Am vorbit cu românul care aduce la Brașov sportivi capabili să doboare recorduri mondiale

Brașov e mai mult decât Poiana, urși și orașul ăla care are pe munte un semn ca la Hollywood. De câțiva ani, e și orașul în care se întâmplă atletism ca-n țările alea în care care cauți city break ieftin. E vorba de Brașov Running Festival, care în 2023 e între 9 și 10 septembrie. 

Competiția e și pentru amatori, dar mai ales pentru profesioniști – și cursa acestora este singura din România certificată World Athletics Elite Label. La Brașov, vor fi doborâte și recorduri mondiale, ba chiar încă din primul an exista potențialul să se întâmple asta. 

Înainte de ediția din 2023, am vorbit cu Daniel Șanta, directorul Brașov Running Festival, ca să aflu de ce aleargă oamenii, dar și cum a ajuns Brașov un oraș în care vin sportivi de performanță ca să încerce să doboare recorduri mondiale. Pe măsură ce se întâmplă asta, sportivii locali își pot da măsura performanța lor – și să încerce să scoată mai mult.

În momentul în care vine un sportiv de jocuri olimpice, de competiții internaționale, intri în cursă cu el și acela ia rapid avans mare în fața ta, oricât de bun ai fi tu la nivel local, treaba asta trezește ceva în tine. Te face să vrei mai mult. Daniel a observat treaba asta și în rândul amatorilor entuziaști.

Cursa 10K de masă de la Brașov Running Festival începe după cursa elitelor. „Cred că publicul cel mai avizat pentru cursele de elită, în calitate de spectatori, sunt alergătorii amatori. Când faci asta, înțelegi un pic mai mult ce înseamnă efortul ăla și experiența asta de-a concura după cei mai buni e super motivațională. Îi vezi pe oamenii cu cinci kile în plus sau la peste 50 de ani cum au un boost de motivare”, a subliniat Daniel.

Până se dă startul la ediția din 2023 a evenimentului, unde vor concura tot felul de sportivi de elită din atletismul mondial, iată cum a ajuns Brașov să fie kilometrul zero pentru așa ceva, dar și de ce e important să iei în serios chiar și competiția copiilor.

VICE: De ce de ce aleargă oamenii?
Daniel Șanta: Motivația e diferită funcție de de cultură și de regiune. Dacă suntem în India, unde acum e o explozie fantastică a fenomenului alergării, este un statement în primul rând legat de gen respect. Ai în prezent femei care aleargă în șort. Acum 10 ani era o blasfemie totală. Dacă te duci în Africa, ai oameni care aleargă pentru că it’s part of their daily habit și oameni care visează să ajungă Eliud Kipchoge sau Haile Gebrselassie, la fel cum mai toți brazilienii visau să devină Pelé sau Ronaldo.

În Kenya, când am ajuns prima dată în Iten (un sat căruia ai putea să-i spui și oraș cu vreo 40.000 de locuitori – n.r.) și la intrare scria Home of Champions, am avut senzația că e regie când dimineață toată lumea alerga. Într-adevăr, unul era polițist, altul era poștaș. Dar fiecare aleargă pentru că speră că la un moment dat va da lovitura. 

Dar nu toți vor da lovitura, ba chiar foarte puțini.
Da, și fix visul ăsta vine și cu foarte multe probleme, pentru că toată lumea este dispusă să facă shortcut-uri, cum e fenomenul dopingului din Africa, care este o mare problemă. Dar, în esență, motivația oamenilor este cât se poate de individuală și asta este fantastic, e de o diversitate incredibilă.

Oamenii aleargă după lucruri sau de lucruri sau aleargă pentru că ceva. E un spectru extrem de larg. Alergatul e un fenomen ultra global, în timp ce noi avem o percepție că e o chestie de nișă. 

Totodată, nu prea poți să-ți închipui un alt sport fără alergare și atunci atletismul și alergările sunt, de fapt, o bază fundamentală de pregătire și de selecție pentru orice alt sport. 

Ce mi s-a părut fascinant, de exemplu, în Kenya e că am văzut un nene care a venit la un concurs de juniori și copii și a zis antrenorului: „Mie nu-mi trebuie ăia primii trei–cinci ai tăi cu care vrei să faci atletism. Dă-mi-i pe ăia de la locul 10 încolo, care au rezistență foarte bună, că eu fac o echipă de fotbal.”

Pentru alte sporturi tu vrei niște copii care au deja niște calități bune la nivel de rezistență, după care să vezi dacă dintre ei unii care sunt tehnic buni, tactic buni, în funcție de nevoile sportului tău. Dar asta este baza.

Din multe puncte de vedere fotbalul e rege, dar din punct de vedere realist a ce înseamnă sport atletismul e sportul rege.

Și la Brașov vin oameni care vor să stabilească un record. Dar poți alerga cu adevărat și mai repede, și mai repede?
Sunt două feluri de-a privi lucrurile. Eu sunt dintre cei care promovează ideea de a alerga mai repede. Și sunt foarte mulți care promovează ideea de a alerga mai mult. Dar eu cred pentru a alerga mai repede trebuie să conștientizezi că ai de dus o luptă de zi cu zi cu tine și cu cronometrul, ceea ce iar e un diferențiator foarte important față de alte sporturi.

