Am 20 de ani și am fost la cel mai mare târg de joburi din România, ca să văd câți bani îmi oferă

(Foto via contul de Facebook Angajatori de Top)

Bine, nu-s cu adevărat șomer, că lucrez la VICE. Dar tot sunt student la o facultate de comunicare. Te-nțeleg dacă mă judeci sau îmi plângi de milă, c-am fost naiv și n-am dat la una de inginerie sau informatică. Așa veneau angajatorii chiar din timpul facultații să mă recruteze, iar mai apoi puteam să mă lăfăi într-un salariu foarte bun. Dar, na, compatibilitatea mea cu ştiinţele exacte e redusă spre inexistentă și nu-s singur, altfel n-ar fi coadă la toate facultățile umaniste.

Facultatea mea face parte din cele inutile, deci e bine că m-am prins încă din primul an că lipsa experienței combinată cu inutilitatea diplomei mă vor propulsa, după terminarea facultății, în șomer. Așa că, imediat după ce m-am mutat în București, mi-am căutat de lucru. Evident, până să-mi găsesc un job OK și care să-mi placă, am trecut pe la call center, firme de vânzări din domeniul imobiliarelor și telecomunicații, dar și împărțit de pliante, ca orice alt student care se respectă. Cam genurile alea de joburi la care nu ți se cere experiență în domeniu, dar nu ți se oferă decât bani de pufuleți și șaorma.

Unul dintre colegi, care a terminat tot o facultate inutilă-n 2011, mi-a zis că joburile erau mult mai reduse pe vremea aia, chiar și-n domeniile astea. Firmele angajau rar oameni, iar pe studenți îi țineau cu lunile neplătiți în internshipuri, cu iluzia angajării după terminarea lor. Se mănâncă mult căcat despre cum tinerii nu vor să muncească, ba chiar vedete precum Mircea Badea duc campanii întregi în care insultă studenții, că nu vor să fie boii care să ducă în cârcă publicul îmbătrânit al Antenei 3 și preferă să plece din țară. Dar adevărul e că, de multe ori angajatorii vor sclavi, nu angajați.

De-asta m-am dus zilele trecute la cel mai mare târg de joburi al anului, Angajatori de Top, unde în jur de o sută de companii și-au prezentat posturile libere, multe chiar pentru studenți. M-am dus să văd dacă s-a îmbunătățit oferta pentru tineri d-ăștia ca mine.

Fără discuţie, piaţa muncii românească e dominată în continuare de ani buni de zona IT-ului şi ingineriei. Joburile sunt cel mai uşor de găsit, iar de cele mai multe ori salariul entry-level e cât al unui senior din alte domenii. Nu zic c-o să fii plătit cu o mie de euro la 20 de ani, dar tot ajungi mai rapid la ei decât în orice alt domeniu aici.

Asta s-a văzut şi la târgul de la Sala Palatului, unde grosul companiilor care aveau pe bune joburi de oferit erau tot în domeniile astea, Bitdefender, Oracle, Groupe Renault sau Avira.

Mă rog, joburile astea de obicei caută mereu angajați, pentru că programatorii și inginerii români își dau seama rapid că fac banul mai gros, dacă se bagă să lucreze la străinezi, așa că imediat cum fac anul de experiență se aruncă pe siteurile străine de recrutare.

În schimb, am mers şi pe la standurile câtorva companii mari, precum Nestle, Cola, Pepsico sau BCR care, cel puţin spuneau că-mi oferă un internship plătit, care varia între o lună şi-un an, cu posibilitatea ipotetică de angajare. Nestle e singura companie care, după ce m-am împrietenit cu tipa de acolo, mi-a spus şi salariul. Mai exact, minimul pe economie, 1 500 de lei. Totuşi, ăsta-i un caz fericit şi foarte rar pe plaiurile mioritice de la noi. Sunt nişte bani decenţi şi ştii că munca îţi va fi răsplătită, dacă nu cu experiența jobului, măcar cu ceva cash.

