5 artiști români care au schimbat cultura internațională, deși nu afli despre ei la școală

Când vine vorba despre cultura românească și rolul ei în istoria mare, lumea se împarte în două. Sau, cel puțin, așa pare dacă citești comentariile de pe rețelele sociale. Unii susțin că am fost dintotdeauna o cultură periferică și nu am făcut altceva decât să adaptăm ce-am văzut la alții, în timp ce aripa mai conservatoare e de părere că Eminescu e cel mai important scriitor universal, indiferent ce susține oculta mondială.

Conservatorilor n-o să le placă să audă asta, dar majoritatea artiștilor și scriitorilor la care se-nchină n-au depășit niciodată faima locală, chiar dacă au fost „buni patrioți”. În același timp, sunt destui cei care au influențat cultura mondială, chiar dacă n-o să înveți despre ei la școală. Ar fi și păcat să nu afli și tu că există și alte nume în afară de Nicolae Grigorescu, așa că uite-aici cinci artiști pe care să-i descoperi.

În 1916, poetul român Tristan Tzara a pus la Zurich bazele unui curent artistic care respingea tot ce se făcuse până atunci, ca o reacție la Primul Război Mondial: dadaismul. De fapt, termenul de curent artistic nu le-ar fi convenit prea tare, pentru că dadaismul ignora estetica și orice însemna în mod tradițional „arta” și promova haosul – ideea era să provoace și să nu se ferească să ofenseze, fie că era vorba de literatură, arte vizuale sau teatru. 

Odată cu mutarea lui la Paris, mișcarea a adunat mai mulți membri, precum André Breton sau Marcel Duchamp, dar până la urmă polemicile dintre ei au dus la scindarea mișcării, iar Tzara a virat-o către suprarealism. 

Chiar dacă Tristan Tzara a fost unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX, n-o să găsești prea multe informații despre el în manualele școlare. În schimb, o școală din Moinești, orașul unde s-a născut, îi poartă numele. Măcar atât.

Victor Brauner a cochetat și el cu dadaismul, chiar dacă este recunoscut mai ales ca pictor suprarealist. Și el a intrat în categoria artiștilor ale căror creații au fost apreciate abia după moarte – prima lui expoziție solo de la Paris nu a fost prea bine primită, în ciuda entuziasmului manifestat de André Breton și alți suprarealiști. Pentru câțiva ani s-a întors în România, unde s-a înscris în Partidul Comunist, dar până la urmă a revenit în Paris. Aici a început să picteze o serie de picturi cu figuri umane distorsionate, printre care și un autoportret cu ochiul scos. 

Despre acestea s-a spus că au fost premonitorii, pentru că în 1938 Brauner a ajuns să-și piardă ochiul stâng într-o bătaie. A murit în 1966, anul în care Franța l-a ales pentru a reprezenta țara la Bienala de Artă de la Veneția. Într-unul dintre carnetele cu notele sale personale, artistul a scris la un moment dat că „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniștii mele”, ar asta se vede din plin.

Acum e un moment excelent să-l (re)descoperi pe Victor Brauner, pentru că poți să vizitezi la Timișoara, până pe 28 mai, cea mai importantă expoziție din Europa de Sud-Est dedicată lui.

Opera ei cuprinde grafică, gravuri, desene, fotografii, filme sau instalații și e considerată una dintre cele mai importante personalități artistice din estul Europei, dar cu toate astea, e posibil să-ți fi scăpat până acum numele de Geta Brătescu. Una dintre pionierele artei conceptuale, aceasta a fost expusă la galerii de renume din toată lumea până în 2018, anul morții sale, când a fost și decorată cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer. Artista a trăit și lucrat atât în perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cât și a lui Ceaușescu, dar indiferent cât de opresiv a fost regimul politic, a reușit în permanență să se exprime pe sine, fără compromisuri. Asta nu înseamnă însă că nu a suferit din cauza cenzurii.

Un alt artist din avangarda artei românești care a experimentat cu mai multe medii, de la pictură și sculptură la film sau performance, Ion Grigorescu e și unul dintre cei subversivi și rebeli artiști care au creat în timpul dictaturii comuniste.

Operele sale vorbesc despre corp, sexualitate, spațiul privat, dar și despre politica vremurilor – nu e de mirare, așadar, că a trăit cât mai izolat și nu a expus public decât după 1989. De atunci, operele sale au făcut înconjurul lumii în expoziții și Ion Grigorescu are parte, în sfârșit, de atenția pe care o merită.

S-a născut în 1901 la București, a terminat Școala de Belle-Arte, după care, ca orice tânăr cu înclinații artistice din perioada aia – și care, evident, avea și o familie cu destui bani –, a plecat la studii în Paris. Lizica Codreanu excela la balet clasic, dar după ce a intrat în cercurile avangardiștilor a început să inoveze, prin mișcări, dar și costume sau machiaj ce însemna pe-atunci un spectacol de dans.

Între 1922 și 1928 a fost asistenta lui Brâncuși, care de altfel, i-a și creat un costum. Ca trivia, Lizica Codreanu a deschis la Paris, în 1938, primul centru european unde se preda hatha yoga – printre clienții celebri s-au numărat și Coco Chanel și Eugen Ionescu.