Tech

Liceenii care ar putea salva România cu roboți

Ce crezi că știe noua generație despre viitor?
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
roboti
Liceenii și lucrarea lor realizată pentru tema „Ocean opportunities”

Dacă ți-e teamă că roboții te vor lăsa fără job, îngrijorarea ta nu este nefondată. O spun și liceenii creativi care se ocupă cu robotica pe la noi prin țară. „Un robot poate înlocui orice om mediocru la jobul lui, dar nu poate lua locul unui specialist”, spune Ștefan, 17 ani. Cu alte cuvinte, roboții te vor forța să fii mai bun în ceea ce faci ca să nu-ți pierzi poziția. Ceea ce sună fair și în lumea de azi, doar că e fairy tale în România.

Publicitate

O poveste de viitor. Așa cum o vor scrie și cei 50 de liceeni care au participat la acțiunea Colors Talk | Street Art & Robotics workshop din octombrie, un eveniment care a îmbinat arta și creativitatea cu robotica sub tema „Ocean opportunities”. Nu degeaba au fost prezenți elevii care fac parte din programul național de robotică FIRST Tech Challenge Romania. Lucrarea lor este expusă în hub-ul de Robotică de la Politehnică.

Am stat de vorbă cu câțiva dintre tinerii care vor schimba România, într-o vreme în care discutăm de roboți creați la nivel de algoritm, de AI (inteligență artificială), dar și de cei ai Boston Dynamics, umanoizi sau patrupezi, care pot tracta și un camion. Am aflat de la ei cum se raportează la încălzirea globală, ce robot ar face ca să salveze România, dar și dacă ar pleca de-aici în țări care le-ar putea oferi mai mult.

Costina Mihaela Cone, 17 ani

robotica

Încălzirea globală: Chiar dacă este mediatizată foarte mult, încă nu au fost luate măsuri ca problema să se diminueze. Prin robotică lucrurile ar putea fi rezolvate într-o anumită măsură, dar nu în totalitate. Pentru a salva lumea cred că aș face mai mulți roboți în mai multe domenii, astfel încât să existe un echilibru. Trebuie să ne concentrăm și pe probleme colective ca să evoluăm.

Robot românesc: Dacă aș putea, aș proiecta un robot care să repare orice în locuința fiecăruia, dar și unul care să analizeze rata de succes a unui proiect, pentru a contribui la dezvoltarea afacerilor. Și știu că, pe acest subiect, oamenii se tem de roboți, că le-ar putea lua locurile de muncă. Joburile care ar trebui înlocuite de roboți sunt cele în care forța de muncă încă nu este suficientă, precum cele de instalatori, croitori și alte slujbe asemănătoare care, în acest moment, nu sunt atât de căutate pe cât ar trebui.

Publicitate

Unde ai pleca: Dacă ar fi să mă specializez pe acest domeniu, mi-aș dori foarte mult să merg în Statele Unite ale Americii sau în Danemarca. Ambele țări consider că au un alt nivel de dezvoltare, robotica fiind deja considerată o activitate normală în viața de zi cu zi.

Gabriel Stanciu, 16 ani

roboti

Încălzirea globală: Eu nu cred că există un robot care să schimbe lumea, dar, în domenii specifice, ar putea avea un impact mare. De exemplu, o dronă care să identifice zonele, cum ar fi pădurile în care se află deșeuri, pentru a putea fi strânse și reciclate sau duse într-o zonă corespunzătoare. Asta ne duce și la subiectul încălzirii globale. Este o problemă care a atins o cotă la care poate afecta viitorul nostru ca generație. Pune în pericol sănătatea și locuri de muncă, precum cele din agricultură. În acest context, roboții pot fi programați pentru a sorta deșeuri, pentru a colecta gunoaie, folosind drone, și chiar pentru a efectua sarcini pe care nici măcar nu le-am conceput până acum.

Robotul românesc: Pentru România, eu aș crea un robot care să planteze copaci, deoarece defrișările sunt o problemă critică și cu atât mai sensibilă în țara noastră. Eu mi-aș dori să găsesc un domeniu în care sunt dispus să învăț tot ce este necesar pentru a putea extinde barierele cunoștințelor umanității și așa aș face o diferență în viitorul țării. Sunt însă sigur că de unul singur posibilitățile sunt limitate. Probabil de aceea aș rămâne în România, pentru că a venit momentul ca tehnologia să se dezvolte mai mult și aici.

