10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unui psiholog care lucrează cu comunitatea LGBT+

Persoanele din comunitatea LGBT+ se lovesc des de discriminare, stigmatizare și abuzuri din partea societății, iar tinerii LGBT+ au un risc de suicid de peste trei ori mai mare decât cei heterosexuali, iar cei trans de peste șase ori, spun studiile în domeniu. Adesea, cel mai important ajutor pe care îl pot primi aceștia e consilierea psihologică.

În România, acest lucru se întâmplă și în cadrul Asociației ACCEPT, de aceea am vorbit cu Alexa Ciucu, psihoterapeut în cadrul asociației, să aflu care sunt problemele principale cu care persoanele LGBT+ vin în cabinetul psihologului, cât și în ce constă grupurile de suport pentru aceștia.

Alexa are 33 de ani, e consilier psiholog experiențial și lucrează cu comunitatea LGBT+ de aproape șapte ani. În decembrie 2013 a demarat la ACCEPT un grup de suport pentru persoane LGBT+, iar un an mai târziu a început să ofere și ședințe de consiliere psihologică individuală, de cuplu sau de familie, pentru persoane LGBT+ sau membri ale familiilor acestora.

„Persoanele LGBT+ se confruntă în societatea noastră cu discriminare și stigmatizare, care le afectează în toate domeniile vieții și produc multă suferință. E frustrant să n-am mare putere să schimb această situație la nivel macro, sistemic, dar consider că pot, cel puțin, să fac ceva să diminuez, la nivel individual, impactul negativ al homofobiei și transfobiei. Pot să folosesc cunoștințele și abilitățile profesionale dobândite în școală, pentru a contribui la o lume mai bună pentru comunitatea LGBT+, cu fiecare persoană care îmi intră în cabinet și cu fiecare ședință de consiliere”, spune psihoterapeuta.

VICE: Cum ai decis să te axezi pe psihoterapia cu persoanele LGBT+, ce anume te-a determinat să pornești pe acest traseu?
Alexa Ciucu: Mi-am dorit foarte mult acest lucru încă din liceu, dar nu credeam că e posibilă în România. Din fericire, consilierul școlar și vocațional din liceu mi-a povestit că există Asociația ACCEPT, în cadrul căreia era și un program de psihoterapie pentru cei din comunitate, așa că am început să fac voluntariat la ei. În timp, pasiunea adolescentină s-a transformat într-un interes profesional matur și asumat, dar entuziasmul de la început a rămas la fel de viu și intens și astăzi.

Lucrezi și cu oameni din afara comunității LGBT?
Da, problematica LGBT+ e aria mea de expertiză, însă am experiență și în lucrul cu atacuri de panică, tulburare obsesiv-compulsivă, experiențe traumatice sau adicții.

Poți să estimezi un număr de clienți din comunitatea LGBT+ pe care i-ai avut în terapie?
Aș spune că au fost peste 200 clienți în consiliere individuală, de cuplu sau de familie și tot în jur de 200 persoane au participat, de-a lungul anilor, la grupul de suport LGBT+.

Care sunt cele mai des întâlnite probleme în cabinetul tău și la grupurile de suport?
Persoanele LGBT+ vin în cabinetul de psihoterapie cam cu aceleași probleme cu care vin și persoanele cis-heterosexuale: probleme legate de relații de cuplu, de familie, traume din copilărie, anxietate, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă, tulburări de alimentație etc.. Multe dintre acestea pot fi agravate de discriminarea și intoleranța din societate.

În plus, mai pot veni și cu probleme generate, direct sau indirect, de impactul homofobiei, transfobiei, stigmatizării și discriminării din societate. De exemplu, unele persoane caută sprijinul terapeutului pentru a clarifica ce orientare sexuală sau identitate de gen au. Adesea, persoanele cunosc deja răspunsul, dar presiunea către heteronormativitate a societății e atât de mare, încât fie și-au reprimat orientarea ori identitatea, fie nu au îndrăznit să le recunoască nici față de ele însele.

