Ce e mai rău decât să lucrezi ca băiat de piscină la Trump Tower sau să scoți mucegaiul de pe clopoțeii de vânt? Probabil nimic.
Să lucrezi, ca adolescent sau student, pe timpul verii, la un job de căcat, e o tradiție americană veche, la fel ca hotdogii sau voturile pentru politicieni bigoți. Le-am cerut unor tineri să ne povestească despre cele mai nasoale experiențe la job. Unii dintre ei au curățat mucegaiul de pe clopoței de vânt, alți au servit bogătanii cu bere dintr-un cărucior de golf sau au împăturit prosoape la piscină în Trump Tower.
Videos by VICE
Vânzarea unui ghid de supraviețuire pentru gripa aviară
Am fost angajată în al doilea an de facultate de către o femeie bogată. Era convinsă că epidemia de gripă aviară va aduce apocalipsa pentru omenire, așa că a scris un ghid de supraviețuire în care te învăța inclusiv cum să-ți îngropi membrii familiei care au murit. M-a angajat ca s-o ajut să vândă ghidul.
Jobul era destul de ușor – strângeam contacte, găseam alți autori pe tema asta, trimiteam comunicate de presă – dar șefa mea mă dispera cu viziunea ei sinistră asupra vieții. Mânca doar super alimente care să-i întărească imunitatea pentru apocalipsa aviară și îmi spunea mereu să mă pregătesc pentru ce va urma. Îmi trimitea constant articole despre cazuri de gripă aviară din China.
În scurt timp, am început să am regulat coșmaruri cu gripa aviară și să fac atacuri de panică în locuri publice. După două luni, am plecat din cauza stresului.
– Tyler McCauley
Suflător în clopoței de vânt
Știi țevișoarele alea care fac un zgomot cristalin când bate vântul prin ele? Ei, eu am suflat o vară întreagă în ele. Compania importa țevi de bambus de diverse mărimi din Bali, care erau împachetate într-un strat de mucegai polinezian. Iar eu trebuia să stau afară și să suflu aer comprimat la viteză maximă pe căcaturile astea, ca să scot mucegaiul de pe ele. De atunci mă trec fiorii de câte ori aud niște țevi din alea bălăngănindu-se în vânt.
– Joey
Băiat de piscină la Trump Tower
Într-o vară, pe timpul facultății, am lucrat pentru o companie care avea contracte cu piscine situate în clădiri foarte elegante din New York City. Se ocupau de piscine și le trimiteau salvamari. Pe atunci, taică-miu era în comă și nu aveam
bani să plătesc chiria, așa că am răspuns anunuțului lor din ziar. M-au angajat ca salvamar, dar n-am salvat pe nimeni – n-am făcut decât să împăturesc prosoape, să curăț geamuri, să verific nivelul clorului și să stau de vorbă cu bogătanii despre problemele lor în timp ce ăștia se prefăceau că dau ture de bazin. De fapt, am lucrat ca băiat de piscină, bun la toate.
Compania ne-a obligat să urmăm un curs care ne învăța „să creăm un moment magic”. Instructorul ne-a zis că există în viață trei feluri de momente: „momente de tristețe”, „momente de realism” și „momente de magie”. La job, trebuia să creăm doar momente de magie.
De câteva ori am lucrat într-o clădire de lux din vestul orașului și la un
hotel din Brooklyn, dar m-au trimis uneori și la Trump Tower. Hotelul arăta ca un templu grecesc roz. Îmi amintesc doar de o femeie asiatică bogată care înota (am văzut mai ales străini foarte bogați, contrar vederilor lui Trump vizavi de imigranți) și mi-am petrecut timpul împăturind prosoape pe care le dădeam oamenilor care veneau la piscină să și le întindă pe șezlongurile lor de lux.
După ce colega mea de la
hotel mi-a scris pe dulăpior „poponar” pentru că iubitul ei o înșelase cu un tip, mi-am dat demisia.
– Mitchell Sunderland
Citește și: Cum să fii corporatist în România, la 20 de ani
Vânzătoare de bere la un club de țară
M-aș putea uita la curul ei cât e ziua de lungă, i-a zis șeful meu îmbrăcat în costum Ralph-Lauren colegului meu. Lucram ca vânzătoare de bere la un club de golf pentru bogătani și viața mea era un iad. Tocmai absolvisem facultatea și aplicasem la toate joburile de redactor sau jurnalist posibile, dar nu găsisem nimic. Așa am ajuns să-i servesc cu bere pe niște bogătani care-mi dădeau bacșișuri de cinci dolari și-mi spuneau „fetițo”. Singura parte relaxantă a jobului era să mă plimb cu cartul de golf care avea atașat un frigider și, din când în când, să fur câte o bere și să beau la job. Șeful meu vorbea mereu despre curul meu. M-am plâns în repetate rânduri la conducere, dar nimeni nu l-a admonestat. Cred că încă lucrează acolo, dar din fericire, eu am primit un job ca jurnalistă la New York.
