Ce m-a învățat răpirea tatălui meu despre teroriști

Cu trei luni înainte să mă nasc, tata se întorcea acasă după o partidă de tenis la Beirut, când l-au răpit niște militanți musulmani, sub amenințarea pistoalelor. În timp ce era aruncat într-o mașină, în spate, unul dintre teroriști s-a aplecat spre el, să-l liniștească.

După șapte ani de tortură și umilințe în captivitate, tata a fost eliberat în 1991, când l-am și cunoscut pentru prima oară. Ce-a urmat a fost un alt fel de suferințe pentru familia mea, pe măsură ce ne străduiam să ne revenim după trauma experienței ăsteia.

Ca și părinții mei, și eu o să port traumele tot restul vieții.

Întâmplările astea scoase din context se potrivesc la fix în accepțiunea cea mai populară asupra islamismului pe care-o are America. Faptul că terorismul la nivel global e în creștere e aproape de necontestat, chiar dacă teroriștii ucid mai mulți musulmani decât orice altceva. Iar imaginea în presă a celei de-a doua religii ca mărime din lume se axează foarte des pe terorism și atrage atenția asupra caracterului aparent violent al ideologiei și-asupra aversiunii sale față de cultura occidentală. Chestie care te face să te-ntrebi: oare portretul pe care mass-media îl face Islamului, care-l înfățișează drept o religie înapoiată și violentă, e corect?

Și, că tot veni vorba, de unde disprețul major al teroriștilor musulmani față de America? Oare fanaticii, ca ăștia din ISIS, s-a născut din nimic, doar ca să mârâie furios spre occident, așa cum pare să ne-arate editorialele și știrile americanilor? Oare oamenii care l-au răpit pe tata s-au trezit pur și simplu într-o zi și s-au decis să priveze un om de libertate și demnitate timp de șapte ani?

Oare terorismul există într-un vid?

Eu nu cred că așa stau lucrurile și cred că-i important să plasezi tipul ăsta de violență într-un context istoric sau altul. Într-adevăr, devine din ce în ce mai vital să găsim răspuns la întrebările astea, nu doar ca să încercăm să găsim soluții politice care să aibă logică pentru problema „islamiștilor radicali", ci și pentru că musulmanii americani plătesc un preț cât se poate de real. Donald Trump, presupusul candidat la președinție din partea Partidului Republican, care o să-nceapă în curând să primească informații de siguranță națională, a stârnit furia multora, când a sugerat înființarea unei baze de date pentru americanii musulmani și obligativitatea ca ei să primească buletine speciale de identitate. Mai mult, a promis interzicerea completă a imigrației musulmane în Statele Unite. (Ca să nu se lase mai prejos, Ted Cruz, rivalul său de-acum ceva vreme, a susținut de curând că zonele locuite de musulmani ar trebui să fie patrulate regulat de forțele de ordine.)

Între timp, un student a fost dat jos luna trecută dintr-un avion Southwest Airlines, pentru că o femeie s-a speriat de moarte când l-a auzit vorbind în arabă. De la atacuri asupra moscheilor până la hărțuirea femeilor care poartă hijab, se poate afirma cu certitudine că lista interminabilă de incidente islamofobe raportate de la atacurile teroriste de la Paris și din San Bernardino, de anul trecut, crește încontinuu.

Corey Saylor, directorul Departamentului pentru Monitorizarea și Combaterea Islamofobiei din cadrul Consiliului pentru relații americano-islamice (CAIR), susține că există o corelare directă între retorica politică islamofobă, acoperirea mai amplă a terorismului islamist în mass media și violența împotriva musulmanilor americani.

„În a doua parte a anului trecut a avut loc a doua rundă de atacuri la Paris și-apoi atacurile din San Bernardino", îmi spune Saylor. „Presa nu se mai oprește din relatat incidentele… și-apoi, când la ciclul ăsta nesfârșit de presă adaugi și declarațiile [islamofobe] făcute de candidați cu vizibilitate ridicată, obții o combinație foarte toxică… De exemplu, anul trecut în noiembrie și decembrie, am raportat într-o perioadă de două luni mai multe incidente de [atacuri și vandalism] asupra moscheilor decât aveam de-obicei într-un an".

„Nu mă pot pronunța statistic, dar faptul că suntem constant hrăniți cu informații negative contribuie clar la gradul ridicat de violență împotriva comunității musulmane", continuă Saylor. „Mi se pare că una dintre cele mai mari pierderi pe care le-am suferit în ultimii ani e aceea a profunzimii materialelor produse de mass media. Acum, ți se dă un fel de privire rapidă, de suprafață, asupra tuturor evenimentelor, fără să înțelegi prea bine contextul și ce-i în spatele ei. De informația asta avem, de fapt, nevoie, ca să rezolvăm problemele".

Pe lângă faptul că i-ar ajuta pe americani să nu repete greșelile politice ale trecutului, o privire mai de ansamblu asupra terorismului în plan global ar putea servi și pe post de vaccin împotriva ignoranței și a bigotismului. Cercetătorul și autorul de lucrări teologice Reza Aslan și-a petrecut mare parte din carieră încercând să spulbere cele mai răspândite prejudecăți despre islam. Îmi spune că problema contextului pare complet ignorată în reprezentările actelor teroriste comise de musulmani care apar în mass media, spre deosebire de actele de violență comise de persoane de alte etnii.

