Ce să faci ca să slăbești peste zece kilograme ca mine și să fii și sănătos

Acum aproape un an cineva a făcut o fotografie la o petrecere. A fost o imagine sinceră cu mine și niște prieteni strânși în jurul unei bar. Poza nu era neapărat nasoală. Lumina era bună și unghiurile ok, dar când a fost postată online m-am simțit rușinat. Eram mai gras decât voiam să fiu. Cam toată viața am jonglat între aceleași 2,5 și 5 kilograme și se pare că eram de partea grea din nou. Nu ar fi trebuit să mă ia prin surprindere, mă vedeam zilnic, dar este extraordinar că poți ignora până, știi tu, nu mai poți.

Nu pot să spun dacă poza a fost momentul decisiv pentru ce avea să fie cel mai mare experiment abdominal al vieții mele. Nu-mi aduc aminte. Cel mai probabil au fost mai multe momente mai mici combinate, mai multe lucruri care indicau o idee mai mare. Voiam să văd dacă pot să dau jos toată grăsimea deodată. Dacă dădeam totul fitness-ului puteam în sfârșit să trec de situația în care mă aflam? Mi-a părut destul de decent pentru un eseu personal și aveam îndeajuns de multă motivație externă ca să o fac.

Rezultatul experimentului a fost un articol pentru VICE numit I spent 80 Days Trying to Get Abs and It Ruined My Life. Articolul a fost un succes din mai multe puncte de vedere și un rateu din altele. A fost cel mai citit articol scris de mine, dar mi-a afectat viața personală. Articolul a scos la iveală mai multe lucruri mai vechi pe care nu eram încă îndeajuns de pregătit să le accept.

Reacțiile oamenilor la articol au fost împărțite. Pentru fiecare persoană care-mi complimenta scrisul sau transformarea, mai erau alți douăzeci care mă numeau idiot. O femeie mi-a zis chiar și că aveam mâinile pătate cu sânge. Mi-a spus că oamenii care vor citi articolul vor decide să nu țină diete. Dacă mureau era vina mea.

Dar printre cele mai mari reacții era ceva la care nu mă așteptam. Am primit mai multe mesaje directe care mă întrebau cum am făcut-o. Oamenii au citit despre cât de nasol m-am simțit la început, cum experiența mea a fost o cale greșită de a pierde kilogramele în plus și tot au vrut să le dau dieta exactă și programul de exerciții. Mesajele lor erau lungi și emoționante, cu oameni care-mi explicau cum corpurile lor se simțeau ca niște poveri. Pe atunci nu prea știam ce să le scriu. Nu eram expert în acest subiect și nu eram sigur că nu mă voi întoarce la obiceiurile vechi.

A trecut un minut (sau 10 luni) de când a ieșit articolul și cu câteva schimbări în stilul de viață și unele sfaturi blânde de la Geoff Girvitz, patronul de la Toronto’s Bang Fitness și persoana care m-a supervizat în experiment, am reușit să nu mă mai îngraș la loc și să mai slăbesc puțin. Asta a fost mai puțin extrem decât experiența de optzeci de zile și, deși sunt departe de a fi un expert în fitness, cred că am învățat câte ceva. Îndeajuns de mult încât să pot să discut despre asta. Mai jos – cu ajutorul lui Geoff – am făcut o listă cu unele dintre marile și plictisitoarele adevăruri pe care le-am învățat despre slăbit și cum să nu pui la loc kilogramele pierdute.

Când am început experimentul, sincer am crezut că mâncam sănătos. Gustările mele erau minimale. Alcool beam doar o dată sau de două ori pe săptămână. Ba chiar mâncam și legume. Dar unul dintre primele lucruri pe care a trebuit să le fac pentru proiect a fost să țin un jurnal de dietă cu tot ce haleam. Procesul mi-a deschis ochii.

„De cele mai multe ori când rog oamenii să-și noteze ce mănâncă, chiar dacă nu arăt jurnalele altor persoane, ajung să mănânce corect”, a spus Girvitz. „Să-ți notezi ce consumi îți permite să privești sincer situația și să-ți dai seama unde te situezi.”

Lucrurile mărunte adunate pe parcursul săptămânii se tot adaugă. Sosurile se adaugă. Beam mai mult decât credeam. Erau mult mai multe sandvișuri și poftele nocturne erau adesea la fel de bogate în calori ca o masă principală. Jurnalul mi-a arătat prăpastia dintre cum mâncam și cum ar fi trebuit să o fac ca să-mi ating scopurile. Dar chiar și cu informațiile în față, să-mi schimb rutina a fost mai greu decât credeam. Mi-a luat ceva vreme să găsesc strategiile bune.

Ideea de mâncare bună/mâncare rea nu mi s-a părut de ajutor. În loc de asta am început să mă gândesc dacă ce consumam era mai departe sau mai aproape de scopul meu și să le modific rațional. De fiecare dată când mâncam mă întrebam dacă puteam să iau o decizie mai bună. La suprafață era destul de simplu: dressing cu oțet balsamic în loc de caesar. Cafea neagră în loc de cu lapte. Mâncare integrală în loc de procesată. Acea întrebare de bază combinată cu înregistrarea precisă a tot ce mâncam mi-au permis să-mi dau seama ce voiam să fac.

Unul dintre motivele pentru care mă simțeam așa de mizerabil la începutul regimului a fost faptul că am făcut schimbări drastice foarte rapid. Am trecut de la a merge la sală de două ori pe săptămână la de două ori pe zi. Să mănânc pe baza emoțiilor nu mai era o opțiune și aveam nevoie de mai mult somn ca niciodată. Toate astea combinate au necesitat multă energie mentală.

