Când spui Constanța, cel puțin în ultima vreme, adaugi cuvinte precum „DNA”, „anchete”, „primar reținut”, „președinte de consiliu arestat” și alte asemenea. Deci nu mi-e greu să îmi imaginez ce crede toată țara despre orașul meu scump și drag, unde am crescut din fragedă pruncie. Partea proastă este că ceea ce își imaginează oamenii este adevărat. Constanța este un oraș unde corupția a înflorit și a trăit bine zeci, deja, de ani, iar cetățenii ei au sărăcit văzând cu ochii. Partea și mai proastă este că pe lângă sărăcie, a crescut și multă cocălărie în peisajul ușor urban. Iată cum încep să se înșire, singure, motivele pentru care Constanța este un oraș nasol:
1. COCALARII SUNT LA EI ACASĂ
Cu modele superbe și ușor de urmat (Mazăre, din nou), românii de aici se împart în mai multe categorii clare de cocalari, cu mici excepții, desigur: cocalari stăpâni, cocalari sclavi, cocalari pensionari, wannabe cocalari (tinerele speranțe) și așa mai departe. Unii dintre ei, mai ales în categoria stăpâni, sunt și machidoni. Îi știți cu toții, unii sunteți și prieteni cu ei, nu vă mai feriți.
Videos by VICE
Dacă vrei să vizitezi Constanța incognito, așa cum e și cel mai bine de altfel, să nu știe lumea că te tragi de aici sau poate pentru că îți e rușine că îți place plaja din Mamaia, nu trebuie decât să-ți cumperi haine de firmă de pe Facebook, să încerci și ceva telemea de oaie la orice masă, pentru o aromă personală desăvârșită și să te bucuri de trafic cu geamurile de la mașină deschise, ca să simtă toată lumea bașii ultimului hit al lui Salam alături de tine. Te vei integra perfect în peisaj.
2. MAZĂRE A TRANSFORMAT ORAȘUL ÎN MOȘIA LUI
Nu cred că pot epuiza motivele pentru care Constanța e nasoală din cauza lui. Cu toate că încă părerea general exprimată rămâne: „Da, mă, a furat, că toți fură. Dar a și făcut ceva pentru noi!”, parcă pe zi ce trece, si mai ales cu ajutorul supereroului DNA, constănțenii încep să-și dea seama că, de fapt, au fost furați nasol de tot. Ca la un număr de magie. Sclipici, confetti, muzică tare, de două ori „Abracadabra”, uitați și braziliencele dezbrăcate, luați și niste carnaval, pensionari cu ulei și zahăr din belșug, ce frumos!
Nimeni nu a mai băgat de seamă că, între timp, vântul îi flutură prin buzunare din motive de impozite și taxe. Iar ei, cei trei anchetați acum, Mazăre, Constantinescu și Strutinsky prosperau alături de suite și acoliți. Că na, pentru solidaritate, se mai scapă o atenție, un teren, o casă la ANL, ceva ceva, iar adepții clanului creșteau în număr pe zi ce trece.
Toată Constanța știe că, dacă nu ești macăr un pic în gașca lor, nu poți să ai nici măcar o alimentară în scara de la bloc.
Pentru restul lumii, Mazăre este primarul excentric cu evenimente aducătoare de turiști pe litoral și costume extravagante. Pentru Constanța, este primarul care face magie în Mamaia, ca să nu te prinzi ce se întâmplă în rest. Și așa ajungem la motivul următor.
3. PLAJA MODERN ARATĂ CA DUPĂ RĂZBOI
Plaja care se află la doi metri de centrul Constanței este o rușine absolută. Gunoaie peste gunoaie, pietre, câini, foste chioșcuri de șaorme în paragină, cazemate unde au fost WC-uri și cabine de duș gata să se dărâme, toate se regăsesc pe frumoasa Plajă Modern.
Minunat este că, se pare că, faleza și bucăți din plajă au fost cumva retrocedate și acum sunt date spre închiriere (administrația locală lovește din nou). Sau cel puțin așa spun semnele montate cu grija în fața treptelor făcute praf, care cândva făceau accesul în zonă să pară dedicat oamenilor.
Ceea ce este frumos este că plaja se află fix lângă zona peninsulară, unde aria de promenadă a fost amenajată. Bineînțeles, Cazinoul încă stă să cadă, deși bani pentru el ar fi fost alocați într-un final. Dar dacă se va nărui, o va face pe pavele nou-nouțe.
