Cupa Mondială care a intrat în istorie din cele mai oribile motive

E ușor să te uiți la Cupa Mondială din Qatar și să zici „așa ceva n-a mai existat niciodată, nu se face”. Doar că FIFA și fotbalul mondial au mai înregistrat niște momente care te pot face să chestionezi felul în care sunt organizate lucrurile. Ba chiar, arc peste timp, până la Campionatul Mondial din Qatar a fost cel din urmă cu 20 de ani organizat pentru prima dată de două țări: Coreea de Sud și Japonia.

Cupa Mondială din 2002 ar trebui să fie reamintită, pe bună dreptate, ca turneul subestimaților. Senegal a bătut Franța în faza grupelor, înainte să scape de Suedia în optimi. Turcia a avansat în semi-finale, înainte să piardă cu o diferență de un gol, în favoarea Braziliei. Iar națiunea gazdă, Coreea de Sud, a făcut valuri când a bătut Italia și Spania.

Poate că finala din Yokohoma s-a terminat cu un meci pe bune între Germania și Brazilia, deși rundele anterioare sunt cele care au atras atenția întregii lumi.

Între timp, starurile individuale ale turneului au fost acest trio emblematic de atacatori în galben: Ronaldinho, Rivaldo și Ronaldo, care au dansat prin defensiva celorlalți cu o grație imposibilă, pe drumul spre victorie. Se poate spune că au fost jucătorii legendari înainte de generația anilor 2010—2020 cu nume ca Lionel Messi, Cristiano Ronaldo sau Kylian Mbappé. Cert e că la Cupa Mondială din 2002 jucătorii brazilieni le-au arătat tuturor, în caz c-au uitat, că fotbalul e și despre bucuria de-a juca.

Cu toate astea, unii încă întreabă de cele mai memorabile momente de la Cupa Mondială din 2002, deși cei mai mulți omit cele opt goluri date de Ronaldo sau cum Ronaldinho l-a luat umilit pe portarul David Seaman.

În schimb, probabil că toată lumea își aduce aminte cele mai mari controverse ale turneului, printre care corupția din FIFA, regula golului de aur și arbitrii.

Prima decizie din turneu care a stârnit zarvă a avut loc cu șase ani înainte, când Japonia și Coreea de Sud au fost ambele selectate ca gazde în vara anului 1996. Deși inițial au prezentat oferte rivale, a fost prima (și ultima) oară când două națiuni au împărțit responsabilitățile de gazdă a Cupei Mondiale, niciuna dintre țări neavând infrastructura să suporte turneul pe cont propriu.

Faptul că Japonia nu s-a calificat niciodată până în momentul în care s-a stabilit țara gazdă a ridicat multe semne de întrebare, precum și problemele de logistică ale fanilor care trebuiau să facă naveta între cele două locații. Între timp, diferența de fus orar însemna că fanii din Europa s-ar fi uitat la meciuri dimineața, ceea ce ar fi deranjat ziua de lucru pentru milioane de telespectatori. Fiind prima Cupă Mondială care s-ar fi desfășurat în Asia, mulți au acuzat FIFA de interese politice în detrimentul convenienței suporterilor, cu dezbateri despre cultura fotbalului din Coreea de Sud și Japonia, aproape la fel de importante ca cele de acum pentru Qatar.

Aceste plângeri ar putea fi demontate drept niște pretenții eurocentrice, iar FIFA nu s-ar fi abătut de la explorarea de noi piețe din cauza prăbușirii regimurilor antice ale fotbalului. Până la urmă, cultura fanilor din Coreea de Sud a fost o surpriză plăcută pentru multă lume, chiar dacă în Japonia a fost un entuziasm mai scăzut, după ce Samurai Blue au fost scoși din competiție de Turcia, în optimi. Sub managementul profesoral al lui Guus Hiddink, coreenii au depășit cu mult co-gazda rivală, cu o furtună de entuziasm fantastic de la Gwangiu, la Ulsan, Daegu, până în Seoul.

Metaforele cu furtuni erau populare pe vremea aia, ținând cont că turneul a avut loc în sezonul musonic, un alt dezavantaj major pentru turneu, care s-a mai disipat cu cât lucrurile au evoluat, dar și criticilor răsunătoare direct influențate de succesul Coreei de Sud.

Etapa de grupe a trecut cu relativ puține incidente pentru coreeni, care au dat dovadă de victorii convingătoare împotriva Portugaliei și Poloniei, precum și un egal 1-1 cu Statele Unite. Portughezii au comentat destul de mult după ce atât Beto, cât și Joaso Pinto au fost eliminați din meci, dar adevărul e că Red Devils au meritat victoria și au mers mai departe pe barba lor.

