Toate lucrurile dubioase pe care le-am făcut în online într-un episod psihotic

Când un prieten de-ai mei a avut un episod psihotic, am aflat asta pe social media. Și-a șters toate postările și le-a înlocuit cu story-uri ciudate de Instagram și aluzii la cum lumea întreagă se va schimba în curând. A început să urmărească mii de conturi, atât de vedete, cât și de oameni normali, și s-a ales cu comentarii urâte la postările sale. Am rugat un amic să-l urmărească, pentru că mi-era prea teamă să recunosc că nu mai suna a el. Mă făcea să vomit.

Prietenii și rudele persoanelor care trec printr-un episod psihotic tind să se simtă neputincioși în astfel de situații. Dar când un prieten o ia razna vizibil pe social media, unde tot ce spui și faci rămâne pentru totdeauna, simți că se îndepărtează și mai mult de tine. În timpul unui episod psihotic, oamenii pierd simțul realității, nu mai au încredere în cei din jur și îi apucă paranoia. Fix așa s-a întâmplat cu prietenul meu.

Într-o zi, același prieten a postat o imagine din interiorul unui spital, cu o descriere vagă. Am aflat mai târziu că fusese internat, dar nu avea voie să folosească social media în clinică. Psihologul Marieke Pijnenborg, care-i specializată pe tulburări psihotice, spune că legea din Olanda (unde locuiesc atât eu, cât și amicul meu) nu are nicio restricție pentru accesul pacienților de la psihiatrie la internet. Legea n-a mai fost actualizată din 1994.

Pijnenborg subliniază că e o situație delicată. Deși pacienții pot obține alinare când vorbesc cu cei dragi, multora le e rușine de comportamentul lor din online după ce-și revin. „Nu doar că trebuie să proceseze un episod psihotic, ci și dezastrul pe care l-au făcut în online”, a zis ea și a specificat că profesioniștii nu pot monitoriza activitatea clienților lor din social media pentru că ar fi o invadare serioasă a intimității.

Din fericire, prietenul meu s-a întors acasă și e stabil acum. Pentru că am fost curioasă să văd cum fac alții față dezastrului lăsat în online de o psihoză, am rugat câțiva oameni care au trecut prin așa ceva să-și spună povestea.

În urmă cu doi ani, am avut un episod psihotic după o săptămână intensă de droguri și puțin somn. Am fost internată pentru trei luni și am avut nevoie de peste un an ca să mă simt din nou eu. La începutul perioadei mele maniacale, distribuiam încontinuu melodii pe Instagram și Facebook. Dacă găseam și un singur cuvânt în versuri care mi se părea că mi se potrivea, credeam că toată melodia era de fapt despre mine. Am postat clipuri cu mine în care cântam, o poză în care îmbrățișam un copac în parc.

Mi-am pus și toți prietenii într-un grup de WhatsApp. Într-o zi, am fost dusă de la clinica de psihiatrie la un spital normal pentru că m-am ales cu o reacție ciudată la tratament. Așa că le-am trimis o poză cu ambulanța și am scris: „Ia uite cu ce mă plimb”. Le-a fost tare greu cu postările astea. Când am pus un selfie fericit din spital cu perfuziile, mi-au spus că nu le-a plăcut. Dar voiam atât de tare să le arăt totul, încât nu le înțelegeam comentariile. Acum când mă uit la mesajele alea îmi dau seama de ce.

Am avut două episoade psihotice și am petrecut mult timp pe social media în timpul amândurora. Nu doar că dădeam mesaje confuze, dar îmi începusem și propria afacere pe un site, aveam și blog și toate cele. Era diferit de cum îmi petreceam în mod normal timpul online. Din fericire, nu am postat nimic compromițător, dar era clar că nu o duceam tocmai ok.

Când mă uit în urmă, mi-e rușine de postările în care erau implicați și alți oameni. Atunci, am trimis email-uri de neînțeles unor profesori. Am aplicat și la niște joburi. Chiar îți poate afecta reputația.

Cred că internetul poate să-ți facă psihoza și mai rapidă. Primești o groază de validare pe social media pentru un comportament maniacal. După ce episodul s-a terminat, a fost nevoie de multă muncă să repar ce am stricat în online. Am cumpărat chiar și două domenii și mi-am înregistrat compania la Registrul Comerțului.

Am avut un episod psihotic la 26 de ani când tatăl meu a murit. Am cumpărat o cameră scumpă și am filmat tot ce făceam. M-am filmat pe scuter, alți oameni din oraș, la sală și tot așa. Am pus tot pe Youtube. Chiar credeam că trebuie să fac asta, ca și cum era jobul meu. Aveam impresia că ajutam lumea cu clipurile mele și că făceam ceva foarte important.

Câțiva pacienți mi-au devenit prieteni buni. Din când în când mai au câte o psihoză și postează conspirații în online. E trist să vezi asta. Știu că nu cred pe bune în lucrurile alea, dar oamenii tot îi vor judeca.

*Numele au fost schimbate pentru a proteja identitatea personajelor.

Articolul a apărut inițial în VICE Nl.