Taximetriști e pe Netflix și uite cum te face să râzi cât îți arată ce viață ai de fapt

Am văzut Taximetriști când a intrat în cinema. Acum e la a doua lui viață: pe Netflix și accesibil mai multor români. Taximetriști în noapte care vorbesc. Cafea, țigări și pariuri. Dacă ai râs, e clar ce se întâmplă. Shaorma și despărțire. Țara părerilor, brand național. Viață. Bine, asta e pe scurt.

Taximetriști intră într-o listă destul de lungă de filme care urmăresc viața șoferilor de taxi. Local, a fost pe vremuri Mircea Diaconu ca Radu Petrescu în Buletin de București. A fost și Tudor Smoleanu ca Marian în București Non-Stop. Iar drept la casa inimii a mers Șervan Pavlu ca Relu în Umbre. Mă rog, în primul sezon, c-apoi a devenit interlop adevărat.

Adăugarea filmului pe Netflix a deschis calea către și mai multe reacții, dintre cele mai întemeiate sau cele mai stupide, dar și comparațiilor: e mai bun decât Teambuilding? E mai tare decât filmele românești de pe vremuri? Măcar e mai bun decât Mirciulică?

Dincolo de reacții, majoritatea răutăcioase sau habarniste, e un film din care nu afli ce vor sau cum sunt taximetriștii, dar cu siguranță afli ce cred ceilalți despre ei. Asta în timp ce și tu o să te cerți cu filmul, că e așa, că e altfel. Chiar și în timp ce vezi filmul taximetriștii sunt tot pe străzi. Unii și noaptea. Poate ca să se convingă că soarele va răsări și mâine. Și răsare.

Personajele principale sunt taximetriști pentru că nu ai alți cetățeni care să interacționeze atât de mult cu atât de mulți nebuni, romantici, gay, vedete, interlopi, ratați confortabili, pămpălăi. Toate astea în timp ce încearcă să-și trăiască viața și, eventual, să le spună altora cum să și-o trăiască.

Taximetriști e așezat și e ca o shaorma pe care n-ai mai mâncat-o de ceva timp, dar al cărei gust ți-e familiar. Nu poate fi decât plăcut într-o perioadă în care, în ciuda cifrelor, filmelor românești de public mare le lipsește asta. Totodată, nu lipsesc personajele pe care le urăști sau iubești și, ca un film românesc care se respectă, are un final care zici c-a fost rezolvat la montaj că n-a mai intrat scena aia gândită undeva în faza de scenariu.

În centrul atenției îi ai pe Lică (Alexandru Ion) și Liviu (Rolando Matsangos). În noapte prin București ei nu-ți cer nimic, nici măcar să te urci în mașina lor, deși ar vrea ca să-și facă planul ăla mai repede.

Cel dintâi e tipul cu glumele, sexul cu cine se nimerește, dar neapărat femei, că nu-i plac gayii, în timp ce al doilea e familist, căsătorit, și c-o soție care vrea despărțire. Tot el face și punctul culminant când izbucnește într-o ceartă cu Victoria (Victoria Răileanu) și, aproape, dă de pereți cu ea. E acel moment în care te vei regăsi. Sau îți vei regăsi prieteni, vecini, părinți.

Ce-l face pe un băiat bun, care strânge bani ca s-o trimită pe nevastă singură în vacanță, să recurgă la violență? „Lipsa vulnerabilității emoționale”, ar putea spune cineva. „Proiectarea pe alții a nereușitelor lui”, poate argumenta altcineva. Oricare răspuns poate fi valabil.

Lică e tipul pus pe caterincă, dar ai grijă dacă ești femeie, pentru că se știe: „dac-ai râs, nu mai scapi de pulă”. E același om care face sex până femeia plânge, iar faza asta n-am înțeles-o. Fie n-are niciun rost, doar adaugă la ce personaj e el, fie cineva a aflat despre cum Rocco Siffredi vrea același lucru de la tipele cu care joacă-n filme porno și-a zis să i-o pună în gură.

Alături de cei doi e — oh doamne — Maria Popistașu ca Ilinca pentru care merită să vezi filmul Taximetriști. Fie și doar pentru ea. E un pachet complet de replici bune, livrate bine, și atitudine.

Cei trei, la pachet, țin filmul, dar cred că m-am aventurat să zic trei, că-s mai degrabă doi: Lică și Ilinca.

Vezi un pic din cum e Ilinca și din trailer, și ce replici are, dar în film e mai pe larg și e ce trebuie. În film e soția unui interlop presupus notoriu din București – Nelu Sârbu – și crede că și-a uitat telefonul în mașina lui Lică. Îl sună, îi zice cine-i soțul, ăsta că stai să vezi, că nu știe, că ce-l freacă la maimuță cu faze d-astea. Și-i închide. Și-l sună înapoi interlopul. Și Lică se execută, că se știe: nu poți învârți de volan, dacă ai mâinile rupte și nici pe ambreiaj nu mai calci, dacă ai rotula zdrențe.

Ce nu e deloc credibil la ea e că parcă-i prea deșteaptă. Le cam are pe street cred, însă a aprofundat și niște filosofie, că prea i-o zice bine șoferului că ea i-ar putea da o mie de euro ca s-o ducă pe maică-sa la Vatican, dar atunci ar strica echilibrul lumii în care papagalii câștigă cât merită, iar șmecherii cât vor. Oricum, în ciuda discrepanței între cum ar fi o soție de interlop bucureștean și personajul din film, tot e o plăcere s-o urmărești.

