filme horror bune pentru halloween
Foto: Thirst (2009)
Filme

15 filme horror sexy pe care merită să le vezi de Halloween

De la videochatiste sadice și vampiri gay până la fetișuri cu accidente de mașină, îți recomandăm filme care trebuie neapărat să fie pe lista ta.

Horrorul și pornografia au mers mână în mână dintotdeauna. Ambele au fost controlate cu strictețe prin regulamentul moral al Americii pentru filme, cunoscut sub numele de Codul Hays, până în anii '60, iar tabuul a durat mult timp, chiar și după ce codul a fost înlocuit de sistemul de clasificare MPAA, care a făcut din sex și frică un teritoriu interesant pentru regizorii care voiau să creeze ceva șocant și controversat. La urma urmei, atât filmele de groază, cât și scenele de sex urmăresc să trezească în noi reacții viscerale, dar în moduri diferite. 

Publicitate

De la horror erotic, care îmbină teama cu dorința carnală, la horror visceral care explorează intersecția dintre durerea intensă și plăcerea intensă, secolul trecut e plin de filme de acest gen. Iată cele mai bune filme picante, dar înfricoșătoare, pe care ar trebui să le vezi de Halloween.

The Hunger (1983)

Nimic nu reprezintă mai mult energia bisexuală decât David Bowie în rolul unui soț vampir cu o soție vampir, interpretată de acest super gay icon Catherine Deneuve, într-un film care îi plasează într-o triadă cu Susan Sarandon.

Acțiunea din The Hunger se petrece în New York. Miriam (Deneuve) e un vampir letal și superb care se hrănește cu sânge de clubberi. Dar stilul ei de viață e dat peste cap când observă că soțul ei vampir (interpretat de Bowie) îmbătrânește mai repede decât ar trebui, ceea ce nu e normal, pentru că, dohh, este vampir. Atunci apare Susan Sarandon în rolul unui doctor care salvează situația și, în același timp, se îndrăgostește de cei doi.

Când a avut premiera, criticii l-au lăudat pentru partea vizuală, dar au fost dezamăgiți de lipsa unei intrigi mai dezvoltate. La câțiva ani distanță, gotherii din toată lumea l-au revendicat ca pe un film cult. 

Bram Stoker’s Dracula (1992)

După ce a regizat unele dintre cele mai bune filme realizate vreodată, The Godfather și continuările lui, Francis Ford Coppola a decis să schimbe lucrurile și să adapteze niște materiale literare mai fantastice. Versiunea sa a romanului Dracula al lui Bram Stoker - cu Winona Ryder, Keanu Reeves, Gary Oldman și Anthony Hopkins - preia o mare parte din codul sexual al romanului de groază original din 1897 și îl transformă într-o poveste erotică de răscumpărare romantică, plină de groază, mușcături de gât și scene de dragoste ispititoare.

Te uiți pentru că ți s-a promis o poveste înfricoșătoare cu vampiri, rămâi pentru un film despre cum dorința te poate aduce în cele mai volatile și ucigașe situații.

Publicitate

Nekromantik (1987)

Există oare un semn mai bun pentru un film de groază dubios decât că a fost interzis în mai multe țări? Filmul ăsta, care este indisponibil în Islanda, Malaezia, Singapore și în unele părți ale Canadei, plasează în același context conceptele de infidelitate și mortalitate.

Filmat în Germania de Vest, spune povestea lui Rob, un bărbat care lucrează pentru o companie de curățenie care face curat la locurile crimelor și, care, la fel ca partenera lui, Betty, are o obsesie necrofilă. După ce descoperă cadavrul în putrefacție al unui grădinar singuratic, Rob îl aduce acasă pentru Betty, dar în scurt timp, descoperă că iubita lui iubește cadavrul mai mult decât pe el.

A Night to Dismember (1983)

E mai mult un slasher de modă veche din anii '80 decât un horror erotic, dar își merită un loc pe listă datorită talentelor care joacă în el.

Doris Wishman, regizoarea filmului, a început cu filme despre nudism, după care a luat-o în direcția erotică și, în cele din urmă, a făcut filme porno prin anii '70 și '80. După nebunia cu filmele slasher, tipa a realizat A Night to Dismember, despre o femeie care iese dintr-un centru de boli mintale și descoperă că blestemul care i-a fost transmis prin linia de sânge a familiei sale e încă foarte prezent și o face să pornească plină de furie și violență prin oraș ca să dezmembreze oameni.

