Când vine vorba de inspirație, cel mai des se spune că poate veni oricând, doar să fii deschis oportunităților. Prin seria Expresii ale creativității și inspirației îți prezentăm poveștile celor care te cuceresc prin creativitatea lor.
Fie că vorbești despre artă, muzică, poezie sau modă, cam tot ce putea fi făcut s-a încercat deja într-o formă sau alta. Ultimii ani au arătat însă că mai toate curentele și tendințele ajung, mai devreme sau mai târziu, să fie redescoperite, preluate din nou și chiar îmbunătățite.
Videos by VICE
Ce s-a făcut în deceniile trecute în artă și muzică servește acum ca inspirație sau o metodă de a-ți diferenția creația de mainstream. Când vine vorba despre fashion și make-up, lucrurile stau un pic diferit.
Accesul la internet, cu arhivele de poze din secolul trecut și tendința oamenilor de a idealiza trecutul, ar putea fi principalele motive pentru care societatea modernă a ajuns o sumă a erelor trecute.
Așează-te pe o bancă-n București și uită-te câteva minute la oamenii care trec pe lângă tine. O să vezi un amestec de influențe din ani în care genul ăsta de combinații ar fi fost o blasfemie. O să le vezi pe toate, de la pantaloni evazați stil anii ‘70, geci de fâș în culori fade, ca să pară că le ții în dulap de când erau la modă în anii ‘80 și treninguri de catifea din anii 2000 până la sprâncene subțiri și șuvițe grosolane.
Pe de-o parte, poate fi și o dovadă a evoluției societății. Putem să vedem cum trăiau oamenii înainte și să luăm ce-a ieșit bine – sau ni se pare că-i bine, că greșelile le-au făcut ei pentru noi deja. Pe de altă parte, sper să nu revină vreodată moda cu sprânceana tăiată stil cântăreț de trap. Dar probabil se va întâmpla, cum a fost și cu celelalte trenduri care au renăscut în ultima perioadă.
Ca cele din lista pe care ți-am făcut-o mai jos ca să vezi și tu cât de versatilă e moda recentă.
Denim: salopete, pantaloni evazați sau largi, mom jeans, blugi cu talie joasă
Blugii ultra mulați care erau în vogă acum doar câțiva ani aproape că au devenit vintage în 2023. Unii au mers atât de departe, încât batjocoresc bărbații care încă îi poartă, știi ce zic? În fine.
Blugii baggy care erau la modă la mijlocul anilor ‛90 arată, într-adevăr, mai bine. Dar asta pentru acum ai o paletă mai largă de selecție. Pe atunci erau singurul model de blugi disponibil și nu te făcea cu nimic mai special. Acum e o alegere pe care o poți face pe baza personalității tale.
Așa a fost și cu mom jeans, care au început să facă furori pe la finalul anilor ‛80. În ciuda denumirii, mom jeans au marcat o perioadă de rebeliune și un stil de viață libertin. Au redevenit populari cândva prin 2015, în mare parte pentru că sunt confortabili și merg în combinație cu aproape orice.
Apropo de haine confortabile, blugii cu talie joasă clar nu sunt și nu cred că au fost vreodată. Dar au avut un parcurs chiar mai lung. Ar fi apărut prima oară cândva prin anii ‛60, au devenit foarte căutați în anii ‛70, iar după o perioadă de stagnare s-au întors pe la începutul anilor 2000. De un an și ceva sunt iar prezenți în outfit-urile vedetelor de internet.
S-a încercat și o combinație între blugii cu talie joasă și baggy jeans. Așa s-au născut pantalonii cu turul în vine, o modă care a dispărut – doamne ajută! – la fel de repede cum a apărut.
Apoi, ai blugii evazați și salopetele, care vin direct din anii ‛60. Salopetele au însă o istorie interesantă. Au început să fie la modă prin asocierea cu mișcarea pentru drepturile civile. În același timp, reprezentau și puntea între urbanizare și oamenii veniți din mediul rural sau muncitori în fabrici pentru care salopetele erau nelipsite.
Corsete
Corsetele erau nelipsite de pe rochiile femeilor din secolele 18 și 19, dar ele ar fi apărut chiar dinainte de secolul 16. Au fost gândite ca să le accentueze atât taliile, cât și detaliile și volumul rochiilor.
Unele triburi din Caucaz au făcut corsetele parte din tradițiile lor. Fetele erau obligate să le poarte încă din copilărie. Renunțau la ele abia în noaptea nunții, când bărbații erau nevoiți să desfacă fiecare dantelă din corset. Asta ar fi reprezentat o dovadă a controlului de sine. În 2023, din fericire, sunt purtate de oricine își dorește și au devenit această expresie a edginessului și creativității deopotrivă.
Șuvițele proeminente
Șuvițele, pe de altă parte, au fost ultimul trăsnet pe la începutul anilor 2000. Și atunci s-au încercat multe moduri de a-ți colora secțiuni din păr. Partea bună e că mai toate greșelile monumentale s-au făcut deja atunci, ca în 2023 să nu fie nevoie să te întrebi: „Hmm, cum ar arăta dacă aș vopsi roz o bucată mare și neuniformă din părul de la spate?”
Fuste pantaloni, cargo și treninguri din catifea
Nu, nu e vorba despre ce crezi tu, adică fustele puse peste pantaloni. Ci la pantalonii foarte largi care, prin materialul vaporos, dau senzația de fustă (culottes). Au început să fie la modă prin anii ‛30, dar au început prin a fi purtate de bărbații aristocrați și militari. Abia apoi au fost adoptate de femei și au început un întreg discurs despre dreptul la mobilitate și rolul femeii în societate.
Abia mai târziu, prin anii ‛90, cineva a decis că au și femeile nevoie de buzunare mai încăpătoare. Sau măcar de buzunare. Așa s-au născut fustele cargo, care sunt încă la modă pentru cât de practice sunt când vrei să porți fustă, dar ai vrea să ai și loc în care să-ți pui cheile.
Treningurile din catifea sunt însă acele articole vestimentare pe care nu mă așteptam să le mai văd vreodată în trend. Erau la modă în anii 2000 și încearcă să-și facă timid loc și prin tendințele din 2023.
Sprâncene drepte și subțiri
S-au dus vremurile în care toată lumea visa la sprâncenele Carei Delevingne. Acum tot mai multe persoane se filmează în timp ce își pensează sprâncenele sau încearcă filtre ca să vadă cum ar arăta.
Deși erau un standard în anii ‛90, ele sunt la modă încă din anii ‛20, din vremea filmelor mute. Pe atunci era foarte important ca sprâncenele să fie cât mai subțiri ca expresiile faciale să fie mai vizibile. Unii cred și acum că e metodă de a-ți nuanța feminitatea. Asta depinde însă de forma feței, de celelalte trăsături pe care le ai și de preferințele tale. Așa că nu face asta doar de dragul trendului, că mâine s-ar putea să fie iar la modă sprâncenele arcuite.