„Blestemul României ar fi ca, după 20-25 de ani, FSN să se afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic“, spunea Corneliu Coposu, primul lider politic al României care a vorbit despre importanța integrării noastre în structurile europene și nord-atlantice, în 1990. Dacă te uiți astăzi la imaginea Guvernului, realizezi că Coposu a fost un mare vizionar.
La 30 de ani de la Revoluție, România este în UE și în NATO, a incriminat în sfârșit violența domestică și a decriminalizat homosexualitatea, deși nu a introdus încă parteneriatul civil. Avortul este încă legal și nu avem derapaje majore de extremă dreaptă, ca în alte țări europene.
Videos by VICE
Dar avem cele mai multe accidente de mașină din UE din cauza stării deplorabile a infrastructurii. Avem cea mai mare rată a mortalității infantile, cele mai multe mame minore și acordăm cei mai puțini bani pentru educație, pe cap de elev, din Uniune. România a avut 23 de miniștri ai educației în 30 de ani. Educație sexuală tot nu se face, dar există oră de religie și investim în secolul XXI într-o catedrală similară celor făcute de alte nații cu câteva secole în urmă.
Suntem pe primul loc la numărul cazurilor de tuberculoză și la decese care ar fi putut fi evitate, dar raportăm de zece ori mai puține infecții nosocomiale decât media UE. Suntem nația cu cei mai mulți oameni care cred că violul are justificare.
Aproape jumătate de țară este săracă și suntem pe primul loc în UE la decalajul financiar între bogați și săraci. Bravo, România! Să vedem cum ai ajuns la aceste performanțe.
1. Primele alegeri libere după Revoluție
20 mai 1990. Duminica Orbului, după calendarul religios, dar și după cel politic. Ion Iliescu, fost copil de suflet al cuplului Ceaușescu, câștigă zdrobitor scrutinul în capitalism, cu sloganul „Un președinte pentru liniștea noastră“. La 60 de ani, Iliescu era candidatul cel mai tânăr, într-o competiție cu Radu Câmpeanu (PNL) și cu Ion Rațiu (PNȚ), bătrânul cu papion, care a oferit cea mai elegantă definiție a democrației, într-o societate liberă doar cu numele:
„Chintesența democrației se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge, ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine“.
Degeaba.
2. Prima Mineriadă
14 iunie 1990. Peste zece mii de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte şi lanţuri, sosesc în Gara de Nord. Ajunşi la Palatul Victoria, Ion Iliescu le cere „să ocupe şi să cureţe Piaţa Universităţii“, unde se aflau mii de bucureșteni care se împotriveau regimului Iliescu-FSN. „Moarte golanilor!“, „Moarte intelectualilor!“, strigă ortacii, care bat cu bestialitate studenți, ard cărți și distrug sediile partidelor istorice.
„Am găsit la PNȚ-eu droguri, armament, muniție, mașină de scris automată, tipărit bani la PNL-eu“, se lăuda un miner, într-un scurt inventar al minciunilor. „Vreau să vă mulțumesc pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-ați demonstrat în aceste zile“, le transmite Iliescu minerilor, care au lăsat în umă opt morți și peste 1 600 de răniți grav sau reținuți de poliție, printre care și Marian Munteanu, dar și două sute de copii. Au trecut aproape 30 de ani și nu avem niciun vinovat.
Nouă ani mai târziu, minerii au încercat din nou să cucerească Capitala, pentru că Guvernul intenționa să închidă două mine din Valea Jiului. Jandarmeria a bifat atunci cea mai rușinoasă înfrângere din istorie: minerii, înarmați cu bâte și lanțuri, au luat prizonieri trei sferturi din scutieri.
3. Umilirea Regelui Mihai
25 decembrie 1990. În ziua de Crăciun, la exact un an după împușcarea dictatorului Ceaușescu, Regele Mihai, regina Ana și principesa Margareta aterizează pe Aeroportul Otopeni. Pleacă spre Curtea de Argeş, acolo unde sunt înmormântaţi regii României. Pe autostrada Bucureşti-Piteşti, mașina familiei regale e oprită de militari. Regele este alungat, din nou, din țară, de urmașii comuniștilor.