Publicitate

Joburi pentru roboți: Eu, până acum, am lucrat la mici circuite și mecanisme care mă pot ajuta în viața de zi cu zi. De exemplu, am făcut o pompă de aer pentru acvariu și o lampă dintr-o carcasa veche de CD-uri. Dar consider că tehnologia este un termen abstract. În momentul de față, aceasta este reprezentată prin mecanisme programate digital, cum sunt și roboții. Însă cred sincer că generația mea poate să îmbunătățească viețile oamenilor prin tehnologie. Roboții pot să îndeplinească sarcini cotidiene pentru persoanele cu dizabilități sau în vârstă.

Unde ai trăi: Pentru mine un loc mai bun înseamnă să ne putem bucura de viață fără să fim împiedicați de condiții fizice precare. Restul problemelor din societate ne ajută cu atât mai mult să ne dezvoltăm, deși par nedrepte.

Ștefania Alina Giurea, 16 ani

robotica

Robotul românesc: Am 16 ani și, spre rușinea mea, nu pot spune cu siguranță ce vreau să fac în viitor. Un lucru este însă cert: orice voi urma vreau să fie făcut din plăcere și pasiune. Poate sunt mică și naivă, dar am speranța că un om poate fi schimbat din punct de vedere al mentalității despre el și despre viață. Prin munca mea sper să le arăt oamenilor că întotdeauna este loc de mai bine. Robotica mă pasionează cel mai mult acum, iar, dacă ar fi să o folosesc pentru România, aș face un robot care să separe fumul de oxigen și să purifice aerul.

Încălzirea globală: În prezent, încălzirea globală e un pericol pe care nu-l mai putem ignora. Excesul de plastic acoperă planeta și nu o lasă să respire. Este o problemă care ar trebui să ne îngrijoreze pe toți, deoarece urmașii noștri nu vor ajunge să știe ce este viața. Și aceasta chiar poate fi frumoasă. Ca să o rezolvăm, trebuie să fim o echipă și să ținem minte că nimeni nu poate fi perfect.

Publicitate

Joburi pentru roboți: În ceea ce privește teama față de roboți, dacă analizăm lucrurile, fără inteligența umanității nu ar exista această evoluție la care toți sperăm. Roboții nu vor putea să înlocuiască anumite meserii, cum ar fi psiholog sau bonă, deoarece nu-s capabili de compasiune. Nimic nu va putea înlocui dragostea unei ființe umane. Trebuie să ținem cont că majoritatea locurilor de muncă ar trebui să fie în folosul comunității și al mediului înconjurător. Totodată, anumite meserii care acum ne solicită prea mult fizicul și psihicul ar putea dispărea, cum ar fi transportul de mărfuri cu drone. Roboții le vor face pentru noi,

Unde ai pleca: Un loc mai bun este un loc în care mă simt în siguranță oriunde m-aș afla. Dacă ar fi să plec undeva, aș alege America. Este țara cel mai bine dezvoltată din punct de vedere tehnologic. Cu toate astea, chiar dacă aș prefera să mă specializez acolo, nu aș uita niciodată că am plecat din România.

Raman Bajwa, 16 ani

roboti

Încălzirea globală: Știu că oamenii se tem acum de încălzirea globală, dar nu este nicidecum ceva nou. Perioadele de temperaturi foarte ridicate şi cele glaciare alterneazã conform unui ciclu pe care oamenii de ştiinţă sunt încă departe de a-l înţelege. Întrebarea mai dificilă e dacă omul va supraviețui propriei greșeli: poluarea industrială și ignorarea efectelor acesteia. Un pericol și mai mare eu îl văd în virusuri. Acestea se găsesc în natură, nu pot provoca o pandemie care să distrugă întreaga omenire. Unele persoane sunt imune la aceşti agenţi patogeni, iar urmaşii supravieţuitorilor vor deveni rezistenţi la boală. În plus, evoluţia nu permite de obicei paraziţilor să-şi ucidă toate potenţialele gazde. Un exemplu este sifilisul. La început era mortal, dar s-a transformat într-o boală cronică. Însă oamenii ştiu acum să modifice aceste microorganisme şi le pot face mai periculoase. Le pot transformă în arme biologice.

Publicitate

Robotul românesc: Cel pe care l-aș proiecta ar trebui să aibă funcția de colectare și reciclare a deșeurilor găsite. Roboți de tipul acesta ar trebui să fie plasați pe o arie de câțiva kilometri în toată țara. Chiar dacă tehnologia avansează, nu cred că va fi atât de puternică, încât să înlocuiască oamenii. Probabil jobul de casier în magazin este unul dintre joburile care vor dispărea cu siguranță. Automat vor dispărea și cozile din magazin. De cealaltă parte, una dintre meseriile despre care știu sigur că nu va dispărea este meseria de pilot. Omul are o gândire diferită față de un robot și cu siguranță ar veni cu o cale de scăpare la fiecare problemă care ar putea apărea.

