Povestea lui Gibi și Nina, un fel de Romeo și Julieta din Ferentari

Când mă gândesc la copilăria mea din Ferentari, am amintiri cât pentru o sută de vieți. Dar una dintre cele mai mișto este despre Gibi și Nina. Gibi era unul care purta mereu ochelari de soare, indiferent de vreme, dar nu purta orice, numai piese! Avea unii de la Dior, bine, aveau doar o lentilă, cealaltă îi căzuse, dar el oricum îi purta mândru așa. Când îl vedeai era jegos din cap până în picioare și mirosea urât rău. Baie nu ar fi vrut să facă în ruptul capului, în schimb avea mereu la el o sticluță de parfum, și, daca te vedea că te uiți la el, se parfuma.

Se dădea șmecher prin cartier, dar ăștia făceau mișto de el. Cum îl vedeau cu o cămașă mai bună, îl întrebau: „De unde ai, boss, cămașa asta?", iar el le răspundea cu figuri „De la Botezatu, boss". Dar, dacă te uitai la el, hainele lui erau rupte.

Se dădea un fel de Nașul prin cartier, îl luase sub aripa lui pe unul Beni, că, domne', se ia lumea de el. Îl antrena. Dar când s-a enervat Beni o dată l-a rupt cu bătaia. Gibi al meu apoi zicea pe la bloc cu ochiul vânăt: „Domne, eu l-am învățat să se bată". Cu un ochi plângea și cu unul râdea, la propriu.

Altă dată îi dăduse cu împrumut unuia, Alex, vreo zece lei. Ăsta între timp intrase la pârnaie, a stat aproape doi ani, nu mai știu pentru ce, probabil găinării. Cum a auzit Gibi că a venit de la pârnaie îl pândea pe aici, pe la bloc. Eram la scară, vecinii mei toți își savurau cafeaua, când apare Alex ăsta. Îl vede Gibi și strigă după el:

Ăla nu îl băga în seamă, așa că s-a enervat Gibi al meu și l-a alergat prin fața blocului vreo juma de oră atunci. Am murit de râs.

Gibi era mai mare decât mine și prietenele mele cu vreo trei-patru ani, dar era fraier rău. Eu și prietena mea Ana făceam mereu mișto de el de pe un ID fals, și aveam și numele noastre în ele, dar el tot nu își dădea seama.

Eu aveam: yo_geanyna_vip și ea yo_ana_haladita. Da, și noi eram retardate atunci. În fine, cu ID-urile astea false îl puneam mereu pe drumuri, că știam care e focul lui - Nu își găsea femeie. Asta până într-o zi. Era pe 4 iunie, de ziua mea, făcusem un gratar afară și vără-miu îmi adusese cadou o rochiță. Frumoasă foc, dar nu prea-mi venea:

M-a întrebat unde e Gibi, că știa că e nonstop la scară și voia să facă mișto de el. Îl chem pe Gibi, care începe să-și zică oful lui:

Vără-miu, panaramă, zice lasă că rezolv eu și-mi spune că o să i-o aducă pe Nina. O știam pe Nina, tot cartierul o știa, mai puțin Gibi.

Crescusem cu ea, stătea pe o străduță mai spre stația de tramvai. Ta-su era un fel interlop d-ăsta la mâna a doua, la modul că era șmecher doar printre fraieri. Nu avea doi dinți în față, că se dăduse odată la vărul lui Fane Spoitorul și l-a caftit ca lumea ăla.

Omul zicea că are hotel, așa se dădea mare Nina când eram mai mici, dar ei stăteau într-o casă cum sunt alea de la cazurile sociale, dărăpănată rău. Cu toate astea, am aflat atunci că ta-su chiar avea un hotel, mic și era vagabont rău. Țin minte că, într-un an, el i-a zis Ninei și mă-sii să facă Revelionul acolo la hotel. Se îmbrăcase Nina mea de la Laura Olteanu, numai în pietre și în paiete. Îmi zicea atunci Nina:

Eu am tăcut din gură, că îl știam sărăcie pe ta-su, nu înțelegeam ce combinații are el. În noaptea de Revelion, el s-a certat cu mă-sa și, la 12 noaptea, le-a dat afară din hotel. Îmi povestea Nina că ele la 12 stăteau boschetare pe afară și ta-su petrecea cu curvele sus.

Altă dată, se angajase și ea la un restaurant, era ospătăriță, dar voiau ăia să o dea afară că stătea numai pe telefon și se dădea la clienți. Ăia îi făceau reclamație acolo, se supărau pentru că era și nasoală. Avea și o verișoară care avea dușmănie pe ea, că își găsise de muncă, și s-a dus acolo la restaurant unde lucra și i-a zis unui șef de pe acolo: „Auziți, Nina are părinți la pârnaie, și noi avem nevoie de ea acasă, ia să nu o mai primiți aici!" Ăia, când au auzit, au înnebunit, i-au zis Ninei că nu vor să aibă de-a face cu oameni de genul. S-a luat la bătaie atunci cu verișoară-sa că a mințit acolo.

În fine, Nina se potrivea cu Gibi, s-au plăcut din prima. La vreo două săptămâni de relație au plecat în Anglia, la furat. Au zis tuturor din bloc, nu se fereau.

N-au stat mult acolo, că au venit după vreo două luni. Nu le-a mers bine. Îmi povestea Gibi o fază:

Nina se întorsese în țară cu o depresie urâtă. O dusese Gibi la doctor să îi dea tratament, dar el era mai nebun decât ea. Era și el cu capul, așa că îi dădea tratamentul după cum voia el, uneori chiar mai mult decât trebuia. Nina primea și o pensie pentru asta. Odată, în loc să facă piața, își luase lentile verzi. A rupt-o cu bătaia atunci Gibi, că erau ultimii bani.

Altă dată venea la mine Nina, că să îi dau și ei o rochie, că vrea să meargă la lautari. Nu i-am dat, că ultima oară îi dădusem împrumut niște sandale frumoase de la Mango și mi le-a vândut, sărăcia. Toată ziua se auzea de la ei, din casă, melodia aia „Ia-mă viața mea în brațe – Florin Salam" și el urla prin casă de se auzea de afară „Te iubesc, viața mea, Nina!". Dar, când ieșeau afară, o blestema într-una.

Odată i se făcuse rău lui Gibi și a chemat salvarea. Nina s-a dus cu el până la spital si apoi l-a lăsat acolo, a zis că ea are treabă. Îmi povestea apoi Gibi: „Să vezi, Geanino, ce mi-a făcut asta. M-a lăsat la spital și eu nu mai puteam de rău. Stăteam într-un colț și o doctoriță d-aia zice «Ia uite-l și pe ăsta, am și uitat de el». Eu nu mai puteam de rău, dar am avut putere să îi zic: «Să te fut în gură, ai uitat nu?».

Gibi și Nina s-au mutat, pardon, i-au dat afară din bloc că nu plăteau și că aveau restanțe mari. Am auzit doar că acum ar avea un copil, dar asta nici nu avea voie să facă copii, că ar avea și el probleme cu capul.