Toate modurile stupide în care îți distrugi ochii

Da, am făcut-o. M-am uitat cu ochiul liber. Nu e ca şi cum nu m-am mai uitat în soare până acum şi nu m-am holbat la el, dar, la fel ca neînfricatul preşedinte american, am ignorat sfaturile tuturor experţilor şi am făcut cum m-a tăiat pe mine capul. Se putea altfel? Dacă e bal, bal să fie! Nici n-am avut ochelari de eclipsă, fiindcă a fost un eveniment care m-a luat prin surprindere, ca mai toate eclipsele.

Faza e că ştiu cum e să te doară ochii. N-am nevoie de un specialist să-mi zică să nu mă uit direct la soare, fiindcă ştiu exact ce nasol e să-ţi strici ochii aşa. Vezi povestea cu zăpada de mai jos.
Ce e interesant la deteriorarea ochilor e că se întâmplă adesea pe nesimţite. Nici nu-ţi dai seama că s-a întâmplat decât mult mai târziu, când te trezeşti că-ţi lăcrimează sau îţi curg şi asta nu ajută deloc la ameliorarea senzaţiei de usturime şi mâncărime din ochi.

Cele mai ciudate leacuri băbești pentru răceală, din India

Aşadar, am făcut cu o listă cu alte moduri în care poţi să-ţi distrugi ochii fără să-ţi dai seama. Unele cazuri pot fi prevenite cu uşurinţă, ca de exemplu să nu te uiţi direct la soare.

În 2014, am urcat pe muntele Adams din statul Washington de ziua naţională. Partenerul meu de drumeţie avea ochelari de protecţie pentru munte, care aveau până şi apărătoare laterale, ca nu cumva să-i intre în ochi vreun foton rebel, dar eu sunt un tip cool, aşa că am purtat o pereche de ochelari de soare oarecare. Mulţi alţi drumeţi aveau de-a dreptul ochelari de ski.

Urcuşul pe muntele Adams e practic o pantă uriaşă acoperită de zăpadă tot timpul anului, care ajunge până la o altitudine de 1 219 metri. În centrul pantei e un fel de scară ad-hoc săpată în săptămâni sau luni de crampoanele celor care au urcat înaintea mea. Timp de o zi şi jumătate, am fost înconjuraţi numai de zăpadă şi cerul albastru. A fost fantastic.

Când am ajuns acasă, credeam că sunt doar obosit. Mă usturau puţin ochii. Am ştiut că e ceva puţin mai grav când m-am întins să mă culc şi am remarcat că mă ustură mai tare dacă închid ochii, iar durerea se înteţea. Era o senzaţie de arsură, de usturime, ca şi cum mi-ar fi frecat cineva ochii cu nisip. Îmi lăcrimau şi curgeau. Nu puteam să mă uit la monitorul calculatorului. Chinul a durat vreo 48 de ore. Mi-am învăţat lecţia.

Am avut ceva ce se cheamă orbirea zăpezilor. E ca insolaţia, dar pe cornee sau pe conjunctivă în loc de piele (am făcut şi insolaţie). În limbaj de specialitate, se cheamă fotokeratită. Nu prea ai ce să faci odată ce ochii au fost afectaţi. Antiinflamatoare şi o cameră întunecată şi cam atât.

Cel mai bine e să previi afecţiunea, ceea ce e destul de uşor. În primul rând, trebuie să înţelegi că lumina solară la altitudine, pe zăpadă, e mult mai puternică decât lumina normală. Acolo sus, lumina nu numai că e mai puţin filtrată, dar se şi reflectă în zăpadă. Chiar şi când e înnorat, lumina reflectată de zăpadă poate avea un efect asemănător. Lecţia e să porţi ochelari de protecţie. Ochelarii de soare trebuie să blocheze cel puţin 99% din razele ultraviolete şi să-ţi acopere ochii în întregime. Pe munte, ochelarii care doar arată bine nu te ajută cu nimic.

