italia, case abandonate in italia
Toate fotografiile sunt ale lui Thomas Jorion publicate cu acordul galeriei „Esther Woerdehoff”
Călătorii

Fotografii cu decadența palatelor abandonate din Italia

În ultimii 20 ani, Thomas Jorion a fotografiat gloria apusă a unor foste palate și case de vacanță.
Vincenzo Ligresti
Milan, IT
MC
translated by Miriam Cihodariu

„E o plăcere pentru mine să împart fotografiile astea cu lumea, dar desigur că cea mai mare plăcere rămâne să le vizitez. Să le simt, să le descoper și să le fotografiez.”

Thomas Jorion, născut în 1976, e un fotograf francez care locuiește în Paris și a vizitat lumea timp de douăzeci de ani în căutarea caselor de vacanță și a clădirilor lăsate în paragină.

În prima parte a carierei sale, Jorion a căutat palate încă din perioada colonială franceză în țări precum Vietnam, China și Madagascar, iar rezultatul a fost redat în proiectul Vestige d'Empire; în a doua partea, atenția a fost mutată asupra Italiei. În explorarea sa, care a durat un deceniu, a surprins palatele din secolele al 18-lea și al 19-lea ale peninsulei, pe care le-a publicat apoi în cartea Veduta.

Publicitate

„În 2009, am fotografiat pentru prima dată clădiri din Italia și eram fascinat de culori și fresce, cu mult diferite de cele franceze. D-aia am revenit de câteva ori, mai ales în 2016, când am realizat că mai am multe de văzut.”

Locurile astea au fost găsite de Jorion printr-o analiză minuțioasă a imaginilor din satelit și cu ajutorul primit de-a lungul călătoriilor. Când a tras cadrele, fotograful și-a folosit mereu „camera pe format lat, film negativ color 4x5”, și lumină naturală. „Voiam să le arăt cititorilor frumusețea clădirilor din Italia exact așa cum e. Bogăția decorațiunilor și diversitatea arhitecturii dintre nordul și sudul Italiei”, a explicat el.

Descrierile celor 150 de fotografii din cartea Veduta arată anul în care cadrul a fost făcut și regiunea din Italia în care se găsește palatul, dar niciodată locația exactă sau numele, ci detaliile sunt înlocuite de un cuvânt ales de Jorion. Până la urmă, Jorion, ca orice explorator urban care se respectă, nu vrea să ofere informații despre locurile pe care le-a fotografiat.

Mai jos găsești lucrări din cartea sa:

Italia

Pirită, LOMBARDIA, 2020.

Italia

Nocturnă, Apulia, 2018.

italia

Arhanghelul, SICILIA, 2019.

italia

Curtezană, SICILIA, 2020.

italia

Zmeu, EMILIA-ROMAGNA, 2019

italia

Furioasa, TOSCANA, 2019.

italia

Vedeta, LIGURIA, 2018.

italia

Serpentine, LOMBARDIA, 2016.

ca.jpeg

Coperta cărții