Răpiri, crime și un pui de leu: Trecutul sângeros al mafiei din Milano

Astăzi, Milano e cunoscut pentru modă, pentru bulevardele pline de buticuri elegante. Metropola e considerată centrul economic al Italiei, dar are un trecut întunecat. Anii '70 și '80 au fost cei mai duri.

În perioada aceea, aveau loc zilnic raiduri, răpiri și crime. Regiunea avusese o creștere economică în 1960 și infractorii voiau să beneficieze de ea. Bandele se luptau între ele pentru putere. Timp de peste zece ani, în Milano s-au comis, în medie, 150 de crime pe an. Pentru comparație, în 2021 s-au comis doar șapte.

Chiar dacă toate astea s-au întâmplat nu foarte demult, ele au dispărut repede din memoria colectivă a orașului. Cum și eu m-am născut după încheierea acestei perioade, n-am știut niciodată prea multe despre ea. Așa că am stat de vorbă cu regizorii Chiara Battistini și Paolo Bernardelli, care au făcut împreună mini-serialul documentar La Mala. Banditi a Milano, pe tema trecutului sângeros al orașului. Ca să separe realitatea de ficțiune, au analizat multe articole vechi din ziare și au vorbit cu martori oculari.

Documentarul se concentrează pe trei gangsteri: Angelo Epaminonda, Francis Angel Face Turatello și Renato Vallanzasca, cunoscut sub pseudonimul „Rene Frumosul”.

Vallanzasca, care în prezent ispășește cinci condamnări la închisoare pe viață, e vedeta serialului. Viața lui a fost atât de spectaculoasă încât s-ar fi făcut nenumărate filme după ea dacă ar fi trăit în Hollywood.

Născut în Milano, și-a început cariera de infractor în adolescență. După ce a fost reținut de poliție de câteva ori pentru infracțiuni mărunte, a fost arestat în 1972, la vârsta de 22 de ani, pentru că a jefuit un supermarket cu câțiva complici. În 1976, a reușit să scape din închisoare sub pretextul că avea hepatită virală. Autoritățile l-au transferat într-un spital, de unde a evadat.

Apoi, Vallanzasca a început să-și adune în jurul lui o bandă de foști deținuți pe care îi elibera din închisoare. „Intram prin efracție în închisori și eliberam deținuții. Pentru că voiam să am un clan cu oameni puternici, de neoprit, care nu aveau nimic de pierdut.” În scurt timp, el și recruții lui au comis o serie de raiduri foarte sângeroase.

Vallanzasca și-a făcut rapid un nume de legendă. Jafurile lui se încheiau mereu cu succes, iar el și-a făcut o imagine de gangster arătos și romantic. N-a ratat niciodată o ocazie să se dea mare cu lucrurile lui luxoase.

Dar, în realitate, Vallanzasca era extrem de brutal. În 1981, a instigat o revoltă în închisoarea Novara, care s-a încheiat cu moartea mai multor informatori. Una dintre victime era Massimo Loi, care avea doar douăzeci de ani. „I-au tăiat capul, au jucat fotbal cu el în curtea închisorii și apoi l-au aruncat în veceu”, povestește în documentar ofițerul de poliție Achille Serra.

Vallanzasca și-a întărit statutul de legendă prin tot felul de situații provocatoare. De exemplu, în timpul evadării, a sunat o stație faimoasă de radio din Italia ca să le dea un interviu. A încercat de multe ori să evadeze din închisoare și a reușit de patru ori. De exemplu, în 1987, s-a cățărat pe fereastra unui feribot din portul Genova când urma să fie transferat într-o închisoare din Sardinia. Apoi a dispărut în mulțimea din port și a revenit în Milano, unde a fost arestat iar după douăzeci de zile.

Alți gangsteri importanți au fost Francis Turatello și Angelo Epaminonda.

Turatello, cunoscut ca fiul biologic al mafiotului american Frank Coppola, a urcat rapid în ierarhia bandelor din Milano. În 1970, controla multe dintre cazinourile ilegale și bordelurile din oraș. A fost înjunghiat în condiții misterioase în 1981.

Epaminonda s-a născut în Sicilia, dar, când era mic, familia lui s-a mutat la periferia orașului Milano. A comis primele infracțiuni când era în banda lui Turatello. După ce și-a făcut un nume ca dealer de droguri, a devenit un personaj tot mai influent care avea legături cu mafia siciliană, Cosa Nostra. Faima i-a crescut după moartea lui Turatello.