Protagonista filmului, Vicki, e interpretată de regretata Samantha Fox, cunoscută pe atunci mai ales pentru activitatea sa ca star porno, și care de aici a ajuns faimoasă în cinema-ul mainstream.

Publicitate

Hellraiser (1987)

Considerat la scară largă cel mai bun film de groază britanic realizat vreodată și bazat pe o nuvelă lansată cu un an înainte, scrisă de regizorul filmului, Clive Barker, acest film despre un grup de creaturi sadomasochiste din lumea de dincolo e un clasic tulburător și excitant.

Totul decurge astfel: un bărbat obsedat de sex se joacă cu o cutie de puzzle care promite să-i deschidă o nouă lume a plăcerii, dar ajunge să dispară și să se reîncarneze într-un maldăr de carne diabolic. Fosta lui iubită (care e și cumnata lui și care tânjește din nou după atingerea lui) îl găsește și începe să adune bărbați pe care să-i sacrifice ca să-l aducă pe iubit la forma sa inițială. Subtextul sexual e foarte evident, numai dacă te uiți la personajul emblematic al filmului, Pinhead – practic, un bărbat într-un costum cu fermoar cu o mască de piele BDSM.

Les Diaboliques (1955)

Nimic nu este mai șic decât două femei care își unesc forțele ca să calce în picioare bărbați de rahat. E un curent care străbate istoria cinematografiei și e reprezentat superb de capodopera franceză cu încărcătură erotică Les Diaboliques.

Amplasat în Paris, filmul spune povestea unui director violent și antipatic care își neglijează soția și are o amantă puternică. Cele două femei se unesc și pun la cale un plan să-l omoare. Legătura dintre soția și amanta directorului e cel mai interesant lucru din acest horror erotic tulburător, pentru că se răsfrânge și într-o poveste de dragoste subtilă cu lesbiene.

Publicitate

Cat People (1982)

David Bowie nu se poate ține departe de filmele horror sexy. Aici, își împrumută vocea pentru coloana sonoră compusă de legenda muzicii dance Giorgio Moroder. Acest film al lui Paul Schrader (cel care a făcut și Taxi Driver) e o adaptare a unui film din anii '40, cu o intrigă similară, doar că într-o manieră mai intensă și mai stilizată.

Nastassja Kinski o interpretează pe Irena Gallier, o tânără care ajunge în New Orleans ca să petreacă timp cu fratele ei. Acolo, ea se simte atrasă de un zoolog, de care se îndrăgostește, fără să știe că a moștenit un secret de familie întunecat care iese la iveală doar atunci când e excitată: abilitatea de a deveni o panteră puternică și violentă.

CAM (2018)

Scris de Isa Mazzei, care s-a bazat pe propria ei experiență ca lucrătoare sexuală online, acest horror psihologic tripant o urmărește pe Alice, un model de videochat de pe un site porno live.

Obsedată să devină cel mai popular star de pe site, fata începe să ducă conținutul în direcții tot mai morbide ca să-și crească locul în clasament. Dar când ajunge în top 50, contul ei este deturnat de... ea însăși? O persoană cu chipul și vocea ei începe să se dea drept ea și îi dă lui Alice viața peste cap. Cu Madeline Brewer, din Hustlers și Orange Is the New Black, CAM e genul de thriller hitchcockian care te va lăsa înmărmurit zile întregi. 

Publicitate

Titane (2021)

Probabil cel mai fucked-up film al anului trecut, Titane e regizat de Julia Ducournau, aclamata regizoare din spatele filmului Raw (2016).

Filmul o urmărește pe tânăra Alexia, care rămâne cu o placă de titan în cap după un accident de mașină și dezvoltă o fascinație morbidă față de vehiculul în care era să moară. Pe măsură ce crește, această fascinație se transformă într-un fetiș, iar Alexia adultă (interpretată de modelul Agathe Rousselle, la primul ei film de lungmetraj) devine model de showroom auto, mereu înconjurată de tentații. Dar, pe măsură ce Alexia își explorează sexualitatea, aceasta o conduce pe o cale șocantă și incredibil de sângeroasă.

Videodrome (1983)

Să fim sinceri, probabil că am putea umple toată lista cu filmele lui David Cronenberg - părintele horror-ului corporal sângeros.

Când producătorului de televiziune Max Renn (James Woods) i se arată un nou canal de filme snuff straniu, acesta începe să aibă halucinații că starurile porno cochete de pe ecran îi fac semne. Dar, pe măsură ce caută originile perverse ale Videodromului, halucinațiile devin tot mai puternice, iar tortura începe să se manifeste în viața reală.