Este un sport fair.

Nu ai arbitrii care să decidă dacă tu ai fost la limită și un milimetru din părul tău te bagă în ofsaid. Nu ai arbitri ca la gimnastică sau la patinaj, care judecă și subiectiv că în timpul unui exercițiu corpul era mai întins și-ți dau mai mult decât altcuiva. În același timp, e un sport care by definition te determină să fii mai bun în fiecare zi. 

Tatăl meu (Carol Șanta, acum antrenor în Kenya unde pregătește atleți de care auzi la competiții internaționale – n.r.) e antrenor de atletism și perspectiva lui asupra sportului m-a marcat în tot ce am făcut în viață.

La el e foarte bine astăzi și e clar că de mâine trebuie să fii mai bine. Eu am luat o notă foarte mare la bac și m-am dus foarte bucuros la el și el mi-a zis că, da, dar au fost patru fete care au luat notă mai mare. 

Mindsetul e ăla. Okay, oricât de bun ai fi, trebuie să fii mai bun mâine. 

Ceea ce e iarăși foarte frumos la sportul ăsta este că dacă asculți veritabili campioni o să înțelegi că este o chestiune care deschide șansele de succes către foarte mulți oameni.

O zici de parcă pot fi și excepții, momente de noroc.
Sunt, dar nu chiar noroc. Uite exemplul lui Pierre-Ambroise Bosse. A câștigat World Championships la 800 de metri, deși nu avea absolut nici o șansă. Era cotat dintre toți finaliștii cu ultima șansă. A fost doar foarte inteligent într-o cursă tactică. Și l-au întrebat în conferința de presă cum e să fii cel mai bun alergător al planetei la 800 m și le-a zis că nu el e cel mai bun alergător al planetei la 800 m. Doar că, în momentul competiției, timp de un minut și 43 de secunde, s-au întrunit toate condițiile ca el să fie primul dintre băieți, dar că by far nu e cel mai rapid un alergător de 800 m al planetei.

Și întotdeauna, mai ales într-un maraton, să vorbești despre favoriți este o chestiune mai mult de marketing, but they don’t exist. 

Constantina Diță când a câștigat maratonul olimpic de la Beijing n-avea nici o șansă. Nu era cotată în primele 20. (Ea avea 38 de ani, a devenit campioană olimpică cu un timp de două ore 26 minute și 44 de secunde – n.r.).

Dar în contextul de atunci cu umiditate ridicată cu temperaturi ridicate, cu o mulțime de lucruri care s-au întâmplat cu celelalte alergătoare, a avut șansa să devină campioană olimpică. Și nu doar campioană olimpică. A fost cea mai în vârstă femeie care a câștigat vreodată maratonului. 

Ce vreau să spun prin chestia asta este că nivelul de impredictibilitate în acest sport, nivelul la care el îți oferă șanse egale, este fascinant. 

Dacă te uiți în clasamentul țărilor care au obținut medalii la Jocurile Olimpice la atletism este cel mai bun exemplu al universalității olimpismului. E un sport care premiază individualitatea și care deschide șansele oricărui om de pe planeta asta să ajungă în vârf. Nu știu ce sport îți mai oferă șansa asta și atunci e foarte ușor să vezi în niște culori destul de roz atletismul.

Și de ce vrei să pui oamenii să alerge în Brașov?
În primul rând că nu vreau să-i pun să alerge doar în Brașov. Vreau să-i pun să alerge în toată România și dacă s-ar putea să-i pun să alerge în toată lumea. Cred că alergarea este, întâi, cel mai accesibil sport. Apoi, este o componentă esențială a unui stil de viață sănătos. 

Până la urmă orice formă de sport este utilă pentru sănătatea omului, dar este înfricoșător să ne uităm la statisticile legate de sedentarism și de apetența tinerilor către digital și numărul tot mai mic al celor care fac mișcare în aer liber. 

Cumva, este o chestiune care ține de esența noastră ca specie, că ne putem manifesta în felul ăsta. Și suntem construiți cumva sportivi. Faptul că noi nu ne mai îndreptăm spre sport e cumva trist în condițiile în care, mai ales alergarea, a fost o componentă esențială a stilului de viață al oamenilor din vremurile în care vânam animale și până în vremurile de astăzi, în care vânăm vise și speranțe și lupte cu noi înșine.

Dacă tot e vorba de trezit interesul, cum faci cursa ofertantă și pentru copii?
Întâi de toate, tratăm copilul ca pe un adult și oferim aceleași drepturi și același respect ca unui alergător adult. Sunt serviciile complete, ceea ce înseamnă inclusiv cronometraj electronic. Deși lumea n-a prea sesizat asta și n-a prea aplicat asta la nivel mare, noi am înțeles pentru că pentru un copil e foarte important dacă e pe locul 26 și nu pe locul 28. 

În cursele astea organizate amatoricesc, de fun, îți vin 12 copii și niște arbitri împart random niște cartoane cu locurile. Nu știi cine cum a venit, dar pentru copil e esențial. 