Banda lui era compusă din infractori din orașul lui natal, Catania, și era cea mai brutală din regiune. Gangsterii, care își ziceau „Indienii”, au omorât șaizeci de persoane în decurs de câțiva ani. După ce a fost arestat în 1984, Epaminonda a mărturisit 17 crime și a ajutat poliția să rezolve alte 44.

Cel mai spectaculos a fost evenimentul din restaurantul La Strega din sudul Milano. În data de 3 noiembrie 1979, la ora 1 a.m., indienii au intrat în bar ca să îl ucidă pe șeful mafiot Antonio Prudente, care avea legături cu Turatello. Asasinatul s-a transformat într-un masacru în cadrul căruia au fost ucise opt persoane, inclusiv bucătarul restaurantului.

Dar Epaminonda nu doar că și-a mărturisit crimele, ci a turnat și politicienii implicați în activități ilegale. De exemplu, i-a dat mită fostului prim ministru italian Bettino Craxi, ca să-i permită să deschidă un cazino. Epaminonda a zis și că i-a dat acestuia un cadou extravagant pentru fiica lui: un pui de leu.

În documentar, Lello Liguori confirmă povestea. Epaminonda deținea multe cluburi de noapte care erau frecventate de infractori în vremea aceea. Conform spuselor lui Liguori, Epaminonda s-a prezentat cu puiul de leu în fața unuia dintre cluburile de pe litoral și l-a rugat să-i dea animalul lui Craxi.

Stefania a primit leuțul și l-a dus în apartamentul familiei din centrul orașului Milano. O săptămână mai târziu, Craxi l-a sunat pe Liguori și l-a rugat să ia leul înapoi, pentru că îi distrusese tot apartamentul, spune Liguori în documentar. Ani mai târziu, poliția italiană a descoperit leoaica pe care Stefania Craxi o donase unui parc safari din sudul Italiei. Tatăl ei a fost condamnat în cadrul unui alt proces de corupție de la finalul anilor 1990.

Dar cel mai întunecat capitol din istoria milaneză a fost așa-numita industrie a răpirilor, care a ucis 160 de persoane în Milano și regiunile din jur între 1973 și 1984. În punctul ei culminant, în 1977, 34 de persoane au fost răpite din oraș.

Țintele erau antreprenorii bogați și familiile lor care răscumpărau victimele pe bani grei. În perioada aceea, mulți afaceriști și-au cumpărat arme ca să se apere și și-au trimis copiii la facultate în străinătate ca să nu fie răpiți. În documentar, judecătorul Giuliano Turone spune că nu a vrut să aibă copii de teamă că mafioții îi vor folosi ca să îl șantajeze.

Pe atunci, răpirile erau o sursă populară de venit pentru infractorii italieni și pentru mafie. Mafia calabreză 'Ndrangheta a făcut milioane din răscumpărări în nordul Italiei în această perioadă. A investit banii în traficul de cocaină și a devenit una dintre cele mai puternice organizații infracționale din lume.

1987 a fost anul spectaculoasei căderi a mafiei din Milano. Renato Vallanzasca a fost arestat pentru ultima oară și mărturiile lui Angelo Epaminonda au dus la arestarea a 122 de persoane. 

Pe 5 octombrie, când un procuror a citit sentința pentru Nuccio Milano, care era acuzat de 17 crime, acesta a scos un pistol și a tras șapte focuri de armă. Țintele lui erau rivalii Antonino Faro și Antonino Marano, care erau prezenți. N-a reușit să îi împuște. A împușcat, în schimb, doi ofițeri de poliție, care au supraviețuit. Nici până azi nu se știe cum a reușit Milano să intre înarmat în tribunal.

A fost atât de suprarealist încât nici n-am realizat că cineva a tras cu arma, povestește jurnalista Marinella Rossi în documentar. Era acolo în calitate de reporter pentru ziarul Il Giorno.

Procedura a încheiat cel mai sângeros și brutal capitol din istoria orașului Milano. Bandele n-au dispărut de tot, ci s-au organizat mai bine. „Crima organizată e acum o latură underground a sistemului economic al orașului. Nu mai omoară oameni pe față și sunt invizibili, dar asta nu înseamnă că nu sunt activi”, a zis regizorul Battistini.

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.