4. CASA DE CULTURĂ ȘI ZONA AFERENTĂ N-AU NICIO TREABĂ
La Casa de Cultura din Constanța te simți tot timpul anului ca în Satul de Vacanță din Mamaia. Cu siguranță ai fost măcar o dată în viață acolo, deci știi despre ce vorbesc.
În clădirea cu cea mai mare sală de spectacole din județ, cel mai frecvent eveniment organizat este expoziția cu haine de piele cu vânzare. Și pentru că este cu adevărat ceva minunat, fiecare ediție este anunțată și cu o mașină care circulă prin oraș cu o boxă mare prin care se urlă: „Expoziție cu vânzare!!! Haine de blană, cojoace, haine de piele la Casa de Cultură!!!”.
Pe lângă acest eveniment, în Casa de Cultură, constănțenii se pot bucura tot timpul anului de „Bingo Star”, pentru jocuri de bingo, cum altfel, și de clubul „La lăutari”, unde vin cei mai tari maneliști din țară. Dacă nici asta nu e cultură, eu nu mai zic nimic!
În parcul de lângă Casa de Cultură, te paște încă o bucurie. Două biserici – una care are ceva anișori și încă una, lângă ea, în construcție. Presupun că deservesc cartiere diferite, că altfel nu înțeleg de ce așa.
5. PARCURILE SUNT MAI MICI DECÂT UN SLIP DE PIȚIPOANCĂ
Constanța nu are parcuri sau altfel de spații verzi. Valea Portului este complet neprimitoare, iar parcurile mici sunt murdare și pline de terase și chioșcuri urâte. Parcul Tăbăcăriei, din care s-ar fi putut face ceva, se bucură acum de prezența în sânul lui al unui mare mall. Desigur, un mall util în care poți să mânânci, să bei, să te cafelești, să bagi bani la păcănele și să te și epilezi inghinal, dacă vrei. Ce viața minunată e în mall! Cine mai are nevoie de parcuri?
Dar constănțenii se bucură de barurile deschise în parcuri. Mă întreb însă câți din ei știu, că cel puțin două cafenele în care se consumă cafele, fresh-uri și câte și mai câte, sunt amplasate în locul unor WC-uri publice, foarte folosite la vremea lor. Vă spun în ce parcuri, dar nu dau și nume : parcul de la Teatrul Oleg Danovski și parcul de la Spitalul Județean.
6. SATUL DE VACANȚĂ E O ÎNGHESUIALĂ INSALUBRĂ
Oh, minune estivală! Tot timpul anului mă gândesc la tine și la cum o să reușești să aduni mai bine, și de această dată, în zona ta clar delimitată, cantitați din ce în ce mai mari și mai expresive de cocalari de pe plan național. <3
Forfota, mirosul de mici, manele de la căsuțe, jocurile (care, fie vorba între noi, sunt chiar extreme din motive de vechime), se completează perfect cu sutele de magazine de ciurucuri. De la costume de baie neon și unghii de unică folosință, până la tradiționalele căni glumă cu mâner falus, totul poate fi găsit aici. De ce nu? Până la urmă, cine nu vrea un obiect cu motiv de falus suvenir de la mare?
Dar Satul de Vacanță are și părți bune. Dacă dorești contact fizic gratuit, din diferite motive, fie pentru că nu ai mai avut parte nici măcar de o îmbrățișare de ani buni sau doar îți place să te freci de oameni, aici e locul pentru tine! Wink wink!
7. AQUA MAGIC E MAI MULT AQUA TRAGIC
Eu am fost la Aqua Magic în 2007. Încă mai miros a clor și nici nu m-am dat pe tobogane.
Constanța ar trebui să ofere un parc acvatic decent, căci merge cu tema orașului, marea. Dar din păcate are doar un Aqua Magic, sărăcăcios, îngălat și cam scump. Amplasarea lui lasă foarte mult de dorit. Nu prea pare intersant să te dai pe tobogane uleioase cu vedere la strada. E forțat și pare mai degrabă dedicat unui oraș mic și patetic de undeva de la câmpie. Trist.
Poate ar fi fost o idee să se folosească terenurile care fac legătura cu Năvodari, pentru un parc adevărat. Mai sunt și tabere pe acolo. Parcă se leagă altfel lucrurile așa.