Bazat pe mitul din vremurile acelea că televizorul și filmele porno ne putrezesc creierul, acest horror psihosexual a fost lăudat pentru că e fascinant de complex, iar viziunea regizorului e cu mult înaintea timpului său. 

Publicitate

Interview With The Vampire (1994)

Bazat pe romanul omonim din 1976 al lui Anne Rice, acest horror foarte homoerotic îl are pe Brad Pitt în rolul lui Louis, un vampir care își povestește originile unui jurnalist, interpretat de Christian Slater.

Cu două sute de ani în urmă, Louis își vedea de treaba lui într-o viață destul de tragică, când a fost atacat de vampirul Lestat (Tom Cruise), care i-a promis o nouă viață interesantă și nemuritoare ca vampir. Împreună, ei cresc un copil vampir drăguț (interpretat de Kirsten Dunst la o vârstă incredibil de fragedă). Dar, pe măsură ce trece timpul, fetița-vampir însetată de sânge devine din ce în ce mai răzbunătoare, hedonistă și manipulatoare.

Fapt amuzant: când Anne Rice a scris scenariul, s-a gândit să-l facă pe Louis femeie (crezând că filmul va fi bazat pe o relație hetero), și era să fie jucată de Cher. 

Thirst (2009)

Dacă mai ai chef de vampiri însetați, următorul pe listă e un film de groază sud-coreean, Thirst. A primit premiul Juriului la Cannes și a fost regizat de Park Chan-Wook, cel care a realizat și The Handmaiden (2016), bazat pe un roman din 1867 al scriitorului francez Émile Zola.

Song Kang-ho din Parasite joacă rolul principal, Sang-hyun, un preot catolic zelos care se oferă voluntar să facă parte dintr-un program experimental de vaccinare care îl transformă într-un sugător de sânge. Cu o dorință tot mai mare de a se înfrupta din oameni, Sang-hyun trebuie să se lupte cu dorința de a goli de sânge trupul iubitei sale. Un fel de Twilight, dar cu mai mult fetiș pentru picioare. 

Publicitate

Possession (1981)

Atunci când spionul Mark (interpretat de Sam Neil, celebru pentru Jurassic Park) se întoarce acasă, în Berlinul de Vest, e întâmpinat de soția lui care îi cere divorțul. Confuz și rănit, acesta angajează un detectiv particular ca să afle dacă femeia are un amant. Detectivul descoperă că are: o surprinde în timp ce e futută bine de un monstru vâscos cu tentacule care îi oferă orgasme de neuitat.

Mark încearcă să-și recupereze soția din tentaculele psihologice ale creaturii monstruoase. Filmul a fost inițial interzis de Marea Britanie și a fost editat mult în SUA – s-au eliminat peste 40 de minute de scene de sex.

Crash (1996)

Probabil manifestarea unui vis sexual al lui Charli XCX, filmul Crash al lui David Cronenberg e despre simforofilie - excitarea sexuală provocată de punerea în scenă și apoi vizionarea unor tragedii precum accidentele de mașină.

Bazat pe romanul lui J.G. Ballard, filmul îl urmărește pe James Ballard (James Spader), un bărbat căsătorit nefericit care, după ce face accident de mașină cu Dr. Helen Remington (Holly Hunter), se îndreaptă din ce în ce mai mult spre comunitatea fetișistă a accidentelor de mașină, ai cărei membri recreează accidente de mașini faimoase, în care au murit vedete, și apoi se masturbează la ele.

Filmul și cartea au fost incredibil de tabu la vremea aceea și a existat o campanie a tabloidelor ca filmul să fie interzis în Marea Britanie. Între timp, a fost distins cu un premiu special al juriului la Festivalul de Film de la Cannes și a devenit un film cult clasic.

X (2022)

Un film care îți pune sângele în mișcare este X, prima parte a trilogiei haotice de horror pornografic de la A24, care include și prequel-ul Pearl, și viitorul sequel Maxxxine.

Se petrece în 1979 și Mia Goth joacă în rolul lui Maxine, o fată care ajunge la o fermă izolată ca să tragă un film pentru adulți, în speranța că acesta va fi primul ei pas în drumul spre celebritate. Dar, pe măsură ce se lasă noaptea, cuplul nervos, dar aparent inofensiv, de bătrâni, care deține hambarul, începe să devină violent. Filmul îi are în rolurile principale pe Jenna Ortega (Scream), Brittany Snow (John Tucker Must Die) și Kid Cudi.