Acceptarea și valorizarea pozitivă a propriei orientări sexuale e o condiție necesară pentru o relație de cuplu sănătoasă. De asemenea, lipsa recunoașterii legale a relațiilor gay și homofobia cu care aceste cupluri se confruntă duce adesea la erodarea înțelegerii dintre parteneri. Din acest motiv, multe relații între persoane de același gen s-au încheiat prematur.

Persoanele trans vin adesea la cabinet cu probleme legate de disforia de gen, adică un disconfort foarte puternic față de genul atribuit la naștere cu care nu se identifică, față de normele de gen asociate acestuia și caracteristicile sexuale ale corpului lor. Disforia produce multă suferință emoțională, conduce la depresie, anxietate și un risc crescut de suicid, dar poate fi redusă prin tranziția de gen.

Mai există și persoane trans non-binare, care nu se simt nici bărbați, nici femei, ci undeva la mijloc (androgine, genderqueer) sau neutre (agender); unele dintre ele optează pentru tranziție, altele nu. Psihologul poate susține emoțional persoanele trans în perioada în care își explorează și își clarifică identitatea de gen, dar și în cea de după începerea tranziției. De asemenea, după o primă ședință de consiliere la ACCEPT, persoanele care doresc să înceapă demersurile pentru tranziție pot fi trimise la psihiatrul cu care colaborăm, să obțină diagnosticul de disforie de gen, în baza căruia vor putea accesa și tratamentul hormonal.

Alte persoane apelează la psiholog pentru a discuta despre cum să-și facă așa-zisul coming out față de familie, cum să le dezvăluie celorlalți orientarea sexuală sau identitatea lor de gen. Câteodată, psihologul e prima persoană căreia clientul îi spune că aparține comunității LGBT+ sau prima persoană care i se adresează unui client trans cu pronumele ales de acesta. Reacția de empatie și de acceptare necondiționată din partea terapeutului e crucială și poate schimba vieți.

Ce vârste au oamenii care ajung la tine în cabinet? E mai mare procentajul de persoane tinere față de cel al celor trecute de 30 de ani?
Am avut și adolescenți, și persoane de vârsta a treia. Nu aș putea spune că există un pattern în acest sens, dar am observat o anume tendință ca majoritatea să fie persoane tinere, sub 30 ani.

Ai identificat de-a lungul muncii tale ca psiholog ceva care apare preponderent sau chiar unic la persoanele LGBT+ față de cele heterosexuale?
Aș menționa aici capacitatea de a rezista, de-a face față dificultăților și provocărilor unei vieți trăite, adesea, într-un mediu ostil. Multe persoane LGBT+ povestesc despre felul cum discriminarea și prejudecățile de care s-au ciocnit le-au ajutat să își dezvolte empatia și să manifeste deschidere și înțelegere față de alte minorități, din solidaritate. Un alt fenomen specific persoanelor din comunitate e tendința de a construi familii elective, rețele sociale bazate pe suport reciproc și afecțiune, pentru a suplini rolul familiilor biologice care le-au respins.

Cât de des ajung în cabinetul tău clienți cu gânduri de suicid și ce anume le declanșează?
O mare parte din persoanele LGBT+ afirmă că au avut gânduri suicidare, în anumite momente ale vieții, și unele studii arată că tinerii LGBT+ au un risc de suicid de patru ori mai mare decât tinerii cis-heterosexuali. Acest lucru se datorează discriminării, stigmatizării și marginalizării cu care aceștia se confruntă. Tinerii trans au cel mai mare risc de suicid, dintre toate persoanele LGBT+, pentru că, pe lângă impactul transfobiei din societate, sunt nevoiți să ducă și povara emoțională a disforiei de gen, care generează multă suferință.

Cum ar trebui sa abordeze persoanele LGBT+ problema valului de ură? Când haterul e o persoană căreia nu-i pot da block și au de-a face cu el în viața de zi cu zi, ce abordare ar trebui folosită în comunicarea cu un astfel de personaj?
Nu știu dacă comunicarea cu agresorul e neapărat cea mai bună soluție, cred că acest lucru depinde de fiecare situație în parte. Mi-aș pune întrebarea dacă există vreo metodă pentru a împiedica contactul cu acesta, dacă sunt alte persoane din acel mediu care să poată sprijini persoana LGBT+ și dacă, în mediul în care se află, există anumite reglementări care o pot proteja.