Răzvan Theodorescu, unul dintre tovarășii lui Ion Iliescu, a povestit, un sfert de secol mai târziu, cum i-a interzis Iliescu să difuzeze imagini cu întoarcea Regelui. „Era ziua de Crăciun, am primit un telefon de la Ion Iliescu, care mi-a spus: «Am auzit că vrei să dai nişte imagini». Am spus: «Da. De ce?». Domnul Iliescu, extrem de urban, în relația cu mine, m-a întrebat: «Poți să-mi explici de ce?». «Am să vă explic, ca istoric: pentru că s-a întâmplat». Preşedintele a spus: «Te-aş ruga, totuşi, e Crăciunul, să nu îi tulburăm pe români»“, a rememorat Răzvan Theodorescu pentru Digi 24.
4. Concertul lui Michael Jackson
Toamna 1992, România avea o nouă Contituție, Ion Iliescu era reales președinte, în fruntea Guvernului fusese instalat Nicolae Văcăroiu, dar evenimentul anului a fost concertul starului american. „Om foarte simplu, foarte deschis, nesofisticat, cu o anumită inocență specifică copilăriei“, îl descria, peste ani, președintele Ion Iliescu pe regele pop-ului Michael Jackson. Ministerul de Interne a mobilizat atunci câteva sute de polițiști pentru un videoclip cu Michael Jackson care nu a mai apărut niciodată.
Însă amintirile încă îi răscolesc pe polițiști. „Chiar sunt mândru că am jucat în videoclipul lui Michael Jackson. La un moment dat, în timp ce spectacolul era în toi, toată atenţia s-a mutat la unul dintre caii poliţiei, aduşi la filmare. Toţi am început să râdem, inclusiv Michael, când i-am văzut «obiectul» atârnând în erecţie până aproape de pământ. Colegele noastre priveau amuzate, pe sub sprâncene, spectacolul oferit de armăsar“, rememorează polițistul Cornel Ciocan – nume predestinat.
5. Moartea lui Corneliu Coposu
11 noiembrie 1995. La Bucureşti murea Corneliu Coposu, liderul PNŢCD, de cancer pulmonar. Peste 20 de mii de oameni l-au purtat pe ultimul drum pe Seniorul întemnițat de comuniști și batjocorit, după Revoluție, de bufonii politici ai tranziției. Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, scria în revista România Mare: „A dracu’ pielea aia pergamentoasă pe tine, Coposule“. Liderul țărănist a fost un vizionar politic, din păcate: „Blestemul României ar fi ca, după 20-25 de ani, FSN să afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic“, spunea Coposu. Pentru detalii, mărește imaginea de azi a Parlamentului.
6. „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?“
Noiembrie 1996. Emil Constantinescu pune într-o dezbatere cu Ion Iliescu întrebarea care-l face președinte. La victoria alianței CDR a contribuit și moartea lui Corneliu Coposu, care a scos la urne oameni sătui de FSN, predecesorul PSD. Constantinescu, deși a terminat mandatul în genunchi, s-a așezat, cu de la sine putere, în aceeași vitrină cu marii lideri politici ai Estului: Lech Walesa, Václav Havel şi el, Emil.
7. Vadim Tudor, finalist în alegerile prezidențiale din 2000
Decembrie 2000. Un an mai devreme, Vadim regizase un scandal sexual în care preşedintele de la acea vreme, Emil Constantinescu, era acuzat că a avut o legătură extraconjugală cu actriţa Rona Hartner. Constantinescu nu a mai avut curaj că candideze, iar în cursa electorală au intrat Ion Iliescu, Vadim Tudor, Teodor Stolojan și Mugur Isărescu. „Țara nu poate fi guvernată decât cu mitraliera“, spunea Vadim, reușind să convingă electoratul. „L-am votat că e diliu”, afirma cu sinceritate un alegător, titlu care a ținut prima pagină a ziarului Evenimentul Zilei. Românii au avut de ales între un rău mare (Ion Iliescu) și un rău infinit (Vadim Tudor). Rezultatul a fost previzibil.
8. Violența domestică este, în sfârșit, pedepsită
Abia în anul 2000 a fost incriminată violența domestică în Codul Penal, în condițiile în care bătaia în cuplu e parte din familia tradițională românească. Abia în 2012 s-au introdus ordinele de protecție împotriva soților bătăuși, an în care statisticile arătau că 75-80 la sută dintre femei erau abuzate acasă (verbal, psihologic, fizic, sexual). Totuși, neîncrederea în stat este imensă: femeile preferă să locuiască împreună cu soțul violent, decât să apeleze la autorități.