Noaptea lui Liviu e mai degrabă marcată de zbucium sufletesc. Nu se mai înțelege cu soția Victoria, ea vrea despărțire, el crede c-o îmbunează cu o vacanță în care să plece singură. În el, prin Taximetriști, regăsești cumva un pic din drama românilor care bagă prea mult din timpul și din viața lor în muncă pentru un viitor mai bun, iar acel viitor nu mai vine. Asta îi reproșează și Victoria, cu alte cuvinte: nu mai fac sex, nu mai sunt unul pentru altul, iar soluțiile lui nu sunt cele pe care ea le-ar vrea.

Altfel, că tot sunt la ei doi, trebuie menționată Mădălina Stoica, dispecera Veronica. Se dă la Liviu și el parcă nici nu-i ocupat, dar parcă nici nu s-ar retrage cu ea la Cabana Plăpumioara. Ea e ce trebuie și poate chiar un pic peste ce propunea rolul.

Înainte de-a fi un film, a fost piesa de teatru Taximetriști. Personajele, structura, glumele au rămas. Cred. N-am văzut piesa, că, uite, am așteptat suficient și-a apărut și filmul. În orice caz, și atunci, și acum e o certitudine: nu e despre taximetriști, în ciuda titlului. E despre oameni care s-au uitat la alți oameni ca să se convingă că trăiesc și că și alții au probleme.

Lică trage să strângă bani de mașină ca să se bage și el pe Uber, că prea fac ăia mai mulți bani, în timp ce dau apă plată și bomboane mentolate. Ba chiar se înțeapă cu niște tineri ca să dea și ei cinci lei în plus la cursă și el să le ia de la non-stop mentosane. Ai putea privi conflictul ăsta taxi — Uber din film drept un artefact al perioadei în care a fost scris scenariul piesei de teatru (2017 – 2018). Doar că filmul, iată, e lansat în 2023, când poți face Uber ca la taxi: mașină dată de-o firmă, cu plan, și fără apă și bomboane.

Bine, dacă n-ar fi motivația asta, de ce-ar mai trage Lică? Îi zice și Ilinca: „[Faci și tu un ban] Acuma, că mai încolo te faci arhitect!” În fine, să rămână și subiectul Uber acolo, că prea e bună Maria Popistașu în rolul fetei care dă-n Lică cu reproșuri cum am vrea noi toți să dăm în ceilalți.

Laudele încep de la cum filmul Taximetriști e așezat, are o structură, și-o urmează. Apoi e colorizat frumos, parcă ai vrea să vezi noaptea Bucureștiul din el. Și replicile se aud bine. Și ideea de-a folosi cu adevărat actori chiar ajută enorm în livrarea unui produs închegat. Mă rog, o ironie gratuită la adresa filmelor care pun în prim-plan influenceri, ceea ce n-ar fi rău, dacă ar avea și un pic de deprindere actoricească. Actorii, de bine sau de rău, au mai învățat la viața lor cum să joace un rol.

Numele mai cu greutate din film – Cosmin Nedelcu (Micutzu), Andi Vasluianu sau Monica Bârlădeanu – ar putea fi foarte bine fix chiar ei din realitate: vedete care iau un taxi d-aici până mai încolo, iar șoferul îi recunoaște. Ceea ce nu e rău, că se încadrează la fix în convenția filmului.

Mai sunt două mari reproșuri: Taximetriști e încă un film românesc care suferă major când vine vorba de coloană sonoră și încheiere. În afară de piesa „Taximetriști” lansată de Spike și niște efecte audio care zici c-au venit by default cu aplicația de editare video, nu-s alte lucruri de menționat. E la fel de străin de noțiuni ca sound design și film scoring cum sunt și eu. Probabil s-a întâmplat ca la altele: s-a tras pe imagine, iar audio a rămas să fie făcut în seara de dinaintea exportului final.

Cât despre final, ei bine, mare spoiler: Lică e homofob, dar grav. Sau cel puțin așa e portretizat la început, pentru că la final își caută anturaj cu un tip gay pe care îl duce la o petrecere în Rahova. Îl tot roagă să rămână la o bere și ăla tot refuză. Asta după ce scapă de soția interlopului și, implicit, de stres. Nu zic, oamenii se mai schimbă, și e bine că se întâmplă asta, ba chiar încurajat, dar dacă ăsta se voia un happy end, e unul la care-mi scapă ironia.

Taximetriști a intrat din 12 aprilie în cursă pe Netflix. Pe scurt: e bine, e de văzut, ceea ce-ți recomand. O să și râzi, apoi o să plângi sau o să cazi un pic pe gânduri, și-o să folosești cel puțin o dată replica: „papagalii fac câți bani merită pentru munca lor, șmecherii fac mai mult”. Acum depinde cui o zici.

Am zis multe lucruri despre film, dar rămâne și-o idee principală: se fac tot mai multe filme în România, din ce în ce mai variate În cinci sau zece ani cinematografia locală o să arate cu totul altfel.

Articolul a fost publicat inițial pe 19 ianuarie 2023. A fost actualizat cu un plus de claritate adus subiectului odată cu listarea filmului pe Netflix.