Ce am învățat despre SRI dintr-un serial american în care ai noștri cer șpagă

De aproximativ 16 ani, de când cu atentatele teroriste de la 11 septembrie, televiziunile din Statele Unite au început să producă seriale cu și despre spionaj pe bandă rulantă. Primul și probabil cel mai cunoscut a fost 24 , cu Kiefer Sutherland, care a încântat amatorii de conspirații guvernamentale timp de opt sezoane. Au apărut între timp și alte producții de genul, majoritatea mediocre, alea de care te împiedici în diminețile leneșe de weekend pe AXN. Apoi, din 2011 încoace, pasionații de spionaj, contraspionaj, paraspionaj și luptă împotriva terorismului au fost binecuvântați cu două producțiii foarte realiste și apreciate de critici (cel puțin inițial): Homeland și The Americans.

De altfel, Homeland , care de șase sezoane urmărește aventurile unei agente CIA cu tulburări bipolare, pare să fi servit drept sursă de inspirație pentru serialul despre care voi vorbi în următoarele rânduri: Berlin Station . De ce? Păi, să vedem. În sezonul cinci din Homeland, acțiunea se petrece în Berlin, iar temele pe care le abordează sunt: ISIS, Siria, criza imigranților din Europa, Edward Snowden, Putin, războiul împotriva terorismului, atentatul de la Charlie Hebdo și relația complicată dintre CIA și serviciile secrete germane. Ce teme tratează Berlin Station? Aproximativ aceleași.

Doar că, dacă la Homeland calitatea mi s-a părut constantă (excepție face sezonul 3, care o lăbărește inutil, dar măcar scapă de niște personaje inutile și enervante), Berlin Station e mediocru. Nu din cauza bugetului, că-n mare parte e profi făcut, iar actorii nu-s niște neica nimeni, au mai jucat prin chestii. Scenariul e de vină. Ah, și soundtrackul, care-i compus din triluri generice, probabil luate de pe vreun site de royalty free music. Există o melodie care-ți spune „ăsta-i un moment tensionat, trebuie să ai sufletul la gură", alta pentru momentele-n care personajul principal cercetează sau hackerește ceva, și încă una pentru momentele ce se vor emoționante.

Și așa ajungem iarăși la scenariu. E teribil de generic. Deși temele serialului sunt foarte interesante și actuale, felul în care-s abordate lasă de dorit. Whistleblower din interiorul serviciilor secrete americane care scurge informații în presa germană. Închisori secrete CIA în care oameni nevinovați sunt torturați cu lunile. Teroriști „reformați" care trimit tinere în Siria pentru a deveni sclave sexuale pentru luptătorii ISIS. Americani care ascultă telefoanele nemților și nemți nu tocmai cooperanți cu partenerii americani. Agenți de toate națiile ce tot încearcă să se convertească reciproc. Întâlniri secrete prin parcări sau locuri publice. Toate astea ar fi interesante dacă ar fi legate într-o manieră coerentă, iar personajele ar fi mai bine conturate, nu niște clișee ambulante pe care nu dai doi bani.

Totuși, comparația cu Homeland sau alte seriale se oprește aici. Berlin Station conține ceva cu adevărat special: români. A crescut inima în mine când, prin episoadele 5-10, am auzit pomenite cuvintele „SRI", „Romania", „Bucharest" sau… „Zoltan Vasile". Dar mai întâi nițel context. Atenție, spoilere! Dacă nu vrei să-ți stric plăcerea serialului, dă acum ALT+F4.

Serialul intră-n contact cu Grădina Maicii Domnului în episodul cinci. Momentul e scurt, dar haios (involuntar). Unul din mini-șefii de la CIA Berlin, un papițoi coleric ce se dădea mare specialist în Islam, angajează o prostituată care să-i mai detensioneze vintrele după o perioadă stresantă la muncă. La finalul actului de detensionare, papițoiul încearcă pentru o clipă să fie om și o întreabă pe prostituată dacă vrea o cafeluță, o atenție, un mic dejun. Prostituata își ia banii, apoi, c-o mutră sictirită, îl întreabă ceva de genul: „Săptămâna viitoare la aceeași oră?". Asta nu-i traducerea mea, fix așa a întrebat, într-o română pocită de om care învățase câteva cuvinte cu o noapte înainte de filmări. Am făcut un scurt research pe imdb și am descoperit cauza accentului forțat: actrița este elvețiancă.

