Îi vezi peste tot prin trafic cum se strecoară printre mașini cu geanta aia pătrată și verde plină de mâncare. Uneori e și goală, în drum spre restaurant, dar prefer să-mi imaginez că e mereu plină și că undeva în orașul ăsta cineva așteaptă.
Primul meu gând este că oamenii ăștia ar trebui să aibă mare dexteritate să pedaleze pe cea mai neprietenoasă cu bicicliștii șosea din lume și, cu toate aceastea, să ajungă și la destinație cu ciorba nevărsată.
Videos by VICE
Uber Eats e serviciul de livrat mâncare al companiei pe care deja o știi fie din ura pe care i-o poartă taximetriștii, fie pentru că-i folosești aplicația. Ideea la Eats e că asigură oameni care livrează mâncare între restaurante înscrise în aplicație și clienți. Iar asta ar trebui să fie făcută în 30 de minute (de preferat) și 60 de minute. Deci, mai repede decât alte servicii.
Curierii care au ajuns în București să depășească 500 de persoane și sunt ușor de recunoscut după geanta verde imensă din spate. Eu am vorbit cu Iulian, 22 de ani.
Cu opt ore de curierat, repartizate la prânz și seara (cam cele mai aglomerate intervale), poți ajunge la un venit lunar de 4 000 de lei, bașca mai faci și mișcare și te menții slim fit. Și niște bacșiș când e cazul. Ai nevoie de o bicicletă și de rezistență la efort. Practic, rezistența fizică e în relație cu câți bani poți face într-o zi.
VICE: De când livrezi mâncare pentru Eats?
Iulian: Am început de când a debutat în România. Prima săptămână a fost de teste, apoi am început serios. Noi n-avem un program anume, putem să ne punem online și offline când vrem. Primesc o comandă, mă duc la un restaurant și, după ce o ridic, o duc la cel care a comandat și i-o las. Așa funcționează. Eu lucrez full time, opt ore pe zi, chiar și-n weekend. Patru ore la prânz și patru ore seara, că atunci sunt cele mai multe comenzi. Dimineața, lumea nu prea comandă. La fel și-ntre orele 14 și 18. Săptămâna asta, de exemplu, am lucrat maximum 20 de ore.
Cum e cu banii și cât contează bacșișul?
Sunt plătit pe cursă, în funcție de câți kilometri am de parcurs, și, da, iau și tipsuri. Primesc un leu pe kilometru, 2,20 lei când ridic comanda și un leu când o plasez. Dar sunt și tarife dinamice. De exemplu, în zonele aglomerate precum cea de nord și cea centrală, la prânz e tarif dinamic de 1,5. Asta înseamnă că îți dă cu 50% mai mult decât ți-ar da în mod normal.
Cât ai câștigat cel mai mult din livrări, într-o săptămână?
Vreo 900 de lei, doar în aplicație, plus circa 100 de lei bacșiș. Eu ajung la un venit de peste 3 000 de lei pe lună. Dar, sincer să fiu, banii ăștia îmi ajung la limită ca să trăiesc și să mă și distrez. Săptămâna asta, până azi (vineri – n.r.), am făcut undeva pe la 400 de lei. Dar poți câștiga și mai mult. Cu cât livrezi mai mult, cu atât faci mai mulți bani.
Cât te duce să pedalezi maximum?
Cinci kilometri. Când mai iau comenzi cu câte o ciorbă este mai greu, că s-a mai întâmplat să le vărs în ghiozdan. În situații din astea, noi avem un suport live, îi dăm mesaj și îi spunem că s-a întâmplat să vărsăm ciorba, iar ei sună clientul și-i spun că s-a întâmplat treaba asta și că nu va plăti, dar poate comanda din nou.
Ce fel de oameni lasă cel mai mare bacșiș?
Am observat că studenții lasă mult și oamenii care, aparent, nu par bogați. Lasă și cei cu stare, într-adevăr, dar cel mai mult primesc de la persoane de la care nu m-aș aștepta. Cel mai mult am luat 50 de lei de la un domn chiar dacă nici comanda lui nu făcea atât. Nu știu ce s-a întâmplat acolo. Încerc să mă grăbesc, mereu. Cu cât ajung mai repede, clientul este mai fericit și lasă mai mult bacșiș.
Care a fost cea mai ciudată situație în care a fost pus atunci când ai livrat mâncare?
Voiam să închei pe ziua respectivă și să mă setez offline. Mai aveam 500 de metri până la destinație și am făcut pană. Am hotărât să o iau pe jos, că nu mai era mult, ajung în fața blocului, leg bicicleta, urc și-ajung la apartament. Era un străin, îmi zice „Hello“. Avea doar un prosop pe el, în rest, gol. N-am băgat de seamă, eram nervos din cauza bicicletei, deschid ghiozdanul să-i dau comanda.
În spate apare așa din lateral, absolut gol, un alt bărbat. Se sprijină de perete și-mi zice „Hi!“. Mă uit două secunde la el, le dau mâncarea și zic repede „Goodbye!“. Și-am plecat.
Altădată am ajuns la o tipă, stătea într-un bloc de bogătași, lux. A deschis ușa, nu era goală, dar avea un capot din acela roșu din mătase. M-am uitat lung la ea.
Ce-am învățat însă e că n-are nicio treabă lumea. Bărbați în chiloți, femei în sutien. Până la urmă, sunt la ei acasă, n-ai ce să le zici și n-ai de ce.
Cum e cu comenzile care-s la distanță extrem de mică de la restaurant la casă?
Am avut și comenzi de până într-o sută de metri. Efectiv, peste drum de cine a comandat. M-am dus. Dar pe omul ăla l-am înțeles, că stătea la patru și n-aveam lift. Se întâmplă. Mă duc și pentru comenzi din astea, chiar dacă nu primesc nici măcar un leu, că e o distanță de sub un kilometru. Iau trei lei pentru ridicare și livrare, însă. Dar e OK, că dacă faci mai multe curse mai scurte, câștigi mai mult decât dacă faci două curse mai lungi.
Care-s cele mai mari probleme în trafic?
Cu traficul din București e chiar nasol. Nimeni nu te respectă mai ales ca biciclist. Nu au nicio treabă. Taximetriștii, în special, au așa o ură pe noi, derivă din ura pentru șoferii Uber. Zic și de noi că îi susținem, că le facem reclamă.
Cam câți kilometri pedalezi în medie, pe zi?
Cam 50 – 60 de km pe zi. Vreo 350 de km pe săptămână. De când fac Uber, simt o diferență mare la mușchii de la picioare. Ideea este că eu m-am mutat de la Ploiești în București special ca să fac pe curierul. Mi-am cumpărat o bicicletă și acum pot spune că sunt mulțumit. Nu știu ce-o să se întâmple la iarnă, însă. Mă gândesc ca la iarnă să-mi iau un scuter, ceva, sau chiar și-o mașină din asta mai ieftină. Mașinile sunt pentru distanțe mai mari de cinci kilometri, de obicei.
Tu livrezi mâncare, dar tu ai asigurată vreo masă?
Nu, nu avem masă. Am trimis o vorbă la cineva ca, dacă lucrăm opt ore pe zi, să ne dea acolo un voucher de 20 de lei în aplicația lor ca să ne luăm ceva. Persoana respectivă a zis că e foarte bună ideea și c-o s-o dea mai departe.
Citește mai multe despre mâncarea livrată în București:
Ce am învățat despre români după ce am livrat mâncare o zi
Poveştile ciudate ale băieţilor care livrează mâncare, din Bucureşti
Am comandat aceeași pizza din 7 locuri din București, ca să văd care-i mai bună