Nimănui nu-i place când cineva clefăie la masă sau soarbe supa sau îşi trage nasul încontinuu în loc să-l sufle. Dar pentru unele persoane care suferă de o tulburare rară numită misofonie, anumite sunete din viaţa de zi cu zi nu sunt doar enervante, ci pot cauza şi o reacţie de durere emoţională şi fizică: e o ură adâncă pentru nişte zgomote obişnuite care afectează aproximativ şase procente din populaţie.
Publicitate
Am vorbit cu Yaell, 22 de ani, din Gent, estul Belgiei, care urăşte sunetul mestecatului de la vârsta de cinci ani, când a urlat la mama ei din cauza asta. Mi-a povestit cum e să trăieşti când ai misofonie, de ce chipsurile sunt cea mai nasoală mâncare din lume şi cum are de gând să-şi trateze boala.
VICE: Când ţi-ai dat seama că suferi de misofonie? Yaell: Părinţii mei spun că aveam cinci ani când am început să reacţionez urât la anumite sunete. De exemplu, într-o dimineaţă înainte de şcoală, am început să urlu la mama din cauza sunetelor pe care le făcea când îşi mesteca sandvişul. După ce am terminat de urlat la ea, am dat cu pumnul în perete şi m-am închis la mine în cameră. De atunci, am urlat şi la alţi oameni, aruncam isteric cu lucruri sau refuzam să mănânc. Părinţii nu ştiau ce e în neregulă cu mine. O vreme, au crezut că sunt autistă, dar testele au arătat că nu eram.Care e mâncarea care te enervează cel mai tare când o auzi mestecată?
Chipsurile, deşi şi mie îmi plac. Fac atâta zgomot! Nici popcornul nu-l suport. Pe lângă asta, mi se pare că oamenii care îşi sorb supa sau sucul prin pai au fost trimişi din iad ca să mă pedepsească.
Şi cum reacţionezi acum când auzi oameni care mestecă gălăgios?
Evident că nu mai arunc cu lucruri ca atunci când eram mică, dar tot mă înfurie. E ca şi cum mi s-ar declanşa în cap o alarmă de incendiu - îmi vine să fug cât mai departe de persoana respectivă, cât mai repede. Dacă e vorba de un prieten, de obicei îi spun. Dar dacă e cineva necunoscut, nu, pentru că îmi dau seama că e nepoliticos să te legi de felul în care mănâncă cineva.
Publicitate
Urăşti şi zgomotul propriului tău mestecat?
Nu suport când îmi scrâşneşte maxilarul, e un sunet oribil. Îmi piere tot cheful de mâncat.
Te-ai gândit să faci terapie pentru asta?
Nu, pentru că nu vreau să-i dau atâta importanţă. Sper să mă obişnuiesc cu ea şi poate că în zece ani n-o să mă mai deranjeze să aud oameni mestecând.Te deranjează doar sunetele făcute de oameni sau şi de animale?
Urăsc zgomotul pe care îl face câinele meu când îşi linge organele genitale. E scârbos.Există locuri unde eviţi să mergi, cum ar fi restaurantele?
Nu, cred că ar fi prea greu să renunţ pentru totdeauna la restaurante. Dar unele sunt mai rele decât altele. N-o să mai merg niciodată la un restaurant din Antwerp unde am fost cu fostul iubit şi cu părinţii mei. Erau specializaţi în coaste şi m-a înnebunit cum rodeau oamenii la oasele alea.Faci ceva să suporţi mai bine situaţia?
Am dezvoltat, de-a lungul timpului, o tehnică prin care îmi închid creierul când ceva se aude foarte nasol. E ca şi cum aş construi un zid între mine şi cealaltă persoană.Ce sunete ţi se mai par dezgustătoare?
Urăsc unghiile pe tablă. În copilărie, uram zgomotul făcut de prosop în urechile mele când mă uscau părinţii pe păr după baie. Uram şi fâşâitul pijamalelor de satin sau al pantalonilor reiaţi. Din fericire, am trecut peste asta acum.Te deranjează zgomotul sexului oral?
Sincer, da, mai ales în timpul unui one-night-stand. Când e doar sex fără obligaţii, am tendinţa să mă concentrez pe tot felul de detalii. Mă bucură că tipul încearcă să-mi ofere un orgasm, dar nu mă pot lăsa total absorbită de moment din cauua sunetelor. Când sunt îndrăgostită de persoana respectivă mi-e mai uşor, pentru că mă concentrez şi pe emoţii, nu doar pe sex.Articol publicat iniţial de VICE NL.
