Am fost la un curs despre succesul în dragoste și-am dat de familia tradițională din România

Îmi place să merg la cursuri. Dimineața, primul lucru pe care-l fac este să caut pe internet seminarii care să mă învețe cum să devin un om mai bun. Uite așa am aflat și despre „Secretele succesului în dragoste". Suna extrem de tentant, nu aveam cum să-l ratez. Intrarea la cursul ăsta era 30 de lei de om și 50 de lei pentru cuplu. Nu m-am uitat la bani.

După cum ți-am mai zis, eu merg la evenimente fără să țin prea mult cont de cine le ține. Știam doar că gazda noastră va fi Beniamin Muj, care se descrie drept tată, soț, antreprenor, public speaker și coach profesionist. Toate astea le-am aflat după curs, precum și că Beni ar „fi doar o fărâmă de țărână", dacă n-ar fi primit tot ce are, „în primul rând viața, de la Dumnezeu.". De ce e asta relevant? Hai să-ți zic.

Pedalez tare ca să ajung la evenimentul ăsta. Sunt dezamăgit însă să văd că publicul e format doar din vreo doi bărbați, șapte-opt femei și vreo douăzeci de scaune goale. Nu-mi ia mult să realizez că încă suntem la discuții premergătoare. Celălalt bărbat a venit cu iubita, care-l laudă că o răsfață cu bilețele și flori. „Fetelor, cred că e un must-have Aurel", concluzionează Beniamin. Apoi întreabă: „Care-i un obicei al ei față de el, al Evei față de Adam, care duce la sudarea relației, care o face încântătoare?". Se ridică astfel primul steag roșu în capul meu. După răspunsul prietenei lui Aurel, Beniamin remarcă: „Super-super tare! Asta-i în ADN-ul lui Adam, al bărbatului: să slujească!". Aplauze.

„Ce credeți voi că e iubirea?" e chestionarea care dă startul atelierului. Pe rând, din public, aflăm că iubirea e răbdare, ajutor reciproc, o stare, încurajare, TOTUL. După o pauză de scris pe flipchart, vine și al doilea steguleț. Ni se recomandă Scriptura (capitolul treișpe din corintieni) ca lectură suplimentară despre iubire. N-au trecut nici zece minute de când am ajuns, dar deja mi-e clar care va fi foaia de parcurs a întâlnirii din seara asta.

O altă idee care ni se insuflă e că fidelitatea înseamnă ca tu nici măcar să nu faci bancuri despre altele, pentru că asta o să-i indice femeii că nu o iubești cu adevărat. Sincer, decât să trăiesc cu o femeie care chiar s-ar simți deranjată de-o glumă despre alta, pozitivă sau nu, mai bine mi-aș da cu labă, Netflix și cil, ca orice simplu corporatist.

Altă temă a serii pare a fi cea că „Femeile iubesc și bărbații respectă. Invers, e greu.". Adam e folosit constant ca arhetipul bărbatului, deși era doar un molâu. Adică serios, cam cât de mult să ridici în slăvi un bărbat dintr-o poveste fictivă, care s-a lăsat corupt de nevastă-sa, îmbârligată, la rându' ei, de-un șarpe parșiv?

Se invocă „Sorry Seems To Be The Hardest Word" a lu' Elton John, dar într-un context total aiurea. Cântecul e despre despărțire, dar Beniamin ne învață că femeile ne iubesc când avem o atitudine împăciuitoare, când spunem că ne pare rău de ceva. Nuca și peretele.

Cu atitudinea unui predicator baptist, el lansează puternic retorica: „De câte ori i-ai spune iubitului tău…", după care se cere un epitet ce se pretează după ceva timp împreună. Răspunsul vine prompt de la public: „Prostule!". Prințul devine cerșetor când respectul Evei dispare. Pe de altă parte, toată pozitivitatea asta forțată a discursului îmi provoacă diabet.

Aflăm și despre cele zece secrete ale succesului în cuplu. Se îmbină chestiile banale, dar utile, cu idei tradiționale despre cum ar trebui să funcționeze o familie: ierarhie, autoritate, etc. O doamnă din public ne învață despre bărbați că „tre' să-i lași să creadă că-și dau acordul". La dracu' cu sinceritatea, egalitatea și dezbaterile raționale!

Iar vorbim despre scriptură. Adam și Eva sunt tatăl și mama omenirii, în timp ce femeile din sală zic că nu se poate ierta fără harță sau ceartă. Primim și temă de casă: să ne facem o listă de cinșpe lucruri pe care le iubim cel mai mult la el sau ea.

