Cum e să fii plătit de televiziuni ca să joci rolul de șomer leneș

Apartamentul lui Jordan McDonald arată ca o grotă: mâncare gelatinoasă, semi-preparată, grea, care țâșnește din caserole de băgat la microunde și doze de bere turtite de la raionul de patru la 4 lire de la magazinul de băuturi. N-am fost niciodată pe la el, dar mă uit la Benefits Britain: Life on the Dole, transmis pentru prima dată pe Channel 5 în 2014, în care Jordan McDonald din Yarmouth a fost filmat în urma unei sancțiuni de șomaj, după care a ajuns să trăiască din 34 de lire pe săptămână.

În încercarea de a rezolva problemele cu finanțele care i se evaporau, producătorii l-au filmat pe Jordan pe parcursul procesului de a aplica pentru un împrumut de 1 500 de lire din partea consiliului de urgență. „Nu-s chiar cele mai simple formulare de completat", spune doamna care face voice over-ul, pe tonul sarcastic al naratorului din Come Dine with Me, „dar, din fericire, o doză de bere și Xbox-ul nu te costă atât de mult." Camera taie pe Jordan, ale cărui degete mari se învârt pe butoanele controller-ului pliabil, cu o țigară lungă înfiptă între degete și scrumul care amenință să-i pice pe covor.

Data viitoare când îl vedem pe Jordan, e cu colegii lui de apartament și încearcă să scoată cele 130 de lire din ajutorul de șomaj al prietenului lor Daniel, înainte să li se taie gazul și curentul. „Pe drum, se hotărăsc să se spargă-n figuri cu ultimele zece lire ale lui Jordan și să-i dea pe cea mai bună șaorma din Yarmouth", spune voice over-ul, în timp ce vedem carne unsuroasă care se revarsă din cutii de polistiren, iar Jordan și prietenii lui înfulecă banii munciți din greu ai contribuabililor.

Trailerul pentru „Benefits Britain: Life on the Dole"

De când Benefits Street – docu-telenovela originală despre șomeri, de pe Channel 4 – a strâns 4,3 milioane de telespectatori, producătorii TV au dat în brânci să conceapă o emisiune despre cei care aplică pentru șomaj. Channel 5 în mod special a devenit o locație de primă mână pentru emisiunile astea. În ultimii ani, a difuzat Breadline Brummies, Breadline Scousers, 100 Stone and on the Dole, Bargain Brides on Benefits, Costa Del Dole și 90 Years Claiming.

„Dacă adaugi «șomaj» după titlul unui serial, aduci o jumătate de milion de spectatori în plus", spune producătorul TV Julian Dismore pentru VICE. „Așa că Channel 5 mi-a schimbat titlul emisiunii din Jaywick Fights Back în Benefits by the Sea: Jaywick."

Spre deosebire de serialul original, Benefits Street, care, în ciuda titlului său provocator, a fost un portret bine primit și relativ sincer al unei străzi sărace din Marea Britanie, emisiunile astea mai noi sunt prezentate adeseori ca divertisment, cu voice over sarcastic și marketing senzaționalist.

„Mi-au tras-o de nu m-am văzut, fără doar și poate", îmi spune Jordan la telefon despre apariția lui în emisiune. „Mi-au spus că e despre viața pe ajutor de șomaj, dar m-au făcut, practic, să par un cretin desăvârșit."

Jordan susține că Benefits Britain nu spune toată povestea. „Ții mine când arăta apartamentul în ultimul hal? Poate nu-mi permiteam cel mai bun apartament din lume, dar era mereu ordine – m-am asigurat. M-au sunat ăștia într-o zi și mi-au spus: «Venim» și eu am spus: «OK, hai că fac repede curat», iar ei mi-au zis: «Nu, să nu faci, pentru că dacă facem să pară că te chinui să trăiești din ajutorul de șomaj, atunci oamenilor o să le pară mai rău de tine.»"

La o altă filmare, acesta susține că echipa a cumpărat alcool și țigări, nu el. „Producătorii ne-au adus bere și țigări și noi am zis: «Ieșim mâine, o să le bem înainte să plecăm, acasă», iar ei ne-au zis: «Să beți cât suntem și noi aici, sau le luăm înapoi când plecăm.» Eu m-am gândit: «OK, e just, bere moca», dar când m-am gândit mai bine, era evident că vor să facă să pară ca și cum ne cheltuim tot șomajul pe tutun și băuturi. Eu nu beau decât la reuniunile de familie, gen zile de naștere sau petreceri de Crăciun, sau tâmpenii de-asta."

Jordan mai susține și că producătorii le cumpărau șaorme, chiar dacă în serial pare că-și dădeau ei toți banii pe ele. „Au spus în emisiune că ne-am luat patru șaorme cu ultimele zece lire, dar costă vreo 7 lire bucata – sunt uriașe. Cum om fi reușit să ne luăm patru, încă mă-ntreb, pentru că dac-aș putea să fac asta în fiecare weekend, tare m-aș bucura."

M-am dus cu afirmațiile lui Jordan la Channel 5, a cărui companie de producție, 5 Productions, a realizat emisiune. Mi-a răspuns un purtător de cuvânt: „Emisiunea a fost observațională și a descris viețile și activitățile celor din ea corect și exact."

