Fotografii cu lucrurile dubioase pe care le-am găsit pe transportul în comun

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii cu lucrurile dubioase pe care le-am găsit pe transportul în comun

Un craniu pierdut în metrou nu e pierdut pentru totdeauna dacă locuiești în Berlin.

Dacă ți-ai pierdut vreodată un ochi de sticlă sau o mască de gaze în transportul în comun din Berlin și ai crezut că ai rămas fără ele pe vecie - mai gândește-te. Există șanse să le găsești la Biroul de Obiecte Pierdute al comisiei pentru transport în comun, BVG. Biroul are o colecție bizară de lucruri găsite pe străzile din Berlin, metrou, autocare și în stații.

Doar în 2016, în jur de 65 de mii de obiecte au fost aduse la BVG - printre care se numără peste 300 de telefoane mobile, un scaun cu rotile, o mașină de făcut pâine și destule umbrele cât să faci o replică la Mary Poppins. Angajații biroului - aproape toți foști șoferi de autocare sau metrou - scriu pe obiect locul în care a fost găsit, data și orice altă informație pe care au găsit-o despre proprietar.

Publicitate

Aproximativ 30% dintre obiecte sunt recuperate de proprietarii lor - câțiva gură-cască vin de două ori pe lună ca să ia ceva înapoi. Obiectele care nu sunt ridicate sunt ținute șase săptămâni înainte să fie vândute - în afară de telefoanele mobile, care nu pot fi vândute pentru că s-ar putea să conțină informații personale sensibile.

Cea mai mare durere de cap o dau umbrelele ieftine. Abia dacă vine cineva să le recupereze, pentru că e mult mai ieftin și mai ușor să-ți cumperi una nouă. Așa că toate umbrelele pierdute și găsite în Berlin sunt băgate laolaltă în grupuri de câte 20 sau 25 și depozitate pentru șase săptămână când pot fi date mai departe.