9. Dezincriminarea homosexualității
22 iunie 2001, Guvernul condus de Adrian Năstase a abrogat, prin ordonanță de urgență, celebrul articol 200 din Codul Penal, care incrimina relațiile homosexuale. La mijlocul anilor 90, discuția despre gay era ori tabu, ori prilej de jigniri. Spre exemplu, deputatul PNȚCD Emil Popescu afirma că „era de preferat incestul în schimbul homosexualității, întrucât cel puțin prima păstrează șansa procreării“, în timp ce deputatul PRM Dumiru Bălăieț era convins că „homosexualii vor ajunge să hălăduiască și pe străzi, nu numai în păduri“. România, spre sfârșit de secol XX. Exact in acea perioadă, Guvernul SUA a trimis în România un ambasador gay: Michael Guest, care a venit la București cu partenerul său de viață. Prima paradă gay se ține patru ani mai târziu.
10. Aderarea la NATO
29 martie 2004. Mai întâi a fost Pactul de la Snagov, din iunie 1995, când toate partidele parlamentare se angajau să susțină, nu doar declarativ, aderarea României la NATO și UE. Apoi, în 1997, a venit eșecul: România a ratat aderarea la NATO, la summitul de la Madrid. Măcar ne-am ales cu o vizită de consolare a președintelui SUA Bill Clinton la București. Un an mai târziu, Parlamentul dominat de CDR a aprobat ca avioanele NATO să zboare prin spațiul aerian al României pentru bombararea Iugoslaviei. După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, România se alătură SUA în războiul împotriva terotismului pe câmpurile de luptă din Irak și Afganistan. În sfârșit, pe 29 martie 2004, România aderă la NATO, în guvernarea Năstase.
11. Un securist ajunge președintele țării
28 noiembrie 2004. „Mai, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foști comuniști?”, a fost întrebarea retorică, dar mai ales decisivă pentru soartă alegerilor prezidențiale din acel an. În perioada studenției, Adrian Năstase s-a căsătorit cu fiica lui Grigore Preoteasa, fost ministru de Externe în perioada comunistă. Mariajul n-a durat mult. În 1985, Adrian Năstase s-a căsătorit din nou, cu fiica lui Angelo Miculescu, fost vicepremier comunist, deci o treaptă mai sus în ierarhia de putere. In 2004, Traian Băsescu era un fost comandant de navă bănuit că a colaborat cu securitatea. 15 ani mai târziu, CNSAS a descoperit că Traian Băsescu a fost, de fapt, turnătorul Petrov. Prea târziu, politic vorbind.
12. Răpirea jurnaliștilor români în Irak
Martie 2005. Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci (de la Prima TV) și Ovidiu Ohanesian (România Liberă) au fost răpiți în Irak, unde încercau să facă un interviu cu noul președinte al țării. Au fost ostatici 55 de zile, timp în care presa din România a întors subiectul pe toate fețele. Ba că a fost înscenare, ba că e mâna lui Băsescu, ba a lui Omar Hayssam. La întoarcerea în țară, jurnaliștii au fost așteptați de Traian Băsescu, care a pozat în salvator. Adevărul? Rămâne încă o enigmă. Marie Jeanne Ion se ocupă azi de comunicare politică – a lucrat la campania electorală care l-a scos pe Sorin Oprescu primar al Capitalei. Sorin Mișcoci a fost angajat cameraman la Administrația Prezidențială de Traian Băsescu, unde e și azi. Ovidiu Ohanesian a lansat cartea Anatomia unei diversiuni. E convins că a fost folosit de politicieni.
13. Aderarea la UE
1 ianuarie 2007. Să vorbească cifrele. De la începutul lui 2007 și până pe 31 decembrie 2018, România a primit de la UE fonduri nerambursabile de 50,13 miliarde de euro și a contribuit la bugetul UE cu doar 17 miliarde de euro. Deci am primit de trei ori mai mult. Pe lângă bani, când auzi că unii politicieni critică UE, amintește-ți că poți plecă în vacanțe fără vize și că ai dreptul să muncești în state civilizate.
14. Președinția de-o noapte a lui Mircea Geoană
20 decembrie 2004. „V-a plăcut aseară la Vântu, domnule Geoană?”, a fost întrebarea care i-a adus lui Traian Băsescu al doilea mandat de președinte, deși Mircea Geoană era susținut de tandemul PSD-PNL, deci zarurile păreau aruncate. Însă a fost o înfrângere romantică.
„Mihaela, dragostea mea, multumesc”, i-a spus Geoană soției, crezând că va fi președintele României. „Este o noaptea frumoasă. Români, bucurați-va!”, a îndemnat liderul PSD, emoționat. Dimineață s-a trezit prostănac, după cum l-a alintat Ion Iliescu. Mihaela Geoană îl vede cu alți ochi. „Mircea m-a cucerit cu inteligența sa”, mărturisește prima doamnă a României pentru o singură noapte.