„Adesea oamenii încep cu ideea de cât de grea pot să o fac – ce pot îndura. Este o perspectivă destul de necruțătoare”, a spus Girvitz. „Fitness-ul, până la urmă, trebuie să te facă fericit. Deci de ce să-l începi cu așteptarea că te va rupe în două? În loc de asta, mai bine te-ai gândi la cât poți să faci în mod regulat. Este mai puțin sexy decât abordarea totul sau nimic, dar așa te pregătești pentru succes.”

Ce făceam eu nu era sustenabil. Fără presiunea articolului renunțam destul de repede. Când începi un nou regim există mereu tentația să te duci în extremă, dar dacă ești genul de persoană pe care o apucă amețeala când se ridică prea rapid, poate ar fi mai bine să o iei ușurel. Ce poți realistic vorbind să faci cu programul tău? Cum poți face asta o prioritate? În momentul de față fac patru zile de sport pe săptămână. În mod ideal, aceste sesiuni sunt făcute la o sală, dar dacă nu ajung din varii motive, am un kettlebell acasă. Câteodată fac și jogging.

Variază cât de mult poate o persoană să mănânce și să rămână în formă. Dar într-un final – excepție făcând cazurile medicale extreme – scăderea în greutate se face prin arderea mai multor calorii decât consumi. Asta-i tot. Per total avem tendința să supraestimăm cât de multe calorii pierdem în timpului unui antrenament.

„Am învățat destul de rapid că nu numai că nu aderai la acea dietă, dar nu prea erai în stare să faci schimbări sau chiar să asculți. Erai prea stresat”, a spus Girvitz. „De abia pe la jumătate ai început să te prinzi.”

Dacă vrei să-ți schimbi modul cum arăți va trebui să mănânci altfel. Asta nu înseamnă neapărat că va trebui să mănânci mai puțin. Acum mănânc mai mult decât când am început proiectul, dar tipul de mâncare s-a schimbat. Trebuie să mănânc multă salată ca să mă simt la fel de plin cum mă făcea să mă simt o felie de pâine. E nevoie de mai mult piept de pui ca să ajung la aceeași valoare calorică a unui burger.

Mesele mele sunt o variație de proteine ușoare și legume. Pentru gustări? Un fruct. Niște nuci. Din nou, consecvența este cheia: dietele rapide te pot aduce unde vrei, dar fără să faci o schimbare totală în obiceiuri nu vei rămâne acolo.

Pozele de dinainte și după pot fi înfricoșătoare. Cifrele de pe cântar pot fi dureroase. Să-ți notezi cât de mult și ce ai făcut în timpul săptămânii este enervant. La fel și să urmărești ce mănânci. Dar fără aceste informații nu prea știi ce faci sau dacă schimbările făcute funcționează.

„Nu te poți bucura de progresul profesionist dacă planifici ca un amator”, explică Givitz.

Să ai un scop clar – ceva mai specific decât să arăți bine gol – te ajută. Poate fi că vrei să slăbești x kilograme. Poate un procentaj mai scăzut de grăsime. Nu-i vorba că cifrele sunt totul, dar măsoară niște lucru pe care alte chestii nu le fac. Informația este feedback. 100 de kilograme sunt 100 de kilograme.

Dacă nu știi de unde să începi și ți-o permiți, caută un expert (antrenori sau nutriționiști) ca să ajungi unde vrei. Dacă nu poți, atunci găsești multe informații gratuite online.

Diferența dintre prima și a două poză de la începutul articolului o reprezintă 13 luni și 14 kilograme. Dacă luăm în calcul și postura, bronzul și lumina, sunt și ele mai bune în a doua poză. Când am început experimentul pentru abdomen eram naiv. Îmi imaginam că să ajung la un corp de supererou era la o distanță de cinci sau șapte kilograme. Când am dat jos primele cinci kilograme am fost surprins și dezamăgit să aflu că doar arătam puțintel mai bine. La fel mi s-a întâmplat și când am ajuns la limita de zece. De abia când m-am uitat în urmă și am verificat pozele am realizat de fapt cât de drastice erau de fapt schimbările.

După experiment aveam de luat o decizie. Nu puteam să mă întorc la cum mâncam și făceam sport înainte. Asta ar fi anulat tot ce am făcut. Puteam să continui cu experimentul și să încerc să obțin pătrățele, deși provocarea de opt zile m-a făcut să mă cac de două ori pe mine. Sau puteam să încerc să găsesc un echilibru: un nou normal care să se potrivească cu lucrurile pe care voiam să le fac în viață. Din fericire, arăt mai bine acum decât când am terminat proiectul, deși tot nu sunt atât de zvelt cum îmi imaginam. Diferența este că ce fac acum e mai bine decât înainte, așa că să mă mențin nu necesită prea mult efort. Dacă decid să fac o altă transformare corporală am o bază de unde pot să încep.

„Sunt mai multe modalități prin care poți ajunge pe vârful unui munte. Dar eu aș sugera să te uiți la ce-ți este mai ușor să implementezi mental”, a spus Girvitz. „Nu trebuie să te dai peste cap. Dacă e simplu, probabil că ți se potrivește. Dacă folosești un plan care se încadrează în structura pre-existentă a vieții tale, atunci ai șanse mai mari să te ții de treabă. Odată ce acel plan e parte din viața ta, poți mereu să ajustezi de acolo.”

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.