Cum îi vâna FBI-ul pe homosexualii din anii 60

Queers Built This e un proiect despre inventivitatea queer și cultura DIY de ieri, de azi și de mâine.

Nu se găsește sub tavanul aurit și coloanele de marmură ale Librăriei Congresului din Clădirea Jefferson. Trebuie să intri în clădirea-mamut de vizavi. Luminile puternice și linoleumul de pe jos te fac să te simți ca la morgă. În camera cu manuscrise, fără ferestre, arhiviști în uniformă scot cutii cu documente din adâncurile clădirii.

Doar în acest context auster poți începe să înțelegi magnitudinea luptei moderne pentru drepturile LGBTQ în America, care au început cu Lavender Scare, persecuția guvernamentală sistematică a angajaților federali „devianți sexual” între 1950 și 1960. Mii de cetățeni americani și-au pierdut joburile din cauză că guvernul a aflat că erau „perverși”, inferiori din punct de vedere moral și, deci, ușor de șantajat de către comuniști. Dar cu un deceniu înainte de revolta din iunie 1969 împotriva abuzului poliției, condusă de patronii de baruri trans și non-binary care a ajuns cunoscută sub numele de Revolta de la Stonewall, un angajat federal a luptat pentru drepturile lui.

Frank Kameny, un bunic puțin cunoscut al mișcării pentru drepturile persoanelor gay, a fost una dintre victimele fenomenului Lavender Scare. Astronom educat la Harvard, a visat mereu să ajungă în spațiu, dar după ce guvernul a aflat de orientarea lui sexuală, i-a interzis să mai lucreze vreodată pentru țara lui. În semn de protest, acesta a fondat The Mattachine Society of Washington și a devenit primul bărbat gay care și-a recunoscut public orientarea și a depus mărturie în Congres pentru minoritatea homosexuală, primul care a protestat la Casa Albă să ceară încetarea hărțuirii persoanelor gay și primul care a declarat – mai întâi juridic, apoi pe o pancartă de protest – că nu e imoral să fii gay.

Kameny a păstrat toate scrisorile pe care le-a scris și pe care le-a primit – zeci de mii de scrisori. Cu puțin timp înainte să moară, și-a vândut vasta colecție de hârtii personale, pe care Biblioteca Congresului le deține în clădirea Madison: scrisori, note, dosare.

Dacă am pune aceste documente unele peste altele, teancul ar fi mai înalt decât o clădire cu șase etaje. În ultimii șapte ani – mai întâi ca student, apoi ca absolvent – am digitalizat și analizat aceste documente pentru prima oară. Acum, ele alcătuiesc baza cărții mele, The Deviant’s War: The Homosexual vs. The United States of America, care îl urmărește pe Kameny într-o serie de lupte incredibile împotriva guvernului Statelor Unite.

În ultimii ani, am cercetat contextul național al vieții lui Kameny: am cercetat poveștile activiștilor queer de culoare precum Bayard Rustin, care i-a influențat strategia lui Kameny. Am dezgropat mii de documente guvernamentale recent dezarhivate, inclusiv un dosar FBI de o mie de pagini care detaliază supravegherea guvernului și infiltrarea organizației lui Kameny. Și am examinat arhivele ca să înțeleg poveștile altor activiști LBGTQ din New York și California, inclusiv ale unor eroine trans precum Sylvia Rivera și Marsha P. Johnson. Din aceste documente și din zeci de ore de interviuri personale cu activiști din era lui Kameny și de după ea, care au supraviețuit, am alcătuit o imagine a diversității luptei pentru egalitate a comunității LGBTQ.

Pentru un istoric, nu există un sentiment mai bun, după ce a analizat mii de documente, decât să descopere unul care schimbă felul în care înțelegem trecutul. Sper din suflet să ofer acest sentiment tuturor. De aceea, am reușit să fac 117 de mii de pagini de documente istorice despre comunitatea LGBTQ disponibile online pe The Deviant’s Archive. Cartea The Deviant’s War e bazată pe documentele din această colecție, dar ascunde între pagini și alte povești.

