Fotografii cu realitatea de coșmar din cea mai afectată țară de COVID

În India, pandemia de Covid-19 e de-a dreptul apocaliptică. În fața spitalelor, pacienții stau la niște cozi imense în speranța că vor primi un pat. Spitalele spun că nu mai au cilindri de oxigen și medicamente esențiale.

Crematoriile sunt copleșite de cadavre, iar aplicațiile de social media precum Twitter s-au transformat în locuri unde se cere ajutorul la modul disperat. Până la finalul lui aprilie erau peste 18,3 milioane de infectări și 204 000 de decese și, astfel, India a devenit epicentrul global al pandemiei. În India, o persoană moare de Covid-19 la fiecare cinci minute, dar experții spun că numărul de infectări și de decese e mult mai mare.

Fotografii care documentează ororile catastrofei transformă aceste statistici în oameni reali și povești de neuitat. Fotografiile tragice pot schimba cursul istoriei sau, cel puțin, stârnesc discuții și arată lumii realitatea așa cum e ea. Pot face rău sau pot ajuta.

Există multe dezbateri etice legate de felul în care sunt prezentate tragediile, dar aceste fotografii șocante din India obligă lumea să realizeze ce se întâmplă. Iar fotografii care le fac plătesc un preț mare pentru asta.

Am vorbit cu cei care și-au riscat viața și sănătatea fizică și mentală ca să documenteze criza de Covid-19 din India, ca să aflu cum se descurcă acești luptători din linia întâi pe care nu-i vede nimeni.

„Pe 23 aprilie, am fost la spitalul Guru Teg Bahadur din New Delhi, când un tânăr a alergat spre mine să ceară cilindri de oxigen pentru fratele lui mai mare. Nu am avut ce face, așa că l-am rugat să vorbească cu doctorii și asistentele. Pacientul nu putea respira și era întins pe o targă. Câteva minute mai târziu, am văzut cum doctorii îi făceau masaj cardiac. Era deja mort și toată lumea știa asta.

Cred că am plâns și eu un pic, dar deja eram oricum anesteziat de câte tragedii văzusem. Nu a fost prima oară când am văzut pe cineva murind, dar de data asta m-a durut cel mai tare. Mi-a fost greu să fac fotografia, dar mi-am luat inima în dinți, mi-am zis că trebuie să-mi fac datoria de jurnalist. Din ziua aceea, n-am reușit să dorm. Am în minte numai imagini cu cadavre și crematorii.”

Am mai documentat războaie și violențe, dar nimic nu se compară cu ororile pandemiei de Covid. Imaginea care mi-a rămas în minte și mă bântuie e cu grămezi de cadavre unele peste altele.

Mai multe persoane au zis că nu mai suportă să vadă pe Twitter fotografii cu crematorii pline de cadavre. Înțeleg problema lor, dar cineva trebuie să documenteze ce se întâmplă. Eu am avut mai multe căderi nervoase în timpul vizitei la crematoriul Seemapuri. Trebuie să recunoaștem importanța fotojurnaliștilor care documentează aceste situații grave, mai ales când autoritățile ascund cifrele reale.”

„Cea mai dificilă fotografie pentru mine a fost la un crematoriu din Delhi, unde temperaturile de la rugurile funerare erau insuportabile. I-am fotografiat de aproape și, la un moment dat, am realizat că mă pot îmbolnăvi. Am încercat să arăt gravitatea situației prin fotografii sugestive, dar a fost important pentru mine să nici nu induc panică oamenilor care îmi văd fotografiile. Cred că majoritatea fotografilor de acolo își fac griji pentru sănătatea lor mintală.”

„A fost prima oară când am făcut fotografii pentru un reportaj. E foarte greu să vorbești cu oamenii care sunt zguduiți de durere în crematorii și spitale. Am observat fiecare persoană timp de zece minute, înainte să merg să o abordez. Făceam fotografii pentru VICE World News când am dat peste bărbatul ăsta care urma să aprindă rugul funerar al mamei sale. Plângea inconsolabil. Mi-a fost greu să asist și, după ce am părăsit crematoriul, am cedat nervos. Oamenii nu se gândesc la asta, dar și fotografii au resurse limitate.”

„Săptămâna trecută am fost la Institutul de Științe Medicale din New Delhi și am mers pe coridoare să văd unde se păstrează rezervele de oxigen. Am intrat din greșeală în centrul de recuperare după traume. Am văzut cel puțin treizeci de cadavre acolo. M-am speriat îngrozitor.

Din cauză că e foarte multă suferință la mijloc, oamenii acuză jurnaliștii și reporterii că senzaționalizează o tragedie. Dar dacă n-am face aceste fotografii, oamenii ar crede ce le spune guvernul, și nu realitatea.

Eu urmez și Ramadanul și mi-a fost extrem de greu să trec prin asta. Familia mea de acasă din Kashmir își face mereu griji pentru mine. Îmi dau mesaj să mă întrebe de ce postez astfel de imagini groaznice, dar eu cred că e foarte important ca ele să existe. Nu de dragul senzaționalismului, ci pentru că reprezintă adevărul dureros al atâtor oameni.”