În schimb, modelul de angajare la agențiile de PR sau advertising a rămas în continuare la nivelul de jeguri uman care merg pe principiul „Las` că sunt tineri. Se descurcă ei fără nimic". Da, chiar au impresia că un student pe care părinţii nu-l ţin puf, ba chiar care au renunţat să-i mai trimită bani, poate să stea cu lunile neplătit, iar mai apoi să-l mai și respecte pe angajatorul care nu-i dă un sfanț în timp ce-i cere calitate și loialitate.

Drept dovadă, peste 70-80% din agenţii din domeniu ăsta nu plătesc internshipul şi arunca iluzia PR-istică că, după te angajează. Acel „după", evident poate să însemne chiar și un an. Iar alea care oferă ceva bani, vin cu sume ce nu depăşesc trei zerouri, de până-n 700-800 de lei, asta dac-ai noroc. Un studiu arată că 63% din cei care au fost plătiți în timpul internshipurilor au primit apoi măcar o ofertă de muncă, spre deosebire de 37% care o fac sub formă de voluntariat.

Mai pe şleau, agenţiile caută doar alţi studenţi inocenţi care după o lună, două, trei de muncă neplătită să plece. Apoi aduc altă tură. Şi tot aşa. Dacă eşti student şi vrei să te bagi la un internship neplătit, eu zic să te mai gândeşti. Genul ăsta de agenţii te desconsideră din start şi nu merită să li te alături.

Mă rog, dacă ești un puști sau puștoaică răzgâiată din upper middle-class, și ai tăi s-au jurat să te întrețină cu city break-uri și chirie plătită în București până mori, s-ar putea să fie pentru tine.

Standul celor de la SRI a fost cel mai vizitat. Se formase o coadă de minimum 30 de persoane, asta în timp ce la celelalte companii nu depăşeau cinci-şase persoane. Acolo, domni şi doamne îmbrăcaţi la patru ace te luau în primire şi-ţi prezentau oferta. Cu joburi în domeniul IT-ului, limbilor străine sau psihologie, dar nu ca student, ci cu ceva experienţă-n spate.

Aparent toată lumea știe că banii grei în România tot la stat se găsesc, ceea ce e mereu o veste tristă și spune multe despre starea mizerabilă a mediului de afaceri din România.

Am mulţi amici tot studenţi care se plâng de impostura agenţiilor şi refuză să meargă la internshipuri neplătite. Şi nu vorbim de salarii imense pe care le cer pentru munca depusă, ci cât de-o bere la halbă şi-o porţie de mici la Obor. Altfel te scoli dimineaţa, când ştii c-ai de luat nişte bani, iar grija nu-ţi mai stă că n-ai de unde să-ţi plăteşti căminul care are preţ dublu pe vară.

E al naibii de enervant că aceiaşi manageri care nu dau, şi la propriu, şi la figurat, doi bani pe-un intern se plâng de tinerii ăştia din noua generaţie (în articole din Ziarul Financiar care încep cu „pe vremea mea..") că-i vai şi amar de ei. Invocă, de obicei, partea cu salarii prea mari, în ciuda experienţei scăzute, ori că-s prea visători sau agramaţi.

De fapt, ce vor să transmită cu asta e c-au observat că tinerii nu se mai lasă aşa uşor călcaţi în picioare şi nu mai sunt dispuşi să fie exploataţi pe salarii derizorii. Ceea ce-i foarte în regulă. Între timp, supermarketurile și fast-food-urile din România devin din ce în ce mai disperate după tineri și investesc bani grei în campanii publicitare prin care să-i atragă să lucreze pe bani puțini.

Hei, dar stai, nu asta caută managerii? Oameni pe care să-i sclavească pe salarii submediocre? Haha, vorba aia, se numește țeapă, ai luat țeapă.