Mai jos sunt zece dintre cele mai revelatoare documente pe care le-am găsit. Îți oferă un fragment din războiul lui Frank Kameny împotriva guvernului federal al Statelor Unite și o imagine a luptei împotriva achetatorilor federali, congresmenilor bigoți și a FBI-ului – o luptă care a crescut în anii ’60 și a explodat după revolta de la Stonewall. Eforturile continuă și azi, iar faptul că știm lucruri noi din istorie ne ajută să învățăm din victorii și greșeli în timp ce ducem lupta mai departe.

În 1956, viitorul doctorului Franklin E. Kameny arăta strălucitor. Tânărul astronom era cunoscut ca un bărbat sardonic care nu greșea aproape niciodată; tocmai absolvise facultatea Harvard și își luase diploma în astronomie. The Space Race, competiția pentru dominarea spațiului dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, era abia la început. Guvernul avea nevoie disperată de oameni de știință precum Kameny ca să dezvolte tehnologii de călătorie în spațiu. Dar în timpul unei conferințe de astronomie din San Francisco, Kameny a fost arestat într-o toaletă publică alături de un alt bărbat – doi ofițeri de poliție spionaseră toaleta și îi priviseră pe cei doi din spatele sistemului de ventilație. Șaizeci de ani mai târziu, am găsit raportul poliției printre hârtiile lui Kameny, în Biblioteca Congresului.

La un an după arest, Kameny lucra la un proiect al Departamentului Apărării din Hawaii când a primit această scrisoare. Comisia de Servicii Civile (CSC), biroul guvernamental responsabil cu alegerea angajaților federali, descoperiseră că Kameny avea un arest la activ. Guvernul l-a chemat imediat pe Kameny la Washington și așa a început lupta lui împotriva discriminării persoanelor gay.

După câteva săptămâni de incertitudine, CSC l-a supus pe Kameny la o serie de interviuri umilitoare. Interogatorii i-au pus în mod repetat întrebări despre viața lui sexuală: „Dr. Kameny, ai fost implicat în acte de sex oral, anal sau masturbare reciprocă cu o persoană de același sex?”. Kameny a refuzat să răspundă de fiecare dată. A fost greu să găsesc transcrierile acestor interviuri: după ce am căutat înregistrările în arhivele din tot Washingtonul, le-am găsit într-un depozit din Kansas City. Am avut mare noroc că am dat de ele: sute de mii de astfel de documente, inclusiv cele din dosarul imens cu „devianți sexuali” – colectate de directorul FBI de atunci, J. Edgar Hoover, în timp ce îi supraveghea pe americanii LGBTQ – au fost distruse.

La început, Kameny a crezut că va putea să se scoată din situația neplăcută. A argumentat că arestarea din San Francisco fusese o neînțelegere. Totuși, guvernul l-a concediat, pe motiv că ar fi falsificat un document guvernamental când a recunoscut că fusese arestat pentru tulburarea liniștii publice și nu pentru comportament deviant. Lui Kameny i s-a interzis să mai lucreze vreodată în industria aerospațială. Zvârlit în sărăcie, Kameny a luptat pentru drepturile lui: a devenit primul bărbat gay care a făcut petiție la Curtea Supremă pentru egalitatea comunității LGBTQ. Și-a scris documentul singur, fără avocat, iar acesta a devenit manifestul revoluționar pentru drepturile persoanelor gay. În cel mai semnificativ pasaj, Kameny declara că homosexualitatea nu era imorală, așa cum susținea guvernul, ci morală. Cu un deceniu înainte de Revolta de la Stonewall, Kameny se declara mândru că e gay.

După ce eforturile lui de la Curtea Supremă au eșuat, a început să se organizeze. S-a întâlnit cu alți 15 bărbați gay în hotelul Hay-Adams din Washington, ca să fondeze o nouă organizație a homosexualilor: The Mattachine Society of Washington (MSW). Cei 16 bărbați, îmbrăcați în costume business, au discutat legi și logistică, tot ce era necesar pentru înființarea organizației. Dar FBI-ul îi asculta. Conform unui dosar FBI de o mie de pagini, recent dezarhivat, managerul hotelului a ascultat ce s-a vorbit la întâlnire și a dat raportul la FBI, iar rezumatul întâlnirii a ajuns fix pe biroul lui J. Edgar Hoover. FBI a aflat că homosexualii – care, în ochii guvernului, erau un risc al securității naționale – se organizau la câteva sute de metri de Casa Albă.

