De ce părul scurt e atât de important pentru lesbiene

În The Descent of Woman, cartea feministă de antropologie scrisă de Elaine Morgan, ipoteza maimuței acvatice susține că, în perioada preistorică, părul femeilor creștea lucios și lung ca să aibă de ce se agăța copiii atunci când erau în apă. Și astăzi, în 2018, teoria mea este că lesbienele se tund pentru că arată foarte sexy.

Actrița, scriitoarea și producătoarea Lena Waithe și-a ras codițele săptămâna trecută, declarând pentru Variety că ura de mult tunsoarea aia: „Simțeam că mă agățam de un element feminin care i-ar face pe restul să se simtă confortabil cu cine sunt.”

Totuși, acum c-a făcut-o, se simte: „atât de liberă, fericită și veselă”. Și în cel mai rău caz, „Dacă oamenii mă strigă butch sau un armăsar sau îmi spun domnule – așa, și ce dacă? Lasă-i să spună. Sunt aici îmbrăcată la costum, fără pic de machiaj și cu o tunsoare – Mă simt de parcă „De ce nu pot să exist în felul ăsta?”

Este adevărat. Într-o lume ideală, logica predominantă ar trebui să fie următoarea: doar pentru că femeile au o capacitate de neegalat pentru a crește un păr lung și frumos, asta nu înseamnă că și trebuie s-o facă. Dar lumea asta ideală încă nu există, și logica este inamicul bigoților. Waithes este în continuare mândră de noul ei look, cu toate că anticipează replicile celor care cred că părul scurt este atât de nepotrivit pentru o femeie, încât cele care se tund așa nu merită să fie numite femei.

Pentru că sexualitatea care nu se învârte în jurul bărbaților nu înseamnă nimic pentru capitalismul din zilele noastre, femeile sunt în continuare, chiar și în 2018, implorate de forțele pieței să-i atragă pe bărbați cu ajutorul corpurilor lor. Ar fi bine să nu se pună cu bărbații, ci mai degrabă să facă chestiile de care ei nu-s în stare: țâțe, talie și păr. Dar atenție, doar în locurile potrivite: la gene și-n cap.

Este atât de standard ca o femeie să aibă părul lung, încât o tunsoare militărească, un ras pe părți, un tuns scurt și uniform sau o șuviță rasă la bază, unde nimeni altcineva cu excepția partenerul tău n-o va găsi, este considerată o abatere de la feminitate. Fie treci printr-o criză – chiar și astăzi se crede că cea mai nasoală perioadă a lui Britney a fost când s-a ras în cap – ești obscen de trendy (adică treci printr-o fază) sau ești lesbiană.

Chestia e că, cu toate că multora le este în continuare greu să înțeleagă, nu este nimic greșit să arăți ca o lesbiană, să treci drept lesbiană sau să aduci omagii strămoașelor tale lesbiene prin tunsoarea ta. În plus, regulile sunt atât de instabile, atât de predispuse să accepte orice variabilă, tunsoarea de lesbiană se alege după bunul plac, indiferent de ce cred ei că arată sexy sau, poate, orice îi face pe bărbați să se simtă excluși. Scuze, băieți, voi aveți parte de pornografie cu lesbiene, noi avem parte de o viață de lesbiene.

Am întrebat o mulțime de prietene lesbiene – pentru că cerutul de favoruri face parte din cultura noastră – despre tunsorile pe care le consideră ele a fi specifice lesbienelor. Una dintre ele a descris o tunsoare din 2008 ca fiind „Ras/scurt pe o parte, un breton lung și filat, periuță la spate, cu o șuviță împletită într-o parte”, deci practic o versiune mai îngrijită a celei purtate de Zayn Malik când a fost în Japonia. O alta a menționat o chică albastră, mov și blondă, practic cea mai mișto tunsoare a lui Andre Agassi la Turneul de Tenis din Europa. O alta, o lesbiană mai feminină, admite că cea mai drastică tunsoare a ei a fost „periuță 1”. Vezi tu, definițiile sunt la fel de maleabile ca noi și toată lumea este prețuită. În timp ce femeile butch trec eroic dincolo de granițele restrânse ale privirii masculilor, lesbienele cu părul lung se confruntă cu noțiunea că dacă respecți o regulă, atunci trebuie să le urmezi pe toate. Atunci când lesbienele sunt trecute prin filtrul unei priviri agere de mascul, doar prin simplul fapt că sunt femei, nu sunt preferabile nici atenția, nici repulsia. Deși părul poate să fie un simbol important al sexualității, social media ne-a permis modalități mai ușoare prin care să ne facem cunoscuți, iar ceea ce distribuim și ce ne definește nu se rezumă la păr – este mult mai mult decât atât.