„Când religia în cauză nu e cea musulmană, lumea e mult mai dispusă să mai și ia în calcul ceilalți factori care determină acțiunile cuiva", spune Aslan. „De exemplu, când Robert Dear a deschis focul într-o clinică Planned Parenthood, pentru că se vedea ca un discipol devotat și credincios al lui Hristos, care, conform propriilor declarații, salva «copiii nenăscuți», lumea a vorbit pe larg despre trecutul lui, despre boala lui psihică, despre relația lui cu părinții. Au vorbit despre toți acești factori, care sunt importanți, dar au vorbit puțin sau mai deloc despre religia lui. Pe de altă parte, când ai cazul unui musulman care se poartă violent în numele islamului, toți ceilalți factori care ar putea să-i determine acțiunile se subsumează unui singur factor: religiei.

„74% din agențiile forțelor de ordine din Statele Unite, precum și FBI-ul și Departamentul de Securitate Internă spun că principala amenințare la adresa americanilor e terorismul de extremă dreapta", continuă Aslan. „Atacul armat de la San Bernardino, așa îngrozitor cum a fost, al fost al 355-lea atac armat în masă din 2015. Amenințarea [terorismului islamist] e complet zdrobită de realitatea terorii cu care ne potopesc extremiștii albi de dreapta. Și cu toate astea, aș spune că mass media se concentrează în proporție de 98% asupra terorismului musulman. E o amenințare exagerată în mod absurd. Nu-i ca și cum nu există amenințarea extremiștilor islamici. Doar că amenințarea teroriștilor de extremă dreaptă a ucis mult, mult mai mulți americani".

Dar nu-i întotdeauna ușor să atragi atenția asupra inadvertențelor reprezentărilor islamului în mass media, mai ales în societatea americană contemporană. Aslan a fost atacat de toată lumea pentru ce încearcă să facă, de la Pamela Geller la vloggerul de YouTube David Pakman, care a produs mai multe ediții din emisiunea lui ca să pună sub lupă titrările lui Aslan și să-ncerce să găsească erori în argumentele lui. De exemplu, Aslan a susținut la CNN că mutilarea genitală feminină (FGM) este o problemă a Africii Centrale și nu o problemă musulmană, așa cum se crede în general. Politifact a dat acestei explicații ratingul „preponderent adevărat". Pakman, care nu mi-a răspuns solicitărilor pentru comentarii, prezintă și el, la rândul lui, statistici care par să le contrazică pe cele ale lui Aslan. Dar cum pot spectatorii să distingă între cele două perspective? Și, din moment ce 80% din musulmani nu practică mutilarea genitală a femeilor, n-ar fi important să lămurim că mutilarea asta brutală a organelor genitale feminine nu e un obicei musulman larg răspândit, ca să nu adăugăm cu-atât mai mult la atmosfera generală de ignoranță și bigotism?

„Oricine poate să apară pe YouTube și să zică fix ce naiba-l taie capul, fără să mai țină cont de dovezile atestate documentar, de statistici, fapte și analize independente care vin în sprijinul afirmațiilor ăstora", zice Aslan. „Asta-i magia internetului. Toată lumea devine expert… iar camera asta de rezonanță, a fricii față de musulmani, aduce venituri uriașe posturilor TV de știri prin cablu, care, la rândul lor, alimentează retorica politicienilor, care se folosesc apoi de mijloacele astea de diseminare a fricii ca să obțină voturi. E incredibil de profitabil, atât politic, cât și economic".

O fi profitabilă islamofobia, dar are consecințe din ce în ce mai periculoase pentru musulmanii americani. Ayoub, de exemplu, spune că incidentul i-a traumatizat familia și că, deși sunt cetățeni americani, acum nu se mai simt în siguranță în propria țară.

„Ce-am văzut eu în Liban, nu vreau să vadă și copiii mei", spune el. „Am văzut doi oameni uciși la Ain el-Hilweh. Unul dintre ei avea șaișpe ani, celălalt avea douăzeci și unu. N-avuseseră nicio treabă cu nimic. Erau studenți, elevi, și-au fost omorâți… De la știri i-au luat interviu lui [Debello], care-a zis că e veteran și că are sindrom post-traumatic și alte de-astea. Le-am zis: «Puneți-l să se ducă în țara mea și să stea două zile acolo. Să vedem cât sindrom post-traumatic face de la asta». Noi ne naștem cu problemele astea. Le luăm după noi când plecăm."

Deci: imaginați-vă că suntem în anul 2050. Un copil de școală din altă țară ia un manual de istorie din Statele Unite, circa 2016, în perioada în care candidații la președinție spuneau că musulmanii ar trebui să fie obligați să-și facă buletine speciale, iar cartierele lor să fie scoase-n față la supraveghere. Copilul ăsta află că, în America, musulmanii erau odinioară dați jos din avion pentru simplul motiv că vorbeau pe limba lor și erau amenințați cu pistolul din niciun alt motiv în afara religiei lor.

Ce părere credeți c-o să-și facă despre America?

„Creează o imagine greșită musulmanilor la știri", îmi spune Ayoub cu amărăciune-n glas. „Nu arată cum sunt musulmanii adevărați și nu arată câți dintre noi sunt uciși".

„Dacă aș scoate eu pistolul la cineva, sau chiar dacă doar aș amenința pe cineva, poate că m-ar împușca mai întâi și-abia apoi ar pune întrebări", zice el. „Dacă o familie albă ar suna la 911 și-ar zice: «Ne amenință un arab cu pistolul», lucrurile ar sta cu totul altfel".

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre teroriști:
Am vorbit cu unul dintre teroriștii care au bombardat turnurile gemene, despre ISIS și uciderile în masă
Ce droguri iau teroriștii, ca să nu mai simtă frică
Cum m-au răpit serviciile secrete iraniene pentru că păream spion