După ce am comparat dosarul FBI cu hârtiile personale ale lui Kameny, am făcut o descoperire uimitoare: FBI recrutase cu succes un informator din cadrul Societății, iar acest individ le-a predat o listă cu zeci de presupuși homosexuali. Mai multe vieți au fost distruse. Până azi, nu s-a dezvăluit nici nivelul infiltrării și nici motivația informatorului de a-și trăda colegii gay (faptul că fusese înșelat de un membru Mattachine). În acest document, FBI descrie primul eveniment public al MSW: un discurs al autorului gay Donald Webster Cory.

Câteva luni mai târziu, un congresmen american din Texas, John Dowdy, a fost furios să afle despre o organizație de homosexuali din districtul Columbia și a introdus legi care să interzică organizația. Frank Kameny, care încă evita declarațiile publice despre homosexualitatea lui, a devenit primul bărbat gay care și-a recunoscut public orientarea și a depus mărturie în fața Congresului ca să-și apere organizația. Nebunia a durat două zile și i s-au pus o grămadă de întrebări umilitoare.

Patru zile mai târziu, Strom Thurmond anunța în Senat că organizatorul următorului marș din Washington, Bayard Rustin, era un pervers sexual. Mișcarea a avut consecințe: Mișcarea Black Freedom s-a organizat în jurul lui Rustin, iar marșul a devenit un eveniment istoric: sute de mii de americani i-au cerut guvernului federal să încheie inegalitatea rasială, iar apoi a urmat Legea Drepturilor Civile din 1964. La marș, Frank Kameny a stat în mulțime și a ascultat discursul lui Martin Luther King Jr, alături de mai mulți membri gay ai Societății Mattachine din Washington. Aproape imediat după marș, FBI a primit informații că homosexualii fuseseră inspirați de eveniment și voiau și ei să înceapă niște demonstrații, lucru care nu se mai întâmplase până atunci.

La începutul cercetărilor mele, am fost surprins să aflu că Societatea și-a organizat prima demonstrație în Washington în fața Casei Albe, ca reacție la o știre din Cuba: guvernul lui Fidel Castro anunțase că urma să trimită devianții sexuali în lagăre de muncă. La acest marș istoric, șapte bărbați și trei femei (toți albi) au mers în cerc în tăcere și au comparat politicile din Cuba cu cele din Statele Unite. Pentru a transmite profesionalism și respect, Kameny le-a cerut demonstranților să poarte costume sau rochii. Dar presa, distrasă de un mare marș anti-război din aceeași zi, a ignorat protestul pentru drepturile LGBTQ. Protestatarii au hotărât să mai încerce o dată.

În cartea mea sunt 23 de fotografii, iar aceasta e preferata mea. La o demonstrație Mattachine împotriva discriminării persoanelor gay, care a avut loc în fața Departamentului de Stat, au fost de față și niște investigatori federali, care au fotografiat mașinile, fețele și pancartele protestatarilor, cu speranța de a-i identifica și a-i concedia. Demonstranții știau asta, dar nu le-a păsat. În această fotografie, protestatarul se uită direct la cameră. Activiștii au continuat să țină marșul în fiecare an, de 4 iulie, până în 1969, când Stonewall a schimbat totul. În câteva luni, marșurile anuale s-au transformat într-o nouă tradiție: o sărbătoare numită Pride.

Arhiva Devianților include 117 de mii de documente adiționale, de la buletinele informative ale unor lesbiene radicale la transcrierea unor interogatorii din Pentagon. În carte fac referire la o mică parte din ele. Sper că aceste informații noi și accesibile îi vor inspira și pe alți academicieni, fie că sunt istorici cu experiență sau doar membri curioși ai comunității LGBTQ, să continue să dezgroape părți ascunse din trecutul nostru. Astăzi, America ne învață că nu ne putem permite să uităm lecțiile trecutului: cum să fim vigilenți, cum să lucrăm împreună și cum să luptăm pentru drepturile noastre. Dar mai întâi trebuie să căutăm aceste lecții. Apoi, trebuie să le împărtășim cu întreaga lume.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.