15. Adrian Năstase, primul premier la pușcarie
28 iunie 2012. Adrian Năstase ieșea pe targă din vila să din centrul Capitalei, cu un fular foarte scump înfășurat în jurul gâtului. Cu câteva minute înainte încercase să se sinucidă. Cu câteva ore înainte fusese condmanat la doi ani de închisoare cu executare pentru corupție. A făcut cinci sute de zile de temniță. „În fiecare săptămană am mers la comunitatea consumatorilor de droguri. După ce făceam o anumită expunere, ei mă întrebau diverse lucruri, discutăm teme extrem de diverse: pictură, artă, muzee, Constituție, masonerie, până la chestiuni legate de legea privind grațierea”, a povestit Năstase cum a fost viața sa după grații. Azi se compară cu Iuliu Maniu, dovadă că nu poți scoate aroganța din om nici dacă-l bagi la pușcarie.
16. Uniți, salvăm Roșia Montană!
Anul 2013 a fost cel în care protestul a trezit simțul civic în România, după o amorțire de peste 20 de ani. Zeci de mii de persoane au protestat în toată țara față de exploatarea auriferă de la Roșia Montană, un proiect susținut la acea vreme atât de președintele Traian Băsescu, cât și de premierul Victor Ponta, care s-a dedublat. „O să fiu sincer și o să va spun că eu, ca deputat, o să votez împotrivă, dar pe de altă parte, ca prim ministru, nu am dreptul…”, spunea Ponta în 2013. Până la urmă, la presiunea străzii, Parlamentul a blocat proiectul din Apuseni. Ponta a lipsit de la votul final. În prezent, RMGC se judecă la Washington cu statul român și vrea despăgubiri de 4 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului.
17. „Santa Klaus, scapă-ne de Mickey Mouse”
16 noiembrie 2016. „La turul unu mă uit cu popcorn și băutură racoritoare”, spunea candidatul PSD Victor Ponta înainte de alegerile prezidențiale din 2014. Arogant, la fel ca maestrul sau, Adrian Năstase. Și pierzător, tot ca el. Dacă turul unu a fost cu popcorn, turul doi a însemnat răzbunarea diasporei, după ce Guvernul Ponta, la insistențele lui Liviu Dragnea, a refuzat să deschidă mai multe secții de vot în străinătate. Românii au stat la coadă ore întregi ca să voteze și au învins PSD, cum au făcut-o, apoi, la alegerile europarlamentare din 2019 și din nou la alegerile prezidențiale de acum o lună. „Decât să fiu mârlan, mai bine pierd”, spunea Klaus Iohannis în 2014. În prezent e la al doilea mandat de președinte.
18. Colectiv
30 octombrie 2015. Drama României. 65 de victime. Câte 11 ani și opt luni de închisoare au primit patronii clubului. Deocamdată, în prima instanță. Fostul primar Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la opt ani și jumătate de închisoare. Arafat rezistă! La fel și nosocomialele.
19. Războiul româno-român
10 august 2018. Zecii de mii de români din străinătate se întorc în țara pentru a protestă față de guvernarea PSD. Sunt întâmpinați de jandarmi cu bastoane și gaze lacrimogene. Ministrul de Interne Carmen Dan secretizează dosarul. Guvernul PNL îl desecretizează. Potrivit unor surse politice, mai mulți lideri ai Jandarmeriei au făcut poliție politică timp de un an și jumătate: au urmărit protestele pentru OUG 13 (ianuarie 2017), protestul diasporei (august 2018), dar și ce postează pe Facebook jurnaliști si influenceri anti-PSD, ca să poată justifica intervenția mascaților. Urmează judecata.
20. Liviu Dragnea condamnat la închisoare cu executare
27 aprilie 2019. Liviu Dragnea, al doilea om ce părea invincibil, din PSD, după Adrian Năstase, face în sfârșit românii fericiți și se duce la închisoare. El a fost condamnat pentru că, pe când era șeful Consiliului Județean Teleorman, a determinat-o pe directoarea executivă a Direcției de Protecție a Copilului (DGASPC) din județ să angajeze două persoane care, în realitate, lucrau la PSD Teleorman. Timp de șase ani, cele două nu au venit la serviciu, dar au luat salarii de la stat și au ținut ocupate două posturi din cadrul unei instituții al cărei scop este și era „protecţia copiilor şi persoanelor cu handicap”. Moștenirea sa a fost prima femeie prim-ministru a României și cel mai slab premier ever al țării, Viorica Dăncilă.
Editor: Ioana Moldoveanu
