FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Consumul moderat de alcool nu te face mai sănătos

Studiile despre beneficiile alcoolului par să se bată cap în cap.
Fotografie de Alan Levine via Flickr

Nu ești singurul care are o relație ambivalentă cu băutura.

Oamenii de știință a căror muncă e să înțeleagă beneficiile alcoolului asupra sănătății (și riscurile) se confruntă constant cu rezultate contradictorii.

Într-o zi au aflat că berea nu afectează de fapt văzul, iar consumul de alcool facilitează transmisia de boli sexuale, iar deodată a apărut un studiu care spunea că berea de fapt afectează sau că alcoolul te poate face mai atrăgător pentru ceilalți. Consumul moderat de alcool a fost legat chiar și de încetinirea îmbătrânirii și fericirea generală printre bătrâni.

Publicitate

Zona asta de contradicții s-a mai trezit cu un studiu recent care a analizat mitul așa-ziselor beneficii asupra sănătății pe care le aduce alcoolul. Conform cercetătorilor de la Centrul pentru Cercetarea Dependenței de la Universitatea Victoria din British Columbia, beneficiile asupra sănătății ale alcoolului - chiar și moderat - s-ar putea să fie nesemnificative.

Pentru studiul lor, care a fost publicat în Journal of Studies on Alcohol and Drugs, echipa a analizat informațiile din 87 de studii de lungă durată cu un eșantion de 3 998 626 de indivizi, dintre care 367 103 au murit. Respondenții din studiile astea au fost împărțiți în grupuri în funcție de cât au băut.

Ce au descoperit e „o relație în formă de J cu consumul de alcool", ceea ce înseamnă, în esență, că, cu cât bei mai mult de un pahar, cu atât crește riscul mortalității. Studiul a descoperit și că grupul celor „care beau puțin" s-ar putea să fie amestecat cu abstinenții și astfel să dea peste cap rezultatele în favoarea celor care „beau puțin", ceea ce arată că e foarte greu să diferențiezi băutorii de ocazie de cei care nu beau deloc.

„Pe scurt, studiul nostru sugerează o poziție sceptică față de dovezile că consumul scăzut de alcool e asociat cu beneficii asupra sănătății", a scris echipa de la Universitatea din Victoria, care a adăugat și că, „cei care consumă puțin pot părea sănătoși pentru că abstinenții cu care sunt comparați tind să aibă probleme de sănătate."

Publicitate

Deși autorii sunt conștienți că ar trebui făcute mai multe studii, e posibil ca băutul în cantități moderate să nu aibă impact real asupra mortalității cuiva. Deci, asta înseamnă verde pentru băutorii împătimiți?

Nu prea. Într-un interviu cu CBC, autorul Tim Stockwell a zis că nu era nimic greșit cu băutul în sine, dar că oamenii ar trebui să rămână sceptici când vine vorba de beneficiile alcoolului. „Ar trebui să bem alcool din plăcere", a zis Stockwell pentru CBC. „Dar dacă crezi că e pentru sănătatea ta, să știi că te amăgești degeaba." Auch.

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre bautura:
O noapte de beție îți afectează sănătatea o săptămână întreagă
Am mers într-o țară care nu există, ca să-i beau coniacul faimos
Britanicii beau votcă făcută din acetonă