În următorul episod am fost încântat iarăși c-o referință românească. Personajul principal împreună c-o jurnalistă germană merg la un spital de nebuni ca să vorbească cu un anume Gheorghi Codreanu. Român, bineînțeles. Cică-n trecut se ocupa cu transportatul heroinei peste Marea Neagră, dar de fapt heroina era nume de cod pentru „teroriști afgani", CIA i-a dat de urmă, l-a torturat pentru informații pe care nu le avea până a luat-o razna, apoi l-a dat pe mâna unui ospiciu nemțesc. O fază nu chiar așa paralelă cu realitatea, dacă ții cont de tot scandalul cu închisorile secrete CIA din România.

În episodul șapte se românizează și mai tare lucrurile. Un radical islamic de origine georgiană, Aleksandre Iosava, e răpit în timp ce nemții și americanii erau în mijlocul unei operațiuni de capturare a nevesti-sii. Nevastă care trimitea tinere occidentale în Siria ca să fie violate și acoperite de cearșafuri de luptătorii ISIS. Mai târziu în episod, se insinuează că Iosava ar fi fost răpit de serviciile secrete române. De ce? Pentru că Iosava ar fi fost implicat „pe piața neagră din București". Ce servicii românești? SRI.

Cumva, am impresia că au ales SRI drept reprezentant al serviciilor secrete românești din comoditate. Ăla era cel mai renumit la nivel internațional, urmașul spiritual al infamei Securități, și n-au stat să cerceteze dacă mai există altceva. Problema-i următoarea: conform articolului 8, alineatul 1 din legea 51/1991, doar SIE are autorizație să întreprindă operațiuni în afara țării. SRI e pentru amenințările interne la adresa siguranței naționale, n-are ce căuta în ogradele altora (teoretic). Dar nu, serialul dă înainte cu SRI.

Aflu mai târziu că duba în care a fost săltat Iosava aparține unui român pe care-l cheamă Zoltan Vasile. Nume de român neaoș. Acesta cică ar fi șeful traficului de carne vie din România, pentru că ăsta ne e renumele în Europa, de specialiști în prostituție. Ajunge la el o agentă germană, printr-o prostituată română, Crystal. Alt nume 100% românesc. Zoltan vorbește engleza cu un dulce accent est-european, iar fața tot de gherțoi est-european generic e. Putea fi la fel de bine bulgar, sârb, rus, ucrainean sau chiar polonez, oricum arătăm toți la fel. Nu?

Într-o scenă ulterioară apar mai multe detalii despre SRI. Șeful cel mare din SUA i se plânge șefului CIA din Berlin că românii nu-s cooperanți. Că l-ar fi mutat pe Iosava în Timișoara (adică la granița cu Ungaria, au grijă să adauge scenariștii) și cer americanilor un milion de dolari ca să transmită un live feed cu el. Nu are sens să explic toată faza cu live feed-ul și de ce era nevoie de el, important e felul în care sunt văzute relațiile româno-americane. Un om nu foarte informat din Occident ar putea rămâne cu impresia că România este încă un tărâm exotic, din afara lumii civilizate. De parcă SUA, Germania și România n-ar face parte toate din aceeași alianță militară, NATO, iar interesele lor sunt total opuse. Nu, românu-i sălbatic, atehnic și încearcă să-i usuce pe imperialiștii americani de bani.

N-are rost să detaliez cum și de ce, cert e că, prin episodul 9, șeful CIA din Berlin ajunge fugar, hăituit de colegi și serviciile secrete germane. În timpul ăsta face o vizită ambasadei românești din Berlin, pentru că de ce nu. Acolo se întâlnește cu o anume Elena Măgureanu (în sfârșit un nume 100% românesc și cu ceva rezonanțe securistice), care probabil e și ea ceva spioană. O întreabă de Zoltan Vasile, spune că nu-i omul SRI-ului, ba chiar se dă ofensată de o asemenea insinuare. Mai spune că, parafrazez, „România are problemele ei, dar terorismul nu este una dintre ele". Cum așa? Păi, parafrazez din nou, „pentru că nu avem obiceiul să ne băgăm coada pe scena mondială". Nici cuceritori, nici cuceriți, bravo nouă! Și cam atât despre România. Dacă vrei neapărat să afli ce se întâmplă cu Zoltan Vasile, te sfătuiesc să iei serialul din surse legitime și să te uiți pân' la capăt. Poate pe tine nu te va deranja stilul amatoricesc în care-i construit scenariul, cine știe. Dacă da, recomand Homeland. Nu conține români, dar măcar nu miroase de la o poștă a thriller generic scris pe genunchi.