Filmul care te învață cum să te porți cu golanii

Regizat de Matteo Garrone, italianul care ne-a dat Gomorrah, filmul Dogman este despre Marcello, un tip bun la suflet, tată de fată, cu o afacere respectabilă, dar nu tocmai bănoasă, de îngrijit căței. Marcello trăiește la marginea unui oraș de pe malul mării, iar magazinul lui se numește Dogman și este amplasat lângă casa de amanet Compro Oro, unde, după cum spune și numele, se cumpără aur engros.

Cele două stau la baza unei clădiri delapidate dintr-o margine de oraș care pare în curs de demolare. Taverna la care se strâng bărbații cartierului este și ea la fel de dărăpănată, de altfel totul arată a ghetou și are un aer de sărăcie lucie astfel încât nu te miră nici dinții stricați ai protagonistului, nici maieurile transpirate ale mesenilor și nici treningul sau cicatricile bully-ului local, Simone, cel care altoiește după pofta inimii, mai ales după ce a tras niște cocaină.

Marcello, îngrijitorul de câini, acest chihuahua al comunității, acceptat și îndrăgit de toată lumea teoretic pentru că e bun cu animalele, dar practic pentru că este atât de scund, de slab și de pârlit încât nu prezintă nici cel mai mic pericol, face niște bani în plus din vânzarea cocainei.

Cui? Păi lui Simone, normal, cel care deschide filmul cu anunțul că a bătut doi români și au trebuit trei polițiști să-l poată opri din cafteală. Simone, acest „pumnii mei moarte n-are”, un taifun dement asupra căruia nimeni nu are putere și fiecare speră că altcineva se va încumeta să-l omoare sau să-l bage la închisoare, este rege autoproclamat al cartierului, cu domnie pe viață.

Marcello este singurul care are o relație cu Simone și este fix relația de teamă combinată cu adrenalină în raport cu un individ mai mare ca tine, care te poate proteja, asta până în punctul în care se supără și-ți rupe capul. În ciuda oricărei logici, dar cumva sinistru de natural, Marcello pariază tot pe relația cu Simone și pierde. Din povestea asta cu iz de alegorie pe pat de umor negru se trag niște învățături foarte clare și general valabile, indiferent dacă trăiești în București, Cluj sau Vaslui.

Mai ales dacă e mai mare ca tine, te poate pune jos dintr-o palmă și te bagă în seamă doar când are nevoie de tine.

Sfat valabil pentru orice tip de relație, fie ea una cu tentă #metoo sau una între un pitic blând și un halterofil psihopat. Când zic golan, nu mă refer doar la cel cu acte, ci la tipul acela de individ pe care tu, cu toate resursele tale, nu îl poți ține în frâu de unul singur. Ai prin apropiere un om de care ți-e frică pentru că nu știi când va răbufni sau în ce direcție îi va exploda furia? Traversează acum, treci pe roșu, dacă trebuie, lasă omul acela în grija autorităților (presupunând că ele există și sunt competente), sau găsește un grup de indivizi mai bine pregătiți decât tine să reziste intemperiilor și formați împreună un #rezist activ.

Dar ce te faci dacă viața e nedreaptă, tu te-ai născut într-un loc nepotrivit și parcursul tău te-a adus în situația de a nu avea resurse - a se citi putere, curaj, aliați - să poți renunța la nebun? Cu alte cuvinte, ce te faci dacă te-ai băgat până-n gât în relația asta și nu știi cum să mai scapi de el?

Asta ar trebui să fie de la sine înțeles, la pachet cu nu te face dealer de droguri dacă ai copil, nu servi clienții cu așa ceva când copilul e cu tine în casă și, în general, nu vinde droguri dacă ai deja o afacere legală care merge cât de cât. E drept că un frizer de câini este un job part time, care se leagă în mod direct de cât de repede le cresc unghiile sau părul patrupezilor, dar orișicât…

Nu mai răspunde la cererile nebunului. E ok să minți, dă-te bolnav, amnezic, în prag de leșin, spune-i că ți-a mâncat pisica cocaina sau că ai scăpat cheile de la mașină în vasul de toaletă și acuma sunt la dezinfectat, orice numai să nu faci ce vrea el. Ideea este ca golanul să nu mai găsească în tine soluția pentru ideile lui crețe și atunci poate te va lăsa în pace.

Ce te faci însă dacă lucrurile au mers prea departe și te trezești în fața unei alegeri radicale?

Nu te sacrifica pentru el! La final tot tu vei ieși prost.

Sau mai pe românește și în ton cu ce se întâmplă în film, nu da vrabia din mână pe cea de pe gard, pentru că altă vrabie nu mai prinzi iar pentru golan e balta plină ochi de pește.

Sunt două tipuri de sacrificiu - cel dezinteresat, strict pentru binele altora și cel interesant, pentru un bine personal dobândit la final de sacrificiu. Primul tip de sacrificiu, întâlnit îndeobște prin manualele de religie, servește drept exemplu și își primește răsplata morală sute de ani mai târziu, deci este inutil la momentul facerii. Al doilea tip de sacrificiu, întâlnit, de exemplu, printre politicieni, fiind el pur egoist de fapt, este ca un joc de ruletă și ai șanse 50/50 să se termine prost. Deci dacă ești vreodată pus în fața alegerii: cine să sufere, eu sau golanul, alege-l pe golan. Clar.

În rest, Frizerul de câini este chiar un film cu mulți câini. Câini mari cu colții la vedere, câini mici și gălăgioși, câini pofticioși care se servesc direct din farfuria stăpânului, câini cuminți care se lasă pieptănați și dați cu fixativ, câini grăsani care grohăie mulțumiți în timpul masajului, avem chiar și un chihuahua congelat. Dar stai fără grijă, niciun câine nu a avut de suferit de pe urma filmărilor. Mai mult, odată cu lansarea filmului în cinematografele din țară, peste 130 de patrupezi vor mânca pe săturate datorită spectatorilor.

Distribuitorul Voodoo Films se parteneriază cu compania suedeză Husse, care se angajează să doneze hrană pentru câini în schimbul biletelor vândute. Un bilet la film egal o masă pentru un câine. Mâncarea se va duce la adăpostul de câini al Florielei Grapini, care de zece ani de zile salvează câini abandonați în afara Bucureștiului, pe marginea șoselelor dintre localități. În prezent, adăpostul ocrotește peste 130 de câini.

„Animalele sunt îngrijite corespunzător fiind hrănite constant, vaccinate și beneficiind de controale veterinare periodice. De-a lungul timpului, cu ajutorul Florielei, aproximativ două sute de câini și-au găsit stăpân. Adăpostul independent al Florielei Grapini nu este susținut de nicio asociație, de aceea, Husse România va dona câinilor de aici hrană la fiecare bilet vândut la Frizerul de câini”, scrie în comunicatul de presă trimis de distribuitor.

Un demers PR bine gândit, pentru că trăim în țara în care un câine vagabond are șanse să aducă mai mulți oameni în sala de cinema decât anunțul că iată, avem un film învățătură de minte pentru toți cei care au luat vreodată în viață o seamă de decizii greșite sau sunt pe punctul de a o face. Sau poate că una nu o exclude pe cealaltă.