De exemplu, multe corporații au politici de combatere a discriminării, care includ explicit orientarea sexuală și identitatea de gen și, de asemenea, în legislația românească, există Legea antidiscriminare 137/2000. Victimele pot face o petiție la Consiliul Național de Combatere a Discriminării, dacă au fost nedreptățite în baza identității lor LGBT+.

Dacă avem de-a face cu cazuri de bullying homofob sau transfob în școală e important să evaluăm foarte bine riscurile, pentru că nu putem întotdeauna conta pe sprijinul părinților, care adesea nu știu că au un copil LGBT+ și ar putea deveni agresivi cu acesta dacă ar afla. Poate există, totuși, alți adulți cu care copiii sau tinerii ar putea să vorbească, pentru a cere sprijin, un profesor sau un consilier școlar, spre exemplu.

La ACCEPT, tinerii au parte și de grupuri de suport. Cum funcționează ele?
Avem două grupuri de suport, unul pentru persoane LGBT+, organizat și facilitat de mine, și unul pentru persoane trans, organizat și facilitat de o colegă de-a mea. Și la grupul organizat de mine participă multe persoane trans, însă specificul celor două întâlniri e diferit.

La cel pentru persoane LGBT+ împărtășim probleme și primim suport pentru acestea, discutăm despre cum e viața LGBT+ într-o lume cis-hetero, abordăm diverse teme de dezvoltare personală, pe când, la cel trans, se discută mai degrabă probleme strict legate de viața de zi cu zi a persoanelor trans, inclusiv aspecte practice, cum ar fi sfaturi despre tranziție, tratamente medicale, specialiști trans-friendly etc.

Pot participa și persoane care nu fac parte din comunitate, dar vor să învețe mai multe, sau prieteni ai celor din comunitate?
Grupurile de suport nu sunt deschise decât pentru persoane care aparțin comunității LGBT+. Nu e vorba că dorim să excludem persoanele cis-heterosexuale, ci despre faptul că participanții noștri au nevoie de un spațiu în care să se simtă în siguranță, să poată găsi curajul de a împărtăși experiențe poate dificile, poate dureroase.

Crearea acestui spațiu securizant e întotdeauna un aspect esențial în lucrul cu minoritățile, din cauză că persoanele minoritare trăiesc zi de zi într-o lume în care sunt diferite de normă, o lume în care sunt agresate, jignite, ridiculizate sau marginalizate. Persoanele cis-heterosexuale care doresc să învețe mai multe despre comunitatea LGBT+ pot participa la multe alte evenimente organizate de ACCEPT.

Te lovești de prejudecăți anti-gay chiar de la persoanele din comunitate? Cât de tare îi afectează această homofobie internalizată pe oameni?
Multe dintre ele au internalizat credințele negative despre comunitatea din care fac parte, lucru care duce la o stimă de sine scăzută. E vorba despre homofobie ori transfobie internalizată. Homofobia internalizată poate afecta orice sferă a vieții persoanelor LGBT+.

Dacă un om nu se iubește, ci se urăște, din cauză că este LGBT+, nu va avea grijă de sine însuși, nu va fi motivat să ducă o viață sănătoasă, își va sabota inconștient încercările de a-și ameliora viața și se va angaja în comportamente autodistructive, de genul abuz de alcool, droguri, sex neprotejat, care constituie o formă de suicid mascat, foarte lent.

Un alt mod în care se poate manifesta homofobia internalizată e tendința de a judeca alte persoane din comunitate: de exemplu, sunt criticați bărbații gay mai feminini sau sunt exprimate prejudecăți față de bisexuali sau persoanele trans. Cel mai adesea, un astfel de discurs indică un disconfort cu propria identitate LGBT+.

Procesarea și vindecarea rănilor produse de homofobia internalizată și consolidarea unei imagini de sine pozitive, care să celebreze propria orientare sexuală sau identitate de gen, sunt, de multe ori, un aspect central al consilierii psihologice a persoanelor LGBT+.

Pe Irina Gache o poți urmări pe Facebook și Instagram