5 apartamente de lux în care bogații din București au adunat tot kitsch-ul din lume

Articolul ăsta e pentru ambele categorii de oameni: și pentru cei cu bani, care își permit să cumpere un apartament mare și scump, și pentru cei ca mine, săraci, dar care vor să-și clătească ochii. Au de toate: kitsch, artă, aproape artă, strategie, management al spațiului, creativitate și un je ne sais quoi pe care o să-l numesc mai simplu „ce naiba a fost în capul proprietarului?”.

Știu că acum ești în carantină și tot vezi aceiași pereți vopsiți în galben, crem, portocaliu sau roz pal. Hai, că cei mai îndrăzneți au poate și un perete verde sau albastru. Pe cei care locuiesc la case cu curte, sunt doar invidioasă.

Așa că ia un loc, pe canapeaua ta normală, de la Ikea, și hai să-ți arăt cum s-au gândit bogătașii să-și trateze apartamentele. Asta, dacă vrei și tu inspirație de cum să-ți decorezi casa, ce tablouri să-ți alegi și să afli răspunsul la întrebarea „e ok să-mi cumpăr păcănele pentru acasă?”.

Ideea articolului a apărut de la apartamentul ăsta. La 170 de mii de euro, locul are tot ce trebuie. Trei camere și stai la etajul 12. Un indiciu la ce nivel înalt ca la Dubai vei fi, dacă te muți aici. Eleganța se deduce din prima poză: living room-ul. I-aș zice sufragerie, dar parcă e prea învechit pentru camera asta.

Poate să aibă diferite atribuții. În stânga, o canapea minunată fie pentru musafiri, fie pentru videochat. Lângă copăcel, despre care nu știi dacă-i artificial sau nu, poți zice că ieși în parc, mai ales în vremea coronavirus. În dreapta, ai un mic lăcaș de cult, cu vitralii, pentru rugăciuni. Iar mai în dreapta, se recomandă melomanilor.

În butoiul-cimpoiul-vaza de sub icoană pot doar ghici ce se află:

Când eram mai tânără, am spart cu o prietenă dulapul în care taică-su avea băutură. Noroc că el nu era tipul care a strâns toate sticlele astea, că probabil ajungeam în comă.

Dar trebuie să apreciezi echilibrul din cameră: erudiție, alcoolism și jocuri de noroc. Îmi și închipui cum i-a venit ideea să-și ia păcănele acasă. Noaptea, târziu, în vremea dinainte de coronavirus, era ultimul om din cazinou. Deja băgase cinci sute de lei, dar tot își spunea că la cât a câștigat în dățile anterioare, el e pe plus. Chelnerița vine, zice că totuși trebuie să închidă localul când, deodată, o lumină se pogoară și se aude de nicăieri „Nicule, norocul uneori ți-l faci cu mâna ta!”. Iar Nicu a înțeles că asta înseamnă să-și cumpere un aparat acasă.

Parcă nu pot trece mai departe fără să spun ceva de candelabru. De ce? Pare ca și cum e făcut din chihlimbar.

Opulența există și-n camerele astea. Aici intri în dormitorul sultanului, patul pare adus direct din Țara Somnului Dulce. Te-ai gândi că, totuși, un connoisseur al lucrurilor scumpe, așa cum e și proprietarul, ar avea o pătură mai rafinată, o plapumă cusută cu fir de aur de mâinile celor mai puțin bogați. Dar nu. În schimb, avem trilogia covoarelor numite „așa nu”. Mai ales că ăsta pare și puțin murdar.

Toaleta e locul în care lucrurile o pot lua oricând razna. Cineva poate să aducă subtil o boxă, să bage „La inimă m-ai ars”, varianta dubstep, și cu decorul ăla faci ușor un party.

Oglinda aia e din Albă ca Zăpada, vrăjitoarea o întreba mereu cine e cea mai frumoasă din țară. Dincolo de gluma nereușită, nu mă pricep la mobilier, pare să fie o piesă interesantă, dar care nu-și are locul într-o casă în care îmbini păcănelele cu Iisus și alcoolul.

La Foișorul de Foc e un loc în care nu cred c-ai fi vrut să te prindă izolarea, pentru că probabil toate obiectele de aici te-ar fi lăsat fără aer.

Tot ce avea bunică-ta în sufragerie dus la superlativ, răsfirat într-un apartament cu milieuri cu tot. E un loc din ăla care te face să te simți zilnic ca într-un videoclip de rap rusesc cu vieți de magnat pline de opulență. Sau ca-n reclama aia șmecheră, mă rog, îți mai lipsește baby girafa, dar îți iei un pudel măcar. Ai 115 metri pătrați și clar artistici toți.

Cel puțin, din pozele astea, totul arată ca niște exponate de la un muzeu prăfuit. De zici că e răspunsul la unde se duc tablourile lui Vâlcov când se duc? Dacă te uiţi bine, găseşti şi tabloul lui Van Gogh furat la finalul lui martie. (Nu de Vâlcov.)

Nu-mi pot explica ce înseamnă toate astea, dar pot doar să ghicesc. În stânga ai tronul lui Ștefan cel Mare, în față, jos, o rămășiță de sobă și o capcană de șoareci, iar în dreapta, pe dulap, ai o narghilea mai fancy. Din tot tabloul ăsta care îți face ochii să lăcrimeze nu lipsesc, nici de data asta, icoanele, religia, Iisus. Toți bogații par să se fi lepădat de Satana!

Fix ca pe vremuri, găsești aici elementele din Occident cu care să te lauzi rudelor și prietenilor.

Perna Marylin Monroe și steagurile cu Australia, două viori Stradivarius pe pervaz, o motocicletă Harvey în miniatură și bustul unui șmecher pe calorifer.

