Fotograful care a surprins momente intime superbe între două surori

Articolul a apărut inițial pe i-D.

Orice aspect al lucrărilor lui Lukasz Wierzbowski pare jucăuș. Nu doar subiecții, care urcă în copaci, construiesc forturi din perne, se tolănesc apatic, își scufundă capetele în gulere, dar și estetica, care e plină de printuri colorate și dungi contrastante de lumină. Nu e surprinzător că Wolfgang Tillmans și Guy Bourdin sunt fotografii predecesori care i-au influențat munca.

În ediția din 2018 a festivalului anual Circulation(s), din Paris, ce prezintă tineri fotografi europeni contemporani, munca îndelungată a lui Wierzbowski de a imortaliza cele două nepoate (care sunt de vârsta lui) a devenit un album de familie distractiv și lejer. Cu titlul simplu, „Sisters”, fotografiile capturează gimnastica feminină, îmbrățișările cu afecțiune și neglijența goliciunii. E un omagiu adus feminității, care evocă legăturile de neuitat prezentate în filmul lui Sofia Coppola, Virgin Suicides (cu o soartă mai puțin morbidă).

Fotograful polonez din Wroclaw a vorbit despre adaptabilitate, cadre ciudate și a dezvăluit cum stomatologia și marketingul l-au condus spre fotografie.

Cum a evoluat tehnica ta fotografică de când ai început și până acum?
A trecut mult timp de la pozele din tinerețe și până când am pus mâna pe o cameră de fotografiat în timpul facultății. Fascinația copilăriei mele pentru fotografie nu a durat mult și am trecut la alte activități, cum a fi desen și înregistrări video.

Probabil că am avut nevoie de pauza inițială pentru a evolua și a găsi ceva confortabil. Am redescoperit fotografia în timp ce studiam psihologie. Iar cu excepția cunoștințelor tehnice acumulate, tot procesul meu creativ a rămas cam la fel de-a lungul anilor.

Ai crescut într-o familie creativă?
Tatăl meu este dentist, iar mama croitoreasă, iar în copilărie eu am putut să sculptez dinți artificiali și am avut propria mașină de cusut cu care mă jucam.

Am fost un copil „întârziat”, crescut de părinți destul de maturi, cu o soră mai mare cu 20 de ani decât mine, lucru care mă făcea să mă simt ciudat pe alocuri. Ca o persoană destul de timidă, mereu am evitat să fiu în centrul atenției. Deseori, eu eram primul care se ridica de la masă și se ducea în camera lui.

În contrast, nepoatele mele, Ania și Magda, adorau să li se acorde atenție. Pentru ele, era atât de ușor să inventeze diverse personalități. Am fost martor cum de-a lungul anilor, ele au dezvoltat o legătură specială, care a generat multe momente distractive și obraznice. Când am mai crescut, am realizat cât de mult ne plăcea să petrecem timpul împreună, nu doar ca familie, ci și ca prieteni.

Cum te-ai hotărât să treci de la studii în medicină la fotografie?
Când am terminat liceul, nu știam ce să fac în continuare, așa că am aplicat și am intrat la o școală de stomatologie. Știam că îmi doream să fac altceva, dar nu eram sigur ce anume. La momentul respectiv, îmi plăcea să lucrez în copywriting, așa că am decis să studiez psihologie socială, ca să pot munci într-o agenție de publicitate.

Pe la jumătatea studiilor, m-am apucat de fotografie și după o vreme, am realizat că-mi făcea plăcere.

Cum creezi un ritm pentru munca ta? Tinzi să-ți structurezi lucrările în serii fotografice?
Deloc. Portofoliul meu se bazează pe locuri, motive și situații, în continuă schimbare. Când am fost rugat să pregătesc o serie pentru festivalul Circulation(s), am știut că tema nepoatelor mele ar fi interesantă, deoarece împărtășim amintiri care ne leagă.

Fotografiile tale au un sentiment profund de intimitate. Dacă lucrezi cu cineva nu foarte cunoscut, cum accelerezi aceste legături de încredere?
Dacă lucrez cu cineva pentru prima oară, îmi place să cunosc persoana și să o fac să se simtă confortabilă. Procesul meu de fotografiere este destul de rapid, deci nu ai timp să te plictisești. Eu evit cadrele generice de modele și încerc să ofer instrucțiuni generale și să capturez felul în care sunt executate, indiferent cât de stângaci pare.

Fotografiile tale sunt jucăușe vizual. De exemplu, o față care iese dintr-o pătură cu un imprimeu cu cai, combinația de motive între haine și covor, un fel de-a v-ați ascunselea cu plantele și florile… Cât de mult editezi contextul locațiilor, pentru a crea acel sentiment de dinamică desincronizată?
Ador să lucrez în locuri pline de culoare și motive, dar nu este o regulă. Pur și simplu încerc să folosesc orice spațiu într-un fel creativ și jucăuș. Nu plănuiesc detaliile din timp, deoarece îmi place să fiu surprins și inspirat de mediul de lucru. Nu vreau să intervin în natura locurilor și le accept așa cum sunt. Asta îmi permite să mă simt ca un explorator, la fel și modelelor.

Urmărești fotografia de modă?
Mereu sunt în căutare de ceva interesant și real. Când vine vorba de fotografie de modă, pentru mine, cele mai bune lucruri sunt de obicei în extreme, acolo unde genurile se contopesc. Nu sunt fan al fotografiei „tipice” editate, des întâlnită în pictoriale de modă.

Când ești plătit să faci un album sau un cover pentru altcineva, diferă procesul creativ?
Procesul e aproape la fel, iar eu încerc să profit la maxim de ședințele foto. Evident, iau în considerare atmosfera și sugestiile primite din partea curatorilor. În același timp, din moment ce fotografia mea este destul de nișată, probabil că estetica căutată e deja prezentă.