Statistic vorbind, numărul oamenilor care vor face diabet, mai ales diabet de tip 2, e mai mare decât numărul oamenilor care vor urca pe munte. Rata îmbolnăvirilor a crescut simţitor în Statele Unite în ultimii ani. În general, e o boală în care organismul nu-şi poate regla nivelul de glucoză din sânge, iar cei care suferă de diabet au nivelul de zaharuri în sânge anormal de mare. Neavând unde să se ducă, cum ar fi o celulă unde să fie transformate în energie folositoare, zaharurile afectează vasele de sânge. Se crede că e din cauza interacţiunilor dintre glucoza excesivă şi proteinele şi lipidele prezente în sistemul circulator, interacţiuni care formează compuşi nocivi.

Când se întâmplă asta, apare retinopatia diabetică. Această afecţiune e una din principalele cauze ale orbirii, iar în fază incipientă nu are simptome. Poate doar ţi se înceţoşează vederea. Până când se observă efectele, s-ar putesa să fie prea târziu pentru a mai salva vederea pacientului.

Întâi apare edemul macular diabetic, caracterizat prin scurgerea de lichid din vasele de sânge micuţe din ochi. Pierderea vederii poate surveni în acest stadiu, dar e şi mai periculos când se formează vase de sânge noi, anormale, în spatele ochiului. Aceastea sunt şi mai predispuse la hemoragie. Odată ce sângele începe să se acumuleze în ochi, poate dura ani de zile să se scurgă înapoi, dacă se întâmplă asta vreodată.

Există tratamente pentru retinopatia diabetică, dar nu sunt eficiente întotdeauna. Cel mai bine e să nu ajungi acolo, ceea ce înseamnă să te asiguri că diabetul e ţinut sub control şi, bineînţeles, diagnosticat în primul rând.

Hipertensiunea, adică tensiunea mărită, afectează ochii în trei moduri generale. Primul e retinopatia, asemănătoare cu cea provocată de diabet, descrisă mai sus. Ca atunci când umfli un balon prea tare, presiunea prea mare face vasele micuţe de sânge din ochi să se umfle şi se pot sparge sau fisura. Sângerarea care urmează poate bloca vederea, în unele cazuri ducând la orbire.

În al doilea rând, hemoragia în spatele retinei duce la corioretinopatie seroasă centrală. Acumularea de lichid şi presiune poate duce la desprinderea retinei. E o afecţiune mai puţin răspândită decât retinopatia diabetică, însă apare destul de frecvent la pacienţii care nu suferă de diabet, din cauza stresului.

În al treilea rând, circulaţia proastă la nivelul ochilor poate duce la neuropatie optică. Pe scurt, sângele nu mai ajunge la nervul optic, care e astfel deteriorat. Iar pierderea de celule optice duce la pierderea vederii.

Hipertensiunea e foarte şireată, se ştie. Afectează unul din trei adulţi, potrivit Centerului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, şi e una din cauzele principale ale bolilor cardiovasculare şi atacurilor vasculare. În multe cazuri, nu are simptome.

Dar lăsând toate astea la o parte, trebuie menţionat că ochii sunt organe de simţ foarte rezistente. Când te gândeşti că globii oculari sunt practic nişte săculeţi cu lichid şi aparate biologice complicate care stau în două găuri pe figura ta, te şi miri că nu e plin de oameni cu plasturi la un ochi. Mie mi s-a umflat odată globul ocular în aşa hal că nu mai puteam închide ochiul. M-am dus la urgenţe fiindcă eram convins că o să-mi explodeze, dar doctorii mi-au zis că e OK, ochii rezistă.

Chestii care mi-au intrat în ochi: fum de toate felurile, apă sărată, produse de curăţat, beţigaşe şi ace de brad, gâze, cozi de câine, colţuri de dulapuri de bucătărie şi multe altele. Dacă pui în balanţă rezistenţa asta şi cantitatea de informaţii pe care ne-o transmit ochii, sunt nişte organe absolut incredibile.

Cu adevărat periculoase sunt traumele pe care poate nici nu le simţim la început. Aici intră şi problemele cauzate de privitul eclipsei. Nu e ca şi cum o să cazi secerat că te-ai uitat la eclipsa de soare fără protecţie. Cel mai probabil, o să te alegi cu ceva gen orbirea zăpezii, dar fără zăpadă şi cu toate simptomele care apar cu întârziere. Nu recomand.