Mi-a relatat o parte din ele, mi-a zis cine erau, după părerea lui, turnătorii din dosar (îi știa, oricum, încă din anii ăia), mi-a zis de ce nu-l interesa să-i urască. Nu-l frapaseră nici sursele, nici cantitatea informațiilor, ci mai curând banalitatea lor.De exemplu, conținutul unei cărți poștale: „Am ajuns la Roma. E superb. Vă pupăm". Sau conținutul unui pachet de la unchiu-meu din Germania: „2 perechi ciorapi damă. 2 pachete cremvurști. 3 pachete gumă Maoam. 2 ciocolate Toblerone. 1 sticlă Multisanostol".D-astea.Am intrat.Citește și: Românii ridică azi icoanele în aer cum ridicau odată portretele lui Ceaușescu
N-avea cine știe ce relație cu colectivul, ceea ce era rău
Tata nu înțelegea „îndatoririle obștești ale oamenilor muncii"
Odată cu succesul spectacolelor lui se înmulțesc și autorii notelor informative; unii sunt oameni apropiați, care toarnă pentru că din anumite motive trebuie s-o facă și nu zic niciodată ceva rău despre el, alții sunt actori din figurație sau oameni din stafful tehnic din teatru.„Are idei foarte moderniste în general cu iz occidental, de altfel se poate ușor constata și după modul hippy în care se îmbracă și se prezintă (păr lung, barbă, mărgele, brățări și talismane, blugi evazați, cămăși viu colorate, etc.)".
Toca (așa i se zicea, odată mi-a și zis că i se pare aiurea că-i zic „taică-meu" când sunt alții de față) montează la mai multe teatre din București: Ion Vasilescu, Giulești, Comedie. Piese moderne, actuale, ironice la adresa mai-marilor zilei.Încep meciurile cu cenzura, după cum aflu din dosarul al doilea, care conține transcripturile unor interceptări: telefoane la diverse persoane rugate să intervină pe lângă cenzorii de la Ministerul Culturii, sau chiar pe lângă șefii lor; răspunsuri vagi; alte telefoane; o luptă aprigă pentru un detaliu de costum, pentru culoarea unei valize, pentru o replică, pentru tonul unei replici, pentru folosirea unei recuzite, pentru frizura unui actor. Nervi, certuri, explicații.„În relațiile cu oamenii este lipsit de respect și condescendență, bea foarte mult și dacă se poate și pe banii altora și nu-l interesează decât propria persoană", notează cineva. „Nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă îndatoririle obștești ale fiecărui om al muncii", explică altul. Într-un rezumat al securistului care are în grijă dosarul se scrie „Tocilescu Al. este lucrat prin DUI, fiind semnalat cu manifestări dușmănoase".
Simultan, notele informatie continuă: „în rest, același: vulgar, ironic și injurios ori de câte ori vine vorba de conducerea statului, a ministerului de resort, etc.", relatează un turnător.Citește și: Întrebarea zilei: Ai vota cu Ceauşescu?
„La domiciliu, obiectivul urmărit este cunoscut că organizează frecvent petreceri zgomotoase, deranjând pe cei din jur, din care cauză nu se bucură de aprecieri pozitive", informează un vecin (cel de deasupra noastră, domnul Cilianu, care îl ura pe taică-meu din toți rărunchii).
Scurt portret al unui idiot turnător
Într-o notă informativă se precizează că Toca s-a împrietenit cu Florian Pittiș, care poartă tricouri cu trupe străine, „The Beatels" (sic!), și e urmat, în turneele prin țară, de mai multe fane „în vârstă de 14-15 ani". În altă notă informativă, un idiot se plânge că, după ce a repetat nouă luni la „Tartuffe", a lui Molière, Toca s-a apucat de „Cabala Bigoților", Mihail Bulgakov.Idiotul e de părere că Toca nu e în stare să termine nimic, și că explicația lui Toca cum că cele două piese se vor juca în seri consecutive, alcătuind cumva un întreg, n-are nici un sens; dacă o piesă e gata, faci premiera și te apuci de următoarea, povestește supărat idiotul. Pe de altă parte, același idiot se bucură că repetițiile merg greu – și că Toca nu se înțelege prea bine cu unii actori. Ba chiar triumfă când, într-o dimineață de iarnă, Toca sună la teatru și zice că nu vine la repetiții pentru că e prea frig în sală.Citește și: Viciile Ceaușeștilor: de la șeptică la pișat pe stridii și sex
Familia mea era considerată una „înrăită"
Ajungem, iată, în 1983. Toca este invitat să monteze „Titanic Vals" la Budapesta; după demersuri dificile, i se permite să plece. Maică-mea cere să meargă cu mine în vizită la el. O notă informativă avertizează că Tocileștii „sînt o familie înrăită din toate punctele de vedere. În cercuri restrânse, fac tot felul de bancuri pe seama partidului, a orânduirii noastre socialiste. Nimic nu le mai convine, totul este numai minciună și nedreptate". Maică-mii și mie nu ni se permite să vizităm Ungaria.Când taică-meu se întoarce, teatrul Bulandra este însărcinat să facă un spectacol patriotic cu ocazia împlinirii a câțiva ani de la vreun triumf oarecare al comunismului. Într-o ședință COM (Consiliul Oamenilor Muncii din teatru) izbucnește o mică revoltă: Toca, Victor Rebengiuc și alții zic că nu-i ok ca Bulandra să se bage în așa ceva; Marcel Iureș declară că el nu va recita nicio poezie patriotică; colectivul refuză, în principiu, să cânte osanale orânduirii socialiste, iar Ion Besoiu nu face niciun efort să-i convingă (așa reiese din nota informativă).„9.12.82, ora 18:22.
Chemat de la 123454 Amicul Denis salută pe micuțul Alex (grădiniță), apoi discută cu Valeria. Anunță că de ieri s-au mutat în Piața Romană, își dă noul telefon. Valeria notează. Spune că Toca (soțul) nu e acasă. Poate trece ea cu Alex pe acolo."
Mai trece un an, suntem în 1984. Toca montează „Hamlet". Apar o groază de note informative în dosar: că Tocilescu și actorii fac o adaptare prea acidă și anti-sistem; că unor actori din distribuție textul li se pare prea modernizat; că Rebengiuc se retrage din rolul regelui (pentru că nu-i place textul – ceea ce, din punctul meu de vedere, e dreptul lui); că Tocilescu pierde încrederea actorilor; că una-alta. Evident, în cele din urmă spectacolul este un succes uriaș. Totuși, nu prea poți să-l cenzurezi pe Shakespeare.Citește și: De ziua lui Ceauşescu toți comuniștii devin poeți
Cum se transformă o scenă într-o biserică
Toca rămâne în România. Telefonul este în continuare ascultat, convorbire cu convorbire, banalitate cu banalitate. Toca montează „Io Mircea Voievod", o piesă istorică de Dan Tărchilă. Nu modifică textul, nu face nicio răutate, nu critică pe nimeni. Singurul lucru mai aparte e că decorul constă în niște vitralii cu domnitori români. Practic, transformă scena într-o biserică. Obosită sau neatentă, cenzura preferă să ignore acest mic aspect.Citește și: Fotografiile astea de la petrecerile de Revelion din Iugoslavia l-ar face și pe Ceaușescu invidios
Scoaterea de sub urmărire
Ciubucurile lui Ceaşcă
Decrețeii prin lentila unei foto-jurnaliste din Italia
JURNAL. 18 decembrie 1989, Timișoara. Faţa la pământ şi mâinile la ceafă!