8. MAMAIA E MONUMENT AL PROSTULUI GUST
Mamaia este o poezie a contrastelor. De la Carnavalul lui Mazăre, multele și ofertantele chioșcuri de șaorma, expoziția de lustre de la Bellagio și până la Fashion TV Summer Festival Mamaia, stațiunea e făcută să ne transfome pe toți în bulimici. Pentru că da, o să mânânci de poftă mici și șaorme pentru că na, sunt la tot pasul. Dar nu e nicio problemă, o să vomiți tot imediat din cauza supercocălerelii. Ceea ce e bine, că o să arăți superb pe plajă și la evenimente când ținuta obligatorie e bazată pe un slip, mic, foarte mic și la băieți.
O imagine anume are un loc special în inima mea când mă gândesc la Mamaia. Era într-un an un festival de modă organizat la hotel REX, prilej de fițe pentru creatorii de modă autohtoni, manechine, cântăcioși și alți membri de vază ai showbizz-ului românesc. În fața hotelului era un mare covor roșu unde se poza Botezatu cu niște fete, lume parfumată și coafată. În fața lor, se strânseseră ca la urs, cetățeni rumeni, proaspăt veniți de la plață, cu burți și crăpături la vedere, plini de nisip, care se scobeau în nas (probabil în semn de admirație). Pentru mine cam asta înseamnă Mamaia.
9. MAI DES VEZI ORNITORINCI DECÂT AUZI MUZICĂ BUNĂ
Fotografie de Gabriel Botezatu, via
Dacă tot vrei să vii la noi pe litoral, deși e valabil tot restul anului, muzica peste tot e oribilă. Aceeași și oribilă. În Constanța niciodată nu se organizează vreun concert decent, DJi ok nu au mai venit de La Mania, din 2005, iar așa zisele festivaluri sunt plictisitoare, cu nume mai mult de umplutură. Constanța cred că e surdă sau ceva.
Oamenii se mai duc prin stațiuni când și când, dar pentru un oraș cu ditamai Mamaia, un mare stadion și plajă în centru, e mai mult decât rușions că nu are un eveniment muzical de marcă. Dacă zice cineva ceva că există Sunwaves, putem să vorbim la fel de bine și de Ziua Marinei sau de Bobotează, sunt la fel.
10. TURME DE MAȘINI FAC SLALOM PRINTRE GROPI
Mașinile sunt peste tot și atât de multe. Toată lumea vrea să le folosească, din diferite motive inutil de menționat. Dar mașinile fac o căruță de probleme și se pare că nimeni nu înțelege. Strică asfaltul, fac gropi, unde mai pui că au și nevoie de spații special amenajate pentru depozitare numite parcări. Iar în Constanța nu sunt parcări și nici bani să fie reparate gropile astea sâcâitoare. Cetățenii nu văd așadar că unul dintre motivele pentru care orașul este nasol este faptul că au ei mașini pe care insistă să le folosească. Cel mai bine ar fi să mergem toți pe jos, în pantofi sport cu talpa moale. Așa nu am avea nevoie de parcări deloc. Unde mai pui că nu ne mai deranjează nici gropile. Le botezăm obstacole și ne lăudăm tuturor că avem cu toții un stil de viață sănătos și ieftin. Păi nu?
Da, dar ar fi cam ciudat și demodat să mergem toți pe stradă cu boxe pe umăr să vadă lumea ce ascultăm. În plus, chiar nu știu unde pot fi băgate cruciulițele care altădată erau frumos lipite în șir indian pe parbriz.
Constanța e o târfă de ocazie. Constanța e orașul care vrea să te facă de bani pe loc și nu îi pasă dacă te mai întorci sau nu la el. De la restaurantele și hotelurile care te jecmănesc vara și de ultimul bănuț, la locurile de așa-zisă distracție unde la ofertă e mai scump decât la preț normal, parcă toată lumea trăiește ziua apocalipsei în afaceri. Și asta tot din cauza superbei administrații, care în loc să impună norme și să găsească resurse pentru a stimula mediul de afaceri, a pus biciul pe el și i-a supt sângele, încât oamenii au lucrat mereu în stilul clasic hoțoman – „Hai repede, acum să facem câți bani putem, că mâine nu se mai știe!”.
Urmărește VICE pe Facebook:
Dacă ești constănțean și te-ai întristat, stai liniștit, sunt și alte orașe nasoale:
Zece motive pentru care Ploiești e un oraș nasol
Zece motive pentru care Sebeș e un oraș nasol
10 motive pentru care Oradea e un oraș nasol