COVID-19
După ce-am făcut COVID mi-am dat seama de ce statul n-a știut să convingă românii să se vaccineze
După pandemia asta, ar trebui ca autoritățile, dar și presa, să treacă pe la niște cursuri de educație media.
Lumea periculoasă a veganilor antivaxxeri
Majoritatea veganilor sunt complet vaccinați, dar există un grup zgomotos și influent de anti-vaxxeri în cadrul mișcării.
CBD-ul a prevenit infectarea cu COVID-19 la pacienții sub tratament, conform unui studiu
Deși nu este un substitut pentru vaccinuri, „CBD are potențialul de a preveni infectările, precum cele postvaccinare”, a spus autoarea principală a studiului.
De ce ne place să fim ignoranți
Vrei să știi ce cadou o să primești de ziua ta? Vrei să primești spoiler la un film? Vrei să știi când o să mori? Studiul despre ignoranța deliberată dezvăluie subiectele despre care oamenii nu vor să știe nimic.
Am vorbit cu omul de știință care a descoperit că marijuana poate preveni COVID-19
Dr. Richard van Breemen a explicat de ce jeleurile cu canabis pot juca un rol important pentru sănătatea publică.
Un medic român mi-a spus ce se-ntâmplă cu cadavrele celor uciși de Covid-19
„Sunt familii care își îngroapă și câte trei aparținători în decurs de o săptămână și tot refuză să creadă că există Covid.”
De ce anxietatea te lovește cel mai tare când ai un video call
Nu ești singura persoană care devine anxioasă să lucreze sau să studieze online, iar asta are o explicație științifică.
Cum a ajuns Arafat să dea vina pe morții din tragedii, deși serviciile de urgență sunt la mâna lui
Se împlinesc șase ani de la tragedia din Colectiv. Noi trăim în continuare în țara lui „avem de toate”.
Am stat cu românii care se zbat între viață și moarte la Urgențe și am înțeles dezastrul din țară
O „simplă gripă”? Te convingi tu imediat cum stă treaba.
Femeia care conduce în secret unul dintre cele mai mari site-uri anti-vaccin din lume
OpenVAERS prezintă informații neverificate și a devenit unul dintre cele mai puternice instrumente din comunitatea anti-vaxxerilor.
De ce oamenii arată altfel decât te așteptai, când îi vezi fără mască
Creierul completează ceea ce nu poți vedea - cum ar fi jumătatea inferioară a feței cuiva - dar predicțiile astea sunt adesea incorecte.
„Ceapa călită are miros de gunoi, transpirație” – Poveștile oribile ale românilor după Covid
„Nu mai suportam să mănânc nimic, să beau nimic, toate aveau un miros de mucegai.”