când te bagă cineva în seamă. În felul ăsta nu te implici direct și ar putea fi chiar amuzant să asculți ce debitează oamenii ăștia afumați. Mai devreme sau mai târziu ajung să se certe oricum între ei, ceea ce, din nou, e cât se poate de entertaining dacă eviți să iei ca atare ce spun.

Dacă ai ajuns, totuși, în centrul conversației, nu e niciodată prea târziu să le dai dreptate și să speri că te lasă în pace. Asta, sau ai putea să pui atât de multe paie pe foc, încât să plece toată lumea mai devreme. Depinde cum te simți în ziua aia și cât rage ai reprimat tot anul.

Chit că ești acasă sau în vizită, la finalul serii festive pare că toată lumea își amintește de la ce a început totul: smerenie. Așa că atât gazda, care a făcut cinci feluri de mâncare și acum își dă seama că i-a rămas prea multă, cât și invitații, care au adus un cozonac uscat și niște cârnați arși pe care nu-i vor înapoi, insistă pe altruism.

Schimbul acid de replici de la final te găsește de regulă la ușă, încălțat, cu geaca pe tine și fesul pe cap. Când o vezi pe bunică-ta că-ți îndeasă doojdă lei în geacă pe ascuns, așa cum s-a obișnuit din vizitele la doctori, îți dai seama că mai ai de stat la ușă.

Momentul ăsta însumează toată atmosfera serii, cu reminiscențele pasiv-agresive din certurile de mai devreme, dar și cu spiritul sărbătorilor care te împinge să fii mai bun. Vine și gazda care-ți întinde caserole pline ochi cu toate felurile de mâncare, învelite în folie de aluminiu. Tu-i zici să nu se deranjeze, că ai acasă. Aha, deci ai ceva mai bun și ai venit cu checul ăla obosit la zece lei. Și sigur n-ai nimic mai bun decât vinul ăsta natural, de țară. N-ai cum s-o mai scoți la capăt și le iei. Au mai rămas și câțiva cârnați pe care i-ai adus și vrea să ți-i dea înapoi. E rândul tău la jocul falsei modestii și abia aștepți să insiști să-i păstreze.

Tot momentul se petrece într-o ceață de vorbe în care sunt înșirate nenumărate reproșuri în spatele unor laude, unor exaltări că ce bine că v-ați văzut, că s-o faceți mai des. Adevărata diplomație aici se vede: reușești să pleci fără să te cerți? 

Kind reminder: acceptă din prima că oricum n-o scoți la capăt. Apoi, ca în restul serii, evită să spui prea multe. Știi cum e, tot ce spui poate și va fi folosit împotriva ta.

Singurul lucru de care ar trebui să ții cont e că ai, totuși, libertatea de a alege. De la ce spui și ce faci până la momentul în care te decizi că vrei să pleci. La finalul zilei, nimeni n-o să-și aducă aminte mare lucru și tiparul sărbătorilor cu rudele e același an de an. În plus, la ce bun să te contrazici cu niște oameni pe care-i vezi atât de rar?