Regele Mihai I a murit la 96 de ani, ceea ce e de așteptat când duci în spate leucemie, cancer de piele și mulți ani petrecuți în exil, departe de țara pe care trebuia să o conduci până la moarte și înconjurat de o haită de moștenitori. Oamenii s-au alarmat, iar cinicii din presă au dat necrologuri lacrimogene pregătite de mult despre ultimul lider de stat din al Doilea Război Mondial.
Nu-s monarhistă, nu-i înțeleg pe oamenii care idealizează cei 91 de ani în care am avut mai mulți regi perindați pe la conducere. Totuși, nu pot să ignor că ultimul rege chiar a trecut printr-o tragedie personală, gonit din propria țară care ajunsese sub talpa URSS.
Videos by VICE
Citește și: Cum o să ajungă Casa Regală un fel de ONG plătit din banii tăi, pentru eternitate
Acum, toată lumea pare că a ajuns la un consens cu privire la însemnătatea regelui Mihai și nu îl vorbește nimeni de rău. Dar, în anii ’90, fostul suveran era declarat aproape indezirabil de o parte din presa vremii. Pentru că-s prea tânără ca să-mi amintesc anii ăia, am fost la bibliotecă să studiez presa vremii. Și, în caz că nu mă crezi, ți-am făcut poze ca să vezi cum îl descriau toți, cu bune și cu rele.
1990: CÂND S-A ÎNTORS PRIMA DATĂ DUPĂ REVOLUȚIE
Se împlinea un an de la execuția lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu, atunci când un avion elvețian a aterizat pe aeroportul Otopeni. Românii sărbătoreau, pentru prima dată în ultima jumătate de veac, un Crăciun liber și fără gloanțe, iar pe aeroport sosise regele Mihai și principesa Ana. Vizita a durat 11 ore și 27 de minute. Oamenii au fost opriți de poliție pe la Ploiești și escortați înapoi la Otopeni. Iliescu a decis că vizita era cam ilegală, că nu intră regele cum vrea și cum are chef în dictatura capitalistă România.
Adevărul compara mizerabil totul cu lovitura de stat a regelui Carol al II-lea
„Restaurația din 1930”, titrau oamenii de la Adevărul într-un articol dedicat vizitei inoportune a regelui Mihai. Bine, nu poți să ai prea multe așteptări de la moștenitorii Scânteii din anii ’90. Totuși, oamenii au găsit asocierea perfectă pentru a lovi în imaginea regelui, printr-o întoarcere ceva mai controversată din anii ’30, atunci când taică-său a dat lovitură de stat în România. Apoi au dezbătut dacă avea voie să intre într-o țară democratică fără să-l informeze pe liderul suprem, Ion „Ilici” Iliescu.
1992: CÂND REGELE A FĂCUT BAIE DE MULȚIME, SPRE SILA LUI ILIESCU
La doi ani după vizita inopinantă, regele s-a plimbat cu mai puțină escortă polițenească prin România, chit că lucrurile s-au terminat la fel de rău ca prima dată, pentru că popularitatea sa a pus un ghimpe în coastele lui Ion Iliescu. Aproape un milion de oameni au ieșit în stradă pentru a-l vedea, mai ales că aveau timp liber, că era Paștele. Unii i-au pupat mâna, alții i-au plâns soarta și niște români verzi chiar i-au cerut bani. Aproape nu-i de mirare că omul și-a făcut bagajele și s-a întors în Elveția.
Cotidianul a scos un ziar pupincurist numai despre regele Mihai
Regele a stat exact 52 de ore în țară, dar asta nu a oprit frenezia nebunească de la ziarul lui Ion Rațiu. Pe 29 aprilie, cotidienii au umplut șapte pagini din cele opt ale gazetei cu articole despre rege, în care simpla plimbare prin țară a lui Mihai devenise momentul zero din istoria postdecembristă a României. Oamenii ăștia au trecut prin toate stările penibilului în încercarea de a trezi toate rămășițele monarhiste din cei care au primis al Doilea Război Mondial și abdicarea lui Mihai.
Totuși, „A fost cel mai frumos Paște dat de Dumnezeu românilor” intră în categoria celor mai lingușitoare titluri din istoria gazetăriei românești, nu că aș avea prea multe așteptări de obiectivitate jurnalistică de la presa anilor ’90.
Citește și: Toate greșelile făcute de regii României care-ți arată că monarhia a fost mai nașpa decât crezi
Ceva mai puțină iubire pentru rege la Adevărul
Fix două articole au produs despre vizita istorică, în care s-au plâns că republica s-a ales cu rege timp de trei zile.
1994: CÂND REGELE A FOST IZGONIT DE PE OTOPENI A DOUA OARĂ
În octombrie 1994, regele primise o invitație pentru nu știu ce plictiseală epocală despre 23 august ’44, dar nu a mai ajuns niciodată la simpozion, pentru că vameșii români l-au îmbarcat într-un alt avion și i-au urat drum bun înapoi spre Elveția.
Tragedie epocală în Ziua pentru că nu l-au lăsat pe rege în România
La Ziua se adunase un întreg cor de bocitoare, care era cât pe cât să declare o tragedie națională pentru că regele nu fusese lăsat să intre în țară. Polițiștii devin asasini, iar articolele dau pe afară de detalii despre plimbarea regelui pe pistă într-un microbuz Coca-Cola – mesaj pentru monarhiști să se bea pe Pepsi.
