FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Sunt sexolog și asta mă ajută uneori să am orgasme de două ore

Oamenii își petrec timpul la tv sau cu sportul, eu cu orgasmul.
o tipa sexolog

Să vorbești public despre sex ca femeie poate fi greu. Societatea noastră este foarte sexualizată și total reprimată. Deși avem discuțiile astea din ce în ce mai des, este ușor să te trezești în toiul unei controverse. Știu asta din propria experiență; ca editor la primul jurnal literal erotic din Noua Zeelandă, Aotearotica, învăț cu dificultate că să fii deschis te poate transforma într-un spațiu propice pentru oamenii care își proiectează propriile rușini și bagaje emoționale.

Publicitate

Cineva care a trebuit „chiar să facă un pas și să-și înfrunte propriile probleme” este Juliet Allen, o sexoloagă australiană și creatoarea podcastului Authentic Sex. A crescut într-o casă în care maică-sa lua micul dejun goală, iar taică-său îi dă like la posturile de pe Instagram, „chiar dacă spun că am făcut sex în trei”. Allen duce discuțiile despre sex mai departe. Îi ajută pe ceilalți să „facă față căcăturilor”, și în viața reală și online.

VICE: Cât anume din sfaturile tale sunt despre sex sau vorbim mai mult de o perspectivă holistică?
Juliet Allen: Cred că ambele. Dacă oamenii vor să discute în mod special despre sex, atunci o fac cu drag. Dar îmi place să lucrez holistic, pentru că pot da oamenilor poziții diferite de încercat sau tehnici de respirație tantrică, iar asta acționează ca un remediu rapid de tipul „Ia Paracetamolul ăsta și îți va dispărea timp de câteva ore durerea de cap”. Dar ce se ascunde în spate? Am descoperit cu timpul că la fiecare este diferit. Cu toții suntem unici și fiecare cuplu are propriul bagaj pe care-l aduce în relație. Cu toții avem traume diferite, tot felul de lucruri. Chiar depinde.

Sunt adesea curioasă de educația sexuală pe care au primit-o oamenii de la părinți.
Da, cam lipsește. Adevărul este că adesea nu e vina părinților fiindcă încă trăim într-o cultură reprimată sexual, iar adulții nu au avut parte de educație sexuală și încă nu o primesc nici acum. Pentru că nu lucrează cu rușinea și vinovăția legate de propria sexualitate, o aduc în viețile copiilor fără să realizeze.

Publicitate


Crezi că acea reprimare este un motiv pentru răspunsurile pozitive și baza imensă de fani care te urmăresc pe social media?
Cred că da, pentru că nu foarte mulți oameni vorbesc despre sex. O fac mai mult online, dar multe sunt prostii, ca articolele Cosmo. Cum să-ți satisfaci bărbatul: 1 – umflă-ți buzele, 2 – o doamne, iar asta nu funcționează, așa că oamenii mă plac pentru că sunt sinceră, autentică și chiar îmi place să fac ce zic.

Te descrii ca feministă?
Nu. Asta e o întrebare controversată. Am scris de curând ceva despre asta și mi-am luat-o. Am spus că sunt multe idei de tipul „puterea pizdei” și „trebuie să ne asumăm puterea” și „trebuie să facem femeile puternice”. Sunt de acord cu astea. Și oricum eu deja fac asta de ani de zile. Oricum m-aș simți acum, după ce am lucrat cu mulți bărbați și am avut parteneri masculini, am realizat că bărbaților nu se oferă timp pentru sex și nu există prea multă educație și pentru ei. Bărbații se simt lipsiți de putere după mișcarea MeToo. Am spus că „sunt multe feministe care doar urăsc bărbații”, iar acele feministe mi-au spus: „Cum îți permiți una ca asta?” Mă așteptam la reacția asta, așa că mi-am menținut punctul de vedere și nu am fost rea cu femeile care se cred feministe. Cred că feministele sunt grozave, dar ca în orice altă subcultură sau cum dracului se numește, pe unii îi vrei în preajma ta, iar pe alții nu.

Cum separi munca de plăcere?
Cumva se intersectează fiindcă fac parte din cine sunt eu zilnic și au un impact asupra vieții mele sexuale și în relațiile în care sunt sau am fost. Cred că singurul efect pe care l-ar putea avea este că pun presiune pe mine și pe relațiile mele să am mereu parte de sex grozav.

Publicitate

Asta sună oribil…
Mi-ar plăcea să nu mai fiu sub presiunea asta pentru că atunci n-aș mai da un rahat pe faptul că n-am făcut sex două zile. Au trecut doar două zile, ce dracu!

Apropo de presiune, pentru marea majoritate a femeilor orgasmul clitoridian este baza, dar tu vrei ceva mai în profunzime.
Da, așa este. Dar nu sunt nici împotriva orgasmelor clitoridiene, deci nu sunt ca o profă de sex care spune că n-ar trebuie să ai de niciunele. Învățăturile tantrice spun că energia sexuală se clădește de la bază și când ejaculezi sau ai un orgasm clitoridian, energia se plimbă de-a lungul corpurilor și astfel pierdem energia vitală. Dacă nu am orgasme clitoridiene și partenerul meu nu ejaculează mai multe săptămâni, el ca bărbat este mult mai excitat și vrea mai mult sex cu mine, spre deosebire de atunci când el ejaculează și eu sunt mai excitată fiindcă păstrez energia circulând prin corp în loc să scap de ea.

Mulți oameni văd ejacularea ca finalul partidei. Atunci știi când să te oprești.
Așa este, dar bărbații nu trebuie să ejaculeze ca să aibă orgasme. Am fost cu bărbați care nu ejaculau, iar apoi aveau orgasme lungi de două ore. Am avut și eu un orgasm de două ore, fără ejaculare, fără să mă atingă cineva pe corp. Dacă te grăbești să ajungi la final și ăsta e scopul, atunci numai asta vei primi.

Cum de ai timp pentru un orgasm de două ore?
Îmi fac timp, este o prioritate pentru mine. Sunt și părinte, așa că fiica mea se duce la taică-su și așa îmi fac mai mult timp ca să dorm mai mult cu partenerul și să facem sex foarte zgomotos în orice moment al zilei pe canapea. Trebuie doar să-ți faci timp. Oamenii își petrec timpul la tv sau cu sportul, eu cu orgasmul.

Miss Crabb and Women’s Collective prezintă Let’s Talk About Sex: An Evening With Juliet Allen în Auckland, Seafarers Building pe 1 noiembrie.

Acest articol a apărut inițial pe VICE NZ.