Cât despre corectitudinea jocului, asta s-a pus la îndoială în optimi din Daejeon, versus Italia. Meciul l-au câștigat cu 2 la 1, după ce atacantul Ahn Jung-hwan a dat un gol de aur, pe lângă Gianluigi Buffon, cu trei minute înainte să intre în timp suplimentar. Italia a jucat slab tot turneul, deși s-a lăudat cu talente ca Maldini, Cannavaro, Totti, Nesta, Inzaghi, Materazzi, Vieri și alții, însă felul în care au fost înfrânți a lăsat un gust amar pentru fani și publicul italian.

Hiddink a aranjat Coreea de Sud într-o formație agresivă de 3-4-3, iar energia lor a cauzat probleme serioase pentru Azzuri. Deși Christian Vieri a deschis meciul pentru Italia cu un gol aproape de minutul 20, suporterii au devenit din ce în ce mai agitați din cauza unei serii de faulturi considerate nepedepsite. Așa și a fost, deoarece arbitrul ecuadorian Byron Moreno a permis coreenilor să-și continue tactica robustă fără niciun stres, iar strategia lor a fost eficientă.

Au reușit să-i fenteze pe italieni și să dea un gol mai târziu, înainte ca Ahn Jung-hwan să facă intervenția decisivă din prelungiri. Între timp, italienii au fost victimele unei serii incredibile de erori de arbitraj. Francesco Totti a fost eliminat cu asprime pentru diving, Damiano Tommasi a avut un gol anulat pe nedrept pentru offside. Choi Jin-cheul l-a faultat pe Gianluca Zambrotta și Kim Tae-young i-a dat un cot lui Alessandro del Piero, fără consecințe, chiar dacă italienii nu aveau nicio vină în meciul ăsta brutal.

În Italia, mulți au refuzat să recunoască victoria Coreei de Sud, iar, într-un act meschin de răzbunare, lui Jung-hwan i s-a anulat transferul în Seria A la Perugia. Știrile erau cu un iz biblic, în timp ce jurnalistul/comentatorul sportiv, legendarul Giorgio Tosatti, a scris în Corriere della Sera: „Italia a fost descalificată dintr-o Cupă Mondială coruptă, unde arbitrii sunt executanții.”

Teoriile conspiraționiste legate de arbitru au început, iar Moreno a fost investigat de FIFA, în baza „numărului de controverse”. Însă, pe atunci, Sepp Blatter a insistat că greșelile s-au rezumat la cele de natură „umană, nu erori premeditate”.

Opinia publică din Italia era convinsă că meciul a fost manipulat, astfel încât națiunea-gazdă să rămână în turneu, iar integritatea rezultatului a fost compromisă în favoarea ambițiilor grandioase din Asia ale federației.

Când Coreea de Sud a eliminat Spania, în sferturile de finală, furia din media europeană a fost copleșitoare.

De data asta, arbitrul egiptean Gamal Al-Ghandour a fost în centrul atenției, anulând două goluri perfect corecte. Paul Hayward și-a exprimat frustrarea în paginile din The Telegraph: „Înregistrările spun că Spania a fost descalificată de Coreea de Sud la penalti în Gwangju, sâmbătă. Înregistrările astea mint, iar turneul ăsta s-a transformat într-o farsă.”

El s-a mai plâns și de politica internă de selecție a arbitrilor, atacând decizia federației de a delega arbitrii din națiuni minore din fotbalul, drept „anti-meritocratică”. Presa spaniolă a fost și mai tăioasă și, similar cu italienii, a acuzat o mânărie.

Dacă Coreea de Sud ar fi eliminat Germania în semifinale, probabil că ar fi iscat proteste, cel puțin la sediile publicațiilor majore din Europa. În schimb, au fost scoși din competiție de un singur gol al lui Michael Ballack, curmându-le goana neprevăzută după Cupa Mondială.

Jucătorii națiunii gazdă au fost tratați ca eroi pe peninsula coreeană, chiar și directorul asociației de fotbal din Coreea de Nord, Ri Kwang-gun, a trimis felicitări publice inamicilor. Atât în Italia, cât și în Spania, oamenii încă mai răbufnesc de nervi din cauza nedreptăților percepute de atunci, iar scandalul de corupție de la FIFA din 2015 nu a făcut decât să întărească suspiciunile că meciurile au fost influențate de politică.

Indiferent, acele meciuri sunt prețioase pentru Coreea de Sud, și, oricât s-ar plânge Europa, asta nu o să le umbrească amintirea cu cea mai tare Cupă Mondială pentru ei.

La asta se adaugă și că oricum s-ar purta FIFA și ce șpăgi dovedite și nedovedite ar lua, competițiile în sine sunt spectaculoase. FIFA, eventual, poate să ducă Mondiale în Coreea de Nord, în Afghanistan sau pe Marte, dar bucuria fotbalului n-are cum să o confiște. Și nici toate nebuniile care derivă din sportul ăsta: pasiune, emoție, absurd, capricii, penibil, caterincă, creativitate, paradoxuri, acțiuni manifest.

Articolul a fost publicat inițial pe 7 iulie 2018. A fost actualizat cu un plus de claritate și context aduse subiectului.