Camera e ca un oracol din generală. Efectiv te uiți la poza asta și poți să răspunzi la toate întrebările pe care le-ai pune acolo. Ar trebui să existe expresia „arată-mi o poză cu camera ta să-ți spun cine ești”. Acum încep să mă gândesc cum ar arată o încăpere care să mă descrie.

Pe scurt, dacă vrei să fii un adevărat creștin boem, pentru patru camere de arhiepiscopie românească, nu trebuie să scoți din buzunar decât o sută de mii de euro.

Dacă scafandrii ar fi reușit să ajungă mai devreme la epava Titanicului, ar fi reușit să recupereze probabil aceste piese de mobilier. În cazul autohton, cu puțină creativitate s-a creat acest apartament din Aviatorilor. Probabil de-aia și costă 278 950 euro. Voiau ca prețul să arate ca un număr de telefon, dar s-au oprit totuși la șase cifre. N-au mai pus și prefixul, slavă Domnului!

Descrierea locuinței este de analizat totuși. Fiecare spațiu din apartament este detaliat și astfel aflu că WC-ul de serviciu are o suprafață de 1,25 metri pătrați. Iar din finisajele de lux, înțeleg că aproape totul e făcut din lemn de stejar masiv. Nu m-ar mira să aflu că și televizorul are ceva rămășițe în cabluri. Are 95 de metri pătrați, trei camere și blocul are orientare est-vest. Era mai amuzant dacă scriau că se învârte în funcție de soare.

Aici poți observa canapeaua pe care s-a așezat Rose și i-a zis lui Jack: „Draw me like one of your French girls”.

Recunosc, apartamentul ăsta nu-i de nasul meu. E de burghezi erudiți 2.0. Camera asta îmi imaginez că e un fel de oază de liniște. Îmi dă senzația că e locul bun de meditație și că tapetul de pe pereți e antifonic sau mai magic decât la Școala Hogwarts: oprește orice sunet de bormașină de la vecini. Un fel de strat protector împotriva lumii rele și parșive. Ori asta, ori arată ca dormitorul din telenovelele tip Clona.

Și dacă în poza precedentă, laptopul stătea cuminte pe canapeaua tip recamier, pe care ar fi invidios și Bhagavan Doc Antle din Tiger King, în imaginea asta, modernul se îmbină cu vintage-ul prin prezența acestui calorifer pe verticală, cum n-au văzut săracii în viața lor.

Locul ăsta ar putea fi mișto pentru cineva căruia îi pică bine mobila grea. Wink.

145 de mii de euro și-ai patru camere la Casa Presei. Dar nu orice camere, ci unele umplute de artă. Unde dai cu ochii, hop, răsare un tablou, o sculptură, un milieu sau un bibelou. Ar trebui scrisă o nouă lege „nu da niciodată elefantul din porțelan pe farfurii pictate”. O să mă mai gândesc la o variantă mai catchy.

O să jucăm mai multe jocuri. Primul level e să găsești al doilea candelabru. Al doilea e să răspunzi la întrebarea: „Ce crezi că nu se potrivește aici?”.

Îmi şi închipui cum proprietarul avea insomnii şi s-a gândit: „Bă, oi n-am. Mai bine mergeam la stână decât la corporație! Dar acum pot să număr altceva. Eventual niște tablouri”. Și de atunci, Costică și-a umplut casa cu tablouri. Să-i treacă insomniile, că Melatonina nu l-a mai ajutat.

Asta sau poate că nu mai voia să vină vecinii în vizită. Așa că le-a zis „Am o parolă. Dacă eu dau jos tablourile și voi le puneți cum erau înainte, puteți rămâne la o cafea”. Și de atunci Costică n-a mai avut prieteni.

Încep să nu mai înțeleg pasiunea oamenilor pentru abundența de tablouri. Și mama cosea tablouri la un moment dat din plictiseală, până am făcut împreună cu toată familia o intervenție să se oprească. Astfel, operele de artă au ajuns în boxă.

Păcat de apartamentul ăsta, pare spațios și luminos. Dacă dă peste un stăpân mai puțin pasionat de pictură, are șanse mari să devină un spațiu bun pentru următoarea izolare.

Dacă dorințele pe care ți le-ai pus au fost mult mov, ceva să aducă a aur, barosăneală și terasă - ei bine, duhul care locuiește în acest apartament deja ți le-a îndeplinit. Cred că așa arată și interiorul lămpii lui Aladdin. Sau poate doar e locul în care a venit Ariel când s-a plictisit de ocean. Probabil de acolo și numele de Poseidon Residence. Nu mă pot hotărî.

La aproape trei sute de mii de euro (299 000, ca să fiu mai precisă) poți trăi ca un magnat cu tendințe orientale. Aici poți ușor să te carantinezi la fel ca Regele Thailandei, adică cu tot haremul tău. Ai 250 de metri pătrați întinși pe trei etaje, poți să-ți faci de cap. Vedere spre lacul Plumbuita și două locuri de parcare.

Datorită descrierii acestui apartament am aflat și ce înseamnă logie. Adică, aproape un balcon, dar nu tocmai. Mai mult o terasă de bogați. Bunica i-ar zice tot prispă.

Imaginează-ți următorul scenariu: tu, câțiva prieteni, mici, costițe și somon, toate pe grătar. Din boxe răsună noua melodie Jador, dar pentru că încă n-ați băut destul, lăsați pe trap, că sunteți băieți serioși. Berea curge, soarele arde, dar nu cât să deranjeze. Bani aruncați în aer. Dar pentru că așa ești tu, pui totuși o postare pe Facebook în care te plângi cât de grea e carantina.

Apartamentul ăsta m-a făcut să-mi doresc doar să-mi cumpăr o terasă. Atât. Nu-mi trebuie și restul de camere.