Eram în facultate, prima oară când am rostit „Mie mi se par o porcărie cărțile de self-help!”. A urmat un șir interminabil de lamentări și proteste (parțial de la cititori avizi de cărți de self-help, care tocmai ce aflaseră secretul de la Rhonda Byrne, Louise Hay etc.) despre îngustimea mea de minte și lipsa mea de viziune, peste limitele educației mele de psiholog. Huo!
Mulți ani mai târziu, după ce-am lucrat dezvoltare personală (cu mine și cu alții) și am citit sute de materiale foarte bune pe tema aceasta, cred în continuare același lucru: cărțile de self-help sunt, în mare parte, inutile și contraproductive. Cu toate astea, românii sunt mari cititori de cărți motivaționale, fiind printre cele mai vândute în fiecare an.
Videos by VICE
Nu am o reținere în ceea ce privește nevoia de informare, atunci când îți propui să faci schimbări în viața ta și nici nu desconsider puterea ta de a te ajuta pe tine însuți. Dimpotrivă, le încurajez pe ambele.
Mi se par stupide, însă, majoritatea cărților de self-help, pentru că:
Pretind să fi găsit o rețetă pentru dezvoltare și vindecare
Tipurile astea de cărți par să îți vândă soluția simplă pentru viața ta complicată (alături de cele care te fac antreprenor la prima lectură sau te învață să ademenești partenerul ideal, în funcție de zodia lui), dar de cele mai multe ori, te umplu de anxietate, îndoială și te previn să adresezi creșterea personală în mod corect.
Nu există rețetă sau metodă general valabilă sau aplicabilă. Creșterea personală este un proces în care efortul tău trebuie raportat la nevoia și istoria ta.
Dezvoltarea devine personală atunci când implică o strategie care-ți este dedicată. Dacă ea este prefabricată, are multe șanse să nu funcționeze pentru tine, într-un mod sustenabil.
Nu îți oferă ceea ce ai nevoie atunci când citești cartea
Cele mai multe cărți de self-help nu sunt cumpărate de oameni care se simt deja puternici, care au deja o imagine clară a cine sunt și de ce sunt unele lucruri dificile pentru ei, ci de persoane care tocmai află (cu rușine și disconfort) că au nevoie să-și dezvolte puterea personală. Atunci cărțile astea nu fac altceva decât să te țină în negare și într-un soi de fals start al dezvoltării tale personale.
„Mă simt anxios!”, „Mi-e rușine să vorbesc în fața altora!”, „Nu știu cum să spun nu!“, „Mă simt stresat, tot timpul!”, „Când m-am despărțit de X, mi-a zis că…” – astea sunt câteva dintre realizările tipice în urma cărora oamenii pun mâna pe cărți de self-help, atunci când au, de fapt, nevoie de ajutor și nu de soluții generice.
Profită de vulnerabilitate în loc să o facă un catalizator pentru schimbare
Ce mă înfurie la cărțile de self-help este că profită de faptul că atunci când te simți vulnerabil tinzi, ca toți oamenii, să sări la o rezolvare rapidă. Iar ăsta este fix opusul dezvoltării personale.
În dezvoltare personală, petreci timp cu lucrul care te face să te simți vulnerabil, pentru că ăla este momentul în care te simți, de fapt, deschis la posibilitatea de a avea nevoie să crești. Dacă sari la soluție, diminuezi disconfortul, dar ratezi dezvoltarea.
Îți propun o problemă care s-ar putea să nu fie a ta
Problema cu a te autodiagnostica este faptul că ai toate șansele să te înșeli sau să interpretezi greșit implicațiile.
La o cină, acum ceva timp, o doamnă mi-a povestit că și-a dat seama că problema ei este lipsa optimismului. Citise o carte despre asta și cum să-ți corectezi buba asta, iar ea avea toate semnele, liniuță cu liniuță: sentimente de frustrare, furie, nefericire, nesiguranță, lipsa unei perspective etc. A spus asta ferm. Avea semnele, avea pașii spre soluție, avea controlul – adio frustrare! La aceeași cină, mai târziu, povestea cuiva despre absența soțului ei din viața familiei lor, faptul că nu mai poate să lucreze toată ziua de una singură pentru afacerea lor, că soțul refuză să îi explice și ei ce planuri are pentru viitor, că i s-a acutizat aritmia cardiacă și ceva despre nunta fiului lor. Părea amorțită și tristă, după ce a spus toate astea.
M-am întristat și eu și mi-am zis în gând „carența de optimism nu e nici pe departe problema ta, ci o reacție normală la o situație anormală”. Și nu am vrut să-mi imaginez ce va simți, despre ea și despre schimbare (apropo de optimism), atunci când cartea aceea cu pași nu-i va rezolva, în mod previzibil, problema.
Creșterea, vindecarea și dezvoltarea personală nu funcționează așa
Creșterea personală este efectiv un proces de creștere, pe care nu îl poți păcăli în câțiva pași simpli. Există o diferență între înțelegerea rațională și cea emoțională, a experienței tale. Procesăm diferit tipurile de informații și e nevoie de timp, sprijin și îndrumare pentru a o face.
Poți citi că e necesar să abandonezi concepții rigide despre viață/abundență/tine însuți și să fii de acord. Însă, să nu fii, încă, pregătit să le dai drumul, pentru că există multe alte implicații emoționale. De-asta știi, adesea, ceea ce ar trebui făcut (și nici nu te surprind cărțile astea, pentru că îți spun lucruri la care te-ai gândit, deja), însă simți că nu poți să o faci.