Beniamin se bucură cu un entuziasm copilăresc. Alura sa supra-politicoasă mă enervează mai mult decât faptul că nu a folosit un font cu diacritice în prezentare, adică ă-urile și ș-urile sunt clar din altă familie caligrafică. Nu mă deranjează atât cuvintele și expresiile incorecte, precum „când ceilalți vreau să facă", cât faptul că mă zgârie pe ochi literele alea. Iar asta spune multe, din cauză că am un ADHD autodiagnosticat, iar singurul kitsch pe care-l suport e cel exagerat și ironic.

Unu plus unu egal „cel puțin doi, datorită sinergiei fizicii". Asta îmi aduce aminte de domnul care încerca să-mi vindece insomnia cu apă chioară (pardon, purificată), la EzotericFest. Nu trece mult și mi se confirmă asemănarea. La fel ca și domnul Ion, Beniamin vrea să facă un experiment pe participanți. Zice că are nevoie de-o femeie și-un bărbat. Aurel nu se oferă, așa că mă ridic pentru a spăla onoarea sexului nostru puternic și fălos.

Beiamin vrea să fie tras într-o parte, întâi doar de către unul dintre noi. Apoi, când ne zice să-l urnim împreună, eu trag dintr-o parte, dar tipa din cealaltă, așa că mă uit la ea ca la calendar. Înțelege și ea într-un final că trebuie să-l tragem în aceeași direcție, ceea ce confirmă că wow, da, sinergie și alte magii ale Universului.

Partea cea mai bună vine însă după pauză. Termin berea în parcarea hotelului și când mă întorc, stăm în semicerc. Se dă drumul la întrebări și răspunsuri.

„Poate ați auzit de secretul că oamenii de succes se culcă mai devreme, așa-zisul club 5AM". Da, mare combinație, sigur nu-i vreo altă modă de rahat. Se zic tot felul de chestii predictibile. Ni se amintește că bărbații sunt de pe Marte, și femeile sunt din pizda mă-sii, că „nu există oameni leneși, doar nemotivați".

Mă plictisesc, așa că ridic mâna să chestionez: „Pot să am succes în dragoste, să mă îndrăgostesc frumos chiar și fără să trăiesc în cuplu?". Cade o stupoare grea peste sala de conferințe. Beniamin își revine din muțenie și mă întreabă ce înseamnă relație frumoasă. Îi explic că eu cred că te poți întâlni și simți bine cu oameni și fără exclusivitate, la care adaug: „Dacă efectiv nu vreau să fac copii sau să împart bunurile cu o fată, ce motive aș avea să trăiesc în cuplu?".

Starea de uimire se prelungește, și face greșeala să mă întrebe dacă mă refer la persoane de sex opus, așa că pun cireașa pe tot: „Sau cu un băiat, desigur, dacă aș fi gay. Sau ce, contează orientarea?".
Când își revine, Beniamin se scoate printr-o pildă despre cum unul dintre cursanții săi l-a sunat într-o seară să-i spună că s-a îndrăgostit de-un băiat, iar el n-a știut ce să-i răspundă. În fine, după acest non-răspuns, dau niște revere logice super ușoare. Nu că aș fi eu maestru al inducției, doar că îmi devenise clar că omul ăsta vorbește doar din convingerile sale religioase, pe care orice licean cu rațiune le-ar putea refuta.

Lectorul serii ajunge și la trecutul său din copilărie, unde aflăm, tot predictibil, că a fost bătut de către părinți, dar că el și-a surprins băiatul atunci când nu a reacționat violent în momentul în care acesta făcuse o năzbâtie. Nu o să fac presupuneri despre reflexele sale părintești obișnuite.

Ni se mai dă și câte o încercare de adevăr științific, ca diferența de volum a Corpus calossum dintre creierele bărbaților și cele ale femeilor (40% mai mare în favoarea acestora). De fapt, e vorba în primul rând de diferența generală dintre creierul masculin și cel feminin, iar datele științifice indică inegalitate, dar nici vorbă de un dimorfism așa mare.

În fine, ideea e că în cursul ăsta am asistat, fără să exagerez, la vreo minimum șapte trimiteri către Biblie, și aproape zero către știință, psihologie, antropologie, sociologie sau sexualitate la un loc. Printre ultimele afirmații se numără cea care ne învață că „Iisus zicea că noi suntem lumina lumii". Eu ies pe apus să-mi iau o bere, poate mă va ajuta să-mi întâlnesc iubirea în drum spre casă.