Am fotografiat cel mai poluat râu din lume, timp de opt ani, ca să văd dacă se schimbă ceva

Acest articol face parte dintr-o inițiativă mai largă VICE care analizează starea mediului pe glob. În Asia-Pacific, fiecare birou VICE examinează principalele probleme de pe teritoriul respectiv, cu speranța de a proteja sănătatea planetei și de a răspândi nevoia de schimbare.

În Indonezia găsești multe râuri, dar Citarum are reputația cea mai proastă. A fost numit, în presa internațională, „cel mai murdar râu din lume”.

Cu o lungime de 286 de kilometri, Citarum se întinde de la muntele Wayang din Bandung până la Marea Java și e cel mai lung râu din Java de Vest. Înainte să devină atât de toxic, râul era esențial pentru viețile locuitorilor din Jakarta, Bekasi, Karawang, Purwakarta și Bandung. Râul furniza apă pentru peste 420 de hectare de teren cultivat. Pe măsură ce regiunea s-a industrializat, Citarum a fost afectat grav și singura sursă de apă din zonă a început să fie amenințată.

Ca fotograf născut în Bogor, am fost atras de râu după ce am observat cum depășea în fiecare an marginile albiei și dădea pe afară de gunoaie. E o imagine care mi-a rămas în minte, așa că am hotărât să încep un proiect personal în 2007 și să fac fotografii de-a lungul său. M-a afectat enorm să văd cum Citarum se transformă într-un dezastru toxic. Deși inițial voiam să documentez inundațiile, am realizat că problema era mult mai mare și m-am gândit că, dacă voi documenta râul pe o perioadă mai extinsă, aș putea atrage atenția la schimbările prin care trece acesta an de an. M-am concentrat pe regiunea Bandung, unde s-a dezvoltat industria textilă prima oară și unde a început poluarea.

Degradarea râului Citarum a fost cauzată, în principal, de înmulțirea fabricilor de textile de pe malul râului în anii 1980, când deșeurile lichide de la cele trei sute de clădiri au început să fie deversate în râu. Doar o cincime dintre fabrici aveau sisteme de gestionare corectă a deșeurilor. Am mai observat că problema asta i-a încurajat și pe locuitori să trateze râul ca pe un tomberon.

Multe dintre fabricile de textile s-au deschis lângă Citarum pentru că existau destule ape subterane, iar râul reprezenta o arie convenabilă pentru deversarea deșeurilor. Dar fabricile au profitat în exces din apele respective, iar substanțele chimice toxice din râu au pătruns în puțurile subterane. În plus, infrastructura inițială a zonei nu era pregătită pentru apariția acestor fabrici; pe măsură ce s-au înmulțit locurile de muncă în zonă, oamenii s-au aglomerat în ziua râului, unde nu exista vreun sistem de gestionare a deșeurilor. Din lipsa unui alt serviciu care să ofere apă potabilă în zonă, locuitorii au continuat să folosească râul atât ca sursă de apă, cât și ca zonă de deversare a deșeurilor.

Industria textilă a ajuns prima oară aici la sfârșitul anilor 1970. Din cauza fabricilor, zona a fost supranumită Dollar City, pentru că multe branduri renumite de haine au mâna de lucru aici: Yves Saint Laurent, GAP, The North Face, Wrangler, Pierre Cardin, Calvin Klein. Joburile create au fost un preț scump pe care l-a plătit mediul. Majalaya a contribuit cel mai mult la poluarea aerului și a apei.

Ca să scape de consecințele juridice și să evite costurile mari ale instalării unor sisteme de gestionare corectă a deșeurilor, multe companii au construit conducte private prin care își direcționau deșeurile în râu.

Citarum demonstrează cât de proaste sunt sistemele de tratare a apelor din Indonezia. Conform informațiile Greenpeace Indonezia și Walhi (Forumul Indonezian pentru Mediu), apa din Citarum conține mercur, plumb, crom, zinc, cupru și sulfați, care sunt toxici pentru ființele umane, mai ales în cantități atât de mari cum se găsesc aici.

Aproximativ optzeci de procente dintre fabricile de textile din zona Majalaya sunt localizate de-a lungul râului Citarum sau a afluenților săi. Numeroasele substanțe chimice care poluează râul au ajuns în puțurile subterane și culturile de orez și au dus la iritații și inflamații la plămâni.

Indonezienii care locuiesc lângă râu sunt conștienți de faptul că apa e foarte toxică, dar unii dintre ei continuă să o folosească pentru activități casnice precum îmbăiatul, spălatul hainelor și al vaselor, pentru că nu au o sursă alternativă. Uneori, copiii înoată în el.

În 2016, Coaliția Împotriva Deșeurilor, formată din Greenpeace, Forumul Indonezian pentru Mediu, Bandung Legal Aid și alte grupări ecologiste au deschis un proces împotriva Ministerului Indonezian al Mediului pentru contribuția adusă de trei fabrici la toxicitatea extremă a râului Citarum. Coaliția a câștigat, iar decretele guvernamentale care permiteau poluarea au fost anulate. Deși e un pas în direcția bună, nu se știe cât de eficient a fost aplicată hotărârea tribunalului.

Guvernul din Java de Vest i-a cerut Ministerului de Afaceri Maritime să înființeze o unitate specială pentru salvarea râului care să ia măsuri, printre care și aducerea unor pești vii ca să reconstruiască ecosistemul aproape inexistent.

Președintele Joko Widodo a promis că Citarum va fi complet recuperat în următorii șapte ani. La un an după ce a făcut promisiunea, Widodo a declarat că un anumit segment din Citarum a scăpat de mirosul înfiorător. Dar fotografiile mele spun o altă poveste: Majalaya și zona din jur nu s-au schimbat prea mult.

Deși fabricile de textile sunt principalii responsabili pentru problema deșeurilor, localnicii din satele înconjurătoare contribuie și ei direct la problema gunoaielor. Când i-am întrebat dacă au găsit vreo cale să contracareze deversarea constantă de deșeuri în râu, am aflat că, în 2015, ecologiștii au înființat „Ziua râului Citarum” pentru a comemora procesul câștigat de Coaliția Împotriva Deșeurilor și a-i încuraja pe locuitori să ia parte la curățarea râului. Guvernul central a inițiat și el un program numit Citarum Harum, în cadrul căruia a împrumutat două trilioane de rupii (142,2 milioane de dolari) de la Banca Mondială pentru a salva râul.

Totuși, mecanismele care vor să împiedice locuitorii să arunce gunoaie în râu sunt doar niște semne prost plasate. Între timp, cei care au venit cu idei pentru a preveni acest lucru spun că guvernul nu le-a oferit susținere. În plus, zona nu are un serviciu de debarasare a deșeurilor, ceea ce îi obligă pe locuitori să le arunce în râu sau să le ardă.

Mi-am promis că voi continua să documentez râul până la sfârșitul celor șapte ani în care președintele s-a lăudat că va salva râul. Iată fotografiile pe care le-am făcut de-a lungul timpului:

Abonează-te la newsletterul VICE despre Săptămâna Schimbărilor Climatice, în care vei primi cele mai bune articole despre mediu.

Articolul a apărut inițial pe VICE ID.