18+

Bro, nu-i de vină prezervativul că n-ai tu orgasm

Salvează articolul undeva pentru următorul tip care-ți ajunge în pat și refuză să se protejeze.
Nana Baah
London, GB
sex fara prezervativ, prezervativ, boli cu transmitere sexuala
Relațiile sunt și mai complicate decât erau în trecut. Găsești aici o groază de exemple care te vor ajuta în viitor.

Nu există o artă a punerii prezervativului. Cauți unul în sertar. Apoi bâjbâi puțin în întuneric, înainte să aprinzi lampa și să îi oferi partenerului de pat zâmbetul ăla încruntat, în timp ce se uită cu răbdare la tine cum îți pui prezervativul.

Dar trebuie să-ți amintesc că sunt singurele contraceptive capabile să prevină sarcina și să te protejeze împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Prezervativele nu sunt tocmai distractive, dar sunt necesare.

Publicitate

Dar ce se întâmplă când partenerul tău crede altceva? Întâlnirea a mers ca uns, acum sunteți la tine acasă să faceți sex. Chiar când lucrurile se încing cum trebuie, se oprește și-ți spune „știi, pentru majoritatea tipilor e greu să-și dea drumul cu un prezervativ, așa că, putem face fără?”. Tu, o persoană normală și responsabilă, vrei să folosești protecție. Dar ochii lui sunt plini de dezamăgire, iar prezervativul începe să fie rulat pe erecția moartă.

Ca să scapi de cearta inevitabilă de după, l-am sunat pe doctorul Jeff Foster, un specialist în sănătatea bărbaților, ca să eliminăm mitul ăsta că unii tipi nu pot termina cât timp au prezervativ și să văd dacă aversiunea asta poate fi depășită pentru a avea parte de un sex mai mișto și mai sigur.

VICE: Ce faci dacă un pacient spune că e imposibil să aibă orgasm cât timp poartă prezervativ?
Dr. Jeff Foster: Mai întâi trebuie să știu dacă problema e una fizică sau există o barieră psihologică. Dar pot să spun că aproape toate problemele cu prezervativele par să aibă mai degrabă o bază psihologică decât un fizică.

Care sunt cele fizice?
E cea care ține de temperatura ridicată din cauza fricțiunii. Sau se pot usca și asta ar irita ambii parteneri. Totuși, prezervativele noi nu prea au problema asta.

Până la urmă e un mit că prezervativele duc la o lipsă a sensibilității?
În urmă cu 20 de ani, erau dovezi care indicau că prezervativele reduceau sensibilitatea și aveau legătură cu produsul în sine. Atunci erau mult mai groase pentru că tehnologia nu era la fel de bună ca în prezent. Acum avem una mult mai avansată și nu mai există dovezi pentru așa ceva.

Publicitate

Ce poți face dacă-i prea multă fricțiune?
Poți folosi lubrifianți pe bază de apă la exterior și uneori în interiorul prezervativului, care vor reduce o parte din fricțiune și uscăciune, iar asta îi poate face pe bărbați să creadă că pierd din sensibilitate.

Care sunt problemele ce țin de latura psihologică?
Prezervativele sunt gândite pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, iar asocierea mentală cu asta distruge orice tip de romantism pentru unii când vine vorba de sex.

Ar ajuta dacă s-ar masturba cu prezervativul?
Nu e ceva pe care ne-am concentrat în cercetarea neurologică. Dar dintr-o perspectivă practică, problema va apărea mereu când ești cu un partener. Dacă te masturbezi așa s-ar putea să te facă mai bun la a le folosi. Dacă-ți ia zece minute să-l găsești, să-l pui și până atunci îți și moare erecția, cel mai probabil persoana de lângă tine deja doarme. Vrei ca procesul să fie cât mai simplu posibil, ca să nu te încurce. Odată ce înveți asta, nu mai ai vreo problemă.

Ce le spui pacienților care-ți zic că nu le plac prezervativele?
Primul lucru pe care-l spun e să încerce un brand diferit sau alt tip. D-aia sunt produse atât de multe. Trebuie să încerci până-l găsești pe cel potrivit.

Mulțumesc!

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.