Chiar dacă emisiunile ar fi descrieri complet cinstite ale subiecților lor, tot ar reprezenta o formă de turism de clasă. Îl întreb pe Julian Dismore de ce consideră că urmărirea vieților unor oameni care trăiesc sub pragul minim de sărăcie a devenit o formă atât de populară de divertisment. „Când eram în facultate, cele mai bune petreceri erau fie cele cu oameni foarte eleganți sau cu grupuri mai din clasa muncitoare", spune el. „Oamenii ăia sunt, în general, mai interesanți și mai puțini conștienți de sine și-i deranjează mai puțin cum par. Se aplică același lucru și la televizor, indiferent că vorbim de familia regală sau de lorzi și ladies super eleganți. Voyeurismul clar joacă un rol."

Atracția voyeuristică e absolut evidentă din felul în care sunt marketate emisiunile astea. Trailerul de pe Channel 5 pentru On Benefits and Proud marketează serialul de parc-ar fi un episod din TOWIE. „Se spune că trebuie să te mândrești întotdeauna cu ceea faci", începe voice over-ul, „chiar dacă asta înseamnă că depinzi de stat." Camera panează pe doi bărbați pe care îi vedem alergând pe drum, cu o canapea în cârcă, de parcă tocmai ar fi dat o spargere la DFS, apoi taie pe cadre cu pungi de la Iceland, iPad-uri și o piscină gonflabilă.

Trailerul de la Gypsies On Benefits and Proud începe cu cuvintele: „De acolo până aici, în speranța că vor reuși să încaseze un cu totul alt tip de cec de călătorie", iar apoi camera taie pe un teanc de bani care flutură în timp ce ies dintr-un bancomat. Trailerul se termină cu imaginea unui bărbat cu dizabilități grave, care-și târâie trunchiul pe un skateboard. Descrierea de pe YouTube-ul Channel 5 zice: „Un documentar special care aprinde lumina asupra unuia dintre cele mai controversate subiecte din Marea Britanie: emigranții care vin în Marea Britanie ca să mulgă sistemul de beneficii."

„Emisiunile care se concentrează asupra persoanelor care beneficiază de ajutor de șomaj încep să semene din ce în ce mai mult cu telenovelele", spune Chris Ruston, producătoul de la Bridgend: Battling With Benefits. „Producătorii distribuie niște personaje din astea grandioase, care vor ajuta emisiunea să facă rating. Acum există atât de multe, încât personajele care sunt de acord să apară știu exact la ce se bagă și se comportă exact cum au văzut deja și-n celelalte emisiuni. Foarte puține dintre serialele astea, care ajung de multe ori să dureze mult, ne mai spun, de fapt, ceva nou despre realitatea traiului din ajutor de șomaj."

Din ce în ce mai multe dintre „documentarele" astea despre șomaj alimentează și complexul de divertisment-reality TV. White Dee din Benefits Street a ieșit pe locul cinci în sezonul 14 din Celebrity Big Brother. Stephen din Too Fat to Work are acum propriul site de PR și a apărut într-un episod din This Morning. A apărut chiar și la Jeremy Kyle, sub sloganul „Rivalul meu în dragoste transgen încearcă să-mi fure soțul."

Emisiunile alimentează și narațiunile tabloide, promovate de guvern, despre cei care trăiesc în sărăcie. Când George Osborne face o diferență codată despre „cei care se străduiesc" și cei care „se feresc", iar The Daily Express (al cărui patron Richard Desmond, care deținea și Channel 5 până de curând) se jeluiește despre cei care fraudează sistemul de șomaj, societatea ne învață să ne înfuriem pe toată lumea care contravine acestei logici. Părerile astea sunt întărite de astfel de emisiuni, ceea ce a remarcat și Julian Dismore după ce s-a difuzat emisiunea la care lucra.

„Am fost uluit să văd cam cât de ostilă e lumea pe Twitter împotriva celor care contribuie", spune acesta. „Oamenii ziceau: «Uită-te la fața ei, e plină de tatuaje – cum de-și permite tatuaje când trăiește din șomaj.»"

Discursul se răspândește în întreaga societate, în special printre oamenii care au trăit, la rândul lor, aproape de limita sărăciei. După difuzarea emisiunii, Jordan s-a mutat la Derby, s-a angajat, are o nouă prietenă și un fiu nou-născut. Deși era furios din cauza felului în care a fost înfățișat în emisiune, când îl întreb de ce crede el că oamenii din Yarmouth depind de ajutorul de șomaj, îmi reproduce narațiunea despre șomaj de la TV.

„Văd oameni pe care-i cunosc și trec pe lângă anunțuri de joburi și nici nu se chinuie", spune el. „Cred că majoritatea oamenilor din Yarmouth sunt leneși, ca să fiu sincer cu tine. E mai ușor să trăiești din șomaj, pentru că ți se plătește chiria, scapi de taxele de la primărie și de toate problemele astea – și nici măcar nu glumesc; guvernul le-o trage tuturor celor care muncesc."

Poate că Jordan are dreptate – că oamenii din Yarmouth aleg șomajul în loc să muncească. Dar n-o să aflăm niciodată adevărul despre rădăcina tuturor problemelor din sistemul de șomaj din emisiuni care aleg divertismentul în defavoarea adevărului și senzaționalismul în defavoarea înțelegerii.