La șapte ani, nu voiam să mai am păr lung. Voiam să mă joc leapșa pe pupici la școala mea de fete fără să simt cum îmi atârnă o coadă în creștetul capului. Voiam să mă prefac că sunt un băiețel pe nume Billy pentru că băieții păreau să aibă o viață mai ușoară. Habar n-aveam ce-i aia o lesbiană, dar știam exact care erau așteptările pentru fete de fiecare dată când un frizer refuza să-mi taie buclele roșcate. Într-un final, după ce eram alungată de aproape șase oameni care erau bucuroși să le ofere altor tipe disperate tunsoarea „The Rachel”, alături de falsa promisiune că le va face la fel de fermecătoare ca Jennifer Aniston, cineva a fost de acord să mă radă în cap. M-am urcat în scaunul ei mic de dentist și m-am uitat la peretele împodobit cu viniluri vechi, în timp ce clinchetul foarfecelor ei care mă gâdilau s-a transformat în furnicături ce mi-au străbătut tot corpul. Ce-i destul de amuzant e că într-un final și-a părăsit soțul pentru o altă femeie. Și mai trist e că mi-am lăsat părul să crească – am fost confundată cu un băiat în timpul unor jocuri în care eram grupați pe sexe și s-a țipat la mine pentru că am intrat în toaleta fetelor. Încercarea mea de-a evada dintr-o cutie, de a mă simți mai confortabil în propria piele, n-a făcut decât să mă arunce într-o altă cutie, mult mai înfricoșătoare. Abia la sfârșitul adolescenței mele, când un frizer s-a lăsat puțin dus de val și m-a lăsat cu genul de chică văzută până atunci doar la Danny, chitaristul și solistul trupei McFly, abia atunci m-am tuns iar scurt. Eram considerată din nou tip, mă îmbrăcam din nou la costum, ferindu-mă de pipăielile bărbaților care își făcuseră un obicei din a merge în aceleași cluburi ca fetele minore. Mai târziu aveam să intru în baruri gay cu un buletin fals și fără prieteni alături, dar să simt instantaneu că fac parte din comunitate.

Nu e minunat că totul este acceptat atât de ușor în zilele noastre? În loc să merg la frizer cu o poză de-a lui Shane din The L Word, pe care o mototoleam rușinată, fetele și femeile pot acum s-o menționeze pur și simplu pe Christine and the Queens, care are o tunsoare nouă mișto de butch. Sau pe Cara Delevingne, Kristen Stewart sau chiar Katy Perry, dacă asta își doresc. Frizurile astea scurte sunt reconfortante, nu genul pe care saloanele Toni + Guy le-au oferit femeilor hetereosexuale, de când Frankie de la Saturdays și-a tras un bob pixie și lesbienele de pretutindeni au fost nevoie să admită că intuiția lor fusese greșită. Vezi tu, sunt milioane de feluri prin care poți să-ți exprimi feminitatea și nu toate sunt despre cum vor bărbații să arătăm!

Întoarcerea mea de la facultate din Londra într-un oraș muncitoresc și liniștit a coincis cu revenirea la aceeași tunsoare militărească de la 7 ani. Doi ani am îndurat perioada în care mi-a crescut părul la loc, doi ani în care am fost strigată „băiatu’” de prea mulți tipi heterosexuali și în care destui gay beți s-au holbat la mine. De îndată ce s-a sfârșit acea perioadă dificilă și părul mi-a trecut de urechi, munca a devenit mai ușoară, căci colegii mă considerau mai puțin dură și nu s-au jenat deloc să mi-o spună. Viața a devenit mai ușoară pentru că există așteptarea asta, chiar și în comunitatea de lesbiene, că tipele butch ar trebui să agațe alte femei. Mi-a fost mai ușor și să mă îmbrac – atunci când ai părul lung, poți să te îmbraci în pantaloni cargo și teniși fără să se holbeze lumea la tine prea des. Este și floare la ureche: în timp ce toți iubiții fostelor mele și ale celor care mi-au scăpat printre degete au un păr care se rărește mai repede decât șansele lor la măritiș, eu mă simt puternică atunci când mă laud cu părul meu des și lung. Totuși, încă mai am porțiunea aia rasă la ceafă, lată de patru degete. Cuibărită acolo este speranța că într-o zi, la fel ca Lena, o să fiu din nou suficient de curajoasă să mă tund la fel de scurt ca ea, că o să fiu la fel de îndrăzneață și frumoasă. Să-i cer lumii să se modeleze după mine, nu invers.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.