„Regele a fost tratat de poliție ca un infractor de drept comun”, titra Ziua, pentru că știm cu toții că autoritățile stau la parlamentări cu infractorii, dacă au chef sau nu să se urce într-un avion spre Elveția. Tragedia națională continuă pe vreo 14 pagini, înainte și după venirea lui Mihai. Se dă cu rahat în TVR, în Emil Constantinescu, care aparent a avut nesimțirea de a nu se prezenta să-l întâmpine pe rege, și desigur că-n Ion Iliescu.
Totuși, vizita a creat circumstanțele potrivite pentru cel mai tare articol din istoria gazetăriei românești, titrat simplu: „Mă, căcaților”.
Obsesia românească pentru pasagerul de la clasa Economic
Aparent, regele nu arunca cu bani pe business-class pentru un zbor de două ore. Dacă nu ai observat, există o obsesie națională pentru pasagerul politic de la clasa Economic, vezi Cioloș. Poți să devii ușor un adevărat erou dacă ai vreo funcție blanao și dai bani puțini pe un bilet de avion.
Monarhismul s-a mai liniștit la Cotidianul
În 94, iubirea de rege a fost înlocuită de plictiseală la Cotidianul. „Simpozionul a avut loc în absența regelui” e singurul titlu mai interesant produs de ei, în rest doar știrea că n-a primit viza.
Și Adevărul se plictisise să-l urască pe Mihai
Cu ocazia vizitei ratate, oamenii nici măcar nu s-au chinuit să o dea mai creativ în titlu. O pagină despre „comedia mută din spatele geamurilor aerogării” și toată lumea a trecut mai departe. De apreciat că oamenii ăștia par că au înțeles că nu-i vorba de un moment istoric, nici măcar nu era prima dată când și-a luat-o Mihai de la Iliescu.
1997: CÂND S-A ÎNTORS ȘI A ȘI RĂMAS
Domnia lu’ Ilici s-a terminat în ’96, atunci când surprinzător a ajuns președinte Emil Constantinescu, adică nenea pe care dau vina pentru o copilărie futută cu inflația până-n China. Dar doar două sute de amărâți au venit să-l aștepte la poartă.
Oamenii s-au plictisit de rege, iar Adevărul îl prezenta ca pe ultimul om
„O primire palidă pentru un Mihai I obosit și dezorientat”, scria în acele zile un gazetar de la Adevărul, care l-a osândit pe rege la imaginea unui bâtrân senil, obosit de vreme și de soartă, care s-a întors la casa strămoșească după ce a dat mâna cu Hitler.
Marea întoarcere, marile lacrimi din Cotidianul
După cianura antimonarhistă din Adevărul, parcă simți nevoia să dai pe gât ceva din celălalt pahar, ăla pregătit de cotidienii lui Ion Rațiu. „Lacrimi regale pe pământul României” și citate cu Dumnezei, „Aceasta este reîntoarcerea” și o sesiune de ascultat rugăciuni cu poporul de la Curtea de Argeș.
Cotidianul publică poze cu mâinile regelui pe o colivă și zice de reînnodarea firului rupt acum 50 de ani, se aruncă câteva vorbe despre o reîntoarcere la monarhie, dar se calmează apele cu câteva fraze abile despre democrație și voința poporului. Aparent voința poporului nu visează monarhie în România.
Cei 200 de plictisiți devin zeci de mii de oameni la Evenimentul Zilei
Printre titlurile despre găinile care nasc pui vii din Evenimentului Zilei, se strecoară și câteva porniri monarhiste, dar ceva mai rezervate. Cristoiu o fi avut într-o noapte o idee strălucită, regele se vinde bine, că e cam greu să urăști un om obligat să abdice și exilat din România. În schimb, liber la ură pentru actoraș și Margareta. Ah, ce mă bucur că nu a murit tipăritura Evz.
Doza de patetism-lacrimogen zilnică de la Ziua
Îmi place că oamenii de la Ziua rămân constanți de-a lungul anilor ’90. Regele a revenit în țară, iar asta înseamnă 13 pagini dedicate lacrimilor sale la sosirea în România. „Regele a plâns”, „Biserica l-a întâmpinat pe rege ca pe Unsul lui Dumnezeu” și o colecție de titluri elogioase din presa străină.
Dacă-ți poți imagina, oamenii erau atât de plictisiți prin anii ’90 încât se atacau pentru că Patriarhul a pregătit jilțurile regale pentru regele Mihai. Bine, Teoctist avea felul lui de a se da pe lângă oricine, de la rege și până la Ceaușescu.
Presa nouăzecistă era bipolară în cel mai bun caz, da’ măcar interesele politice păreau ceva mai clare și directe, nimeni nu se chinuia să nege că-i monarhist și o dădea în cele mai lacrimogene penibilități, chiar dacă era vorba de un ziar cu răspândire națională, în vreme ce alții duceau mai departe limbajul de lemn din Epoca de Aur.
Și ei, dar și noi, vom uita repede de rege, o săptămână de pelerinaj la cadavru, doliu național și apoi liniștea veșnică a uitării. Câțiva se vor agita, vor aminti de anii de glorie ai monarhiei, dar păcat că pe ăia și-i amintește doar Neagu Djuvara.
