Fotografii cu locul în care mor mașinile din România

Suzana o chema pe mașina lui unchi-miu din copilăria mea. Așa îi spusese mătuși-mea, care o alinta Suzi. Suzi a murit demult, cel mai probabil a zăcut ani buni singură într-un cimitir de mașini până a ajuns la fier vechi. Mi-am adus aminte de ea zilele trecute, când am vizitat cel mai mare centru Remat din țară, de pe centura Bucureștiului, undeva în zona Berceni, unde în jur de 1000 de mașini sunt duse pe ultimul drum în fiecare an. Asta doar aici, că mai sunt încă vreo 500 de firme autorizate să preia mașini vechi, în toată țara (nu toate reciclează, deci, dacă te interesează aspectul ăsta, ar fi bine să verifici).

Astăzi, mașinile nu mai au soarta lui Suzi. Nu vin aici doar să moară, ci mai degrabă să-și doneze organele. Dar proprietarii lor tot sunt mâhniți când le lasă la poarta Rematului.

„Toți jurnaliștii mă întreabă dacă sunt triști proprietarii când vin să-și lase la noi mașina. Da, sunt triști, sunt supărați, unii plâng, e bine?”, mă ia tare Ina Medrea, director comercial la Rematholding, când intrăm pe poarta centrului unde ajung mașini fie prin programul Rabla, fie aduse pentru radiere sau casate de societăți comerciale și instituții ale statului din propriile parcuri auto. Tot aici ajung și autovehiculele daună totală din accidente, aduse de societăți de asigurare.

Jurnaliștii caută senzaționalul din relația omului cu mașina, spune Ina, în timp ce mă uit la o grămadă de fiare contorsionate ce pare să fi fost, cândva, o Mitsubishi. Încerc să-mi iau ochii de la airbag-urile sfâșiate și banchetele pătate. De ulei, sper, în sinea mea.

Dar nu despre asta e treaba ei, spune Ina Medrea, că d-aia a și refuzat cererea unei televiziuni să facă la Remat un fel reconstituire a unui accident rutier recent.

Aici e vorba despre altceva, spune ea. Mai exact, despre reciclare responsabilă. Nu numai mașini trec pe poarta Rematului, ci tot felul de electrocasnice și materiale reciclabile. Depozitul ăsta care se întinde pe 22 de hectare e presărat cu munți de deșeuri reciclabile pe care ei le reintroduc în circuitul economic.

Odată intrată pe poarta centrului, mașina este cântărită, apoi i se scoate bateria. Se urcă pe o rampă și îi sunt colectate fluidele de genul benzină, antigel, ulei. Acum e pe rampă o Dacie veche sub care un mecanic a montat un fel de pâlnie în care se scurge lichidul de frână, colectat într-un butoi special. Fluidele se predau societăților autorizate să le distrugă chimic.

„Se scot prima dată bateria și rezervorul, adică elementele periculoase. Apoi cauciucurile, geamurile, fluidele. În termeni legali, asta se numește depoluare”, îmi explică Ina.

Mașina este dezmembrată manual și i se scot piesele, pe care Rematholding le vinde.

„Să încerci să reutilizezi cât mai mult dintr-o mașină e o cerință a Uniunii Europene. Beneficiile obținute din reutilizare sunt mult mai mari decât cele din reciclare. Practic, dacă folosești o piesă second hand, scutești producția uneia noi, care de obicei se face din resurse noi. Și atunci, din punctul de vedere al protecției mediului, este un deziderat”, îmi spune Ina.

Nu vând însă piese de la direcție sau frânare, că e interzis de Registrul Român Auto, care cere ca astea să fie noi.

Caroseria goală urmează traseul fierului vechi.

„Fierul vechi, metalele neferoase, se reintroduc în circuitul economic prin combinate care topesc și obțin alte produse finite din deșeuri, plasticul se reciclează prin industria plasticului, iar deșeurile de textil din interior, gen banchete, devin combustibil în fabricile de ciment.”

Din anvelope se obține o granulă de cauciuc, folosită pentru pavele în parcuri, la covoarele de la jocurile de joacă pentru copii sau în săli de sport. Astfel, cam fiecare bucățică din vechea ta mașină ajunge altceva. Măcar atât: dacă ești trist că te desparți de ea, gândește-te că ea nu moare, ci dă viața unei viitor lighean de plastic, a unei sârme de cupru sau table de aluminiu.