– Sophie Saint Thomas
Strângere de fonduri pentru un ONG
Am lucrat timp de o zi ca strângător de fonduri pentru o organizație din aia ecologistă care zici că era o afacere tip piramidă. În fiecare săptămână, primeai un procentaj din banii pe care îi strângeai peste suma de patru sute de dolari, așa că toți erau disperați să strângă cât mai mult. În loc să enervăm oamenii de pe stradă, firma ne trimitea să batem din ușă-n ușă într-un cartier bogat și izolat.
M-a antrenat o femeie pe nume Jen. Era o profesionistă bătrână care-și adora jobul. Purta mereu pantaloni scurți kaki de parcă era în safari. Ne-am oprit la o casă care era marcată pe harta noastră pentru că ONG-ul mai primise donații de acolo. A deschis ușa o femeie bătrână și obosită.
„Bună ziua, suntem de la o organizație ecologistă. Alice e acasă?”, a întrebat Jen. „Ne-a mai făcut donații în trecut.”
Femeia a oftat adânc. „Alice era sora mea. Tocmai a murit și eu îi strâng lucrurile.”
Îmi pare rău. Să știți că ea ne-a făcut donații în anii trecuți și ținea la noi, așa că sunt sigură că i-ar fi plăcut să donați și dumneavoastră”, a zis Jen.
Femeia s-a uitat la noi epuizată și și-a scos portofelul. Imediat ce ne-am îndepărtat de casă, Jen a folosit momentul ca să-mi dea o lecție: Vezi cum am acționat? Am fi putut pierde o donație, dar mi-am folosit spiritul de inițiativă și am atins o coardă sensibilă ca să întoarcem situația în favoarea noastră. Să ții minte pe viitor!” În drum spre casă, i-am sunat și mi-am dat demisia.
– Emalie Marthe
Citește și: Șomeri și fericiți: Oamenii care au renunțat la job ca să trăiască din ajutoare de șomaj
Vânzător de înghețată la o franciză
În facultate, am lucrat la o franciză de înghețată timp de o săptămână. Magazinul era condus de un manager dictator. Era obligatoriu să te distrezi la job, ceea ce era imposibil, pentru că lucram în niște condiții execrabile. Uram înghețata, aveam colegi idioți și compania ne turna mereu pe gât videoclipuri propagandiste de zici că eram într-un lagăr de muncă din Coreea de Nord.
Salariul era ridicol de mic, așa că eram obligați să ne suplimentăm veniturile din bacșișuri. Compania cerea angajaților să cânte dacă un client depunea bani în borcanul pentru bacșișuri. Da, trebuia să cântăm un cântecel de fiecare dată când o persoană trântea în borcan o monedă de cincizeci de cenți. Recunoștința noastră muzicală îi șoca de obicei pe clienții noștri generoși.
Indiferent de reacția lor, șeful tot era cu ochii pe noi să se asigure că ne îndeplinim sarcina. Într-o zi n-am mai suportat și mi-am aruncat șorțul cât colo și am plecat.
– Jonathan Parks Ramage
Prăjitor de cartofi pe insula Coney
Am lucrat la un moment dat ca prăjitor de cartofi pentru un restaurant franțuzesc. Într-o zi, m-au întrebat dacă nu vreau să lucrez la magazinul lor de pe insula Coney și nu prea mi-au dat de ales. Am fost nevoit să accept.
În unele zile nu vindeam cartofi aproape deloc. Visam cu ochii deschiși cum ar fi să nu mai miros a grăsime încinsă. Drumul până la job și înapoi dura trei ore în total.
A început să-mi placă la job abia după ce mi s-a pus pata pe un băiat care lucra la un alt restaurant de lângă noi. La muncă, mă gândeam doar cum ar fi să mă sărut cu el în baie sau să ne dăm amândoi cu barca.
Nu s-a întâmplat nici una, nici alta, și, înainte să realizez, vara s-a terminat și eu m-am angajat la Vogue Franța.
– Jonathan Buckley
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre joburi pe VICE:
Avantajele și dezavantajele unui job de vară, în România
Bei bere toată vara și primești 12 000 de dolari
Greșelile pe care le fac românii când vor să se angajeze