Să citești o carte nu echivalează cu timpul petrecut pentru a te înțelege. Așa că promisiunile cu care vin cărțile astea la secțiunea „La sfârșitul acestei cărți, vei putea să…” nu sunt întocmai realiste. Singura promisiune pe care ți-o poate face este că vei fi informat despre. Cum și dacă vei putea face acele lucruri necesită timp, experiență și sprijin.
Taie căi valoroase prin care te poți înțelege și dezvolta – creează scurtături
Chestia este că, de cele mai multe ori, pui mâna pe cărțile astea atunci când simți disconfort, mai mare sau mai mic, într-o zonă a vieții tale. Iar cărțile astea tind să facă un bau bau tocmai din ceea ce îți creează ție disconfort. Anxietatea e oribilă, gândirea ta e șuie și de-asta nu faci bani, emoțiile tale trebuie controlate ferm, nevoia ta de siguranță te ține pe loc, ego-ul tău e o problemă uriașă – ceva devine inamicul.
Dar acel disconfort are o noimă și este în regulă să fie o experiență neplăcută. Și este evident că trebuie să îi dai atenție și să îl adresezi.
Dar, dacă muști momeala de prin cărțile astea și începi să îți vezi frica, anxietatea, emoțiile, gândurile sau pe tine însuți ca fiind principalul tău adversar, atunci este ca și cum ai avea un bec aprins în bordul mașinii tale și ai încerca să îl de-cablezi, pentru că te irită, în loc să verifici uleiul. Problema rămâne acolo și va reapărea, mai devreme sau mai târziu.
Te lasă singur cu impactul emoțional
Când citești, creierul tău tinde să facă diferite conexiuni cu experiența ta. Procesul ăsta este amplificat în momentul în care citești cu intenția de a înțelege despre tine însuți.
Așa apar insight-uri sau conștientizări. Citești, iar pe măsură ce te identifici și procesezi ce descoperi, devii conștient de diferite aspecte legate de experiența ta.
Problema e că, pe măsură ce devii conștient de părți din experiența ta, tind să vină la suprafață și o serie de sentimente și emoții reprimate, legate de experiența respectivă. Poate fi furia, frica sau tristețea pe care ai simțit-o în experiența inițială (aia care face, de exemplu, ca ție să îți fie greu să spui „nu”, acum). Iar asta poate fi o experiență tulburătoare, dacă nu faci dezvoltare personală într-un cadru securizant, în care să le procesezi și să le eliberezi în siguranță.
Te hiper-responsabilizează până la culpabilizare
Multe dintre cărțile astea practică un soi de discurs motivațional, de tipul „Doar tu poți!”, „De tine depinde!”, „Trebuie doar să vrei!”, cu scopul de a-ți stimula puterea personală. Însă, ce fac adesea este să creeze sentimente nerealiste de rușine și vinovăție, atunci când n-ai reușit să faci ce îți spun ele.
Ești, în primul rând, responsabil pentru tine însuți, iar asta implică atât eforturile de schimbare, cât și necesitatea de a avea grijă de tine, așa cum ești în momentul de față, și de a discerne ce ține sau nu de tine.
Sugerează un model de normalitate care te exclude
Normalul implică stări în care vei simți multe lucruri, vei fluctua, vei avea o gamă întreagă, în care comportamentul, posibilitățile și sentimentele tale se vor manifesta. Normalul este întotdeauna acordat la realitate. Iar cărțile astea, în mare măsură, nu. Sau, cel puțin, nu la a ta.
După lectura unui manual care-ți induce cum că atitudinea e totul, nu te poți aștepta că atitudinea aia va deveni o obișnuință. Asta este ceea ce nu spun cărțile și induc, din nou, sentimentul de inadecvare și eșec, atunci când nu poți susține un fel non-autentic de a fi.
Vei fi tot timpul fericit, de azi înainte!
99% platitudini și bun simț
Mare parte din conținut este conceput în jurul multor platitudini, detaliate suficient încât să rezonezi cu ele și să îți pară deosebit de specifice, însă vagi și lipsite de prea multă substanță. La finalul multor asemena cărți, simți că nu ai căpătat nimic și ai citit aceeași frază, enunțată în mii de moduri.
Este un fenomen psihologic comun, efectul Forer (sau Barnum), prin care tinzi să te identifici cu un conținut compus dintr-o serie de atribute generale, doar pentru faptul că sunt enunțate și detaliate ca și cum ți-ar vorbi despre experiența ta personală.
Trivia: Pe el se bazează și unele previziuni astrologice, horoscopul mult iubit, teste online și unele teste de personalitate care nu sunt științifice.
Și, totuși, când sunt utile cărțile astea
Sunt utile, dacă ai parcurs ceva din procesul tău de dezvoltare personală și te afli în punctul în care îți trebuie o unealtă cu care să ajustezi ceva specific. Chiar și atunci, trebuie să experimentezi și să fii creativ cu tehnicile și metodele astea, pentru că cel mai probabil, nu vor funcționa pentru tine ca la carte. Pentru ca tu nu ești din carte, tu ești din realitate.
Denisa Călin este psiholog și psihoterapeut integrativ, lucrează cu și scrie despre probleme de sănătate mintală. O poți urmări și pe pagina ei de Facebook.
Editor: Iulia Roșu