Unde ai pleca: Dacă aș avea ocazia să mă specializez în robotică, aș pleca în Marea Britanie, unde sunt diferite facultăți bune pe tehnologie. Până atunci, alături de echipa mea de robotică Dark Angels, am reușit să construiesc un robot care ar putea fi trimis pe Lună pentru a colecta minerale. Sunt mândru că am putut obține rezultate excelente la competiția FIRST Tech Challenge și că am putut încuraja alți tineri ca mine să se apuce de robotică.

Irina Marinescu, 16 ani

robotica

Robotul românesc: Trebuie să ținem cont că fără o planetă pe care să trăim altceva n-are rost. Mașina autonomă pe care o am în minte poate să selecteze deșeurile încă de la prima colectare și minimizează intervenția umană. Iar pentru România o mare problemă pe care am sesizat-o este lipsa locurilor de parcare. Aș ușura viața multor oameni dacă aș proiecta și construi un robot care să semnalizeze locurile de parcare libere. Pentru început.

Publicitate

Joburi pentru roboți: Nu cred că ei vor avea vreodată creativitate. Profesiile umaniste - scriitor, pictor, arhitect, psiholog - nu pot fi înlocuite de mecanisme fixe. Eu visez să inspir următoarele generații să se apropie mai mult de robotică și să îmbrățișeze noutatea și amplitudinea subiectului. Aș vrea să fac parte din procesul de tehnologizare a lumii, să mă implic în dezvoltarea roboților de ajutor pentru cei cu dizabilități, copii mici sau animale de companie. Ideal pentru mine ar fi să studiez în Germania datorită oportunităților încă din timpul facultății, pe lângă tehnologia avansată pentru studiu.

Încălzirea globală: Cred că robotica reprezintă un element cheie în rezolvarea acestei crize climatice. Ne poate da soluții pentru curățarea mărilor și oceanelor, implementarea unor mecanisme de administrare eficientă a energiei regenerabile și răspândirea conceptului de transport în comun autonom electric. Primul demers l-am avut în urmă cu doi ani, când am creat împreună cu niște prieteni un proiect de vară care consta într-un dispenser de pastile automat pentru persoanele care suferă de Alzheimer. Acesta era conectat la un ceas smart și o bază de date.

Ștefan Tănăsescu, 17 ani

robotica

Cel mai mare pericol: Viitorul sunt copiii și adolescenții de astăzi. Cred că cel mai mare pericol în lume acum este extremismul. De orice formă ar fi. Acest tip de fanatism împiedică individul și implicit masele să se concentreze pe ceea ce au în comun. Viitorul, dincolo de temerile unora că roboții îi lasă fără joburi, prezintă multiple amenințări concrete. Suprapopularea va duce la o competiție acerbă pe resurse. Totodată, suntem, noi ca umanitate, stabiliți pe o singură planetă, acest lucru fiind un risc enorm pentru umanitate, în cazul unei catastrofe cosmice. Pentru a fi mai bine și pentru a ne asigura supraviețuirea ca specie, singura șansă este colonizarea altor planete din Univers. Robotica ne-ar putea ajuta.

Publicitate

Robotul românesc: Dacă aș vrea să ajut România prin robotică, primul pas ar fi cu un robot polițist. Ar fi un robot care aplică regulile mereu, în egală măsură, tuturor. Consider că nu există meserie pentru care să nu poată fi creat un robot bun. Da, roboții îi pot înlocui probabil pe cei mediocri din orice meserie, dar niciodată un expert. Întotdeauna vor exista oameni care vor prefera un pantof făcut manual, de un cizmar cu ani de experiență în spate, în locul oricărui pantof făcut industrial, indiferent de cât de ieftin ar fi acesta.

Unde ai pleca: Te poți specializa în roboți industriali în Germania, Marea Britanie sau Olanda. Chiar și în România. Nu știu să existe însă un loc în lume unde te poți specializa în robotică în mod exhaustiv. Probabil mi-ar plăcea să o fac într-un sistem educațional mai aproape de individ, de student, și de pasiunile lui. Probabil, în țările scandinave.

În 2020, când va fi cel de-al patrulea sezon al programului FIRST Tech Challenge Romania, 190 de echipe, din 93 de orașe, sunt calificate pentru această ediție. Tema este Skystone și se referă la orașele viitorului. Programul, din care fac parte și tinerii intervievați pentru acest articol, este implementat în România de Asociația „Nație Prin Educație” fondată de Dana Războiu.

Editor: Iulia Roșu