Cu cronometraj electronic, după ce se termină cursa, pe un ecran LED apare frumos locul – la o diferență de o sutime, o miime, cât a fost, cum a fost. But it’s fair și respectă efortul copilului. Am văzut asta cu ochii mei la alte concursuri. 

Bine, dar de ce ai ales Brașov pentru evenimentul din septembrie?
Eu cred că Brașov are un potențial foarte mare din perspectiva proiectului nostru și alegerea acestui loc nu este întâmplătoare. Are o poziție geografică extraordinară și îți asigură un acces foarte bun pentru oricine din aproape orice zonă a țării. În același timp, este un oraș cu potențial foarte mare din perspectiva locurilor de cazare. 

Noi ne dorim ca evenimentul ăsta să devină o sărbătoare a alergătorilor și atunci sigur că ne ducem cumva într-o zonă de tip festivalier. Nu doar alergi, dar și trăiești o mulțime de experiențe pe lângă și mă aștept ca oamenii să vină cu soția, cu copiii, cu familia, să se bucure de tot universul de experiențe care se construiește în jurul alergării și atunci cred că Brașovul este o destinație firească.

Totodată, este o zonă care are un pic de pedigree în direcția asta. Există foarte mulți oameni în zonă care practicau de multă vreme trekkingul – drumeții, cum le ziceau atunci –, fac alergare montană. Alergarea în sine ca fenomen nu e o ciudățenie. 

Eu am un motiv și subiectiv pentru care fac asta la Brașov. Într-o pornire absolut nebunească despre care, la un moment dat, mulți oameni au râs, am zis că vreau să pun România pe harta mondială a alergării și că vreau, la un moment dat, un record mondial să fie alergat pe străzile din România. 

Lumea s-a uitat la modul dream on, dar lucrul ăsta era să se întâmple anul trecut. 

Am fost până la kilometrul opt din cei zece kilometri ai cursei de elită a femeilor de anul trecut în tempo de record mondial. În primă fază mă gândeam wow cât de tare, nici n-am început și deja se întâmplă ceea ce mi-am propus și apoi mă gândeam că n-am banii de premiu. Regulile de certificare pentru cursele de genul ăsta implică o sumă minimă pe care trebuie să o plătești ca organizator dacă în cursa ta se aleargă un record mondial. Noi nu bugetasem asta, că ni se părea total neverosimil să se întâmple asta de la prima ediție. 

Mai mult, încă de anul trecut am adus câțiva dintre cei mai buni alergători ai planetei și atunci toată povestea asta a devenit una foarte reală. În momentul de față, blazonul competiției la nivel internațional este extraordinar.

În cursa masculină am avut trei oameni care au alergat între cele mai bune 10 performanțe din toate timpurile la nivel planetar pe 10 kilometri. Știu că sună foarte wow, dar s-a întâmplat în România.

Iar cursa feminină a fost la șase secunde de recordul mondial, lucru care ar fi făcut misiunea noastră aproape îndeplinită de la început.

Și ce presupune un traseu pentru alergare de tipul ăsta? Nu poți să-l faci oriunde? Că au mai fost maratoane de amatori și în București.
Eu am găsit la Brașov, după multe căutări, o infrastructură care să fie perfectă pentru ce-mi imaginam că trebuie să fie concursul ăsta. E un traseu plat, super rapid, pentru că noi l-am construit sub formă de circuit. Are un loop de 3,3 kilometri și fiecare întoarcere se întâmplă într-un giratoriu, astfel încât alegătorul, dacă e suficient de inteligent să-și aleagă traseele, aproape mereu aleargă în linie dreaptă. Apoi, hotelul din care alergătorii coboară e la 200 de metri de linia de start. 

Are o zonă pietonală foarte circulată, unde am suficiente șanse să aduc public spectator care să descopere experiența, să se bucure de ea. În același timp, sunt și într-o zonă comercială, sunt și într-un cartier.

La nivel mondial, concursurile astea se întâmplă în centrele turistice, în zonele cele mai cunoscute dintr-un oraș, unde adresabilitatea este destul de mare în special pentru turiști, dar nu neapărat pentru localnici. Ori noi știm că pornim din punctul în care competițiile astea trebuie să educe și să creeze un precedent pentru niște oameni care nu au interacționat niciodată cu ele. 

E mult mai ușor să le duci în cartier, acolo unde oamenii vor vedea din bloc. Văd pe geam că se întâmplă, că s-a blocat strada. Poate te înjură prima dată, dar le vei stârni curiozitatea și se vor uita să vadă ce se întâmplă. Asta s-a întâmplat anul trecut, când am avut foarte mulți oameni care au coborât din blocuri cu copiii de mână. 

Au venit dimineața la 9 și n-au mai plecat până la 15. Au băut și un suc, au mâncat și o înghețată, s-au uitat și la spectacol, au aplaudat și cunoscuții pe care i-au văzut în alergare. Și, dintr-o dată, dintr-o chestie care era simplă curiozitate s-a transformat într-o sărbătoare a comunității.